ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1649/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1649/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016 reclamanta S.C. A. S.R.L., în contzradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică, a solicitat:
- anularea deciziei nr. 147286/S3/05.05.2016, prin care a fost respinsă solicitarea de emitere a licenței de funcționare în domeniul securității private, conform Legii nr. 333/2003 și H.G. nr. 301/2012;
- obligarea pârâtei la eliberarea licenței de funcționare în domeniul securității private;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În argumentele expuse in susținerea acțiunii, reclamanta arată că în luna aprilie a depus la sediul pârâtei documentația prevăzută de Legea nr. 333/2003 în vederea obținerii licenței de funcționare pentru servicii de pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor, precum și servicii de consultanță în domeniu; servicii de pază a transporturilor de bunuri și valori importante precum și servicii de consultanță în domeniu și servicii de protecție personală specializată, denumită garda de corp și servicii de consultanță în domeniu.
Urmare solicitării emiterii licenței de funcționare, reclamanta a primit înștiințarea cu nr. 197359/17.05.2016, prin care i se aduce la cunoștință respingerea solicitării, motivat de faptul că prin adresa nr. x/05.05.2016 Inspectoratul General al Poliției Române a constatat că denumirea societății este de natură a conduce la confuzii cu societatea specializată de pază B. S.R.L., aspect aflat sub incidența prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 333/2003.
Consideră reclamanta ca fiind nelegală adresa nr. x/05.05.2016, întrucât potențialul confuziei semnalate nu există, și în cel de al doilea rând arată faptul că societatea specializată de pază B. S.R.L. a fost înființată ulterior societății reclamante, fiind înregistrată la ORC Gorj la 22.01.2016.
1.2. Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 4043 din 14 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică.
Totodată, a obligat pârâtul să elibereze reclamantei licența de funcționare în domeniul securității private precum și la plata sumei de 1550 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva sentinței nr. 4043 din 14 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, a promovat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, în condițiile art. 493 C. proc. civ.
Criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie și, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.
Ca element esențial a arătat că, în urma notificării reclamantei, a procedat la reanalizarea documentației depuse și a revocat adresa nr. x/05.05.2016.
În consecință, pârâtul solicită respingerea acțiunii reclamantei ca rămasă fără obiect, arătând că aceasta trebuie să reia demersurile necesare pentru obținerea licenței de funcționare.
1.4. Apărările formulate în cauză
Intimata a formulat întâmpinare cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, fiind comunicată recurentului.
Prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul -pârât a depus Răspuns la întâmpinare prin care a reinterat susținerile formulate în cererea e recurs.
În faza procesuală a recursului a fost administrate proba cu înscrisuri noi.
1.5. Procedura derulată în recurs
Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 19 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 27 martie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma motivului de ordine publică, față de prevederile art. 247 alin. (1) teza I C. proc. civ. Înalta Curte, constată că este incident în cauză, sens în care va admite recursul, va casa sentința atacată, va admite excepția lipsei de obiect invocată de recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române și, va respinge acțiunea formulată de reclamantă, ca rămasă fără obiect, cu menținerea obligației la plata cheltuielilor de judecată pentru următoarele considerente:
Așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, instanța de contencios administrativ a fost învestită de către reclamanta cu o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 147286/S3/05.05.2016, prin care a fost respinsă solicitarea de emitere a licenței de funcționare în domeniul securității private, conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată și H.G. nr. 301/2012, obligarea pârâtei la eliberarea licenței de funcționare în domeniul securității private precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Înainte de a analiza motivele de recurs prezentate în cauză este de menționat că, așa cum reiese din actele administrate în cauză, în urma notificării depusă de către reclamantă și înregistră sub nr. 148.237 din 10 iunie 2016, Directia de Ordine Publică a procedat la reanalizarea solicitării reclamantei, rezulatele verificărilor fiind consemnate în raportul nr. x.237/S3/VG din 28 iunie 2016. Prin același raport s-a propus revocarea adresei nr. x din 5 mai 2016.
Recurentul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române (I.G.P.R.) a depus la dosar, în susținerea exepției invocate și a recursului promovat, copia Referatului cu propunere de licențiere a societății reclamante, din care reiese că s-a propus emiterea licenței de funcționare nr. 2906/P din 12 februarie 2017.
Ca atare, Direcția de Ordine Publică, prin adresa nr. x din 28 iunie 2016 a soluționat favorabil solicitarea intimatei- reclamante S.C. A. S.R.L, aspect comunicat acesteia.
În speță, instanța supremă reține soluția de admitere a excepției lipsei/rămânerii de obiect a cererii de chemare în judecată, pe considerentul că ceea ce s-a dedus judecății a fost deja executat de pârât de bună voie, înainte de finalizarea procesului, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată și se justifică pe cale de interpretare din art. 194 lit. c) C. proc. civ.
În acord cu criticile recurentei-pârâte și în opinia Înaltei Curți se reține că este întemeiată soluția de admitere a excepției lipsei/rămânerii de obiect, pe considerentul arătat anterior, întrucât aceasta chiar este o apărare de fond, care, va lipsi cererea reclamantei-recurente de obiect.
În altă ordine de idei, așa cum rezultă din prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
În speță, susținerile recurentei-pârâte, în sensul că nu se poate reține culpa sa procesuală, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât cererea reclamantei, la momentul intoducerii acțiunii, nu mai avea obiect precum și faptul că acțiunea a fost admisă în parte, nu pot fi primite, atâta timp cât reclamanta a sesizat instanța ca urmare a conduitei pârâtei care nu a executat obligația până la data de 26 iulie 2016 (data introducerii acțiunii la Curtea de apel) dosar depus de către reclamantă în luna aprilie 2016 în vederea obținerii licenței de funcționare în discuție.
Pe cale de consecință, cheltuielile de judecată avansate de reclamantă au fost determinate de conduita culpabilă a autorității publice chemate în judecată.
Culpa autorității pârâte a fost dovedită, întrucât aceasta trebuia să depună toate diligențele pentru a verifica stadiul cererii și ulterior, să comunice un răspuns în conformitate cu dispozițiile legale.
Mai mult decât atât, pentru a se stabili o culpă procesuală, trebuie a se lua în seamă, în egală măsură, atât rezultatul procesului, cât și conduita părților manifestată anterior litigiului ori pe parcursul acestuia, întrucât art. 454 din C. proc. civ. prevede că în cazul în care o persoană poartă culpa pentru declanșarea sau purtarea unui proces este exonerată de plata cheltuielilor de judecată dacă recunoaște pretențiile până la primul termen la care părțile sunt legal citată.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama de circumstanțele cauzei.
Neîndoielnic că intimata-reclamantă a beneficiat, pe tot parcursul procesului, de asistență juridică calificată, complexă sub aspectul pregătirii apărării, avocatul depunând toate diligențele în scopul realizării unei apărări bine documentate, în vederea unei corecte aprecieri asupra drepturilor deduse judecății. La fel de adevărat este și că onorariul de avocat fixat de comun acord de client și avocat, corespunde pe deplin exigențelor exercitării profesiei de avocat, însă cheltuielile acordate s-au raportat la munca îndeplinită de avocat și mai cu seamă la caracterul lor rezonabil.
Prin urmare, instanța de control judiciar va menține dispoziția instanței de fond privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1550 RON.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Prin urmare, temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul și, casând sentința recurată, va respinge acțiunea reclamantei ca fiind rămasă fără obiect și va menține dispoziția privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române împotriva sentinței civile nr. 4043 din 14 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează în parte sentința atacată.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. ca rămasă fără obiect.
Menține dispoziția privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2019.