ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 29/2020

Ședința publică din data de 9 ianuarie 2020

Asupra contestației în anulare de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și ulterior pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta comuna Brazi prin Primar, anularea Dispoziției emise de Primăria comunei Brazi prin Primar în data de 09.09.2014, a Deciziilor de impunere nr. x/03.03.2014 și nr. y/03.12.2013, precum și a Somației și a Titlului executoriu nr. x/03.03.2014 privind creanțele datorate bugetului local.

Totodată, a solicitat recalcularea sumei datorate de reclamantă cu titlu de impozit pe clădiri pentru anii 2010-2014, conform art. 253 din Codul fiscal și Normelor metodologice de aplicare a acestui text de lege, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, și, pe cale de consecință, restituirea sumei de 1.064.412,00 RON, reprezentând sumă plătită în mod nedatorat în plus față de suma datorată cu titlu de impozit pe clădiri către bugetul local pentru clădirile proprietatea societății situate pe raza comunei Brazi, județul Prahova, în incinta fostului combinat Petrobrazi.

Prin sentința civilă nr. 2796 din 29.10.2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale cu privire la capătul de cerere în anularea somației și a titlului executoriu nr. x/03.03.2014, declinând competența de soluționare a acestui capăt de cerere în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

2.1. Prin încheierea din 10 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității capătului doi de cerere, astfel cum a fost formulat și precizat, sub aspectul solicitărilor de recalculare a sumei datorate de reclamantă cu titlu de impozit pe clădiri pentru anii 2010-2013, conform art. 253 din Codul fiscal și Normelor metodologice de aplicare a acestui text de lege, respectiv de restituire a sumei de 1.017.280 RON, compusă din sumele de 988.189 RON ce apare menționată în situația rolului fiscal la 15.03.2013 și 29.091 RON menționată în decizia de impunere nr. x/13.03.2013.

Totodată, a admis excepția inadmisibilității excepțiilor de nelegalitate invocate de reclamantă cu privire la Hotărârile nr. 60/2010, nr. 68/2011, nr. 2/2013, nr. 59/2013 ale Consiliului Local Brazi.

2.2 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4225 din 28 decembrie 2016, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată de reclamantă, a anulat, în parte, Dispoziția nr. 05/09.09.2014 emisă în soluționarea contestației, respectiv în ceea ce privește soluția referitoare la deciziile de impunere, a anulat în tot Decizia de impunere nr. x/03.12.2013, a anulat, în parte, Decizia de impunere nr. x/03.03.2014, respectiv pentru suma totală de 193.085,66 RON, menținând acest act administrativ fiscal în limita unui impozit pe clădiri aferent anului 2014 de 851,34 RON.

Totodată, a respins, ca inadmisibil, capătul 2 de cerere, astfel cum a fost formulat și precizat, sub aspectul solicitărilor de recalculare a sumei datorate de reclamantă cu titlu de impozit pe clădiri pentru anii 2010 - 2013, conform art. 253 din Codul fiscal și Normelor metodologice de aplicare a art. 253 din Codul fiscal, respectiv de restituire a sumei de 1.017.280 RON compusă din sumele de 988.189 RON ce apare menționată în situația rolului fiscal la 15.03.2013 și 29.091 RON menționată în decizia de impunere nr. x/13.03.2013.

De asemenea, a respins, ca inadmisibile, excepțiile de nelegalitate invocate de reclamantă cu privire la Hotărârile nr. 60/2010, nr. 68/2011, nr. 2/2013, nr. 59/2013 ale Consiliului Local Brazi.

Prin aceeași sentință, a respins cererea pârâtei de acordare de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii expert și expert consilier, luând act că reclamanta înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 4225 din data de 28.12.2016 și încheierii de ședință din data de 10.12.2015 pronunțate de către Curtea de Apel București, secția a Vlll-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună admiterea recursului, casarea în parte în ce privește:

- capătul 2 al cererii de chemare în judecată pentru care instanța de fond a admis excepția inadmisibilității prin încheierea de ședință din data de 10.12.2015, respectiv să se dispună recalcularea sumei datorata de recurenta-reclamanta cu titlu de impozit pe clădiri pentru anii 2010-2014 conform Art. 253 din Codul fiscal si Normelor metodologice de aplicare a art. 253 din Codul fiscal, si, in consecința in temeiul art. 1341 C. civ. si art. 117 alin. (1) lit. b) Codul de procedură fiscală, să se dispună restituirea sumei de 1.064.412 RON suma platita in mod nedatorat, in plus fata de suma de datorata cu titlu de impozit pe clădiri către bugetul local pentru clădirea proprietatea reclamantei, situate pe raza comunei Brazi, județul Prahova, in incinta fostului combinat Petrobrazi.

- admiterea excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate de către instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 10.12.2015, si sa se constate nelegalitatea Hotărârilor Consiliului Local Brazi Nr. 60/2010; Nr. 68/2011; Nr. 2/2013 si Nr. 59/2013.

3.2. Împotriva sentinței civile nr. 4225/28.12.2016 a declarat recurs și pârâta Comuna Brazi, solicitând admiterea lui, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

3.3. Prin Decizia nr. 2714 din 22 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din 10 decembrie 2015 și sentinței nr. 4225 din 28 decembrie 2016 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, a admis recursul formulat de pârâta Comuna Brazi prin Primar împotriva sentinței nr. 4225 din 28 decembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat, în parte, sentința atacată și, în rejudecare, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

3.4. Împotriva acestei decizii societatea A. S.A a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea acesteia, s-a susținut că procedura de citare cu recurenta A. S.A a fost viciată în cadrul etapei procesuale a recursului, având în vedere că instanța de control judiciar, în mod eronat, a comunicat la data de 6.03.2019 actele de procedură la fostul sediu social al societății cât și la sediul procesual ales având în vedere că dispozițiile C. proc. civ. stabilesc în mod expres, imperativ și clar locul unde trebuie făcută citarea în cazul unei persoane juridice.

3.5. În ceea ce privește contestația în anulare formulată în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Contestația în anulare, al cărei regim juridic este reglementat de dispozițiile art. 503-508 C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată pentru motivele prevăzute de art. 503 alin. (1) și (2) pct. 1-4 C. proc. civ.

Potrivit alin. (1) al art. 503 din C. proc. civ., temeiul de drept al contestației de față, "hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

Înalta Curte reține că, din tehnica de redactare a art. 503 alin. (1) C. proc. civ., folosită de legiuitor, rezultă cu îndestulătoare evidență faptul că această cale extraordinară de atac se poate exercita cu succes în cazul în care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită pentru ziua când s-a judecat pricina.

Fiind vorba de o cale extraordinară de atac, de reformare, pentru a se asigura stabilitatea circuitului juridic, aceasta devine admisibilă doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, care nu pot fi extinse prin analogie și la alte situații nereglementate expres de lege.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 158 alin. (1) C. proc. civ., oricare parte din proces, persoană fizica sau juridică ori entitate fără personalitate juridică, are dreptul să își aleagă un domiciliu sau un sediu procesual pentru comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură pe parcursul litigiului.

Astfel, dacă partea și-a ales, în condițiile legii, un domiciliu procesual pentru comunicarea actelor de procedură, instanța va dispune citarea părții exclusiv la acest domiciliu.

Art. 172 C. proc. civ. prevede că, "dacă în cursul procesului una dintre părți și-a schimbat locul unde a fost citată, ea este obligată să încunoștințeze instanța, indicând locui unde va fi citată la termenele următoare, precum și partea adversă prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu cererea prin care se înștiințează instanța despre schimbarea locului citării. în cazul în care partea nu face această încunoștințare, procedura de citare pentru aceeași instanță este valabil îndeplinită la vechiul loc de citare".

În speță, în fața instanței de recurs societatea a fost citată la sediul indicat prin cererea de recurs precum și la domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Municipiul București, str. x.

Din actele și lucrările dosarului nu rezultă că, recurenta până la momentul soluționării recursului a încunoștințat instanța de vreo eventuală schimbare de sediu sau domiciliu ales.

Prin urmare, nu poate fi primită susținerea contestatoarei în sensul că procedura de citare în etapa procesuală a recursului a fost viciată.

Potrivit art. 172 C. proc. civ., schimbarea locului citării unei părți în cursul procesului decurgând, spre exemplu, din mutarea acesteia la o altă adresă, trebuie adusă la cunoștința instanței prin cerere scrisă depusă la dosar, precum și părții adverse, prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va atașa la dosar.

Sancțiunea care intervine în cazul în care partea omite să facă o atare încunoștințare este aceea că procedura de citare se va considera legal îndeplinită la adresa unde partea a fost citată pe parcursul procesului.

Prin urmare, atât partea, cât și apărătorul acesteia, aveau obligația de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, având în vedere că aveau cunoștință de existența acestui demers judiciar. Înalta Curte constată că, în cauză, contestatoarea se prevalează de propria culpă pentru a invoca un viciu de procedură care să ducă la anularea hotărârii atacate (imputând o pretinsă neglijență a instanței care nu a citat-op pentru termenul la care a fost soluționat recursul la adresa sediului său din București, str. x Clădirea 1 8C1), în condițiile în care nu a încunoștințat instanța despre schimbarea sediului.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare formulată de A. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de S.C. A. S.A. împotriva Deciziei nr. 2714 din 22 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 ianuarie 2020.