ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2810/2020

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată, la data de 31.08.2017, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantele A., B., C. și D., judecători în cadrul Tribunalului București, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București,

- în principal, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinelor individuale de salarizare pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, prin care să se stabilească că, începând cu data de 09.04.2015 reclamantele beneficiază de un cuantum maxim al indemnizației de încadrare brută lunară și al sporurilor la nivelul maxim pentru funcțiile deținute de acestea prin raportare la o VRS de 405 aferent familiei ocupaționale "Justiție", VRS reprezentând nivel maxim în sensul legii, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, majorare aplicabilă din data de 01.12.2015 cu: anularea în parte a Ordinului nr. 4680/21.12.2016, menținut ulterior prin Ordinul nr. 219/C/1.02.2017 (necomunicat reclamantelor) în ceea ce privește data de început a aplicării sale efective și anume 09.04.2015, în loc de 01.08.2016 și valoarea de referință sectorială și anume 405 la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în loc de 381,823; anularea în parte, în mod corespunzător, a Ordinului colectiv nr. 1490/C/24.05.2017 în privința reclamantelor, ordin contestat prin cereri înregistrate la Ministerul Justiției, la care au primit răspuns nefavorabil;

- în subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că noțiunea de nivel maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" se referă la nivelul maxim aflat în plată la data de referință de 09.04.2015, reclamantele au solicitat includerea în calculul indemnizațiilor de încadrare brute a unei valori de referință sectorială de 347,10 RON, începând din data de 09.04.2015, valoare ce include doar majorarea de 18% (2%, 5% și 11%), fără a include majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015; 381,823 RON, începând cu data de 01.12.2015, valoare ce include majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, cu anularea în parte a Ordinului nr. 4680/21.12.2016, menținut ulterior prin Ordinul nr. 219/C/1.02.2017 în ceea ce privește data de început a aplicării sale efective și anume 09.04.2015 în loc de 1.08.2016; anularea în parte, în mod corespunzător, a Ordinului colectiv nr. 1490/C/24.05.2017 în privința reclamantelor;

- obligarea pârâților la plata drepturilor salariale conform celor menționate la punctul I, sume actualizate cu inflația și cu aplicarea dobânzilor legale de la data scadenței la data plății efective.

Prin sentința nr.

Împotriva acestei sentințe, au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Bucurrești.

3.1. Recurentul-pârât Ministerul Justiției și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

A susținut recurentul că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, având în vedere neretroactivitatea deciziilor Curții Constituționale și având în vedere că valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de Consiliul Superior al Magistraturii din data de 01.10.2016 și, totodată, în conformitate cu art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015 care prevede nivelul maxim în plată, se poate observa că reclamantele nu au niciun temei legal pentru a pretinde aplicarea valorii de referință sectorială de 405 de la 09.04.2015, în condițiile în care această valoare de referință a fost folosită, deci era în plată, din data de 01.10.2016.

Începând cu luna februarie 2017, reclamantele au primit indemnizația majorată cu valoare de referință sectorială de 405 RON, la care s-a aplicat majorarea de 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, conform art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 219/C/01.02.2017.

A mai susținut recurentul că în mod eronat instanța a dispus obligarea sa la plata diferențelor salariale rezultate, această obligație incumbând Tribunalului București, instanța în cadrul căreia își desfășoară activitatea intimatele și care este ordonator terțiar de credite.

3.2. Recurentul-pârât Tribunalul București și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a pretențiilor formulate de reclamante în ceea ce-l privește.

A arătat recurentul că este o instituție care este finanțată integral de la bugetul de stat, pentru care Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, acesta punând la dispoziția instanțelor fondurile necesare desfășurării activității.

Mai mult, Ministerul Justiției are și atribuții în emiterea ordinelor privind încadrarea judecătorilor și stabilirea drepturilor salariale ale acestora, Tribunalul București, în lipsa ordinelor emise de minister, neavând posibilitatea legală de a acorda drepturile bănești în condițiile stabilite de instanță.

Obligația instituită în sarcina sa este subsecventă celei stabilite în sarcina Ministerului Justiției, astfel că există posibilitatea ca, deși va dori să pună în executare dispozițiile instanței, să nu poată efectiv proceda la îndeplinirea obligațiilor ca urmare a întârzierii în emiterea noului ordin și a deschiderii de credite bugetare, acte care se dispun de ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiției, și de ordonatorul secundar de credite, Curtea de Apel București.

A mai apreciat recurentul că instanța de fond a admis în mod nelegal cererea de acordare a valorii de referință sectorială începând cu 09.04.2015, câtă vreme s-a decis la nivelul tuturor ordonatorilor de credite că nivelul maxim aflat în plată calculat în raport de o valoare de referință sectorială de 405 RON este aplicabil din 01.10.2016.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, considerente care vor analiza ambele recursuri.

4.1. Intimatele-reclamante au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect, în esență, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea unor ordine de încadrare salarială, cu stabilirea unui cuantum al salariului de bază și al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcții similare, conform art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Problema centrală a cauzei constă în lămurirea înțelesului dispozițiilor alin. (5

1

) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanței de urgență prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Curtea de apel a reținut că sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al aceluiași articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înțeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susținut, și mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituția României, că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariați și nu toți destinatarii actului normativ în discuție, aflați în aceeași situație, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație.

Concluzia Curții de apel este corectă, fiind susținută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5

1

) al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

4.2. Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar și obligația de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât și în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanță cu intenția legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât și din celelalte prevederi ale actului normativ, dar și din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanța de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situație juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deși expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenției legiuitorului în operațiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiași nivel de salarizare între personalul din celelalte autorități și instituții publice și personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiași nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme și să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorități sau instituții publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime cu alte persoane din cadrul aceleiași autorități sau instituții publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului și substanței normei, s-ar menține inechitățile ori diferențele salariale în cadrul aceleiași categorii de personal și, în consecință, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenționat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislația internă cu prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar și cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

4.3. În concluzie, aprecierea recurentului Tribunalul București că în mod nelegal a fost admisă cererea intimatelor-reclamante de acordare a valorii de referință sectorială începând cu 09.04.2015 nu poate fi reținută.

De asemenea, refuzul recurentului Ministerul Justiției de a recunoaște că dispozițiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică și judecătorilor și procurorilor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Către această dezlegare conduc și principiile reglementate de art. 3 din aceeași Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari."

4.4. Prima instanță, consecutiv obligației instituite în sarcina Ministerului Justiției de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamante, a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București să achite diferențele salariale rezultate.

Instanța a obligat ambii pârâți la plata drepturilor salariale, însă, din considerentele sentinței recurate, rezultă că instanța a reținut obligația pârâtului Ministerul Justiției de a emite ordinele de salarizare pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016 în favoarea reclamantelor care să cuprindă un cuantum maxim al indemnizației de încadrare brută lunară și al sporurilor la nivelul maxim pentru funcțiile deținute prin raportare la o valoare de referință de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015 aplicabilă de la 01.12.2015, pârâtul Tribunalul București, urmare a emiterii ordinelor de către pârâtul Ministerul Justiției, având obligația de a face plata acestor drepturi salariale.

4.5. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Ministerul Justiției și de Tribunalul București împotriva sentinței nr. 45 din 15 martie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2020.