ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2111/2020

Ședința publică din data de 28 mai 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 01.09.2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București: anularea parțială a Ordinul de salarizare individuală nr. 1490/C din 24.05.2017 în privința anexelor acestui ordin care ii privesc pe reclamanți și emiterea unui nou Ordin de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, sumă ce urmează a fi majorată cu 10% începând cu data de 1.12.2015, având în vedere Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015, conform art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată prin Legea 71/2015, cu precizarea ca pentru reclamantele G. și F. se solicită emiterea Ordinului individual de salarizare pentru perioada 09.04.2015 - data eliberării din funcția de judecător prin pensionare; anularea în parte a Ordinului nr. 4680/21.12.2016 menținut ulterior prin Ordinul nr. 219/C/01.02.2017 (necomunicat) în ceea ce privește data de început a aplicării sale efective, și anume 09.04.2015, în loc de 01.08.2016 și valoarea de referință sectorială și anume 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în loc de 381,823 RON; anularea în parte în mod corespunzător a Ordinului colectiv nr. 3522/C/28.09.2016; în subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că noțiunea de nivel maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" se referă la nivelul maxim aflat în plată la data de referință 09.04.2015, reclamanții solicită includerea în calculul indemnizațiilor de încadrare brute a unei valori de referință sectorială de 347,10 RON începând cu data de 09.04.2015, valoare ce include doar majorarea de 18% (2%, 5%, si 11%) fără a include majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, respectiv 381,823 RON începând cu data de 01.12.2015, valoare ce include majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015; anularea in parte a Ordinului nr. 4680/21.12.2016 menținut ulterior prin Ordinul nr. 219/C/o1.02.2017 în ceea ce privește data de început a aplicării sale efective, și anume 09.04.2015 în loc de 01.08.2016; anularea în parte în mod corespunzător a Ordinului nr. 3522/C/28.09.2016; Obligarea pârâților la repararea prejudiciului prin plata diferențelor între drepturile salariate cuvenite și cele efectiv încasate, sume actualizate cu rata inflației si cu aplicarea dobânzilor legale de la data scadenței și până la data plății efective.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiției, a solicitat respingerea cererii ca prescrisă, respectiv ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în ceea ce privește cel de-al doilea capăt al cererii, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 358 din 2 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins excepția prescripției și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate prin întâmpinare, ca neîntemeiate; s-a admis cererea de chemare în judecată promovată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București; s-au anulat parțial Ordinele nr. 1490/C/2017, nr. 4680/C/2016 și nr. 3522/C/2016, emise de pârâtul Ministerul Justiției, în partea ce privește elementele componente ale venitului total brut al reclamantelor ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege; a fost Obligat pârâtul să emită pentru reclamante ordinul de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizației cu aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, majorată ulterior cu 10%, conform Legii nr. 293/2015; a fost obligat pârâtul Tribunalul București la plata către reclamante a diferențelor salariale rezultate din emiterea de către pârâtul Ministerul Justiției a ordinului de încadrare salarială conform prezentei hotărâri și venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015, actualizate cu rata inflației și cu dobânda legală.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 679 din 16 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Tribunalul București solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea excepției autorității de lucru judecat în ceea ce privește pretențiile formulate de reclamanta E..

Recurentul susține că prin sentința nr. 45/F-CONT din 15.03.2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015 a fost admisă cererea formulată de reclamanta E. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, dispunându-se obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale pentru perioada 9.04.2015-1.10.2016, ordine care să cuprindă începând cu 9.04.2015 un cuantum al indemnizației de încadrare brută lunară și al sporurilor la nivelul maxim pentru funcțiile deținute de acestea prin raportare la VRS de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, aplicabilă de la data de 01.12.2015, fiind anulate în parte Ordinele MJ nr. 4680/21.12.2016, nr. 219/1.02.2017, respectiv 1490/24.05.2017.

Împotriva sentinței civile nr. 679 din 16 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, a arătat că, având în vedere Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale face referire la nivelul maxim pentru fiecare funcție, pe familie ocupațională, valoarea de referință sectorială 405 RON a fost acordată la nivelul ÎCCJ începând cu 01.10.2016, urmare a adoptării Ordinului președintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016, astfel încât doar începând cu această dată se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupațională, respectiv la un VRS de 445,5lei, lucru care s-a realizat prin emiterea OMJ nr. 219/2017.

Totodată, a menționat că în 24.05.2017 a fost emis noul ordin privind salarizarea intimaților reclamanți, în speță OMJ nr. 1490/C/2017, în aplicarea dispozițiilor OMJ 4680/C/2016 și OMJ nr. 219/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizațiilor de încadrare brute lunare și ale sporurilor aferente acestora.

În aceste condiții, este neîntemeiată obligarea Ministerului Justiției la emiterea unui nou ordin privind recalcularea indemnizației de încadrare începând cu 09.04.2015 în funcție de valoarea de referință sectorială 405 RON.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în esență, recurentul-pârât a criticat faptul că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, atât în ceea ce privește data de la care s-a dispus acordarea valorii de referință sectoriale, cât și cuantumul acesteia.

Reține instanța că este nefondată susținerea recurentului-pârât în sensul că prima instanță a ignorat data de la care se aplică dispozițiile hotârării pronunțate de instanța de contencios constituțional, cu privire la acordarea valorii de referință sectoriale de 405 RON.

Astfel, în mod corect, au fost avute în vedere de Curtea de Apel București dispozițiile Legii nr. 71/2015 care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Amintește Înalta Curte că potrivit actului normativ menționat:

« Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

"(5ind. 1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) și (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Așadar, instanța de fond a constatat în mod corect că egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, concluzia instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așadar, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor, așa cum a considerat pârâtul.

Așa fiind, va fi înlăturată apărarea recurentului că egalizarea indemnizațiilor se putea face numai după pronunțarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordrea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât sub acest critica pârâtului apare ca nefondată.

Cu privire la valoarea sectorială de referință de 405 RON, Înalta Curte reține că este nefondată critica pârâtului privind aplicarea acesteia numai după data de 01.10.2016, dată la care ordonatorii de credite au stabilit că aceasta este valoarea avută în vedere pentru familia ocupațională "Justiție".

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad.

Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

În cuprinsul deciziei s-a statuat că:

"Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă,gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim."

Instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate.

Astfel, în cadrul pârâtului Ministerul Justiției în luna decembrie 2014 nivelul maxim de salarizare în plată era unul ce aduna la valoarea de referință sectorială de 291,98 RON majorările de 5%, 2% și 11% obținute de unii judecători prin hotărâri judecătorești irevocabile/definitive, rezultând deci o valoare de referință sectorială totală de 347,10 RON, confirmată de altfel și de Ordinul ministrului justiției nr. 4680/C/12.12.2016, în luna decembrie 2014 (deci inclusiv la 09.04.2015), la ordonatorul principal de credite Ministerul Justiției existând un nivel maxim de 347,10 RON al valorii de referință sectorială de care beneficiau judecătorii, asa cum acesta recunoaște inclusiv prin motivele de recurs.

Deși valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost acordată la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ordonator principal de credite), începând cu data de 01.10.2016, ca urmare a adoptării Ordinului Președintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016, prin sentința civilă nr. 48/13.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 (definitivă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia din data de 22.06.2017) Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat «să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015», această sentință producând efecte juridice, atestând astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, o valoare maximă de referință sectorială în cuantum de 405 RON la unul dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupațională "Justiție".

În același sens este de altfel și jurisprudența constantă a celorlalte instanțe, prin care s-a reținut data de 09.04.2015 pentru acordarea valorii de referință de 405 RON, de exemplu sentința civilă nr. 3706 din 29 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Cluj și sentința civilă nr. 2194 din 15.12.2016 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondat.

În ceea ce privește recursul formulat de Tribunalul București, acesta urmează să fie admis, casată, în parte, sentința recurată și în rejudecare admisă excepția autorității de lucru judecat, cu consecința respingerii ca inadmisibilă a acțiunii formulate de reclamanta E., în considerarea următoarelor argumente.

Prin acțiunea înregistrată, la data de 31.08.2017, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantele E., H., I. și J., judecători în cadrul Tribunalului București, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București,

- în principal, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea ordinelor individuale de salarizare pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, prin care să se stabilească că, începând cu data de 09.04.2015 reclamantele beneficiază de un cuantum maxim al indemnizației de încadrare brută lunară și al sporurilor la nivelul maxim pentru funcțiile deținute de acestea prin raportare la o VRS de 405 aferent familiei ocupaționale "Justiție", VRS reprezentând nivel maxim în sensul legii, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, majorare aplicabilă din data de 01.12.2015 cu: anularea în parte a Ordinului nr. 4680/21.12.2016, menținut ulterior prin Ordinul nr. 219/C/1.02.2017 (necomunicat reclamantelor) în ceea ce privește data de început a aplicării sale efective și anume 09.04.2015, în loc de 01.08.2016 și valoarea de referință sectorială și anume 405 la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în loc de 381,823; anularea în parte, în mod corespunzător, a Ordinului colectiv nr. 1490/C/24.05.2017 în privința reclamantelor, ordin contestat prin cereri înregistrate la Ministerul Justiției, la care au primit răspuns nefavorabil;

- în subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că noțiunea de nivel maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" se referă la nivelul maxim aflat în plată la data de referință de 09.04.2015, reclamantele au solicitat includerea în calculul indemnizațiilor de încadrare brute a unei valori de referință sectorială de 347,10 RON, începând din data de 09.04.2015, valoare ce include doar majorarea de 18% (2%, 5% și 11%), fără a include majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015; 381,823 RON, începând cu data de 01.12.2015, valoare ce include majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, cu anularea în parte a Ordinului nr. 4680/21.12.2016, menținut ulterior prin Ordinul nr. 219/C/1.02.2017 în ceea ce privește data de început a aplicării sale efective și anume 09.04.2015 în loc de 1.08.2016; anularea în parte, în mod corespunzător, a Ordinului colectiv nr. 1490/C/24.05.2017 în privința reclamantelor;

- obligarea pârâților la plata drepturilor salariale conform celor menționate la punctul I, sume actualizate cu inflația și cu aplicarea dobânzilor legale de la data scadenței la data plății efective.

Prin sentința nr. 45/F-CONT din 15.03.2018, Curtea de Apel Pitești, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015 a fost admisă cererea formulată de reclamanta E. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul București, dispunându-se obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale pentru perioada 9.04.2015-1.10.2016, ordine care să cuprindă începând cu 9.04.2015 un cuantum al indemnizației de încadrare brută lunară și al sporurilor la nivelul maxim pentru funcțiile deținute de acestea prin raportare la VRS de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, aplicabilă de la data de 01.12.2015, fiind anulate în parte Ordinele MJ nr. 4680/21.12.2016, nr. 219/1.02.2017, respectiv 1490/24.05.2017.

Împotriva acestei sentințe, au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Bucurrești.

Prin Decizia nr. 2810 din 25 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscala a respins recursurile formulate de Ministerul Justiției și de Tribunalul București împotriva sentinței nr. 45 din 15 martie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Recurentul Tribunalul București a invocat, prin cererea de recurs, excepția autorității de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat, reprezintă unul din principiile ce guvernează activitatea de înfăptuire a justiției și în virtutea căruia un litigiu, soluționat printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu mai poate forma obiectul unui nou proces având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Autoritatea de lucru judecat nu se identifică cu forța executorie a hotărârilor judecătorești. Esențial este să nu se ajungă la două hotărâri contradictorii. Potrivit legii procesual civile, autoritatea de lucru judecat este o excepție procesuală de fond care face de prisos orice cercetare a cauzei privitor la fondul acesteia.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat este descris de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care arată că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. Efectul negativ al autorității de lucru judecat constă în împiedicarea unei a doua judecăți între aceleași părți, cu același obiect și cu aceeași cauză, fiind prevăzut de art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., ca excepția autorității de lucru judecat. Art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat; ea este la îndemâna oricăreia dintre părțile unui litigiu, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat, într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

În speță, instanța reține că pe lângă condiția triplei identități, în judecata cauzei este adusă în discuție aceeași chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior prin sentința civilă nr. 45/F-CONT din 15 martie 2018 de Curtea de Apel Pitești. Astfel, în sentința civilă menționată, instanța de fond a reținut în considerente o anumită situație de fapt nu ce nu mai poate fi contrazisă, această judecată fiind deja făcută.

În concluzie, instanța apreciază că excepția autorității de lucru judecat este întemeiată urmând a fi admisă, iar pe fond va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta E., ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 358 din 2 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de Tribunalul București împotriva sentinței nr. 358 din 2 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, rejudecând, admite excepția autorității de lucru judecat și în consecință respinge ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta E..

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 mai 2020.