ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 268/2020

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâtul să încheie contractul pentru organizarea participării agenților economici la Târgul Internațional ISH 2013 Frankfurt, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 11004/20.06.2014 Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, apreciind îndeplinite condițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 15.07.2014 sub nr. dosar x/2014

La termenul de judecată din data de 29.10.2014 Curtea a constatat conexarea la prezenta cauză a dosarului cu nr. x/2014, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 07.05.2014, și care are un obiect parțial identic cu prezenta cauză, respectiv obligarea pârâtului la încheierea contractului pentru organizarea participării la Târgul internațional ISH 2013 Frankfurt din perioada 12-16.03.2013, cu consecința obligării pârâtului la achitarea sumei totale de 675.499,22 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamantă cu organizarea acestui eveniment; obligarea pârâtului la încheierea contractului pentru organizarea participării la Misiunea Economică din Marea Britanie, Londra, din perioada 04-08.03.2013, cu consecința obligării pârâtului la achitarea sumei totale de 69.709,95 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor efectuate de reclamantă cu organizarea acestui eveniment; obligarea la daune interese aferente, la dobânda legală și la daune morale, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civila nr. 3513 din 18.12.2014 Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității invocate de pârâtul Ministerul Economiei și a respins ca inadmisibilă acțiunea conexă formulată de reclamantul S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei.

Împotriva sentinței civilei nr. 3513 din 18.12.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

Prin Decizia nr. 2670/19.10.2016 Înalta Curte de Casație si Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3513 din 18 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cererea a fost înregistrata pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.02.2017 sub număr dosar x/2014

Prin sentința civilă nr. 1450 din 21 aprilie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins capetele 1 si 2 din cererea privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. și pe pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, ca lipsite de obiect și interes și a respins capetele 3-5 de cerere, ca prescrise.

Împotriva sentinței civile nr. 1450 din 21 aprilie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă invocă în raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. faptul că soluția de respingere a acțiunii pe excepțiile invocate respectiv excepția lipsei de interes pe capetele principale ale art. 1 și 2 și excepția prescripției pe capetele de acțiune privind daunele solicitate este dată printr-o motivare nelegală, contradictorie și străină de natura cauzei.

Se arată că prima instanță nu a analizat corect obiectul acțiunii astfel cum a fost formulate, iar considerentele nu susțin în totalitate soluția asupra excepțiilor dispusă prin sentința atacată.

În raport de dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă interpretarea și aplicarea greșită a legi de către prima instanță pentru ambele excepții admise în raport de acțiune astfel cum a fost formulată.

Față de excepția lipsei de interes și obiect admise în raport de capetele de acțiune 1 și 2 având ca obiect obligația autorității pârâte la semnarea contractelor conform înțelegerii părților din 18.02.2013, respectiv 28.02.2013, recurenta-reclamantă invocă greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 1 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 1186 din C. civ.

Aceasta deoarece consideră reclamanta interesul ca fals practic al cererii principale exista la data formulării acțiunii și el trebuia raportat la momentul 18.02.2013, respectiv 28.02.2013 când erau îndeplinite toate condițiile legale pentru încheierea contractelor solicitate având în vedere înțelegerea părților.

Se arată că în mod nelegal prima instanță prin admiterea excepției lipsei de interes și de obiect nu a sancționat refuzul nejustificat și nelegal al autorității pârâte de a semna contractul și de a -și onora obligațiile de plată față de serviciile prestate de societatea reclamantă.

În ceea ce privește excepția prescripției capetelor de acțiune 3-5 având ca obiect plata daunelor solicitate recurenta-reclamantă invocă greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 8 alin. 2 coroborat cu dispozițiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă invocă faptul că în mod nelegal prima instanță a apreciat ca prescrise capetele de acțiune având ca obiect obligarea autorității pârâte la plata daunelor materiale și morale cauzate de refuzul autorității de a încheia contractele solicitate și de îndeplinire a obligațiilor de plată a serviciilor prestate de reclamantă, în cauză fiind interpretate și aplicate greșit dispozițiile at. 18(4) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă arată faptul că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, dispoziții care nu erau incidente în ceea ce privește cererea de daune materiale și morale solicitate. Aceasta deoarece cererea de despăgubiri a fost formulată odată cu acțiunea principală și nu ulterior în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a dispozițiilor art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

Se apreciază că termenul de prescripție de 1 an prevăzut de art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 deoarece cererea de despăgubiri a fost formulată odată cu cererea principală și nu ulterior, iar referirile primei instanțe cu privire la termenul de prescripție de trei ani nu sunt incidente cauzei având în vedere dispozițiile normei speciale, respectiv dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Se solicită de reclamanta-recurentă admiterea recursului casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Analizând recursul declarat în raport de motivele de recurs invocate Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat, în cauză neputându-se reține existența unei motivări contradictorii sau străine de natura cauzei.

Prima instanță și-a motivat în fapt și în drept soluția dispusă asupra acțiunilor comune formulate de reclamantă, motivarea respectând dispozițiile art. 425 lit. b) C. proc. civ. și fiind posibil a fi exercitat controlul de legalitate prin intermediul recursului declarat.

Atât soluția de admitere a excepției lipsei de interes și de obiect pe capătul de acțiune principale având ca obiect obligarea autorității pârâte la includerea unor contracte administrative pentru plata unor servicii prestate de reclamantă cu ocazia desfășurării unor târguri internaționale din Frankfurt din perioada 12-16.03.2013, respectiv din Marea Britanie - Londra din perioada 4-8 august 2013 cât și soluția respingerii ca prescrise a cererilor de daune au fost motivate de prima instanță având în vedere pe de-o parte situația de fapt și pe de altă parte de decizia de casare prin care s-a apreciat ca admisibilă acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată.

Prima instanță era obligată să verifice plecând de la premisa stabilită prin decizia de casare în sensul admisibilității acțiunii, dacă subzistă pentru reclamantă interesul în formularea acțiunii ca o condiție de exercitare a oricărei acțiuni civile și în principal dacă acțiunile conexe au obiect în raport de situația de fapt și de dispozițiile aplicabile respectiv art. 1 alin. 1 și art. 18 alin. 3 și (4) din Legea nr. 554/2004.

Iar pe cererea de daune materiale și morale solicitate pe capetele nr. 3-5 din acțiunile conexe, instanța de fond era obligată să se pronunțe dacă au fost formulate în termen.

Acesta deoarece cererea de daune formulată în condițiile Legi nr. 554/2004 are întotdeauna caracter subsidiar cererii principale în anularea actului administrativ sau în prezenta cauză în contestarea pretinsului refuz nejustificat de închiriere a unui contract administrativ.

În consecință în prezenta cauză cererea de daune a fost formulată în raport de obiectul cererilor principale întemeiat pe dispozițiile art. 18 alin. 4 lit. b) din Legea nr. 554/2004, reclamanta solicitând obligarea de către instanță a autorității pârâte de a încheia un contract administrativ la care reclamanta apreciază că era îndreptată pentru plata unor servicii prestate în martie 2013 și plata unor despăgubiri materiale și morale în baza art. 18 alin. 4 lit. e) din Legea nr. 554/2004.

Iar prima instanță a analizat în principal în raport de aceste dispoziții dacă cererile de daune sunt formulate în termen sau dacă sunt prescrise.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat, Curtea apreciind că soluția recurată pronunțată prin admiterea excepțiilor lipsei de interes și de obiect și respectiv excepția prescripției pe capetele 3-5 de cerere este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes și de obiect a acțiunii pe capetele nr. 1 și 2 Curtea apreciază că prima instanță a constatat corect pe situația de fapt că în cauză nu mai subzistă interesul ca fals practic pentru reclamanta-recurentă și acțiunea este lipsită de obiect în raport de dispozițiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004.

Aceasta deoarece în raport de pretinsul refuz nejustificat contestat respectiv refuzul autorității pârâte de a încheia contractele administrative cu privire la cele două evenimente din februarie- martie 2013, în cauză nu mai pot fi aplicate dispozițiilor art. 18 alin. 4 lit. b) din Legea nr. 554/2004 .

În mod corect a constatat că obiectul celor două contracte administrative pretins a fi încheiate de autoritate prin intermediul instituției nu mai există și nu poate fi determinat, neputându-se a fi analizate pe fond îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 18 alin. 4 lit. b) din Legea nr. 554/2004.

În lipsa obiectului și a interesului concret și actual al reclamantei acestea reprezentând condiții de exercitare a acțiunii de fond nu poate fi analizat ipotetic un pretins drept vătămat al reclamantei cauzat de pretinsul refuz nejustificat al autorității pârâte de a încheia contractele solicitate. În lipsa încheierii contractelor în cauză nu poate exista o răspundere contractuală ci doar o răspundere delictuală, în măsura îndeplinirii condițiilor legale.

Dar această verificare excede obiectului prezentei acțiuni întemeiată pe dispozițiile art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004 cererile principale formulate în prezenta cauză fiind lipsite de interes și de obiect.

În ceea ce privește soluționarea excepției prescripției capetelor nr. 3-5 ale cererii având ca obiect obligarea autorității pârâte la plata despăgubirilor materiale și morale, Curtea apreciază că prima instanță a apreciat și a aplicat corect dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește termenul de prescripție de 1 an prevăzut pentru formularea cererilor de despăgubiri.

Curtea apreciază că în cauză sunt aplicabile pe excepția prescripției cererilor de despăgubiri dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) coroborat cu dispozițiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 ca normă cu caracter special și nu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.

Referirile primei instanțe cu privire la incidența despăgubirilor normei generale nu sunt aplicabile cauzei dar acestea nu sunt de natură a infirma legalitatea soluționării cererilor de despăgubiri pe excepția prescripției. Aceasta deoarece despăgubirile pot fi solicitate și acordate de instanța de contencios administrativ numai în baza dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 sau în baza art. 19 alin. 1 și (2) din Legea nr. 554/2004.

Dispozițiile art. 11 alin. -1 constituie regula în ceea ce privește termenul de prescripție pentru formularea acțiunii în anulare acest termen aplicabil și în cazul acțiunii de față care privește refuzul nejustificat de încheiere a unui contract administrativ. În cauză acțiunile au fost formulate cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și după expirarea termenului de 1 an prevăzut de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, care este un termen de decădere.

Prima instanță a aplicat corect și coroborat dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și aceasta a fost determinată de obiectul acțiunilor. Prin aceste cereri reclamanta a contestat pretinsul refuz nejustificat de soluționare a cererii sale vizând încheierea unor contracte administrative și suplinirea consimțământului autorității pârâte. Iar cererea de acordare a daunelor materiale și morale nu poate fi soluționată în subsidiar dacă nu a fost respectat termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 sau termenul de decădere de 1 an pentru motive temeinice prevăzut de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Iar aplicarea art. 19 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 care privește situația în care dispozițiile au fost solicitate ulterior acțiunii în anulare a fost avut în vedere de prima instanță doar sub aspectul termenului de decădere de 1 an de la data când persoana vătămată - reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Aceasta deoarece prin cererile conexe au fost încheierea contractelor administrative și plata daunelor materiale și morale, iar ambele cereri sub aspectul termenului de prescripție 6 luni și de decădere de 1 an au fost depuse tardiv la 26.03.2014 și respectiv 7.05.2014 raportat de data desfășurării celor două evenimente martie 2013 respectiv august 2013 și data procesului-verbal de negociere dintre părți încheiat anterior celor două evenimente la 18.02.2013.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-407 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1450 din 21 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2020.