ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2663/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2663/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 18 iunie 2020
Asupra cererii de completare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Decizia a cărei completare se solicită
Prin Decizia nr. 3772 din data de 10 iulie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de Municipiul Pașcani prin Primar, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Pașcani și Primarul Municipiului Pașcani împotriva sentinței nr. 140 din 11 decembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Cererea de completare
Prin cererea înregistrată la data de 03 martie 2020, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat îndreptarea Deciziei nr. 3772 din 10.07.2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul obligării în solidar a recurenților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON, reprezentând onorariu de avocat.
În motivarea cererii arată că, deși a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată și instanța a respins recursurile, a omis a se pronunța asupra acestora.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge cererea de completare a deciziei nr. 3772 din 10.07.2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.
Conform dispozițiilor art. 281
2
alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865:
"Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare."
Prin urmare, cererea de completare se poate formula cu privire la o hotărâre împotriva căreia se poate declara apel sau recurs ori împotriva unei hotărâri date în fond, după casarea cu reținere.
Or, hotărârea a cărei completare se solicită în cauza de față nu poate fi încadrată în niciuna dintre aceste două categorii de hotărâri.
Astfel, din dispozițiile legale de mai sus rezultă că termenul de formulare a unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este termenul în care împotriva acestei hotărâri se poate declara apel sau recurs.
Or, Decizia nr. 3772 din 10.07.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a cărei completare se solicită, este o hotărâre judecătorească irevocabilă, împotriva căreia nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului.
De asemenea, prin Decizia nr. 3772 din 10.07.2019 nu s-a soluționat fondul cauzei, după casarea cu reținere, pentru a fi o hotărâre susceptibilă a fi completată conform art. 281
2
alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865.
În plus, în ipoteza în care ar fi fost incidentă această ultimă situație, termenul pentru formularea cererii de completare a hotărârii ar fi fost de 15 zile de la pronunțare, termen ce se constată a fi fost mult depășit în cauză, decizia fiind pronunțată la data de 10 iulie 2019, iar cererea de completare a fost formulată la data de 3 martie 2020.
Prin urmare, Înalta Curte reține că cererea de completare de față nu a fost formulată împotriva unei hotărâri judecătorești care face parte din una din cele două categorii de hotărâri la care se referă art. 281
2
alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865.
Dincolo de acest aspect, intimata-reclamantă poate solicita aceste cheltuieli pe calea dreptului comun, printr-o cerere separată, un asemenea demers nefiind limitat temporal în condițiile art. 281
2
C. proc. civ. de la 1865.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de completare a Deciziei nr. 3772 din 10.07.2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..
În ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată aferente cererii de completare, în temeiul art. 274 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte urmează să o respingă, având în vedere că prin soluția pronunțată nu se poate reține calitatea recurenților-pârâți de părți căzute în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de completare a Deciziei nr. 3772 din 10.07.2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, formulată de intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2020.