ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2340/2020

Ședința publică din data de 04 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, la data de 21 decembrie 2016, reclamanții A., B., C. - prin reprezentant legal B., D., E., au chemat în judecată pe pârâtul Fondul Național de Garantare, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei totale în cuantum de 360.000 RON, conform dispozițiilor sentinței penale nr. 46/22.05.2015, pronunțată de Judecătoria Pogoanele și ale deciziei penale nr. 1195/03.12.2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, după cum urmează:

- către A., suma de (i) 25.000 RON, cu titlu de daune materiale și suma de (ii) 130.000 RON, cu titlu de daune morale;

- către B., suma de 130.000 RON, cu titlu de daune morale;

- către C., suma de 25.000 RON, cu titlu de daune morale;

- către D., suma de 25.000 RON, cu titlu de daune morale;

- către E., suma de 25.000 RON, cu titlu de daune morale.

La data de 29 mai 2017 reclamanții au formulat cerere modificatoare prin care au modificat obiectul cererii de chemare în judecată în sensul că solicită și anularea Deciziei nr. 5752/03.05.2017 prin care s-a respins cererea de plată ca fiind tardiv formulată.

Prin sentința civilă nr. 4315 din 13 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. - prin reprezentant legal B., D., E., în contradictoriu cu pârâtul Fondul Național de Garantare.

Împotriva sentinței civile nr. 4315 din 13 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs reclamanții reclamanții A., B., C. - prin reprezentant legal B., D. și E., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată modificată, cu consecința anulării Deciziei nr. 5752/03.05.2017 și obligarea intimatului-pârât la plata sumelor de bani menționate în petitul cererii introductive.

În motivare, recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că în mod eronat, instanța de fond a apreciat că decizia emisă de către intimatul-pârât ar fi legală, prin raportare la forma actului intitulat "cerere de plată", reținând că, demersurile întreprinse de către recurenții-reclamanți, în termenul legal, cererea de plată adresată Fondului prin e-mail-urile din 16 februarie 2016 și 03 mai 2016, nu ar îmbrăca forma cerută de lege, dând valoare juridică unui act ce a constituit o simplă revenire la solicitările anterior arătate.

Învederează că sumele menționate în petitul acțiunii, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă și având putere de lucru judecat, au fost solicitate încă din data de 16 februarie 2016, prin e-mail, solicitare ce cuprindea toate elementele înscrise în prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, respectiv "natura creanței, momentul nașterii sale și cuantumul sumei pretinse", fiind atașate, în acest sens, "înscrisurile justificative" reprezentate de sentința penală nr. 46/22.05.2015, pronunțată de Judecătoria Pogoanele și de decizia penală nr. 1195/03.12.2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Apreciază că reținerile instanței de fond, potrivit cărora, prin e-mail-ul din 16 februarie 2016, au precizat doar faptul că atașează conturile clienților din dosarul nr. x/2014, sunt greșite, întrucât au arătat atât faptul că unul dintre petenți este minor și plata drepturilor acestuia se poate face în contul unuia dintre reprezentanții săi legali, cât și solicitarea de a fi înștiințați cu privire la momentul în care se va face plata către toți petenții.

Susțin că la data de 28 aprilie 2016, s-a pronunțat hotărârea judecătorească prin care Curtea de Apel București a dispus definitiv asupra deschiderii falimentului F., astfel că, la data de 03 mai 2016, au revenit cu o nouă cerere prin e-mail, prin care au reiterat solicitarea privind efectuarea plății, solicitând, în același timp, să li se comunice dacă, ar mai fi necesare și alte documente sau alte demersuri.

Raportat la această situație de fapt, apreciază că, în mod greșit, instanța de fond le-a interpretat demersurile ca fiind simple acte lipsite de valoare juridică în sensul prevăzut de Legea nr. 213/2015.

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 martie 2018, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguranților a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de către instanța de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, în limitele și pentru argumentele expuse în cele ce urmează:

Prin cererea de plată înregistrată la data de 20 septembrie 2016, la Fondul de Garantare a Asiguraților, reclamanții au solicitat plata sumei de 360.000 RON reprezentând daune materiale și morale stabilite prin sentința penală nr. 46/22.05.2015 pronunțată de Judecătoria Pogoanele, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia nr. 1195/03.12.2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Prin Decizia nr. 5752/03.05.2017, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, s-a respins cererea de plată a sumei de 360.000 RON formulată de reclamanți.

În motivare s-a reținut că petenții au înțeles să formuleze și să depună cererea de plată după expirarea termenului legal de depunere a cererilor de plată la F.G.A pentru asigurătorul societatea de F. S.C.A. în faliment.

Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanți, reținând, în esență, că aceștia aveau obligația legală a învesti pe pârât cu o cerere tip de plată formulată potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 la care face referire art. 14 din Legea nr. 213/2015, în termen de 90 de zile de la data deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului.

Din această perspectivă, Înalta Curte nu împărtășește opinia instanței de fond și constată că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea și interpretarea greșită a normelor de drept material incidente speței.

Astfel, urmare a accidentului rutier petrecut în 13 iunie 2013, soldat cu decesul numitei G., s-au efectuat cercetări penale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău (dosar nr. x/2013), care s-au finalizat prin trimiterea în judecată a numitului H., condamnat definitiv la pedeapsa închisorii de 3 an și 4 luni, în regim de detenție.

În ceea ce privește sumele solicitate de către recurenții-reclamanți, acestea au fost stabilite de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, care a soluționat, în mod definitiv, latura civilă a procesului penal, prin decizia penală nr. 1195/03.12.2015.

Întrucât, împotriva asigurătorului aflat în faliment - F. S.A., recurenții-reclamanți dețineau o creanță certă, lichidă și exigibilă, la data de 16 februarie 2016, s-au adresat pârâtului, transmițând acestuia prin e-mail - conturile în care se poate efectua plata sumelor mai sus amintite, cu solicitarea de a se preciza când se va efectua această plată.

La demersurile întreprinse de către reprezentanții convenționali ai recurenților-reclamanți, nu s-a primit un răspuns concret, pârâtul înțelegând să le transmită prin e-mail - faptul că "plăți nu se vor efectua decât la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului F.".

Având în vedere că la data de 28 aprilie 2016, s-a pronunțat decizia prin care Curtea de Apel București a dispus definitiv asupra deschiderii falimentului F., la data de 03 mai 2016, recurenții-reclamanți au revenit cu o nouă solicitare, trasmisă prin poșta electronică, prin care au reiterat întrebarea legată de momentul în care se va efectua plata.

Întrucât aceste demersuri nu au avut o finalitate, la data de 20 septembrie 2016, au înregistrat, la sediul pârâtului, Adresa nr. x, în conținutul căreia au menționat toate demersurile efectuate în vederea plății sumelor menționate în petitul acțiunii introductive și, în același timp, au revenit cu solicitarea de a li se comunica un termen de plată a sumelor.

Prin Decizia nr. 5752/03.05.2017, emisă de pârâtul F.G.A., s-a respins cererea de plată formulată de reclamanți, cu motivarea că această cerere a fost depusă cu depășirea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că cererea de plată trebuia formulată în 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului societății F. S.A., respectiv de la data de 28 aprilie 2016.

Conform dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător și, ca atare, Fondul de Garantare a Asiguraților plătește în baza Legii nr. 213/2015 și ale Normei nr. 16/2015 a A.S.F., ca urmare a deschiderii procedurii de faliment și nicidecum în baza unei răspunderi contractuale, izvorul obligațiilor fiind diferit.

Fondul de garantare acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurări, iar nu ca obligații proprii ale Fondului de Garantare a Asiguraților, obligația fiind născută din raportul contractual al asiguratului sau beneficiarul asigurării cu asiguratorul.

Procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile Fondului sunt menționate în Cap. III al Legii nr. 213/2015, după cum urmează:

"Art. 13:

(1) De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale.

(2) Fondul va publica pe site-ul propriu informații referitoare la demersurile necesare pentru obținerea de la Fond a despăgubirilor/indemnizațiilor.

(3) În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență".

"Art. 14:

(1) În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior nașterii dreptului de creanță".

Din cuprinsul acestor dispoziții rezultă că, pentru încasarea indemnizațiilor/despăgubirilor, persoana care pretinde un drept de creanță de asigurări trebuie să se adreseze cu cerere în vederea întocmirii dosarului de daună.

Din înscrisurile depuse la dosarul instanței de fond rezultă că dreptul de creanță al reclamanților s-a născut la data la care Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a soluționat, în mod definitiv, latura civilă a procesului penal, prin decizia penală nr. 1195, pronunțată la 03 decembrie 2015.

Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului în privința societății F. S.A. a rămas definitivă la data de 28 aprilie 2016.

Or, în situația în care dreptul de creanță al reclamantului s-a născut anterior deschiderii procedurii de faliment a asiguratorului, termenul de 90 de zile în care recurenții-reclamanți aveau posibilitatea formulării unei cereri în vederea încasării despăgubirilor, a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului (28 aprilie 2016) și s-a împlinit la data de 28 iulie 2016.

Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți au întreprins demersuri în vederea respectării termenului de 90 zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și, într-o primă fază, la data de 16 februarie 2016, s-au adresat pârâtului, transmițând acestuia prin e-mail conturile în care se poate efectua plata sumelor stabilite prin decizia penală nr. 1195 din 03 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie .

Având în vedere că la cererea inițială li s-a răspuns în sensul că plățile se vor efectua ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului asigurătorului F., în speță, aceasta fiind data de 28 aprilie 2016, reclamanții au revenit cu o nouă cerere către intimatul-pârât, la data de 03 mai 2016. În plus, au reiterat și solicitarea ca în cazul în care mai sunt necesare pentru plată alte documente, să fie anunțați .

Înalta Curte constată, având în vedere cronologia demersurilor efectuate de către recurenții-reclamanți, că solicitarea inițială, formulată prin poștă electronică la data de 16 februarie 2016, reprezintă o veritabilă cerere de plată, în sensul prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

În dezacord cu opinia exprimată de prima instanță, nu poate fi reținută o conduită pasivă a recurenților-reclamanți, aceștia depunând diligențele necesare în vederea încasării despăgubirilor stabilite cu caracter definitiv prin decizia penală nr. 1195 din 03 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

De asemenea, raportat la dispozițiile art. 16 din Legea nr. 213/2015, care prevede că "În toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenților completarea documentației și/sau precizarea ori furnizarea de informații suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informațiile solicitate se transmit comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia", precum și la solicitarea formulată prin poștă electronică la data de 03 mai 2016, de a fi încunoștiințați în cazul în care mai sunt necesare pentru plată alte documente, recurenții-reclamanți, aveau așteptarea legitimă ca, într-o atare situație, să li se solicite complinirea eventualelor lipsuri.

În plus, Înalta Curte observă că modelul de cerere prevăzut în anexa nr. 6 la Norma A.S.F. nr. 16/2015 este unul orientativ, care are scopul să faciliteze accesul la procedura administrativă prealabilă de efectuare a plăților, în acest sens fiind și modificarea operată de legiuitor prin Norma nr. 24/2019, care a înlocuit Norma nr. 16/2015, prin care se indică în mod expres că modelul de cerere de plată este orientativ și poate fi adaptat.

Față de soluția prefigurată în considerentele expuse anterior, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite și celelalte condiții necesare admiterii cererii de plată, respectiv recurenții-reclamanți dețin o creanță de asigurare certă, lichidă și exigibilă în cuantum de 360.000 RON, stabilită prin decizia penală nr. 1195 din 03 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, iar aceasta se încadrează în limita plafonului de 450.000 RON stabilit de dispozițiile art. 15 din Legea nr. 213/2015.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., republicat, coroborate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa în tot sentința recurată și, în urma rejudecării, va admite acțiunea, va anula decizia nr. 5752/03.05.2017 emisă de FGA și va obliga pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 360.000 RON reprezentând daune materiale și morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A., B., C. prin reprezentant legal B., D. și E. împotriva sentinței nr. 4315 din 13 noiembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în tot sentința recurată și, rejudecând, dispune:

Admite acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. prin reprezentant legal B., D. și E. împotriva pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților.

Anulează decizia nr. 5752/03.05.2017 emisă de FGA și obligă pârâtul la plata către reclamanți a sumei de 360.000 RON reprezentând daune materiale și morale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2020.