ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1810/2020

Ședința publică din data de 30 aprilie 2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București al Tribunalului București, secția a II-a Contenios Administrativ și Fiscal, reclamantul A., angajat în cadrul I.G.R. Direcția Ordine și Siguranță Publică - Serviciul Misiuni Ordine Publică, având C I seria x nr. x cu domiciliul în jud. Vaslui, jud. Vaslui și reședința în mun. București, împreună cu alți reclamanți a solicitat: - obligarea pârâtului la calcularea și acordarea soldei de funcție începând cu data de 01.02 2017 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 1.450 RON, stabilit prin H.6. nr. 1/2017, fără alte sporuri și adausuri, respectiv calcularea și acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportarea la solda de funcție stabilită la 1.450 RON;

- Obligarea pârâtului la calcularea și acordarea soldei de funcție începând cu data de 01.01.2018 și pentru viitor, prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 1.900 RON, stabilit prin H.G. nr. 846/2017, fără alte sporuri și adaosuri, respectiv calcularea și acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportarea la solda de funcție stabilită la 1.900 RON;

- Obligarea pârâtului la calcularea și acordarea soldei de funcție începând cu data de 01.01.2019 și pentru viitor, prin raportare la salariul minim brut garantat în plată. în sumă de 2080 RON, respectiv 2350 RON, asa cum a fost stabilit prin H.G nr. 37/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, fără alte sporuri și adaosuri, respectiv calcularea și acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportarea la solda de funcție stabilită la 2080 RON, respectiv 2350 RON;

- Obligarea pârâtului la calcularea și acordarea tuturor celorlalte drepturi (indemnizații, compensații, sporuri, adaosuri etc.) raportate la valoarea soldei de funcție, care urmează a fi stabilită potrivit prevederilor pe care le-am indicat mai sus;

- Obligarea pârâtului la actualizarea acestor sume cu rata inflației, de la scadenței fiecăreia și până la plata efectivă a sumelor datorate și a dobânzii legale aferente drepturilor bănești, începând cu data nașterii dreptului !a acțiune și până la data plății efective.

2.1. Prin sentința civilă nr. 7850/2019 din data de 18.11.2019, Tribunalul București, secția a II-a Contenios Administrativ și Fiscal a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat B. din Brașov, str. x, jud. Brașov și reședința în București, Ansamblul rezidențial C., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române cu sediul în București, str. x, în favoarea Tribunalului Vaslui.

Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul București a avut în vedere dispozițiile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 și împrejurarea că domiciliul reclamantului este situat în județul Vaslui.

2.2. Prin sentința civilă nr. 95 din 11 martie 2020, Tribunalul Vaslui, secția civilă a declinat în favoarea Tribunalului București, competența de soluționare a cererii, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici, formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General Al Jandarmeriei Române.

În motivarea hotărârii, Tribunalul Vaslui a reținut, în esență, că noțiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a părții, ci domiciliul unde reclamantul locuiește efectiv. Astfel, dacă domiciliul înscris în actul de identitate nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt, domiciliul din actul de identitate nu poate primi eficiență, aceasta întrucât norma legală a fost edictată pentru protejarea interesului subiectului de drept privat angrenat în litigiile de contencios administrativ si fiscal.

Din verificările efectuate a rezultat că reclamantul A. avea reședința activă, precum și locul de muncă în București la data promovării cererii de chemare în judecată, respectiv 15.02.2019 .

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Așadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispozițiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică, situație reținută în mod corect de ambele instanțe aflate în conflict. Problema care a generat conflictul negativ de competență privește înțelesul noțiunii de "domiciliu", în sens procedural și a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de "reședință", precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin domiciliu se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar reședința este locul unde persoana fizică are locuința secundară.

Deși dispozițiile art. 107 și următoarele din C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înțelege prin domiciliul părților, prezintă relevanță prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înțelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuiește la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de aceasta.

Aplicând aceste dispoziții legale la speța de față, Înalta Curte reține că, deși noțiunile de "domiciliu" și "reședință" nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, această distincție nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmărește să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv înștiințarea corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii. Noțiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt, în cazul de față cu reședința reclamanților, iar în raport de locuința statornică a părții se stabilește atât legalitatea procedurii de citare, cât și instanța competentă să soluționeze pricina.

O interpretare contrară ar conduce, în speță, la atribuirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe în circumscripția căreia reclamanții nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voința legiuitorului, care, prin modificarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamanților accesul facil la instanța de judecată aflată în circumscripția teritorială în care locuiesc.

Din verificările efectuate de Tribunalul Vaslui(conform referatului existent la fila x) rezultă că reclamantul A. are domiciliul în județul Vaslui, însă reședința se află în municipiul București, aceasta fiind locuința statornică, în raport de care se stabilește competența teritorială a instanței de contencios administrativ.

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 aprilie 2020.