ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1668/2020

Ședința publică din data de 18 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 05.06.2019 sub nr. x/2019*, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. și J., alături de alți reclamanți, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, au solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtului la calcularea și acordarea soldei de funcție, pentru perioada 01.02.2017 - 31.12.2017, prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata, în sumă de 1.450 RON, stabilit prin H.G. nr. 1/2017, fără alte sporuri și adaosuri, respectiv calcularea și acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adausuri) prin raportarea la solda de funcție stabilită la 1.450 Iei; obligarea pârâtului la calcularea și acordarea soldei de funcție, pentru perioada 01.01.2018 - 31.12.2018, prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 1.900 RON, stabilit prin H.G. nr. 846/2017, fără alte sporuri și adaosuri, respectiv calcularea și acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adausuri) prin raportarea la solda de funcție stabilită ia 1.900 RON; obligarea pârâtei la calcularea și acordarea soldei de funcție, începând cu data de 01.01.2019 și pentru viitor, prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 2,080 RON (2.350 RON pentru cei cu studii superioare), stabilit prin H.G. nr. 937/2018, fără alte sporuri și adaosuri, respectiv calcularea și acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adausuri) prin raportarea la solda de funcție stabilită la 2.080 Iei (2,350 iei pentru cei cu studii superioare); actualizarea sumelor mai sus solicitate, cu indicele de inflație plus dobânzile legale, de la data datorării fiecăreia și până la data plății efective a acestora; precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Din dosarul x/2019 a fost disjunsă prezenta cauză și a fost declinată către Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ, prin raportare la faptul că prezenții reclamanți își au domiciliile în județul Vâlcea.

2.1. Prin sentința nr. 6810 din data de 17 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., K., I., J. și pârâta Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, în favoarea Tribunalului Vâlcea - SCAF.

Astfel, întrucât reclamanții aveau domiciliile în județe diferite, instanța a procedat la disjungerea din dosarul inițial a acțiunilor formulate de reclamanți în funcție de județul de domiciliu, formând tot atâtea dosare câte județe de domiciliu a identificat în cauză, după care a declinat fiecare din dosarele disjunse către tribunalele corespunzătoare de la domiciliile reclamanților, în raport de dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 și art. 10 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 554/2004, în vigoare din data de 02.08.2018.

2.2. Prin sentința nr. 28 din 10 ianuarie 2020, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vâlcea și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, s-a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a apreciat că atâta vreme cât reclamanții din cererea introductivă au formulat o acțiune unică, prin care au pretins același drept salarial, în speță este vorba de o coparticipare procesuală facultativă, reglementată de art. 59 C. proc. civ., întrucât drepturile salariale pretinse instituției angajatoare de către reclamanți, în calitate de funcționari publici cu statut special aflați în raporturi de serviciu cu aceasta, se întemeiază pe aceleași temeiuri de drept, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, existând o strânsă legătură între pretențiile acestora, situație căreia îi sunt aplicabile, mutatis mutandis, și dispozițiile art. 112 C. proc. civ. (deși acest text se referă la determinarea competenței în cazul pluralității de pârâți, rațiunea acestuia se regăsește și în cazul pluralității de reclamanți, când domiciliul reclamantului determină competența teritorială), din care rezultă că în caz de coparticipare procesuală, reclamanții se pot adresa oricăreia din instanțele în circumscripțiile cărora cel puțin unul dintre aceștia își are domiciliul.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o acțiune formulată de un număr de 228 de reclamanți, toți jandarmi în cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, aceștia pretinzând de la pârâta angajator calcularea și acordarea soldei de funcție, începând cu data de 01.02.2017, prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Întrucât reclamanții aveau domiciliile în județe diferite, Tribunalul București a procedat la disjungerea din dosarul inițial a acțiunilor formulate de reclamanți în funcție de județul de domiciliu, formând tot atâtea dosare câte județe de domiciliu a identificat în cauză, declinând fiecare din dosarele disjunse către tribunalele corespunzătoare de la domiciliile reclamanților, păstrându-și primul dosar, cu cererile reclamanților cu domiciliul în București.

În prezenta cauză, instanțele aflate în conflict s-au constatat necompetente teritorial în raport cu domiciliile reclamanților.

Legea nr. 188/1999, republicată, la art. 1 alin. (1) "reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale (...)".

Totodată, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Înalta Curte constată că, în materia raporturilor de serviciu ale funcționarului public, deci inclusiv în ceea ce privește o cerere privind modificarea funcției și salariului reclamantului, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 actualizată, competența materială de a soluționa litigiul în primă instanță revine secțiilor de contencios administrativ ale tribunalelor competente teritorial.

Având în vedere că este vorba despre un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 2 august 2018, anterior sesizării primei instanțe - 5 iunie 2019), care, la alin. (3), statuează în mod expres că "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (...)".

Așa fiind, suntem în prezenta unei necompetențe teritoriale exclusive, de ordine publică, prevăzută de dispoziții speciale, pe care părțile nu o pot înlătura, iar instanța o poate invoca din oficiu în condițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin urmare, față de cele arătate anterior, având în vedere că toți cei 10 reclamanți din prezentul dosar au domiciliile în județul Vâlcea, astfel cum rezultă din copiile cărților de identitate depuse de aceștia în dosarul Tribunalului București, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza, în fond, este Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., K., I., J. și pârâta Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2020.