ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5469/2019

Ședința publică din data de 08 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. de dosar x/2018 reclamantul A. împreună cu B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. au chemat în judecată pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Județean "Nicolae Titulescu" Brașov (UM 0391 Brașov) solicitând instanței să dispună obligarea acestuia la calcularea și acordarea soldei de funcție începând cu data de 1.02.2017 prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 1450 RON, stabilit prin H.G. nr. 1/2017, fără alte sporuri și adaosuri, respectiv calcularea și acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la solda de funcție stabilită la 1450 RON. De asemenea, reclamantul solicită instanței să dispună obligarea pârâtului la calcularea și acordarea soldei de funcție începând cu data de 1.01.2018 și pentru viitor, prin raportare la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în sumă de 1900 RON, stabilit prin H.G. nr. 846/2017, fără alte sporuri și adaosuri, respectiv calcularea și acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adaosuri) prin raportare la solda de funcție stabilită la 1900 RON. Reclamantul solicită totodată actualizarea sumelor pretinse cu rata inflației, de la data scadenței fiecăreia și până la plata efectivă a sumelor datorate, precum și plata dobânzii legale aferente calculată începând cu data nașterii dreptului la acțiune și până la data plății efective.

Prin încheierea de ședință din data de 10 aprilie 2019 instanța a dispus disjungerea cererii formulată de reclamanții H., I. și A. și formarea a trei dosare noi având ca obiect "litigiu privind funcționarii publici", reținând deopotrivă că, în prezenta cauză, reînregistrată sub nr. de dosar, x/2019, figurează ca părți reclamantul A. și pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Județean "Nicolae Titulescu" Brașov (UM 0391 Brașov).

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Hotărârea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 402/CA, din data de 17 aprilie 2019 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția necompetenței sale teritoriale și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Brașov a reținut în esență dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, conform cărora cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care est stabilită expres prin lege competența altor instanțe iar potrviit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul persoană fizivă sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său.

Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamantul domiciliază înm satul Lunca, orașul Tptârlagele, județul Buzău, localitate situată în raza Tribunalului Buzău.

Pentru aceste considerente a fost admisă excepția necompetenței sale materiale și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

Hotărârea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

După declinare, dosarul a fost înregistrat la data de 23 mai 2019 pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub numărul x/2019

Prin sentința nr. 495/2019 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței material, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Tribunalul Buzău a reținut în esență că, din punct de vedere procesual, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în sensul că, prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea în care trăiește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este, așa cum rezultă din dispozițiile art. 153 și urm. C. proc. civ., acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la apărare.

De altfel, conform art. 87 din C. civ. "domiciliul unei persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acela unde aceasta declară că își are locuința principală".

În prezenta cauză, Tribunalul Buzău a constatat că, așa cum rezultă din procesul-verbal aflat la fila x, în urma verificărilor efectuate în baza de date D.E.P.A.B.D., reclamantul A. locuiește efectiv în mun. Brașov încă din anul 2008, figurând cu adresa de reședință în această localitate; mai mult decât atât, la termenul de judecată din data de 10.04.2019 în dosarul nr. x/2019, când s-a pus în discuția părților de către Tribunalul Brașov excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, reprezentantul convențional al reclamantului a solicitat respingerea acesteia, precizând că acesta are încheiat contract de închiriere pentru locuință în mun. Brașov.

În consecință, în raport de prevederile legale susmenționate, precum și față de situația de fapt expusă, având în vedere că la data formulării cererii de chemare în judecată, reclamantul locuia în mun. Brașov, aflat în raza teritorială a Tribunalului Brașov, revine acestui din urmă tribunal competența teritorială de soluționare a cauzei.

Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Argumentele de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte reține că obiectul prezentei cauze vizează raportul de serviciu al funcționarului public, competența materială și teritorială a unui astfel de litigiu fiind stabilită de prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acțiunii de către reclamant - 20.11.2018.

Astfel, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe", iar conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 " Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său".

Așadar, textul de lege prevede o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de contencios administrativ și fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică, situație reținută în mod corect de ambele instanțe aflate în conflict.

Problema care a generat conflictul negativ de competență privește înțelesul noțiunii de "domiciliu", în sens procedural și a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de "reședință", precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin domiciliu se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar reședința este locul unde persoana fizică are locuința secundară.

Deși dispozițiile art. 107 și următoarele din C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înțelege prin domiciliul părților, prezintă relevană prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înțelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuiește la domiciliu, citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de aceasta.

Aplicând aceste dispoziții legale la speța de față, Înalta Curte reține că, deși noțiunile de "domiciliu" și "reședință" nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, această distincție nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmărește să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv înștiințarea corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii. Noțiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt, în cazul de față cu reședința reclamantului, iar în raport de locuința statornică a părții se stabilește atât legalitatea procedurii de citare, cât și instanța competentă să soluționeze pricina.

O interpretare contrară ar conduce, în speță, la atribuirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe în circumscripția căreia reclamantul nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voința legiuitorului, care, prin prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamantului accesul facil la instanța de judecată aflată în circumscripția teritorială în care locuiește.

Analizându-se actele și lucrările dosarului se constată că, deși reclamantul figurează în baza de date D.E.P.A.B.D. (dosar Tribunal Buzău) începând cu data de 13 aprilie 2018 cu domiciliul în județ Buzău, acest domiciliu fiind menționat și în cererea de chemare în judecată, la termenul de judecată din data de 10 aprilie 2019, când instanța - Tribunalul Brașov - a invocat excepția necompetenței teritoriale, reclamantul, prin apărătorul său, a menționat că deține contract de închiriere în Municipiul Brașov. Susținerile părții se coroborează și cu datele menționate în Extrasul privind domiciliul/reședința reclamantului (dosar Tribunal Buzău), din care rezultă că, în evidențele D.E.P.A.B.D reclamantul figurează, încă din 16 ianuarie 2008 (deci anterior datei de 20.11.2018 - data introducerii cererii de chemare în judecată) și până în data de 29 mai 2020, cu reședința în Municipiul Brașov, aceasta fiind deci locuința sa statornică, în raport de care se stabilește competența teritorială a instanței de contencios administrativ.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte, în acord cu Tribunalul Buzău apreciază că, în stabilirea competenței teritoriale, reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acțiunii - 20.11.2018, sunt relevante dispozițiile art. 155 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora, în cazul în care persoanele fizice nu locuiesc la domiciliu, " citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales de ele".

De altfel, jurisprudența a stabilit că prin "domiciliu" în sens procesual, urmează a se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului.

În condițiile în care reclamantul, încă de la data introducerii acțiunii - 20.11.2018-, avea reședința și locuia efectiv în Municipiul Brașov, ce se află în raza de competență teritorială a Tribunalului Brașov, Înalta Curte, față de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, constată că instanța competentă să soluționeze cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Județean " Nicolae Titulescu " Brașov (UM 0391 Brașov) este Tribunalul Brașov.

Temeiul legal al regulatorului de competență

În consecință, având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâtul Inspectoratul de Jandarmi Județean "Nicolae Titulescu" Brașov (UM 0391 Brașov), în favoarea Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2019.