ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 161/2020

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta 360 A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Competitivitate, a solicitat:

- anularea adresei de reziliere nr. x/23.02.2017, a adresei nr. x/17.03.2017, a procesului-verbal nr. x/06.03.2017 de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență încheiat la data de 02.03.2017 privind proiectul "Proiect integrat de informare, publicitate și diseminare a polului CREVIS", cod Smis 50246, contract de finanțare nr. x/08.04.2014, beneficiar 360 A. S.R.L., modificat prin erata 60501/06.10.2017 și a deciziei nr. 34041/15.06.2017 privind soluționarea plângerii prealabile formulate de 360 A. S.R.L.;

- suspendarea efectelor celor patru acte administrative unilaterale menționate la pct. 1, până la soluționarea definitivă a prezentului litigiu;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu, în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ.

La termenul din 29 iunie 2018, reclamanta 360 A. S.R.L. a formulat în temeiul dispozițiilor art. 68 și următoarele din C. proc. civ., o cerere de chemare în judecată a societăților B. S.R.L. și C. S.R.L., solicitând:

- admiterea în principiu a cererii de chemare în judecată;

- introducerea în cauză a terților chemați în judecată, în calitate de reclamanți;

- admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul de a se constata nelegalitatea actelor administrative unilaterale emise de Ministerul Fondurilor Europene prin care s-a dispus rezilierea contractelor încheiate în baza acordului cadru x/09.04.2014 cu toți membrii Polului de competitivitate pentru creșterea productivității economice prin folosirea inovativă a realității virtuale, în scopul furnizării de servicii pentru infrastructurile critice - CREVIS.

De asemenea, a formulat o cerere de introducere în cauză a acelorași societăți și în calitate de chemați în garanție, în baza dispozițiilor art. 72 din C. proc. civ., solicitând:

- admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție;

- în situația în care se va respinge acțiunea, ca neîntemeiată, să fie admisă cererea de chemare în garanție și să se dispună obligarea terților chemați în garanție, în solidar, la plata sumei de 654.967,37 RON;

- obligarea chemaților în garanție la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

Prin încheierea din 22 februarie 2019, Curtea de Apel București a admis în principiu cererea de chemare în garanție a B. S.R.L. și C. S.R.L., apreciind că sunt îndeplinite condițiile de exercitare a acțiunii civile, iar în ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată în temeiul art. 68 C. proc. civ., ca urmare a admiterii în principiu a cererii de chemare în garanție, a constatat că aceasta a rămas fără obiect.

Împotriva încheierii menționate a formulat recurs reclamanta 360 A. S.R.L., solicitând admiterea recursului și casarea, în parte, a încheierii atacate, în sensul încuviințării în principiu a cererii de chemare în judecată și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu, în conformitate cu dispozițiile art. 453 C. proc. civ.

După expunerea detaliată a contextului factual care a dus la promovarea prezentului litigiu, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a pronunțat o încheiere nelegală, reținând în mod greșit că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ.

Arată recurenta că în cadrul admisibilității în principiu a unei cereri de chemare în judecată a altor persoane, instanța de judecată are de verificat următoarele: a) dacă partea care formulează această cerere justifică un interes, dacă terțul ar putea să pretindă, pe cale separată, un drept împotriva părților din procesul pendinte, b) dacă dreptul pe care ar putea să îl invoce terțul este același cu cel pretins de reclamant, c) dacă cererea de intervenție forțată a fost formulată înăuntrul termenului prevăzut de lege, d) dacă în raport cu natura litigiului dintre părțile inițiale, ar fi admisibil ca terțul să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul.

În cauză, în ceea ce privește condiția interesului, reclamanta justifică un interes propriu în formularea cererii, întrucât argumentele pe care terții le vor invoca în apărare vor profita și acesteia, mai ales că motivul rezilierii privește o (pretinsă) neexecutare a societăților B. și C..

De asemenea, terții pot pretinde la rândul lor, drepturi proprii față de ministerul pârât, în sensul că pot solicita anularea actelor administrative nelegal emise, prin care s-a dispus în mod unilateral și abuziv măsura rezilierii contractelor de finanțare. Pentru evitarea măsurii rezilierii, este în mod evident preferabil prelungirea de către minister a termenului contractual cu o perioadă în care societățile B. și C. să finalizeze demersurile deja inițiate de racordare a imobilului la rețeaua de electricitate, astfel că această măsură este nu doar în interesul acestora, ci în interesul tuturor membrilor Polului.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată înăuntrul termenului prevăzut de lege, în acord cu dispozițiile art. 68 alin. (2) C. proc. civ., respectiv la primul termen de judecată, deci până la terminarea cercetării procesului în fața primei instanțe.

În fine, în raport cu natura litigiului, cererea este admisibilă. Face trimitere în acest sens la literatura de specialitate (Boroi G., Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, 2015, p.124), dar și la practica judiciară (ÎCCJ, secția a II-a civilă, dec. nr. 484/12.02.2013, www.x.ro).

În altă ordine de idei, având în vedere că sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru ca cererea de intervenție forțată să fie admisă în principiu, se impune casarea, în parte, a încheierii atacate, în sensul încuviințării în principiu a cererii de chemare în judecată.

Legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare față de cererea de recurs.

II. Soluția instanței de recurs.

Examinând încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este lipsit de interes.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiție de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs, iar conform art. 33 același Cod, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de inters.

Prin încheierea recurată, cererea formulată de reclamanta 360 A. S.R.L. în temeiul art. 68 C. proc. civ. a fost respinsă ca rămasă fără obiect, ca efect al încuviințării în principiu a cererii de chemare în garanție a B. S.R.L. și C. S.R.L., chemate în judecată în calitate de terți intervenienți forțați.

Principala critică adusă încheierii a fost aceea că, în mod greșit s-a reținut că cererea de chemare în judecată nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ.

Or, așa cum s-a menționat în dispozitivul încheierii recurate, soluția pronunțată de instanța de fond asupra cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantă în temeiul art. 68 alin. (1) C. proc. civ., nu este de respingere a acestei cereri, ca inadmisibilă, ci ca rămasă fără obiect.

Demersul judiciar declanșat de reclamanta 360 A. S.R.L. vizează anularea unor acte administrative unilaterale emise de MDRAPFE prin care s-a dispus rezilierea contractului său de finanțare, dar și a contractelor de finanțare încheiate în baza unui acord cadru de către ceilalți membri din cadrul polului de competitivitate (din care face parte și reclamanta), consecința rezilierii constând în stabilirea în sarcina reclamantei a obligației de restituire a finanțării nerambursabile acordată în cadrul proiectului în sumă de 654.967,37 RON.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale asumate prin contractul de finanțare, finalizând implementarea proiectului pentru care i s-a acordat finanțarea, iar prin cererea de chemare în garanție, a invocat o culpă a terților chemați în garanție B. și C., aceasta justificând cererea de chemare în garanție prin prisma raportului de cauzalitate dintre neexecutarea imputată celor două societăți și prejudiciul creat societății reclamante ca urmare a rezilierii contractului de către autoritatea pârâtă.

Necontestat, reclamanta a solicitat și introducerea în cauză a societăților B. S.R.L. și C. S.R.L., în baza art. 68 din C. proc. civ., pe considerentul că terții chemați în judecată sunt în măsură să invoce aceleași drepturi ca sine.

Or, după cum rezultă din practicaua încheierii recurate, reclamanta a arătat că cererea de chemare în judecată întemeiată pe art. 68 alin. (1) C. proc. civ. a fost formulată în subsidiar.

În acest context, în mod corect prima instanță a dat prevalență cererii de chemare în garanție, pe care a admis-o în principiu, constatând, totodată, ca rămasă fără obiect cererea de chemare în judecată formulată în temeiul art. 68 C. proc. civ.

Nu poate fi primită susținerea recurentei-reclamante din recurs, potrivit căreia în mod greșit instanța de fond nu i-a încuviințat și cererea întemeiată pe art. 68 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind faptul că erau îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de textul de lege menționat.

Înalta Curte reține că atât cererea de chemare în judecată a altei persoane, cât și cererea de chemare în garanție sunt cereri de intervenție forțată prin care una dintre părțile litigante solicită introducerea în proces a unui terț care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, în eventualitatea în care acesta ar promova o acțiune separată [art. 68 alin. (1) C. proc. civ..], respectiv împotriva căruia ar putea formula acțiune separată în garanție sau despăgubiri [art. 72 alin. (1) C. proc. civ..]. Unul dintre cele mai importante efecte juridice ale ambelor cereri îl constituie dobândirea de către terțul chemat în judecată a calității de parte în procesul în care se formulează o asemenea cerere. Astfel, prin încheierea de admitere în principiu a cererii de intervenție forțată, terțul dobândește calitatea de parte în proces, figurând cu denumirea de reclamant, potrivit art. 70 C. proc. civ., sau de chemat în garanție.

Prin încheierea din 22 februarie 2019, Curtea de Apel București a admis în principiu cererea de chemare în garanție a B. S.R.L. și C. S.R.L., acestea dobândind calitatea de părți în proces și figurând cu denumirea de chemate în garanție.

Prin urmare, odată dobândită calitatea procesuală de chemate în garanție a celor două societăți, nu se mai justifică și introducerea acestora în calitate de reclamanți, cele două calități procesuale fiind incompatibile în cadrul aceluiași proces.

În speță, constată Înalta Curte că recurenta-reclamantă 360 A. S.R.L. nu justifică un interes actual în susținerea recursului formulat împotriva încheierii din 22 februarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În condițiile în care în cadrul litigiului pendinte cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta 360 A. S.R.L. a fost admisă în principiu de către prima instanță, iar cererea formulată de reclamantă în temeiul art. 68 C. proc. civ. a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, ca efect al încuviințării în principiu a acestei cereri, constată Înalta Curte că recurenta-reclamantă și-a atins scopul de a atrage în proces pe B. S.R.L. și C. S.R.L., hotărârea ce urmează a fi pronunțată de instanță fiind nu doar opozabilă, ci chiar obligatorie și față de aceștia, și, prin urmare, interesul de a acționa al acesteia nu mai este unul actual în sensul art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiția de exercitare a acțiunii referitoare la justificarea unui interes în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta 360 A. S.R.L. împotriva încheierii din 22 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta 360 A. S.R.L. împotriva încheierii din 22 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2020.