ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 997/2020

Ședința publică din data de 11 iunie 2020

Asupra recursului de față;

A. Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată la data de 2 noiembrie 2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. ROMCONFORT S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate intervenirea prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al pârâtului privind suma de 293.085,28 RON, reprezentând ratele plus dobânzi din perioada 15.06.2009 și până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată și stingerea dreptului de privilegiu al pârâtului, ca urmare a prescripției obligației principale, privilegiu înscris în Cartea Funciară nr. x asupra imobilului cu număr cadastral x situat în București, str. x, respectiv radierea tuturor mențiunilor făcute în Partea a III-a/C1, C2 și C3 din Cartea funciară nr. x.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că a cumpărat de la pârât spațiul comercial situat în București, str. x, iar potrivit contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 694 din 19 mai 2006, autentificat de Biroul Notarial A. prețul de vânzare a fost de 1.898.000 RON. Reclamanta a precizat că a fost de bună-credință și a achitat ratele prevăzute în contract până la data de 15 iunie 2009 când, din cauza unui diferend, respectiv faptul că pârâtul a închiriat unei alte societăți o parte din spațiul său, nu a mai făcut nicio plată. Astfel, de la 15 iunie 2009 și până la momentul introducerii acțiunii, pârâtul nu a inițiat nicio procedură judiciară prin care să solicite plata ultimelor trei rate.

În drept, au fost invocate prevederile art. 35 C. proc. civ., art. 2517 C. civ. și art. 130 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.

Prin sentința civilă nr. 2585 din 15 februarie 2016 Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2016, instanță care, prin încheierea din data de 15 aprilie 2016, a admis excepția necompetenței funcționale și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă cauza a fost înregistrată, sub nr. x/2016*, la 10 mai 2016.

La data de 5 august 2016 pârâtul Municipiul București, prin primar, a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională.

Prin întâmpinare s-a invocat excepția lipsei de interes, arătându-se că de la 15 iunie 2009 reclamanta nu a mai achitat ratele rămase de plată, iar la acea dată a intervenit pactul comisoriu de gradul IV, operând rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, spațiul comercial reintrând de drept în proprietatea Municipiului București, astfel că acțiunea în constatare promovată de reclamantă nu îi poate procura un avantaj determinat, personal, născut și actual.

Prin cererea reconvențională s-a solicitat instanței să constate că a intervenit rezoluțiunea de drept a contractului de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate, ca urmare a neîndeplinirii de către reclamantă a obligațiilor contractuale și a intervenției pactului comisoriu de gradul IV stipulat de părți în contract.

În motivare, s-a arătat că potrivit art. 3 din contract în situația în care societatea cumpărătoare nu plătește la scadență două rate lunare consecutive contractul de vânzare-cumpărare se consideră rezolvit de drept, fără nicio altă formalitate, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, respectiv a reintegrării spațiului în patrimoniul Municipiului București și a restituirii către societatea cumpărătoare a sumelor încasate de la aceasta, mai puțin un procent de 20% ce se va reține cu titlu de daune.

Pârâtul a susținut că în baza acestui articol se impune ca instanța să constate că a intervenit rezoluțiunea de drept a contractului, întrucât societatea cumpărătoare nu și-a îndeplinit obligația contractuală de a plăti la scadență ratele datorate, devenind incident pactul comisoriu de gradul IV la data neîndeplinirii obligațiilor de plată.

La termenul de judecată din 15 septembrie 2016 pârâtul a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar la termenul de judecată din 13 octombrie 2016 reclamanta S.C. ROMCONFORT S.R.L. a depus răspuns la întâmpinare și la cererea reconvențională.

Reclamanta-pârâtă a invocat excepția inadmisibilității întâmpinării și a cererii reconvenționale în raport de prevederile art. 208 și art. 209 alin. (1) C. proc. civ., cu motivarea că acestea au fost formulate tardiv și că pretențiile nu derivă din același raport juridic și nu sunt strâns legate de cererea reclamantei.

Cu privire la cererea reconvențională formulată în cauză reclamanta-pârâtă a arătat că și-a achitat ratele prevăzute în contract, cu bună-credință, până la data de 15 iunie 2009, când din cauza unui diferend (faptul că pârâtul a închiriat spațiul altei societăți) nu a mai achitat prețul.

Reclamanta S.C. ROMCONFORT S.R.L. a precizat că din data de 15 iunie 2009 și până la momentul introducerii acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar pârâtul nu a notificat-o și nu a inițiat nicio procedură judiciară în sensul promovării unei acțiuni în instanță, prin care să solicite achitarea ultimelor rate restante, astfel încât nu este îndeplinită condiția punerii în întârziere a debitorului.

Excepția lipsei de interes a fost invocată, prin întâmpinare, în raport de prevederile Codului de procedură fiscală, conform cărora obligațiile fiscale se prescriu în termen de 5 ani, precum și în raport de dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 71/1996 și ale art. 911 din C. civ.

Tribunalul București, la termenul de judecată din 19 ianuarie 2017, a respins excepția de inadmisibilitate și excepția lipsei de interes invocate de reclamanta- pârâtă și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive.

B. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 568/2017 din 16 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului-reclamant și s-a admis cererea principală privind pe reclamanta S.C. ROMCONFORT S.R.L. și pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General.

S-a constatat intervenită prescripția extinctivă a dreptului material la acțiune al pârâtului privind suma de 293.085,28 RON, reprezentând rate și dobânzi neachitate aferente contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, autentificat sub nr. x din 19.05.2006 de Biroul Notarial "A.".

S-a dispus radierea mențiunilor C1, C2 și C3 din Partea a III-a a Cărții Funciare 56251 pentru imobilul din București, str. x.

S-a respins, ca nefondată, cererea reconvențională formulată de pârâtul Municipiul București prin Primar General.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Municipiul București, prin Primarul General, solicitând admiterea căii de atac și modificarea, în tot, a sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și admiterii cererii reconvenționale.

D. Hotărârea instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 2203 din 12 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât Municipiul București prin Primar General împotriva sentinței civile nr. 568 din 16.02.2017 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. ROMCONFORT S.R.L.

E. Considerentele instanței de apel

În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a reținut că problema prescripției dreptului de a invoca operarea unui pact comisoriu, chiar și de cel mai înalt grad, este indestructibil legată de problema prescripției obligațiilor contractuale pentru a căror neîndeplinire se solicită a se constata că a operat rezilierea sau rezoluțiunea în temeiul pactului respectiv.

S-a arătat că rezoluțiunea unui contract, fie și convențională (în temeiul unui pact comisoriu) nu poate opera decât pentru obligații neexecutate pentru care s-ar putea solicita și executarea silită (în natură sau prin echivalent), iar nu pentru obligații prescrise, care din civile, pure și simple, au devenit "obligații naturale" (în sensul reglementării aplicabile, Decretul nr. 167/1958), nesusceptibile de executare silită.

De altfel, doctrina și practica judiciară este unanimă în sensul că, indiferent de prevederea contractuală a unui pact comisoriu, chiar și de cel mai înalt grad, creditorului îi rămâne opțiunea între a solicita executarea silită a obligației sau rezoluțiunea și, eventual, daune-interese.

Prin urmare, rezultă că atât timp cât dreptul subiectiv corelativ obligației pretins încălcate nu s-a prescris, creditorul poate să solicite, fie executarea silită a obligației, fie constatarea operării rezoluțiunii convenționale.

Sub acest aspect, Curtea a conchis în sensul că, ulterior prescrierii dreptului material la acțiune, creditorul nu ar mai putea să solicite în instanță executarea silită a obligației și nici să solicite a se constata că a operat rezoluțiunea de drept, întrucât ambele reprezintă efecte juridice ale neîndeplinirii aceleiași obligații (de plată a ratelor), care a devenit o obligație "naturală", nesusceptibilă de a fi impusă prin forța organelor judiciare.

În ceea ce privește întreruperea cursului prescripției extinctive prin intentarea acțiunii ce a format obiectul dosarului nr. x/2011 de către Consiliul Local al Sectorului 1, instanța de apel a constatat, în primul rând, că nu există identitate între creditorul din prezentul dosar și persoana juridică ce a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 19.05.2006 în respectivul dosar, astfel încât nu poate fi vorba despre ieșirea din pasivitate a pârâtului-reclamant reconvențional Municipiul București prin Primarul General.

Pe de altă parte, s-a menționat că art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, aplicabil în speță, față de data nașterii raporturilor juridice dintre părți, prevede expres faptul că "Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea".

Or, în cauza de față, așa cum recunoaște și apelantul-pârât-reclamant reconvențional, cererea respectivă a fost respinsă fără cercetarea fondului, întrucât persoana juridică care a promovat acțiunea nu avea calitate procesuală și, pe cale de consecință, nu poate fi valorificat efectul întreruptiv al prescripției extinctive.

Curtea a reținut că primul act prin care apelantul-pârât și-a indicat, cu efect juridic întreruptiv de prescripție, pretențiile cu privire la contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 19.05.2006 și opțiunea pentru constatarea rezoluțiunii acestuia a fost cererea reconvențională din prezenta speță, ce a fost formulată la peste 7 ani de la scadența obligațiilor ce ar fi atras, în opinia sa, rezoluțiunea contractului (aceasta pentru că se mai punea, oricum, și problema analizării îndeplinirii propriilor obligații pentru a se putea constata rezoluțiunea, obligații ce includ garanția pentru evicțiune datorată de vânzător).

Cum, actul cu posibil efect întreruptiv de prescripție a fost efectuat de către pârât după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani, s-a constatat că acesta nu putea primi protecția juridică solicitată de apelant.

Față de cele arătate, Curtea de Apel București a ajuns la concluzia că hotărârea apelată este temeinică și legală, întrucât prima instanță a constatat, în mod corect, că a operat prescripția extinctivă pentru restul sumelor datorate în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 19.05.2006.

De asemenea, Curtea a reținut că efectele operării prescripției extinctive se produc, atât cu privire la solicitarea cuprinsă în cererea principală, cât și cu privire la cea formulată, pe cale reconvențională, iar, în baza art. 480 C. proc. civ., a respins apelul, ca nefondat.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel

La data de 23 martie 2018 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei civile nr. 2203 din 12 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Recurentul-pârât a susținut că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a pronunțat hotărârea, cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor cuprinse în Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, a dispozițiilor Legii nr. 550/2002, precum și a celor cuprinse în art. 40 teza a II-a din C. proc. civ. cu privire la lipsa calității procesuale pasive.

A apreciat că în prezenta speță sunt aplicabile dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, conform cărora "prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea".

S-a arătat că Municipiul București a încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin mandatar, respectiv prin Consiliul Local al Sectorului 1, iar creditorul din prezentul dosar nu este același cu cel care a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2006 în dosarul nr. x/2011 - Consiliul Local al Sectorului 1 - care s-a dovedit că nu are calitatea de a solicita rezoluțiunea.

În continuare, s-a învederat că odată începută procedura de vânzare, Municipiul București nu mai are posibilitatea de a urmări etapele vânzării, astfel încât data primirii citației pentru cererea de chemare în judecată ce formează obiectului dosarului de față reprezintă momentul la care a cunoscut împrejurarea că societatea reclamantă nu s-a conformat clauzelor contractuale, în sensul că nu a plătit ultimele rate din preț.

Prin urmare, recurentul-pârât a apreciat că prescripția dreptului material la acțiunea având ca obiect constatarea intervenirii pactului comisoriu de gradul IV a început să curgă de la data formulării cererii de chemare în judecată de către reclamanta din prezenta cauză, acesta fiind primul moment la care Municipiul București a aflat că B. S.R.L. nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, în vederea cumpărării spațiului respectiv.

A mai arătat că și-a manifestat intenția de a opta pentru constatarea rezoluțiunii de drept a contractului, imediat după ce a luat cunoștință de această situație, solicitând instanței, pe calea cererii reconvenționale, să constate că sunt îndeplinite condițiile pentru a opera pactul comisoriu de gradul IV prevăzut în contract.

Cu privire la excepția invocată ce a vizat lipsa calității sale procesuale pasive, excepție care a fost respinsă de către instanța de fond, recurentul-pârât a menționat faptul că însuși titlul legii evocă titularul dreptului de proprietate al spațiilor comerciale.

Astfel, recurentul a precizat că Legea nr. 550 din 14 octombrie 2002 este un act normativ care privește vânzarea spațiilor comerciale aflate în proprietatea privată a statului și că aceste spații comerciale sunt în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale.

De asemenea, a relevat că noțiunea de administrator este atribuită, în mod expres, prin art. 4 din lege, în cuprinsul căruia se definește vânzătorul ca fiind Consiliul Local al Sectorului Municipiului București, "care are în administrare" spații comerciale. Mai mult, a învederat faptul că în același articol se menționează că "vânzătorul încheie contracte de vânzare-cumpărare în numele statului".

În plus, recurentul-pârât a precizat că art. 5 din aceeași lege stabilește care este sarcina ce incumbă consiliilor locale și anume aceea că "vor aproba (...) lista spațiilor comerciale (...) proprietate privată a statului, care se află în administrarea lor", iar în cuprinsul alin. (4) se arată, în concret, situația Municipiului București, în sensul că "lista spațiilor supuse vânzării se aprobă de către Consiliul General al Municipiului București, pe sectoare".

Față de cele anterior prezentate, s-a arătat că Municipiul București reprezintă un interpus între vânzător (statul român), care are în proprietate spațiile comerciale și cumpărător (B. S.R.L.), reclamantă în cauza de față.

Recurentul-pârât a susținut că, așa cum prin Hotărârea nr. 234/2002 a Consiliului General al Municipiului București au fost împuterniciți primarii sectoarelor 1-6 să semneze în numele Municipiului București contractele de vânzare-cumpărare, în mod similar, prin Legea nr. 550/2002, statul român a mandatat Municipiul București să întocmească lista spațiilor comerciale, care urmau să fie vândute.

Prin urmare, recurentul-pârât Municipiul București a apreciat că nu are calitatea de vânzător, întrucât aceasta aparține statului.

Totodată, a învederat că acest fapt este confirmat de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 550/2002, care prevede că prefecții veghează ca hotărârea să cuprindă toate spațiile comerciale care intră sub incidența acestei legi și au obligația de a cere completarea listei.

S-a mai arătat că potrivit dreptului civil român, dreptul de dispoziție (calitatea de vânzător real) aparține titularului dreptului de proprietate.

În opinia recurentului-pârât, statul este proprietarul spațiilor comerciale și poate să transmită dreptul de proprietate asupra acestora.

Pe cale de consecință, a menționat că în cauza de față Municipiul București deține, cel mult, un drept de administrare a acestor imobile și, în niciun caz, un drept de proprietate, astfel încât nu poate să dispună cu privire la transferul dreptului de proprietate.

În acest context, s-a susținut că Municipiul București nu ar putea să-și manifeste voința în sensul aplicării unei clauze (pactul comisoriu de gradul IV) pentru un contract în care nici măcar nu a fost parte, nu a reprezentat interesele Statului și nu a încasat vreo sumă de bani pentru tranzacția respectivă.

Astfel, recurentul-pârât Municipiul București prin Primarul General a apreciat că este evidentă lipsa legitimării sale procesuale pasive în prezenta cauză, pentru următoarele motive:

În finalul cererii de recurs, recurentul-pârât Municipiul București prin Primarul General a precizat că înțelege să invoce excepția lipsei calității sale procesuale pasive, avându-se în vedere că aceasta este o excepție de fond, peremptorie și absolută.

Pentru argumentele detaliate în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a solicitat admiterea excepției invocate, casarea deciziei civile nr. 2203/12.12.2017 a Curții de Apel București și a sentinței civile nr. 568/16.02.2017 a Tribunalului București, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

G. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă S.C. ROMCONFORT S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârât împotriva deciziei civile nr. 2203 din 12 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, cu consecința menținerii sentinței civile nr. 568 din 16.02.2017 a Tribunalului București, ca fiind temeinică și legală.

H. Considerentele instanței de recurs

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către recurentul-pârât MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL Înalta Curte a constatat că a fost respinsă prin sentința civilă nr. 568/2017 din data de 16 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Potrivit art. 430 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte fondul procesului ori statuează asupra unei excepții procesuale sau asupra oricărui alt incident are de la pronunțare autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată".

Totodată, art. 431 alin. (2) din același cod reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat.

În prezenta cauză se constată că pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL nu a formulat, prin cererea de apel, critici care să vizeze soluția de respingere a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, astfel încât această chestiune, tranșată de către Tribunalul București, a intrat în puterea lucrului judecat și nu mai poate fi analizată în recurs.

De altfel, se reține că în cadrul dosarului nr. x/2011, indicat de către recurentă în cuprinsul cererii de recurs, care a fost soluționat în mod irevocabil, prin decizia civilă nr. 260/28.05.2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, s-a statuat, de asemenea, cu putere de lucru judecat, că nu are calitate procesuală pasivă Consiliul Local al Sectorului 1 București, întrucât acesta a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.05.2006, în calitate de mandatar al proprietarului-vânzător - Municipiul București.

Examinând recursul declarat de către pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că este nefondat pentru următoarele considerente:

Motivul de nelegalitate invocat vizează încălcarea legii de drept substanțial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia; textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită.

În speță, critica recurentului se referă la faptul că prescripția dreptului material la acțiunea având ca obiect constatarea intervenirii pactului comisoriu de gradul IV, inserat în contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 694 din 19 mai 2006, ar fi început să curgă la data formulării cererii de chemare în judecată de către reclamanta ROMCONFORT S.R.L. în prezentul dosar.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, dispozițiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 nu se aplică în cauză, deoarece nu este vorba despre o acțiune prin care se urmărește atragerea răspunderii civile delictuale, ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite.

Între cele două părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu plata prețului în rate, iar vânzătorul avea obligația să acționeze în interiorul termenului de prescripție, fie pentru a obține executarea silită a obligației, fie pentru a invoca pactul comisoriu de gradul IV expres inserat în contract.

Prescripția extinctivă este o sancțiune îndreptată împotriva pasivității titularului dreptului subiectiv civil sau al altei situații juridice ocrotite de lege, care, în condițiile legii, nu va mai avea posibilitatea de a obține protecția judiciară a acesteia prin exercitarea dreptului material la acțiune.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar conform art. 3 alin. (1) din același act normativ, termenul de prescripție este de 3 ani și începe să curgă conform regulii stabilite de art. 7 alin. (1) sau (3) din același decret.

Vânzătorul, în calitate de creditor al obligației neexecutate de către cumpărătoarea ROMCONFORT S.R.L. trebuia să își exteriorizeze manifestarea de voință, în sensul de a opta pentru desființarea contractului de vânzare-cumpărare, ca urmare a activării pactului comisoriu înainte de împlinirea termenului de prescripție de 3 ani, care se calculează de la data de 15.11.2008 (data la care a devenit scadentă rata nr. 29 din prețul contractual).

Întrucât pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL a rămas în pasivitate și a lăsat să se împlinească termenul de prescripție, obligația de plată a ultimelor rate din preț s-a transformat într-o obligație naturală.

Așa fiind, creditorul unei astfel de obligații nu mai poate uza de mijloace ofensive, pierzându-și chiar dreptul de a acționa în justiție pentru a obține condamnarea societății cumpărătoare la executare.

Prin urmare, se reține că soluția instanței de prim control judiciar este legală, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente și incidente în raport cu situația de fapt rezultată în urma cercetării judecătorești efectuate.

Față de considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva deciziei civile nr. 2203 din 12 decembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2020.