ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 967/2020

Ședința publică din data de 9 iunie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal la data de 27 iunie 2011 sub nr. x/2011, reclamanta SOCIETATEA COOPERATIVĂ DE CONSUM VADU IZEI a chemat în judecată pe pârâta A. - ÎNTREPRINDERE FAMILIALĂ, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, să constate rezilierea de plin drept a contractului de închiriere nr. x/23.01.2009 încheiat între părți și să dispună evacuarea pârâtului din spațiul închiriat, în suprafață de 60 mp, situat în Rozavlea nr. 270.

În motivare, reclamanta a arătat că, inițial, contractul de închiriere a fost încheiat pe o durată de 1 an, cu posibilitatea prelungirii duratei acestuia în baza acordului părților. După expirarea termenului contractual, a fost de acord cu continuarea ocupării spațiului de către pârâtă, contractul fiind prelungit în aceleași condiții.

Reclamanta a mai arătat că plata chiriei era efectuată, conform contractului, cel mai târziu până la data de 25 a lunii în curs și că potrivit clauzei din art. 16 contractul se reziliază de plin drept în cazul neîndeplinirii obligației de plată a chiriei la termenul stipulat. A mai precizat că pârâta și-a îndeplinit obligația asumată până în luna ianuarie 2011, ulterior neachitând contravaloarea chiriei.

În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2.1 lit. a), art. 111 C. proc. civ., pe art. 969 și art. 1410-1453 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta a arătat că nu se opune solicitării de constatare a rezilierii de plin drept a contractului de închiriere; a menționat că se impune respingerea capătului de cerere vizând evacuarea sa din spațiu, motivat de faptul că proprietar tabular al spațiului este statul român, prin Consiliul Local al comunei Rozavlea, în prezent având un contract de închiriere încheiat cu adevăratul proprietar, respectiv Primăria Rozavlea.

Părțile au administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. 1382 din 6 martie 2012, Tribunalului Maramureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamantei, a constatat rezilierea de plin drept a contractului de închiriere nr. x/23.01.2009 încheiat între părți și a respins capătul de cerere vizând evacuarea pârâtei din spațiul situat în Rozavlea, nr. 270 - parterul blocului nr. 1 denumit cofetărie, în suprafață de 60 mp.

În considerentele sentinței prima instanță, raportat la probatoriul administrat și la acordul pârâtei cu privire la rezilierea de plin drept a contractului de închiriere, a apreciat ca fiind întemeiată această solicitare, reținând că a operat pactul comisoriu de grad IV prevăzut în contract.

În ce privește solicitarea de evacuare a pârâtei din spațiu, instanța a reținut că situația imobilului în litigiu este incertă din perspectiva proprietarului de drept, existând litigii pe rolul instanțelor de judecată pentru clarificarea acestei situații. Având în vedere că părțile s-au opus suspendării soluționării cauzei până la clarificarea situației juridice a imobilului, instanța a apreciat că cererea de evacuare a pârâtei nu este întemeiată.

Sentința de fond a fost apelată de reclamanta SOCIETATEA COOPERATIVĂ DE CONSUM VADU IZEI, care a solicitat schimbarea în parte a hotărârii în sensul admiterii și a capătului de cerere vizând evacuarea pârâtei din spațiul închiriat.

Apelanta - reclamantă a criticat sentința de fond sub aspectul greșitei aplicări a legii, din perspectiva valorificării unui pretins drept de proprietate asupra imobilului al unei alte entități, fără a observa că acțiunea în evacuare este aceea a locatorului împotriva locatarului.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia civilă nr. 116/2012 din 24 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta - reclamantă.

În considerentele deciziei, instanța de apel, reținând obligația locatarului de a restitui bunul închiriat la expirarea termenului contractual sau în cazul rezilierii contractului, a arătat că această clauză putea produce efectele urmărite de parte, evacuarea pârâtei, doar în ipoteza în care, la momentul rezilierii convenției, pârâta nu ar fi avut în continuare dreptul de folosință asupra spațiului dobândit în baza unui alt act juridic, distinct de cel analizat și în raport de care reclamanta este un terț.

Din această perspectivă, instanța de apel a reținut că pârâta a invocat, atât ca motiv de neplată a chiriei față de reclamantă, cât și ca motiv al netemeiniciei solicitării de evacuare, încheierea unui alt contract de închiriere, încheiat la 1 februarie 2011, cu cel care s-a pretins proprietar al imobilului, respectiv Primăria Rozavlea, nefiind însă lămurită situația juridică a acelui spațiu.

Decizia din apel a fost recurată de reclamanta SOCIETATEA COOPERATIVĂ DE CONSUM VADU IZEI, care a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și schimbării în parte a sentinței de fond, cu consecința admiterii capătului de cerere vizând evacuarea pârâtei din spațiul închiriat.

Recurenta - reclamantă a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865, apreciind că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor legale incidente în cauză.

În dezvoltarea criticii de nelegalitate recurenta - reclamantă a arătat că, plecând de la dispozițiile contractuale care au fost reținute de instanță și care au condus la admiterea primului capăt de cerere, instanța a ignorat prevederile legale în materia locațiunii care stipulează că, în cazul desființării contractului de închiriere, locatarul este obligat să predea spațiul ce a făcut obiect al contractului.

Recurenta - reclamantă a mai arătat că în mod nelegal instanța de apel a dat eficiență juridică unui contract încheiat cu un terț, neanalizând și nepronunțându-se cu privire la susținerile sale, probate în cauză, prin care a demonstrat că Primăria Rozavlea nu avea calitatea de a ceda dreptul de folosință asupra imobilului.

Prin întâmpinare, intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca fiind legală decizia de apel, din perspectiva exhibării unui titlu în baza căruia deține dreptul de folosință asupra imobilului, titlu încheiat cu adevăratul proprietar, a cărui calitate nu a fost contestată.

Părțile au administrat proba cu înscrisuri.

Prin încheierea din 19 martie 2014 s-a dispus suspendarea soluționării recursului declarat de recurenta - reclamantă până la soluționarea irevocabilă a cauzei înregistrată sub nr. x/2013, având ca obiect acțiunea formulată de această parte pentru constatarea dreptului său de proprietate asupra spațiului în litigiu.

La data de 3 aprilie 2019 recurenta - reclamantă a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, arătând că a fost soluționată irevocabil cauza de a determinat suspendarea judecării recursului, atașând acte în dovedire.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 1327 din 3 iulie 2019, a admis recursul declarat de reclamanta SOCIETATEA COOPERATIVĂ DE CONSUM VADU IZEI împotriva deciziei civile nr. 116/2012 din 24 septembrie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. A casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În considerentele deciziei, Înalta Curte a reținut următoarele:

Primul capăt de cerere, nefiind contestat în căile de atac, a intrat sub autoritatea de lucru judecat, principala critică adusă deciziei atacate vizând nelegalitatea acesteia raportat la acele considerente care statuează asupra caracterului incert al proprietarului spațiului în litigiu, situație care, în opinia instanțelor inferioare, a afectat dreptul recurentei - reclamante de a obține evacuarea intimatei - pârâte.

În ceea ce privește considerentul care vizează existența unui alt contract care ar conferi intimatei - pârâte dreptul de folosință asupra spațiului în litigiu, instanța supremă a reținut că, la momentul soluționării recursului, acesta nu mai subzistă. Aceasta întrucât în fața instanței de fond a fost depus un contract de închiriere încheiat cu Primăria Rozavlea, pe o durată de 12 luni, începând cu 01.02.2011, cu posibilitatea prelungirii acestuia prin act adițional semnat de ambele părți. S-a observat că după expirarea termenului contractual, intimata - pârâtă nu a depus dovezi din care să rezulte prelungirea duratei de închiriere.

S-a avut în vedere, totodată, că instanța de apel a reținut existența acestui contract, ca argument în pronunțarea soluției de respingere a apelului declarat în cauză, fără a solicita vreo dovadă care să ateste continuarea relației contractuale cu terțul pretins proprietar al spațiului. Din această perspectivă, s-a apreciat că legalitatea deciziei de apel este afectată prin aceea că a dat valență juridică, ca impediment la solicitarea recurentei - reclamante de evacuare a intimatei - pârâte, unui act juridic ce pare a nu mai fi fost în ființă la acel moment.

În consecință, s-a apreciat că nu mai poate fi reținut considerentul referitor la dreptul de folosință de care s-ar fi bucurat intimata - pârâtă în baza unui titlu emanând de la un terț care se pretinde proprietar, așa cum se pretinde și recurenta - reclamantă. S-a arătat că, pe parcursul soluționării recursului, intimata - pârâtă a depus la dosar un singur act adițional la contractul de închiriere încheiat cu Primăria Rozavlea prin care s-a prelungit durata de închiriere până la 31.01.2014, ulterior acestui moment nemaifiind dovedită continuarea raporturilor contractuale.

Înalta Curte a constatat fondată cea de-a doua critică susținută în memoriul de recurs, vizând incertitudinea pretins existentă cu privire la adevăratul proprietar al imobilului în litigiu.

Sub acest aspect, instanța supremă a reținut că soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă a fost suspendată pentru stabilirea proprietarului asupra spațiului, urmare a unei acțiuni în constatare promovată de aceeași parte în contradictoriu cu intimata - pârâtă din prezenta cauză.

Prin decizia civilă nr. 107/R din 24 octombrie 2018, Tribunalul Maramureș, secția I civilă a admis acțiunea reclamantei SOCIETATEA COOPERATIVA DE CONSUM VADU IZEI, formulată în contradictoriu cu pârâta COMUNA ROZAVLEA și a constatat dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate asupra imobilului situat la parterul blocului nr. 1 din comuna Rozavlea nr. 270, având destinația de spațiu comercial, respectiv cofetărie. În considerentele deciziei, instanța a mai reținut, analizând admisibilitatea acțiunii în constatare, că reclamanta nu avea deschisă calea acțiunii în realizare, fiind în posesia spațiului.

În consecință, s-a apreciat că aspectul juridic ce a determinat promovarea căii extraordinare de atac apare ca fiind tranșat urmare a pronunțării deciziei civile nr. 107/R din 24 octombrie 2018 de către Tribunalul Maramureș, secția I civilă, în dosarul nr. x/2013.

Au fost sesizate, însă, aspecte ce presupun un probatoriu ce putea fi administrat doar în fața instanței de apel. Astfel, s-a avut în vedere că, în cadrul recursului, intimata - pârâtă a depus acte din care rezultă radierea sa din Registrul Comerțului, operațiune efectuată în timpul soluționării cauzei, la data de 24 februarie 2015.

Înalta Curte a apreciat că, în rejudecarea cauzei în limitele cererii de apel (respectiv sub aspectul soluției primei instanțe de respingere a capătului de cerere privind evacuarea din spațiul comercial) se impune mai întâi stabilirea cadrului procesual în care urmează să fie continuată judecată, urmare a radierii intimatei - pârâte din Registrul Comerțului.

Totodată, pentru legala soluționare a cauzei s-a apreciat că se impune administrarea probatoriului care să determine dacă spațiul în litigiu mai este ocupat de reprezentatul întreprinderii familiale, sau de membrii fostei întreprinderi.

În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 714 din 28 noiembrie 2019, a admis apelul declarat de către apelanta SOCIETATEA COOPERATIVA DE CONSUM VADU IZEI împotriva sentinței civile nr. 1382 din 6.03.2012, pronunțată în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Maramureș, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a dispus evacuarea pârâților A. - titular al fostei întreprinderi familiale A. și al actualei întreprinderi individuale A., B. - membru al fostei întreprinderi familiale A. și titulară a persoanei fizice autorizate B. ȘI C., fost membru al întreprinderii familiale A., din spațiul situat în Rozavlea nr. 270 - parterul blocului nr. 1 denumit cofetărie, în suprafață de 60 mp. A menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.

A obligat pârâții, în solidar, să plătească apelantei SOCIETATEA COOPERATIVĂ DE CONSUM VADU IZEI cheltuieli de judecată în cuantum de 10,3 RON.

În considerentele deciziei Curtea a reținut, în ceea ce privește constituirea cadrului procesual că, în raport cu regimul juridic al întreprinderii familiale, se impune extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză a pârâților A. - titular al fostei întreprinderi familiale A. și al actualei întreprinderi individuale A. - înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. x/2015, CUI x, B. - membru al fostei întreprinderi familiale A. și titulară a persoanei fizice autorizate B. înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. x/2012, CUI x și C., fost membru al întreprinderii familiale A..

S-a avut în vedere că principala apărare invocată de intimați în etapa rejudecării apelului a vizat împrejurarea că imobilul în litigiu este deținut de aceștia în temeiul unui contract de închiriere perfectat cu proprietarul tabular COMUNA ROZAVLEA.

Proprietarul tabular al imobilului situat în comuna Rozavlea, înscris în CF nr. x Rozavlea nr. top. xa/l, în natură "bloc cu 6 apartamente, Poșta Română, spațiu destinat Cofetărie", a fost Statul Român reprezentat prin "Consiliul popular al comunei Rozavlea cu titlul de lege în baza Decretului nr. 218/1960 și 712/1966 conform încheierii nr. 196/1969 cf."

Curtea a apreciat că premisa de la care pleacă intimații este total eronată întrucât demersul inițiat de reclamantă nu se subsumează categoriei acțiunilor reale, acțiunea exercitată neavând natura unei acțiuni în revendicare, din considerentele de fapt și de drept pe care se fundamentează cererea introductivă, reieșind faptul că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune personală, întemeiată pe convenția părților.

Astfel, s-a reținut în esență că reclamanta, acționând din postura de locator, a solicitat executarea silită în natură a obligației de restituire a lucrului închiriat, obligație care incumba locatarului și care a devenit exigibilă ca efect a încetării locațiunii.

Prin raportare la dezlegarea obligatorie dată în decizia de casare, prin care instanța de recurs a reținut că problema incertitudinii ce plana asupra proprietarului spațiului în litigiu a fost tranșată ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 107/R din 24 octombrie 2018 a Tribunalului Maramureș, s-a considerat că repunerea în discuție a acestei chestiuni este inadmisibilă.

Instanța de apel, în aplicarea principiului nemo plus juris ad alium transferre potest, quam ipse habet, a concluzionat în sensul că titlul locativ exhibat de pârâții din prezentul dosar(care emană de la COMUNA ROZAVLEA) este nerelevant în economia cauzei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții A. - titular al fostei întreprinderi familiale A. și al actualei întreprinderi individuale A., B. - membru al fostei întreprinderi familiale A. și titulară a persoanei fizice autorizate B. ȘI C., fost membru al întreprinderii familiale A..

Recurenții își subsumează criticile în motivelor de recurs reglementate de art. 304 alin. (1) pct. 3 și 9 C. proc. civ. și solicită, în principal,casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la Judecătoria Dragomirești, instanță competentă material și teritorial iar, în subsidiar, modificarea deciziei atacate, respingerea apelului declarat și menținerea hotărârii instanței de fond.

În raport cu motivul de casare reglementat de art. 304 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenții invocă excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei de către Tribunalul Maramureș în primă instanță.

Arată că au susținut această excepție în fața tribunalului în temeiul art. art. 2 lit. a) din C. proc. civ., a art. 42 din O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și în raport cu natura civilă a litigiului.

Recurenții conchid în sensul că instanța competentă material este judecătoria.

În raport cu motivul de modificare reglementat de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., recurenții consideră, generic, că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Prima critică vizează nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva statuărilor instanței cu privire la faptul că simpla calitate a intimatei - reclamante, de proprietară extratabulară a spațiului în litigiu este suficientă în a o legitima procesual, în prezentul demers judiciar.

Relevând legalitatea sentinței civile nr. 1382 din 6 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș și a deciziei civile nr. 116 din 24 septembrie 2012, pronunțată în primul ciclu procesual de instanța de apel, sub aspectul statuărilor privind faptul că pârâții justifică un titlu în baza căruia ocupă spațiul din care reclamanta a solicitat evacuarea, recurenții consideră că intimata-reclamantă nu are calitate procesuală activă, astfel că demersul său judiciar este lipsit de legitimitate în condițiile în care a fost dedusă judecății o acțiune în revendicare.

Apreciază recurenții că, în regim de Carte Funciară, pentru a solicita evacuarea (de fapt revendicarea) din imobil, intimata trebuie să-și dovedească dreptul de proprietate, prin înscrierea în CF, invocarea contractului de închiriere reziliat nefiind suficientă, întrucât nu produce efecte juridice.

Arată că proprietarul tabular asupra imobilului situat în comuna Rozavlea, înscris în CF nr. x Rozavlea nr. top. xa/l, în natură "bloc cu 6 apartamente, Poșta Română, spațiu destinat Cofetărie", a fost Statul Român reprezentat prin "Consiliul popular al comunei Rozavlea cu titlul de drept în baza Decretului nr. 218/1960 și 712/1966 conform încheierii nr. 196/1969 cf.", în prezent spațiul revendicat constituind proprietatea tabulară a Comunei Rozavlea.

Consideră recurenții că pretenția intimatei, de proprietară extratabulară, nu-i poate conferi acesteia calitate procesual activă de a solicita evacuarea din spațiu.

A doua critică de nelegalitate vizează faptul că instanța de apel nu a luat în considerare buna -credință de care recurenții au dat dovadă în raporturile contractuale și nu a ținut cont de existența unui alt contract ce ar conferi recurenților drept de folosință asupra spațiului în litigiu

Recurenții își argumentează această critică arătând că cererea în evacuare din spațiu este determinată de faptul că, deși actul de închiriere întocmit cu reclamanta și-a încetat efectele, A. - I.F. a deținut imobilul în mod absolut legal, în baza Contractului de închiriere nr. x din 01.02.2011 încheiat cu adevăratul proprietar, Comuna Rozavlea, reprezentată prin primar D., iar în prezent recurenții dețin spațiul în baza contractului de închiriere nr. x din 22.02.2019, încheiat cu proprietarul tabular.

Recurenții invocă buna-credință în raporturile contractuale. Se arată că, potrivit dispozițiilor art. 14 și ale art. 938 din C. civ., orice persoană fizică sau juridică trebuie să își exercite drepturile și obligațiile civile în acord cu ordinea publică și bunele moravuri, fiind necesar ca buna-credință să existe la data intrării în posesia efectivă a bunului. Precizează recurenții că, atât în momentul intrării în posesia și folosința spațiului - în anul 2009 - cât și în prezent au dat dovadă de bună credință, pentru că atunci când s-a încheiat contractul de închiriere au ocupat spațiul din litigiu cu acordul presupusului proprietar (intimata S.C. Vadu Izei), iar în prezent folosesc același spațiu în baza contractului de închiriere încheiat cu actualul proprietar, Comuna Rozavlea.

Cu privire la temeiul juridic al admiterii apelului invocat de Curtea de Apel Cluj, art. 480 din C. civ., recurenții arată că acest litigiu este supus dispozițiilor vechiul C. civ. și ale vechiul C. proc. civ., cauza fiind înregistrată în dosar nr. x/2011 la Tribunalul Maramureș, ulterior fiind reînregistrată sub nr. x/2019 la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. În privința criticii principale, intimata a arătat că excepția de necompetență materială a fost corect dezlegată de instanța de fond; în ceea ce privește critica având caracter subsidiar, a solicitat respingerea acesteia relevând legalitatea deciziei atacate sub aspectul problemelor de drept soluționate.

Recurenții au formulat răspuns la întâmpinare prin care au precizat că înțeleg să conteste apărările intimatei și că își mențin criticile astfel cum au fost formulate.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, este de remarcat faptul că toate criticile formulate de recurenți sunt reiterări ale apărărilor pe care aceștia le-au formulat în cadrul întâmpinării formulate la instanța de fond și prin notele scrise din apel în primul și al doilea ciclu procesual.

Critica circumscrisă motivului de casare reglementat de art. 304 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. este nefondată, urmând a fi respinsă cu următoarea motivare.

Excepția necompetenței materiale a fost analizată de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, aspect consemnat în încheierea pronunțată la data de 31 ianuarie 20128, când instanța de fond, raportându-se în analiză la data promovării cererii și la modificările intervenite la 1 ianuarie 2011, s-a declarat competentă material și teritorial în soluționarea pricinii.

Potrivit art. 158 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent. Dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, cel nemulțumit putând să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului."

Întrucât pârâții nu au declarat apel împotriva evocatei încheieri și a deciziei pronunțate în primul ciclu procesual de către instanța de apel, singurul apel fiind declarat numai de reclamantă, dezlegarea dată de instanța de fond sub aspectul competenței materiale a intrat în autoritate de lucru judecat, astfel că această chestiune nu mai poate forma obiectul unei noi analize.

Criticile formulate în raport cu motivul de modificare reglementat de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate.

În cadrul primei critici formulate recurenții invocă în realitate faptul că, în speță, față de faptul că dețin imobilul în litigiu în temeiul unui contract de închiriere perfectat cu proprietarul tabular COMUNA ROZAVLEA, în regim de Carte Funciară, predarea posesiei poate fi pretinsă doar în cadrul unei acțiuni reale, legitimarea procesuală activă în susținerea unui atare demers revenind doar proprietarului tabular.

Abordarea propusă de recurenți nu este sustenabilă întrucât are la bază premisa conform căreia demersul judiciar inițiat de intimata-reclamantă are natura unei acțiuni în revendicare. Or, în speță, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel, potrivit temeiurilor de drept invocate, art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., art. 11 C. proc. civ., art. 969 C. civ. și art. 1410-1453 C. civ. cererea de chemare în judecată are caracteristicile unei acțiuni personale, căreia îi este aplicabil principiul forței obligatorii a contractului.

În concret, prin acțiune reclamanta, acționând din postura de locator, a solicitat executarea silită în natură a obligației de restituire a lucrului închiriat, obligație care incumba locatarului și care a devenit exigibilă ca efect al încetării locațiunii.

În ceea ce privește cea de-a doua critică, prin care recurenții invocă faptul că instanța de apel nu a ținut cont de buna lor credință în raporturile contractuale și de existența unui alt contract ce ar conferi recurenților drept de folosință asupra spațiului în litigiu, aceasta apare ca fiind lipsită de fundament.

Aceasta întrucât Înalta Curte, secția a II-a Civilă, prin decizia de casare, a statuat ca autoritate de lucru judecat, asupra faptului că, la momentul soluționării recursului aserțiunea care vizează existența unui alt contract care ar conferi recurenților dreptul de folosință asupra spațiului în litigiu, nu mai subzistă, întrucât contractul de închiriere a fost încheiat cu COMUNA ROZAVLEA la data de 1.02.2011 pe o perioada de 12 luni, a cărui durată a fost prelungită până la 31.04.2014, ulterior acestui moment nefiind dovedită continuarea raporturilor contractuale.

Totodată, prin aceeași decizie s-a reținut că problema incertitudinii ce plana asupra proprietarului spațiului în litigiu a fost tranșată prin decizia civilă nr. 107/R din 24 octombrie 2018 a Tribunalului Maramureș, secția I civilă, hotărâre care se bucură de virtutea imutabilității verificării jurisdicționale și care a validat/recunoscut dreptul proprietate afirmat de reclamanta SOCIETATEA COOPERATIVA DE CONSUM VADU IZEI asupra imobilului în litigiu, decizia fiind opozabilă COMUNEI ROZAVLEA, de la care emană titlul locativ exhibat de recurenți.

Cu privire la temeiul juridic al admiterii apelului invocat de Curtea de Apel Cluj, se reține că acest litigiu este supus C. proc. civ. de la 1865, indicarea de către instanța de apel a art. 480 din Noul C. proc. civ. nefiind în măsură să afecteze legalitatea deciziei recurate, întrucât vizează numai soluțiile pe care, în mod generic, le poate pronunța instanța de apel.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții B., membru al fostei Î.F. A. și titular al P.F.A. B., C., fost membru al Î.F. A. și A., titular al fostei Î.F. A. și al actualei I.I. A. împotriva deciziei civile nr. 714 din 28 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 iunie 2020.