ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 728/2020

Ședința publică din data de 2 aprilie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Vrancea, CII A. a formulat cerere de angajare răspundere pentru B., în calitate de fost administrator al societății S.C. C. S.R.L. FOCȘANI.

Prin sentința civilă nr. 302/20.09.2018 Tribunalul Vrancea a admis cererea fonnulată de lichidatorul judiciar CII A. de angajare a răspunderii pentru B., în calitate de fost administrator al debitoarei S.C. C. S.R.L. dispunând atragerea răspunderii acesteia pentru pasivul societății în cuantum de 360.618,17 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B..

Prin decizia civilă nr. 388 din 28 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a fost admisă excepția tardivității formulării apelului, invocată din oficiu. A fost respins ca tardiv apelul declarat de pârâta B. împotriva sentinței civile nr. 302/20.09.2018 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2016.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs B., iar în temeiul art. 186 C. proc. civ., a solicitat repunerea în termenul de a formula recurs susținând că decizia nu i-a fost comunicată.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei atacate și, în rejudecare, admiterea apelului.

Recurenta a susținut că, în mod eronat, instanța de apel a apreciat că cererea de apel este depusă peste termen, fără a lua în considerare Decizia Curții Constituționale nr. 605/2016 care statuează că, în cazul cererilor trimise prin poșta electronică, acestea se consideră a fi comunicate în termen dacă a fost respectat programul normal al instanței, și anume de la 08:00 - 16:00. Cum mailul în cauză a fost trimis la ora 15:43 în ultima zi în care ar fi putut fi depusă cererea de apel, a apreciat recurenta că apelul a fost depus în termen.

În drept, a invocat prevederile art. 186 C. proc. civ., ale art. 488 alin. (1) pct. 8 și ale art. 498 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 5 decembrie 2020 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, iar niciuna dinte părți nu a depus punct de vedere.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie cererea de atragere a răspunderii administratorului în condițiile Legii insolvenței nr. 85/2014, formulată de lichidatorul judiciar.

Astfel, având în vedere că acțiunea a fost întemeiată pe legea insolvenței, fiind soluționată în primă instanță de judecătorul-sindic, în condițiile reglementate de legea insolvenței, devin aplicabile dispozițiile din această materie, inclusiv cele din materia căilor de atac prevăzute la art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și art. 46 alin. (1) din aceeași lege.

Conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedura insolvenței curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic, iar potrivit tezei a doua a aceluiași articol hotărârile curții de apel sunt definitive.

Totodată, potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. prevăd că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului.

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive … 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

Se reține că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza căile de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice, conform căruia o hotărâre definitivă nu mai poate forma obiectul controlului de legalitate, în afara căilor extraordinare de atac expres și limitativ stabilite de lege.

Conform principiului legalității căilor de atac consacrat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei ".

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Prin urmare, față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv cerere de atragere a răspunderii administratorului formulată de lichidatorul judiciar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta D. împotriva deciziei nr. 388/2018 din 28 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 2 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.