ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 718/2020

Ședința publică din data de 26 martie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 9 august 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. a solicitat să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 735.500 RON, ce reprezintă daune-interese calculate conform art. 4.1.10 din contract - act adițional nr. x/18.02.2012, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1270, art. 1350, art. 1357, art. 1531 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 3856 din 21 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă cererea formulată de reclamantul A. și a fost obligată pârâta Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. la plata sumei de 735.000 RON către reclamant, cu titlu de despăgubiri contractuale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Societatea Națională a Apelor Minerale S.A..

Prin decizia civilă nr. 1021 din 5 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul formulat de pârâta Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. împotriva sentinței civile nr. 3856 din 21 decembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Prin memoriul de recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fondul cauzei admiterea cauzei astfel cum a fost formulată.

În argumentarea motivului de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii", susține urătoarele:

Prin prisma prevederilor art. 129 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., raportate la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, dat fiind că pentru prima dată litigiul a fost calificat drept civil și nu între profesioniști, la momentul motivării deciziei recurate, astfel că niciuna dintre părți și nici instanța nu a pus în discuție acest aspect, rezultă că problema competenței s-a ivit la motivare, iar excepția nu putea fi invocată decât în recurs.

În acest context, apreciază aplicabile acestei situații prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., calificarea litigiului ca fiind civil rezultând din înlăturarea art. 132 din Legea nr. 31/1990 și aplicarea exclusiv a materiei ce reglementează mandatul civil, deși nu era o atare situație, acțiunea nu avea asemenea obiect, contractele fiind bazate pe prevederi comerciale exclusiv.

Subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Astfel, recurentul susține că decizia recurată este nulă, deoarece instanța de apel nu a pus în discuție calificarea excepției nulității absolute invocată de apelanta-pârâtă, dar, direct prin decizie a calificat această excepție ca fiind a nulității relative și a soluționat astfel cauza, fără ca părțile să discute în contradictoriu și fără ca reclamantul să poată cunoaște și implicit să exercite dreptul la apărare cu privire la o excepție ce nu a fost nici susținută, nici formulată în scris de partea adversă.

Tot în susținerea acestui motiv de recurs, se susține că, în mod nelegal, deși nu se invocase de către apelantă excepția nulității relative, instanța de apel a cercetat și soluționat cauza pe baza acesteia.

În opinia recurentului, nulitatea relativă, nu putea fi invocată ca o nouă apărare în calea de atac (de altfel aceasta nici nu a fost invocată de către parte - astfel că soluționarea cauzei pe baza acesteia este surprinzătoare) cât timp aceasta nu a făcut obiectul judecății, la fond. Niciuna dintre părți la fond sau în apel și nici instanța, nu au pus în discuție nulitatea relativă, judecata limitându-se la invocarea excepției nulității absolute, singura excepție discutată la fond și ulterior în apel.

În aceste condiții, instanța de apel a pronunțat o soluție pe baza unui temei care nu este invocat de niciuna dintre părți nefiind nici dezbătut în contradictoriu, temei invocat direct de instanță prin considerentele deciziei pronunțate.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prevede că "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"

A motiva sentința pe baza unei nulități relative și a unui temei juridic străin naturii specifice a mandatului comercial specializat, este o motivare străină de natura cauzei.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prevede că "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

In acest context, recurentul susține că instanța de apel a dat prevalență normelor de drept comun în materia mandatului civil, deși contractul supus judecății era întemeiat pe norme speciale, respectiv Legea nr. 31/1990 și O.U.G. nr. 79/2008, prevederi speciale ce exclud atât căi procesuale specifice cât și aplicarea cu titlu de drept comun a normei civile, inclusiv cea privitoare la depășirea mandatului.

Instanța de apel a înlăturat de la aplicare art. 132 din Legea nr. 31/1990, deși în mod corect instanța de fond a stabilit aplicabilitatea acestui text de lege, prin raportare la unica excepție a nulității absolute, care poate fi soluționată pe baza acestui text de lege, or, a înlătura texte de lege aplicabile cauzei și care motivau respingerea acțiunii, constituie o greșită aplicare a dreptului material.

Prin întâmpinarea depusă, la 28 octombrie 2019, intimata-pârâtă Societatea Națională a Apelor Minerale S.A. a solicitat în principal, anularea recursului ca tardiv introdus, în subsidiar, anularea recursului ca netimbrat, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de recurs și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu de la data de 17 decembrie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 30 decembrie 2019, părțile depunând punct de vedere.

La termenul din 26 martie 2020, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția tardivității recursului invocată prin întâmpinare și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac ca tardiv formulată, în considerarea următoarelor argumente:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 1021 din 5 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 485 alin. (1) C. proc. civ. "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., când un drept procesual trebuie exercitat într-un termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Prin edictarea acestei dispoziții legale - art. 186 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a avut în vedere posibilitatea repunerii părții în termenul legal de declarare a unei căi de atac sau a îndeplinirii unui act de procedură, în cazul în care partea dovedește existența unei "unor motive temeinic justificate" și care se referă la o împrejurare obiectivă de neîndeplinire a obligației legale, care să se fi produs înainte de împlinirea termenului prevăzut de lege.

În speță, cererea de recurs a fost depusă la Curtea de Apel București cu depășirea termenului de 30 de zile de la comunicarea hotărârii prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., fiind înregistrată la data de 6 septembrie 2019, dosar recurs. Deoarece decizia recurată a fost comunicată la data de 5 august 2019, (luna august având un număr de 31 de zile), dosar apel, reiese că ultima zi de recurs se împlinea la data de 5 septembrie 2019.

Potrivit dispozițiilor art. 180 C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege ori de instanță și reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură sau în care este interzis să se îndeplinească un act de procedură.

Totodată, conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Or, când legea procesuală stabilește un termen fix pentru exercitarea unui drept, iar dacă partea lasă să expire acest termen, fără a beneficia de el, intervine decăderea, iar actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit dispozițiilor art. 185 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că recursul formulat de reclamantul A. nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de dispozițiile legale, că partea nu a dovedit existența unor motive temeinic justificate care să o împiedice să exercite dreptul de a ataca cu recurs decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în termenul prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor legale citate, să admită excepția tardivității declarării recursului și să dispună anularea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1021 din 5 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, iar în temeiul art. 453 din același Cod, va obliga recurentul la plata sumei de 34.983,20 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SOCIETATEA NATIONALA A APELOR MINERALE S.A., conform facturii aflate la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca tardiv recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1021 din 5 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SOCIETATEA NATIONALA A APELOR MINERALE S.A..

Obligă recurentul la plata sumei de 34.983,20 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SOCIETATEA NATIONALA A APELOR MINERALE S.A..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 26 martie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.