ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 656/2020

HOTĂRÂRE

17.03.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 656/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 17 martie 2020

Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, sub dosar nr. x/2019, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului "AAAS" a chemat în judecată pârâții A. S.A. Iași prin administrator judiciar B.. și C. S.R.L. solicitând să se constate nulitatea absolută a actului notarial de dare în plată nr. x din 6.02.2018, încheiat la BNP D., precum și nulitatea absolută a tuturor actelor subsecvente.

Prin sentința civilă nr. 1122/2019 din 18 iulie 2019, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Iași, secția I civilă, invocată din oficiu și s-a declinat în favoarea Tribunalului Specializat Mureș competența de soluționare a cauzei.

Instanța a avut în vedere următoarele considerente:

Competența judecătorului-sindic este dictată de lege nu numai pentru cererile enumerate în alin. (1) al art. 11 din Legea 85/2006 ci și pentru alte cereri și procese "de natură judiciară aferente procedurii insolvenței", astfel cum se înscrie în alin. (2).

Nulitatea este susținută de reclamantă pentru temeiuri de fapt ce își au sorgintea integral în procedura insolvenței, ale cărei reguli se pretinde a nu fi fost respectate odată cu încheierea actului.

Or, odată ce reclamanta pretinde nulitatea actului de dare în plată pe argumente ce pun în discuție respectarea procedurii insolvenței pentru legala reprezentare a debitoarei, apreciată din perspectiva condiției mandatului special acordat administratorului judiciar pentru valorificarea bunurilor și a existenței unei hotărâri a adunării creditorilor în acest sens, este fără îndoială faptul că cererea de față, independent de temeiurile de drept invocate în susținerea sa, este una aferentă procedurii insolvenței (în înțelesul art. 11 alin. (2) din Legea 85/2006) întrucât cercetarea în fond a pretinsei absențe a consimțământului pe care se întemeiază nulitatea invocată, presupune cercetarea respectării procedurii legii speciale pentru legala reprezentare a societății aflate în insolvență, în transferul de proprietate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș care, prin încheierea din 24 octombrie 2019, a dispus scoaterea de pe rolul Tribunalului Mureș și înaintarea acestuia către judecătorul sindic de la Tribunalul Specializat Cluj, urmare a strămutării cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, care, prin sentința civilă nr. 2265/2019 din 18 decembrie 2019, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Specializat Cluj, invocată de reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția I civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus transmiterea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în vederea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că legiuitorul român, prin art. 11 din Legea insolvenței nr. 85/2006, stabilește că judecătorul sindic este garantul respectării legii în procedura de insolvență a debitoarei, atribuțiile sale fiind subsumate controlului judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, deciziile de afaceri fiind atributul exclusiv al creditorilor, prin adunarea acestora. Este acreditată astfel ideea potrivit căreia procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței revin în competența judecătorului sindic și toate celelalte aparțin jurisdicției de drept comun.

Or, dispozițiile art. 11 alin. (1) din legea nr. 85/2006 stabilesc principalele atribuții ale judecătorului sindic, printre acestea nefiind soluționarea tuturor cererilor care privesc debitoarea, ci doar a acelor cereri care se subsumează procedurii insolvenței. Împrejurarea că pârâta A. S.A. se află în reorganizare judiciară, în procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006, nu prezintă nicio relevanță pentru stabilirea instanței competente să soluționeze o cerere privind constatarea nulității absolute a unui act juridic încheiat de către debitoare, în cursul procedurii, acțiune întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, nefiind o cerere aferentă procedurii insolvenței care să atragă incidența dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 85/2006. Astfel, încheierea de către debitoarea în procedură a unui act juridic cu un terț dobânditor, act apreciat ca lovit de nulitate de către reclamantă, este un act distinct al societății, modul de formare a voinței juridice a societății în insolvență revenind analizei jurisdicției de drept comun, iar nu jurisdicției insolvenței.

Înalta Curte, procedând la soluționarea conflictului negativ de competență cu care a fost învestită conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ. și față de obiectul cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția I civilă, reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a chemat în judecată pârâții A. S.A. Iași prin administrator judiciar B.. și C. S.R.L., solicitând să se constate nulitatea absolută a actului notarial de dare în plată nr. x din 6.02.2018, încheiat la BNP D., precum și nulitatea absolută a tuturor actelor subsecvente.

Deși acțiunea este întemeiată pe motive de nulitate a actului juridic prevăzute de C. civ. (lipsa consimțământului organului decizional la semnarea actului), nulitatea este susținută de reclamantă pentru temeiuri din legea privind procedura insolvenței, ale cărei reguli - art. 95 alin. (6) lit. f), art. 116-120 din Legea nr. 85/2006 - se pretinde a nu fi fost respectate la încheierea actului juridic contestat, în executarea planului de reorganizare.

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, atribuțiile judecătorului sindic privesc controlul judecătoresc al activității administratorului/lichidatorului judiciar, precum și procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, nefiind reglementate exhaustiv.

Prin sintagma "procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței" legiuitorul a avut în vedere toate acele cereri și procese care decurg din măsurile dispuse în cursul procedurii insolvenței, astfel cum sunt reglementate de legea-cadru, privind controlul asupra actelor, operațiunilor și plăților efectuate de către participanți după deschiderea procedurii.

Or, odată ce reclamanta invocă nulitatea actului de dare în plată prezentând argumente ce pun în discuție respectarea regulilor din procedura insolvenței, cu referire la exercitarea dreptului de dispoziție și legala reprezentare a debitoarei, apreciată din perspectiva condiției mandatului legal al administratorului judiciar, pentru valorificarea activelor debitoarei și a inexistenței unei hotărâri a adunării creditorilor în acest sens, este fără îndoială faptul că cererea este aferentă procedurii insolvenței, în înțelesul art. 11 alin. (2) din Legea 85/2006.

Prin raportare la aceste norme, Înalta Curte apreciază că soluționarea cauzei revine competenței judecătorului-sindic.

Prin încheierea de ședință din data de 24 octombrie 2019 pronunțată în dosarul de fond cu nr. x/2007 al Tribunalului Specializat Mureș privind procedura insolvenței debitoarei A. S.A., s-a dispus strămutarea cauzei spre soluționare la Tribunalul Specializat Cluj, instanță unde următorul termen este stabilit la 20 mai 2020.

Astfel, în raport de prevederile legale menționate, văzând și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 85/2006, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.