ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 477/2020

Ședința publică din data de 20 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamț la 10 mai 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale inserate în contractul de credit la termen nr. x din 22 aprilie 2008, referitoare la: - raportarea valorii ratei dobânzii anuale la indicele "Rata de bază" - art. 2.4.1 din contractul de credit, fila x anexa 2; - perceperea comisionului de acordare credit, art. 2.6.1 din contractul de credit, fila x anexa 2; - perceperea comisionului de administrare, art. 2.6.2 din contractul de credit, fila x din anexa 2; - perceperea comisionului de rambursare anticipată, art. 2.6.4 din contractul de credit, fila x anexa 2; - dreptul băncii de a modifica dobânda variabilă în funcție de situația împrumutatului și de condițiile pieței, art. 3.1.2 din contractul de credit, fila x anexa 2; - acordul debitorului ca, în cazul neachitării oricărei sume datorate, întreaga sumă datorată să devină scadentă și exigibilă anticipat, art. 4.1 din contractul de credit, fila x anexa 2; - dreptul creditorului de a demara proceduri de executare silită în cazul în care debitorul nu își îndeplinește la timp și întocmai obligațiile asumate, art. 4.1 din contractul de credit, fila x anexa 2; - cazurile de culpă menționate la art. 8.1 lit. a), b), e) și i), fila x anexa 2; - modificarea art. 2.1.1 din contractul de credit prin actul adițional nr. x, fila x anexa 2; - modificarea art. 2.1.3 din contractul de credit prin art. 2.1.3 al actului adițional nr. x; - modificarea art. 2.4.1 din contractul de credit prin art. 2.4.1 al actului adițional nr. x; - creșterea valorii marjei fixe de la 0,5%/an conform art. 2.4.1 din contractul de credit până la valoarea de 2,79% conform art. 2.4.2 din actul adițional nr. x; De asemenea, a solicitat constatarea nulității parțiale a clauzelor contractuale menționate la pct. 1.1, 1.5, 1.6, 1.7 și a nulității absolute a clauzelor contractuale menționate la punctele 1.2 - 1.4; anularea actelor adițional nr. x, nr. 2, nr. 3, nr. 4, nr. 5, nr. 6, nr. 7, pentru cauză falsă și ilicită, în temeiul art. 966 C. civ. din 1864; constatarea nulității contractului de credit și restituirea sumelor încasate în mod nedatorat de pârâtă până la data introducerii cererii.

La data de 31 mai 2017, reclamanta a depus precizări prin care a arătat că obiectul contractului de credit l-a constituit suma de 1.978.000 RON, din care în perioada 24.04.2008-01.01.2016 au fost plătite sumele de 570.049,95 RON și 204.223,15 euro, în total suma de 1.498.958 RON, sumă ce urmează a fi compensată cu valoarea creditului, neexistând sume supuse restituirii.

La data de 10 octombrie 2017, reclamanta a depus o cerere de renunțare la capătul de cerere nr. x, referitor la constatarea nulității contractului de credit, precizând că valoarea obiectului cererii este de 707.371,442 RON, reprezentând cuantumul sumelor plătite și nedatorate, asupra cărora nu solicită restituirea, ci compensarea cu creditul rămas.

Prin sentința civilă nr. 5191 din 10 octombrie 2017, Judecătoria Piatra Neamț a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, pe rolul căruia dosarul a fost înregistrat la data de 5 februarie 2018, sub același număr de dosar.

Prin încheierea din data de 21 martie 2018 instanța a dispus introducerea în cauză la solicitarea reclamantei a S.C. C. S.R.L., prin administrator judiciar, ca parte a contractului cu privire la care s-a solicitat constatarea caracterului abuziv.

Prin sentința civilă nr. 622/C din 6 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a luat act de renunțarea reclamantei A. la judecata capătului de cerere nr. x, vizând constatarea nulității contractului de credit, a fost calificată excepția inadmisibilității, invocată de pârâtă, ca fiind apărare de fond și a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. S.A. și S.C. C. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. și intervenientul D. - prin procurator E. au declarat apel.

Prin decizia nr. 48/2019 din 21 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant al numitului E. pentru apelul și cererea de intervenție formulate pentru D. și s-a respins apelul promovat de D. pentru lipsa calității procesuală în cauză.

S-a respins ca tardiv apelul formulat de A. și, pe cale de consecință s-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de D. împotriva sentinței civile nr. 622/C din 6 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații S.C. C. S.R.L. - prin administrator judiciar Divizia Centrală de Insolvență IPURL și F. S.A..

Împotriva deciziei nr. 48/2019 din 21 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A..

Prin memoriul de recurs, reclamanta A. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

În vederea justificării cererii de recurs, recurenta arată că a copiat textul din hotărârea atacată care conține atât justificările instanței de fond, reținute de instanța de apel care au stat la baza respingerii cererii în fond, cât și justificările instanței de apel care au stat la baza respingerii cererii de apel și a răspuns acolo unde instanța de apel a formulat afirmații false și unde a considerat că este necesar.

Astfel, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul constau în greșelile instanței de apel, referitor la care precizează că în primele 14 pagini din prezenta cerere de recurs a justificat caracterul greșit al afirmațiilor instanței de fond reținute de instanța de apel, iar începând cu pagina a 15-a din cererea de recurs a justificat motivele de nelegalitate pe care este întemeiată cererea de recurs.

În acest context, recurenta susține referitor la concluzia instanței de apel de admitere a excepției lipsei calității procesuale a numitului D. că este greșită, în acest sens precizează că într-adevăr, hotărârea instanței de fond nu a fost formulată împotriva numitului D., însă în apel a fost formulată cererea de intervenție a acestuia pe care instanța de apel nu a observat-o și asupra căreia nu s-a pronunțat, motiv pentru care hotărârea acesteia de admitere a excepției lipsei calității procesuale a numitului D. este greșită.

În opinia recurentei, susținerile instanței de apel pe acest aspect sunt greșite deoarece cererea de intervenție a fost formulată în apel, nu la instanța de fond, dovada reiese de pe portalul instanțelor de judecată, apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău la data de 14 septembrie 2018, iar cererea de intervenție a fost trimisă către Curtea de Apel Bacău la data de 24 septembrie 2018.

Referitor la concluzia instanței de apel de admitere a excepției tardivității formulării cererii de apel, recurenta precizează că aceasta este greșită deoarece în ultima zi în care se putea declara apel, respectiv la 27 august 2018, recurenții au trimis atât prin poșta cererea de apel, cât și pe e-mailul instanței de fond, însă instanța de apel nu a observat că cererea de apel a fost comunicată și prin poștă, cu respectarea termenului de apel.

Prin urmare, cererea de apel a fost comunicată către instanța de fond în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, mai precis în ultima zi în care apelanții aveau dreptul să formuleze apel, astfel că afirmațiile instanței de apel sunt greșite deoarece cererea de apel a fost formulată în termenul legal.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 03 iulie 2019, în unanimitate, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului părților potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de la data de 14 noiembrie 2019 recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen în ședința publică pentru soluționarea acestuia.

În cadrul examenului de legalitate care privește decizia instanței de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În raport de aspectele criticate, Înalta Curte apreciază că motivele de recurs invocate prin memoriul de recurs se încadrează în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și pot fi analizate din această perspectivă.

O primă critică adusă deciziei recurată se referă la soluția dată excepției lipsei calității procesuale a apelantului D., precum și față de cererea de intervenție formulată de D. prin reprezentant E..

Se reține că împotriva sentinței civile nr. 622 din 06 iunie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț, au declarat apel reclamanta A. și D.. La 27 august 2018 D. a formulat cererea de intervenție accesorie, semnată de E., cerere față de care instanța de apel a invocat excepția lipsei calității de reprezentant, respinsă de către instanță în considerarea faptului că D., prezent în instanță și-a însușit cererile formulate de reprezentantul său.

În ceea ce privește cererea de intervenție accesorie, instanța de apel a reținut că admisibilitatea acesteia în principiu putea fi discutată numai în situația în care calea de atac a apelului ar fi fost exercitată cu respectarea dispozițiilor legale, ori în speța de față, cauza nu a fost analizată pe fond, constatându-se că apelul a fost tardiv formulat.

Instanța de apel a reținut în mod corect faptul că cererea de intervenție accesorie a fost formulată la 27 august 2018, dată la care cauza era deja soluționată de către instanța de fond.

Reținând aspectele de mai sus, Înalta Curte apreciază corectă soluția instanței de apel cu privire la respingerea cererii de intervenție voluntară accesorie, soluția pronunțată asupra cererii principale condiționând soluția ce urmează a se pronunța asupra cererii de intervenție accesorie.

Potrivit dispozițiilor art. 67 alin. (2) C. proc. civ., intervenientul accesoriu are o poziție subordonată părții în favoarea căreia intervine.

În speța de față, calea de atac exercitată de către partea în folosul căreia a intervenit, respectiv de către reclamanta A., nu a fost cercetată în fond, astfel încât în mod corect apelul exercitat de intervenientul accesoriu a fost respins.

Fără a mai acorda cuvântul asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție accesorie, instanța de apel a pus în discuție aspectul legat de imposibilitatea valorificării dreptului apartinând reclamantei, în codițiile în care apelul acestei părți a fost respins ca tardiv formulat.

În ceea ce privește soluția dată excepției lipsei calității procesuale a numitului D., în ceea ce privește cererea de apel, Înalta Curte constată temeinicia acesteia, întrucât calea de atac declarată împotriva sentinței de fond a fost exercitată și de numitul D., deși cererea de intervenție accesorie a fost formulată în cursul judecății pricinii în apel, fără a putea fi pusă în discuție admisibilitatea în principiu a acesteia în raport de aspectele sus menționate.

Potrivit art. 458 C. proc. civ., față de obligativitatea și relativitatea efectelor hotărârii judecătorești, căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces. În categoria părților este inclus și intervenientul accesoriu, cu condiția ca terțul intervenient să fi devenit parte în proces, în condițiile art. 65 C. proc. civ., situație care în speța de față nu se regăsește.

Pentru aceste considerente, în mod legal instanța de apel a respins cererea de intervenție accesorie formulată de D. și a respins apelul declarat de D. pentru lipsa calității procesuale.

A doua critică adusă deciziei atacată vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 182 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la termenul la care s-a împlinit termenul imperativ de exercitare a căii de atac.

Potrivit dispozițiilor art. 468 alin. (1) termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune astfel.

Potrivit dovezilor existente la dosar comunicarea hotărârii a avut loc la 26 iulie 2018, apelul fiind declarat la 27 august 2018.

Recurenta contestă calculul termenului procedural, susținând că cererea de apel a fost transmisă instanței atât prin mail, cât și prin poștă, în cadrul termenului legal.

În ceea ce privește constatările instanței de apel se reține că acestea sunt corecte, ultima zi în care se putea declara apel fiind data de 27 august 2018, însă actul a fost depus după ce a încetat activitatea instanței, respectiv la ora 16,36.

Potrivit dispozițiilor art. 182 alin. (2) C. proc. civ., depunerea apelului prin serviciul specializat de comunicare, pentru a fi considerat în termen, trebuia făcută până la sfârșitul programului, respectiv ora 16:00 a datei de 27 august 2018.

Aceste argumente se completează cu art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, cu modificările ulterioare, unde se prevede că "Programul de lucru al instanțelor este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână; programul începe, de regulă, la ora 8:00 și se încheie la ora 16:00".

De altfel, aceasta este opinia exprimată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 34 din 15 mai 2017 exprimată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în sensul că cererea de chemare în judecată este socotită ca fiind formulată în termen dacă a fost transmisă prin fax sau prin e-mail până la data la care activitatea încetează în mod legal la instanță, cu respectarea art. 182 alin. (2) din C. proc. civ.

Nerespectarea termenului atrage decăderea din dreptul din exercitarea dreptului, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate, astfel cum dispun prevederile art. 185 C. proc. civ., astfel încât în mod corect a fost respins apelul ca tardiv formulat.

Pentru toate considerentele prezentate, având în vedere și dispozițiile legale invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 48/2019 din 21 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. C. S.R.L. - PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR DIVIZIA CENTRALĂ DE INSOLVENȚĂ I.P.U.R.L. și F. S.A. CLUJ NAPOCA și intimatul-intervenient D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2020.