ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 328/2020

Ședința publică din data de 6 februarie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 1 august 2017 sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 300.000 de RON încasată fără drept, reprezentând diferență de curs valutar pentru perioada 2013 - 04.2017 și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferentă acestei sume de la momentul încasării fără drept și până la data restituirii efective, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 72 din 17 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017 a fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., fiind obligată pârâta S.C. B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 300.000 RON, reprezentând plată nedatorată și a dobânzii legale aferente calculată de la data perceperii sumei, până la data plății efective, precum și la plata sumei de 7.066 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta solicitând admiterea apelului, iar pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 2267/2018 din 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 72 din 17 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Critica adusă deciziei atacate este reprezentată de faptul că instanța de apel nu a aplicat principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, întrucât judecătorul fondului trebuia să ordone probe și să ceară explicații suplimentare, în ceea ce privește lipsa dovezilor privind achitarea facturilor de curs valutar.

In acest context, recurenta susține că instanța de apel a reținut în mod eronat ca și prima instanță că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate, conform art. 1341 C. civ.

De asemenea, se arată că instanța de apel a reținut, în mod greșit, că s-a efectuat dovada plății facturilor fiscale reprezentând diferență de curs valutar, câtă vreme reclamanta nu a depus nicio dovadă în acest sens.

Astfel, din analiza actelor depuse la dosarul cauzei se observă că pentru facturile reprezentând diferență de curs valutar, respectiv factura fiscală x din 30.04.2015, factura fiscală nr. x din 30.01.2015 și factura fiscală nr. x din 04.03.2015 nu există la dosarul cauzei dovada achitării acestora.

În raport de această împrejurare, rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 1341 alin. (1) C. civ. coroborat cu art. 1430 C. civ.

A doua critică adusă deciziei atacate constă în aplicarea greșită a prevederilor incidente în speță, respectiv art. 1341-1344 C. civ.

În ceea ce privește condițiile privind plata nedatorată se arată că datoria pentru stingerea căreia s-a făcut plata exista din punct de vedere juridic în raporturile dintre reclamantă și pârâtă.

In acest sens, se arată că este important de subliniat că prin contract nu s-a interzis emiterea/acceptarea la plată și încasarea facturilor fiscale privind diferența de curs valutar. Părțile au convenit, având în vedere manifestarea de voință, emiterea, însușirea și achitarea facturilor privind diferența de curs.

Critică adusă deciziei atacate se referă la faptul că instanța de apel nu a analizat cauza prin raportare la art. 1266 C. civ. contractul, ajungând la o interpretare eronată și o aplicare greșită a prevederilor legale.

Regula, potrivit căreia, interpretarea contractelor se face acordând prioritate voinței interne sau reale nu înlătură importanța declarației de voință, ori în prezenta cauză, reclamanta și-a exprimat în mod clar adevărata voință prin achitarea facturilor aferente.

Totodată, se reține că recurenta face trimitere și la Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 4/2005, potrivit căruia, plățile se realizează în moneda națională, aceasta fiind modalitatea agreată de părți prin contract, cu obligația de achitare a diferenței de curs valutar. Recurenta mai susține că nici condiția plății din eroare nu este îndeplinită.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurată și pe cale de consecință respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 3 iulie 2019, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 9 iulie 2019, părțile nedepunând punct de vedere.

Prin suplimentul la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în cauză, s-a reținut nulitatea recursului, fiind comunicat părților la 16 decembrie 2019, părțile nedepunând punct de vedere pe acest aspect.

La termenul din 6 februarie 2020, Completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția nulității recursului invocată din oficiu, urmând să anuleze calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Din analiza memoriului de recurs, se constată că motivele invocate prin memoriul de recurs nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., conform cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Se observă sub un prim aspect că, recurenta-pârâtă deși indică normele de drept material presupus încălcate sau greșit aplicate de instanța de apel, în esență se reproșează instanței de apel lipsa de rol activ în aflarea adevărului.

Incidența textelor de lege invocate nu a fost argumentată cu trimitere la considerentele reținute de instanța de apel prin hotărârea recurată, astfel încât nu poate fi efectuat un control de legalitate din acest punct de vedere.

Referitor la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-pârâtă susține că instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt, se constată de asemenea, că dezvoltarea acestui motiv de recurs nu conține critici de nelegalitate care să permită incidența dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

Recurenta-pârâta înțelege să facă trimitere la aspectul neacceptării la plată a facturilor emise de reclamantă, fără a prezenta critici de nelegalitate și legătura acestora cu prezenta cauză.

Tot în susținerea acestui pretins motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă prezintă aspecte de fapt care țin de derularea relațiilor dintre părți, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar și care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

În consecință, se constată că recurenta nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și ce dispoziții legale au fost încălcate de către Curtea de Apel București când a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 72 din 17 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea nulității, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar potrivit art. 493 alin. (5) din același cod va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2267/2018 din 8 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2267/2018 din 8 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2020.