ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1546/2020

Ședința publică din data de 30 iulie 2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VI a civilă în data de 07.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C., solicitând atragerea în proces în calitate de intervenient forțat a lui D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată societatea de asigurare la plata sumei de 300.000 RON către prima reclamantă și la plata sumei de 70.000 RON către cel de-al doilea reclamant. S-au solicitat și dobânzi pentru aceste sume, de la data producerii accidentului (22.11.2015), până la data plății.

Prin sentința civilă nr. 3612 din 28.11.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a civilă, s-a admis cererea formulată de reclamanta A. și reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. și intervenientul D.. A obligat pârâta să achite reclamantei A. suma de 300.000 RON cu titlu de daune morale. A obligat pârâta să achite reclamantului B. suma de 70.000 RON cu titlu de daune morale.

Prin decizia civilă nr. 1283A din 10 septembrie 2019 pronunțată de CURTEA DE APEL București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanta S.C. C. S.A., împotriva sentinței civile nr. 3612 din 28.11.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimații A. și B.. A fost schimbată în parte sentința civilă atacată, în sensul că: a fost obligată pârâta să achite reclamantei A. suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale. A fost obligată pârâta să achite reclamantului B. suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs principal S.C. C. S.A., și recurs incident reclamanții A. și B..

Recursul principal declarat de S.C. C. SA

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenta -pârâtă a criticat decizia atacată în ceea ce privește daunele morale acordate reclamantului B. considerând că este pronunțată cu încălcarea art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 conform căruia, la stabilirea daunelor morale, în caz de vătămare corporală, trebuie avute în vedere legislația și jurisprudența din România, în care nu este întâlnit cuantumul de 6.000 RON pentru fiecare zi de îngrijiri medicale astfel cum i-au fost acordate reclamantului.

În opinia recurentei, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere la acordarea daunelor morale și unele criterii obiective cum ar fi: raportarea pretențiilor la condițiile socio-economice individuale precum și la venitul mediu la nivel național astfel încât stabilirea unui cuantum al despăgubirilor să aibă o susținere obiectivă.

Recurs incident formulat de reclamanții A. și B.

Recurenții solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și trimterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea majorărării daunelor morale acordate reclamanților întrucât instanța de apel le-a redus nejustificat.

Consideră recurenții că instanța a omis coroborarea întregului material probatoriu administrat în cauză care atestă starea precară de sănătate a reclamantei A. din momentul producerii accidentului până în prezent, consecințele accidentului amplificându-se.

Apreciază recurenții că prin hotărârea recurată a fost minimizată trauma psihică trăită și încă resimțită de reclamanți instanța raportându-se insuficient la probatoriul administrat și preluând în totalitate raționamentul greșit al asigurătorului.

Recurenții susțin că decizia atacată cuprinde motive contradictorii având în vedere că deși instanța a reținut că reclamanta a suferit traume fizice și psihice și că reclamantul s-a aflat într-o situație relativ asemănătoare, dar nu de o gravitate atât de mare, raportat în special la rapoartele medico-legale cuantumul daunelor acordate celor doi reclamanți sunt apropiate ca valoare.

Un alt motiv de recurs vizează respingerea greșită a excepției tardivității apelului asigurătorului având în vedere că cererea de apel, trimisă pe prin e-mail instanței, nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege acesta fiind trimisă nesemnată și fără a avea atașat un mandat din partea societății.

Prin întâmpinare recurenții reclamanți, au invocat nulitatea recursului recurentei-pârâte arătând că din analiza motivele invocate rezultă că niciunul nu dintre aceste nu este susceptibil de a fi încadrat în cazurile de casare prevîzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată de recurenta-pârâtă este invocată inadmisibilitatea recursului incident având în vedere că se solicită majorarea cuantumului daunelor morale în timp ce prin recursul principal se solicită micșorarea acestora. Recurenta-pârâtă invocă și nulitatea recursului incident având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor; acesta a fost efectuat și comunicat părților, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Analizând recursul principal sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Pentru a se putea constata că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Din observarea criticilor formulate, se constată că recurenta-pârâtă deși a indicat în cuprinsul recursului motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile nu au fost dezvoltate și argumentate cu trimitere la textele legale care au fost aplicate greșit de către instanța de apel.

Recurenta-pârâtă a criticat decizia atacată în ceea ce privește daunele morale acordate reclamantului B. considerând că este pronunțată cu încălcarea art. 50 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 23/2014 conform căruia, la stabilirea daunelor morale, în caz de vătămare corporală, trebuie avute în vedere legislația și jurisprudența din România.

O astfel de critică, deși privește un text de lege, nu poate fi încadrată în motivul de nelegalitate invocat întrucât acest text are caracter de generalitate și nu vizează aprecierea instanței asupra daunelor morale având în vedere un caz concret ci criterii de referință. Faptul că recurenta nu este mulțumită de modul în care instanța de apel a apreciat cuantumul daunelor nu poate fi reținut ca motiv de nelegalitate întrucât ar presupune reanalizarea situației de fapt, ceea ce nu intră în atribuțiile instanței de recurs.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar indicarea celui reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 a fost făcută doar formal.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 10 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

În alți termeni, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

În raport de dispozițiile art. 491 coroborat cu art. 472 C. proc. civ. în conformitate cu care, dacă recursul principal este respins pentru motive care nu implică cercetarea fondului, recursul incident rămîne fără efect, având în vedere soluția dată recursului principal, Înalta Curte reține ca rămas fără efect recursul incident.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul principal declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A.împotriva deciziei nr. 1283 A din 10 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-intervenient D. și va constata ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul principal declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A.împotriva deciziei nr. 1283 A din 10 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-intervenient D..

Constată ca rămas fără efect recursul incident declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva aceleiași decizii.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iulie 2020.