ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 140/2020

Ședința publică din data de 22 ianuarie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

La data de 19.06.2019, revizuentul A. a formulat o cerere de recuzare a doamnei judecător B., președintele completului de judecată căruia i-a fost repartizată spre soluționare cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce face obiectul dosarului nr. x/2019, aflat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din 27.06.2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat ca netimbrată cererea de recuzare, iar prin decizia civilă nr. 405/19.09.2019 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

La 10.07.2019 A. a declarat recurs împotriva încheierii din 27.06.2019, solicitând admiterea căii de atac și trimiterea dosarului la completul inițial învestit, spre rejudecare, cu sarcina indicării cuantumului taxei judiciare de timbru și a termenului pentru efectuarea plății.

În motivare, a susținut că, deși prin încheierea atacată curtea de apel a recunoscut că potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 partea are la dispoziție 10 zile pentru a achita taxa judiciară de timbru, în cuantumul pus în vedere de instanță, în speță nu i s-a comunicat suma care trebuia plătită cu acest titlu și nu s-a stabilit un termen de plată în acest sens.

Așa fiind, în opinia recurentului, înainte de a reține încălcarea art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, instanța ar fi trebuit să îi comunice nivelul taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa și termenul de plată.

A susținut că, neprocedând astfel, instanța i-a încălcat dreptul la un proces echitabil și nu și-a exercitat rolul activ.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Părțile nu au formulat punct de vedere la raport.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal, în termenele și condițiile stabilite de legiuitor.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Autorul căii de atac a declarat recurs împotriva încheierii din 27.06.2019, prin care Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat ca netimbrată cererea de recuzare pe care o formulase împotriva doamnei judecător B..

Conform art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

Înalta Curte reține că, deși textul art. 53 alin. (1) C. proc. civ. indică numai încheierile de respingere a cererii de recuzare, ca obiect al recursului, dispoziția de anulare a cererii de recuzare ca netimbrată produce aceleași efecte juridice, așa încât este rezonabil a se trage concluzia că și o atare încheiere (de anulare ca netimbrată a cererii de recuzare) este, la rândul său, supusă recursului.

Din analiza art. 53 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că norma face distincție între încheieri (referindu-se la cele prin care s-a respins cererea de recuzare) și hotărâri (fiind avute în vedere cele prin care se soluționează procesul în care s-a formulat cererea de recuzare). De asemenea, același text de lege distinge, în continuare, după cum hotărârea prin care se soluționează procesul are sau nu caracter definitiv. În măsura în care este definitivă, părții nu îi este recunoscută calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare decât de la comunicarea hotărârii, putând s-o exercite în termen de 5 zile, nu și anterior.

În speță, decizia care s-a pronunțat în revizuirea întemeiată în drept pe art. 509 pct. 5 este definitivă, potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., întrucât are ca obiect o hotărâre pronunțată în apel, într-o cerere vizând anularea unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor S.C. NEG TEREN S.R.L. Însă, în conformitate cu art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990, hotărârile de primă instanță în această materie sunt supuse numai apelului.

Or, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin art. III pct. 3 din Legea nr. 310/2018, "(...) în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, (…) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Așadar, în speță, încheierea atacată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs la instanța ierarhic superioară - Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii definitive prin care s-a soluționat cauza.

Cum revizuirea a fost soluționată prin hotărâre definitivă la 19.09.2019, însă recursul a fost declarat anterior, la 10.07.2019, instanța supremă constată că la acel moment nu se născuse dreptul de a exercita calea de atac, în considerarea argumentelor expuse mai sus.

Faptul că ulterior promovării recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare a fost pronunțată hotărârea definitivă în revizuire nu are aptitudinea de a produce admisibilitatea recursului, căci aceasta se analizează prin raportare la momentul declarării căii de atac și nu are un regim similar nulității - ca sancțiune de drept procesual care, ca regulă, poate fi acoperită.

Raportat la considerentele anterior expuse, având în vedere recursul a fost formulat la 10.07.2019, moment la care, potrivit art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ., nu se născuse dreptul de a exercita calea de atac, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., îl va respinge ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 27.06.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2020.