ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2990/2019

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016 din 4.07.2016, reclamantul Municipiul Onești a chemat în judecată pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în contradictoriu cu care a solicitat anularea deciziei nr. 103 din 25.03.2016 emisă de Autoritatea de management pentru Programul Operațional Regional, precum și anularea notei de neconformitate nr. x din 11.01.2016.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 115 din 27 octombrie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Onești împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și s-a dispus anularea notei de neconformitate înregistrată la emitent sub nr. x din 11.01.2016 și decizia nr. 103 din 25.03.2016 privind soluționarea contestației administrative, acte emise de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice criticând-o pentru motive de nelegalitate, apreciind hotărârea atacată ca fiind dată cu greșita aplicare a normelor de drept material. A susținut recurentul că în mod greșit prima instanță a constatat că există o contradicție intre argumentele pârâtei cu privire la încălcarea sau nu a principiului tratamentului egal. De asemenea, s-a arătat că MDRAP a constatat încălcarea dispozițiilor privind evaluarea ofertelor, în condițiile în care autoritatea contractantă a admis o ofertă ce nu îndeplinea toate cerințele de calificare, contrar prevederilor art. 200 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2003 și art. 36 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 925/2006. Astfel, s-a susținut că ofertantul a prezentat un certificat de atestare fiscală valabil până la data de 31.05.2015, și nu cum s-a solicitat prin documentația de atribuire, respectiv lipsa datoriilor scadente în luna anterioară cele în care este prevăzut termenul limită de depunere a ofertelor - 30.06.2015. Deși instanța a invocat dispozițiile art. 112 alin. (2) din Codul de procedura fiscală, s-a arătat că reclamanta trebuia să prevadă posibilitatea depunerii unei declarații pe propria răspundere potrivit prevederilor art. 11 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 925/2006 care ar fi permis ofertanților să depună certificatul fiscal ulterior termenului limită. S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii.

Apărările formulate în cauză Intimatul - reclamat Municipiul Onești a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. A susținut intimatul că instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 112 alin. (2) din Codul de procedură fiscală care prevăd că certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datatelor cuprinse, existente în sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii și a prevederilor alin. (3) al aceluiași articol. De asemenea, s-a arăta că obligațiile fiscale născute în cursul unei luni se achită până la data de 25 a lunii următoare, astfel că s-a apreciat de către comisia de atribuire că a fost îndeplinită cerința de la Secțiunea III.2.1a) pct. 3 din Fișa de date a achiziției, deoare sistemul informatic al ANAF nu permitea o actualizare a datoriilor fiecărui operator economic.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 4 iunie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este întemeiat, pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Direcția Generală Programe Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a efectuat o verificare a procedurii de atribuire a contractului de furnizare nr. x/19.08.2015 încheiat între reclamantul Municipiul Onești, în calitate de autoritate contractantă și S.C. A. S.A. Oradea, în calitate de ofertant declarat câștigător. În urma acestor verificări a fost întocmită nota de neconformitate nr. x/11.02.2016 prin care reclamantului i s-a aplicat o corecție financiară de 5% din valoarea contractului - valoarea corecției fiind de 8.751,97 RON - corecție stabilită în conformitate cu partea I - "Achiziții publice", lit. B) - "Evaluarea ofertelor" din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011. S-a reținut că autoritatea contractantă a admis o ofertă care nu îndeplinea toate cerințele de calificare solicitate prin documentația de atribuire, întrucât prin fișa de date a achiziției s-a solicitat operatorilor economici depunerea unui certificat de atestare fiscală din care "să reiasă că ofertantul nu are datorii scadente la nivelul lunii anterioare celei în care este prevăzut termenul limită de depunere a ofertelor". Autoritatea contractantă nu a prevăzut posibilitatea ca operatorii economici să poată depune o declarație pe propria răspundere potrivit art. 11 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 925/2006. Întrucât data limită de depunere a ofertelor a fost 8.07.2015, certificatele de atestare fiscală ar fi trebuit să se refere la datoriile existente la data de 30.06.2015. Instanța de fond a apreciat că, întrucât certificatul de atestare fiscală nr. x, emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor la data de 2.07.2015, a fost eliberat în conformitate cu prevederile legale în vigoare în România - art. 112 din Codul de procedură fiscală și Ordinul nr. 752/2006 - o neregulă în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 nu poate fi reținută. Potrivit dispozițiilor art. 112 din Codul de procedură fiscală (2) Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidența pe plătitor a organului fiscal competent și cuprinde creanțele fiscale exigibile, existente în sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii, denumită lună de referință, și neachitate până la data eliberării acestuia. (3) În situația în care se emit certificate de atestare fiscală în primele 5 zile lucrătoare ale lunii, acestea vor cuprinde creanțele fiscale exigibile, existente în sold la sfârșitul lunii anterioare lunii de referință și neachitate până la data eliberării acestora. Analizând motivele de recurs, Înalta Curte reține întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., soluția primei instanțe fiind rezultatul unei greșite aplicări a dispozițiilor art. 112 din Codul de procedură fiscală, prin raportare la la art. 11 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 925/2006. În dezacord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că prin actul contestat, cu just temei, s-a constatat încălcarea principiului tratamentului egal, în condițiile în care, fără a avea relevanță numărul de ofertanți, autoritatea contractantă era obligată să stabilească oferta câștigătoare pe baza criteriului de atribuire consemnat în anunțul de participare. Astfel, observând că în fișa de date, la Secțiunea III 2.1 a) - Cerința 3, se prevederea depunerea unui certificatul de atestare fiscală din "să reiasă că ofertantul nu are datorii scadente la nivelul lunii anterioare celei în care este prevăzut termenul limită de depunere a ofertelor" (luna iunie), acceptarea de către autoritatea contractantă a unui certificat de atestare fiscală care atestă inexistența obligaților fiscale exigibile în sold la data de 31.05.2015 reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 200 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 coroborat cu art. 36 alin. (1) lit. b) și art. 11 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 925/2006. Apărarea autorității contractante cu privire la imposibilitatea îndeplinirii acestei cerințe în raport de dispozițiile art. 112 din Codul de procedură fiscală, cu luarea în considerare a termenelor diferite la care diversele obligații fiscale devin exigibile, nu poate fi reținuta, întrucât, pentru acoperirea acestei situații erau incidente dispozițiile art. 11 alin. (4) și (5) din Hotărârea nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Revenea autorității contractante obligația să prevadă, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (4) și (5) din Hotărârea nr. 925/2006 posibilitatea depunerii unei declarații pe propria răspundere care să fie completată ulterior prin certificatul care să ateste lipsa datoriilor scadente pentru luna anterioară termenului limită de depunere a ofertelor. Reținând existența neregulii prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, cu respectarea principiului proporționalității, autoritatea pârâtă a diminuat, în raport de gravitatea redusă a abaterii, procentul corecției aplicând o reducere procentuală de 5%. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerente expuse, fiind incident în cauză a motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza, va respinge acțiunea formulată de reclamantă.