ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2799/2019

Ședința publică din data de 24 mai 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 240 din 25 octombrie 2016, a respins acțiunea, astfel cum a fost modificată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală Antifraudă Fiscală -Direcția Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria, D.G.R.F.P. Ploiești -A.J.F.P. Teleorman, D.G.R.F.P. Ploiești-A.J.F.P. Teleorman-Serviciul Fiscal Orășenesc Videle și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanța de fond în mod greșit a dispus asupra conexării dosarelor aflate pe rolul Curții de Apel Ploiești, respectiv a conexării dosarului (mai nou) cu numărul mai mare, dosarul nr. x/2016 din data de 27 aprilie 2016 la dosarul cu număr mai mic (la dosarul mai vechi) cu numărul x/2016 înregistrat la data de 12 aprilie 2016.

Recurenta arată că dosarele aveau cereri identice, în care se formulase aceleași cereri de completare și de precizare, dar la care difereau datele procesuale de înregistrare/depunere a respectivelor precizări.

Astfel, instanța de judecata a conexat o cerere de chemare în judecata (un dosar) în care ultimul capăt de cerere (capătul de cerere cu nr. 4) era formulat în termen, cu o altă cerere de chemare în judecată în care capătul de cerere nr. x era afectat de tardivitate și a dispus în mod greșit pentru ambele cereri în sensul că, capătul de cerere nr. x (cel prin care se solicita constatarea împlinirii termenului de 6 luni de la data instituirii sechestrului) a fost apreciat ca fiind tardiv, instanța admițând excepția de tardivitate fără a ține seama de cererea privind disjungerea capătului 4 de cerere din dosarul mai nou (care nu era lovit de tardivitate).

Recurenta consideră că este nelegală și neprocedurală decizia instanței de a conexa o cerere nulă cu una validă și a respinge ambele cereri ca nule, fapt ce a anulat posibilitatea unei judecăți corecte a cererii care îndeplinea condițiile de legalitate și validitate pentru toate capetele de cerere, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 (instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității).

Cu privire la al doilea motiv de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fără a se apleca cu atenție asupra situației de fapt și asupra argumentelor invocate prin Contestația formulată.

Decizia conține o înșiruire de sume estimate, fără a avea o bază reală și fără a solicita lămuriri în privința elementelor pe care le apreciază ca fiind inadecvate ori neclare din punctul de vedere al inspectorilor delegați în efectuarea controlului.

Actele contabile aferente perioadei ianuarie 2013 - decembrie 2015 solicitate de inspectorii antifraudă au fost puse la dispoziția acestora și au fost predate în baza procesului-verbal de ridicare înscrisuri din data de 01.03.2016.

Administratorul societății nu a fost chemat și nu i-au fost solicitate informații suplimentare pe bază de Notă explicativă anterior luării deciziei de sechestru asigurator, astfel fără o bază în fapt ori în drept s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii pe considerentul că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să își risipească patrimoniul.

În analiza temeiniciei estimării sumelor suplimentare cu titlu de impozit pe profit, nu s-a avut în vedere faptul că respectivele operațiuni au fost efectuate în scopul realizării veniturilor, astfel încât nu se poate considera că acestea nu sunt deductibile.

De asemenea, inspectorii antifraudă au înțeles să estimeze TVA prin neacordarea dreptului de deducere al TVA, aferent unor tranzacții efectuate cu anumiți parteneri.

Recurenta mai susține că a efectuat achizițiile pentru desfășurarea activității, plățile s-au efectuat cu ordine de plată sau cu numerar, tranzacțiile au fost înregistrate în jurnalele de cumpărări, au fost declarate în Declarația informativă privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național, cod 394, deconturi de TVA lunare, cod 300 pe care le-a raportat în situațiile financiare anuale.

Societatea a înregistrat în contabilitate facturile primite, fiind respectate prevederile art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Bunurile achiziționate au fost încorporate în lucrările efectuate către diverși clienți, fapt pentru care s-au înregistrat în evidența contabilă venituri și s-a colectat TVA.

Conform reglementărilor legale, societatea nu răspunde de conduita fiscală a partenerilor contractuali, iar la data tranzacțiilor nu existau suficiente surse de verificare a partenerilor. Din accesarea singurei surse de informare, site-ul mfinante.ro, aceștia erau plătitori de TVA și nu erau societăți inactive.

În susținerea recursului este invocată practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria, D.G.R.F.P. Ploiești -A.J.F.P. Teleorman au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatelor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală Antifraudă Fiscală -Direcția regională antifraudă fiscală 3 Alexandria, D.G.R.F.P. Ploiești -A.J.F.P. Teleorman, D.G.R.F.P. Ploiești -A.J.F.P. Teleorman-Serviciul Fiscal Orășenesc Videle și Administrației Județene a Finanțelor Publice Prahova, a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. AFTR 3603/23.03.2016, a procesului-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. x/23.03.2016 emis de Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, ulterior modificându-și acțiunea și solicitând și anularea Deciziei de Instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 29.08.2016 sub nr. AFTR 10138/29.08.2016 emisă de aceeași instituție, respectiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Direcția Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria, decizie de instituire a măsurilor asiguratorii emisă în vederea modificării Deciziei de Instituire a măsurilor asiguratorii inițial emise cu nr. AFTR 3603/23.03.2016 (ce formează capătul 1 de cerere al contestației); anularea actelor subsecvente emise în baza acestei decizii modificatorii, respectiv anularea procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. x/31.08.2016 emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova - Serviciul Fiscal Orășenesc Văleni și, de asemenea, Anularea Adresei de înștiințare privind înființarea popririi conturilor deschise de societatea reclamantă la bănci, adresa din 31.08.2016 a Serviciului Fiscal Orășenesc Văleni; anularea răspunsului la Plângerea prealabilă formulată, răspuns cu numărul AFTR 4445 din 13.04.2016 al Direcției Regionale Antifraudă Fiscală 3 Alexandria; constatarea îndeplinirii termenului de 6 luni de la data la care au fost dispuse măsurile asiguratorii în conformitate cu dispozițiile art. 213 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și, astfel, obligarea pârâtei să emită decizia de ridicare a măsurilor asiguratorii în termen de cel mult două zile de la împlinirea termenului de 6 luni, iar în cazul popririi asiguratorii să elibereze garanția.

Prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 23.03.2016 sub nr. AFTR 3603, organul de control fiscal a constatat obligații de plată estimate prin referatul întocmit de Direcția regională antifraudă fiscală 3 Alexandria, constând în TVA de plată - 1.754.475,24 RON, Impozit pe profit -1.169.650,16 RON, natura obligației fiscale fiind în sumă totală de 2.924.125,40 RON, precum și existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, dispunându-se măsuri asiguratorii.

Prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. x/23.03.2016 executorul fiscal a procedat la sechestrarea bunurilor imobile ale debitoarei S.C. A. S.R.L., pe motiv că acesta nu a efectuat plata sumelor datorate conform titlului executoriu emis de D.G.R Antifraudă 3 Alexandria, dispunându-se astfel instituirea sechestrului asupra mai multor terenuri.

Ulterior, organul de control a procedat la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/29.08.2016 în sarcina aceleiași reclamante.

Având în vedere faptul că prejudiciul total calculat, la finalizarea controlului, a fost în valoare totală de 2.477.920,90 RON, iar prin Decizia de Instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/23.03.2016s-a calculat un prejudiciu inițial în cuantum de 2.924.125,40 RON, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii a fost emisă în vederea modificării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. AFTR 3603/23.03.2016. Diferența de prejudiciu în minus, în valoare de 664.844,71 RON a fost determinată de stornarea unor operațiuni economice (prestări servicii) în sumă de 1.661.600 RON, de către ambii parteneri comerciali.

Totodată, s-a mai emis și procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. x/31.08.2016, dispunându-se punerea sechestrului asigurator pentru o serie de bunuri mobile, și Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. AFTR 10138 din 29.08.2016 emisă de Direcția Regională Antifraudă 3 Alexandria.

Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 213 alin. (1)-(5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora:

"(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispozițiile art. 231 rămân aplicabile.

(3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent."

Primul motiv de casare invocat de către recurentă fundamentat pe prevederile art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ. este reprezentat de modul în care instanța de judecată a dispus asupra conexării dosarelor aflate pe rolul Curții de Apel Ploiești, respectiv a conexării dosarului mai nou (dosarul nr. x/2016), înregistrat la data de 27 aprilie 2016, la dosarul mai vechi (dosarul nr. x/2016), înregistrat la data de 12 aprilie 2016.

Înalta Curte constată că acest motiv de casare este neîntemeiat, deoarece instanța de fond a conexat în mod corect cele două dosare.

Potrivit dispozițiilor din C. proc. civ., excepția de litispendență constituie mijlocul procesual prin care partea interesată sau instanța din oficiu invocă nerespectarea principiului potrivit căruia nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe competente sau chiar înaintea aceleiași instanțe prin cereri distincte.

Litispendența, excepție absolută reglementată prin norme imperative, presupune identitatea de părți, obiect și cauză și, prin intermediul acestei excepții, se previne pronunțarea a două hotărâri în aceeași cauză.

Având în vedere că a existat identitate de părți, obiect și cauză, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a admis excepției litispendenței și a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016, respectând întocmai dispozițiile art. 138 alin. (3) din C. proc. civ., conform cărora: "Când instanțele sunt de același grad, excepția se invocă înaintea instanței sesizate ulterior. Dacă excepția se admite, dosarul va fi trimis de îndată primei instanțe învestite."

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect s-a pronunțat asupra conexării celor două cauze.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 213 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul procedură fiscală, precum și cele ale pct. 2.1. lit. a) din Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii.

Conform pct. 2.1 lit. a) din Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală:

"Organul de control prevăzut la pct. 1.1 lit. a) poate dispune măsuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Prin urmare, organul fiscal, ori de cate ori constată că există pericolul ca contribuabilul supus controlului să se sustragă, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul, îngreunând în mod considerabil colectarea creanțelor, are dreptul conferit de lege de a dispune de urgență măsuri asigurătorii.

În literatura juridică de specialitate s-a afirmat că prin măsuri asigurătorii se înțelege posibilitatea recunoscută de lege creditorului fiscal de a efectua/îndeplini măsuri de indisponibilizare și conservare, de natură să împiedice pe debitorul contribuabil să-și diminueze activul patrimonial in perioada supusă controlului și imediat următoare.

Înalta Curte apreciază că este suficient pentru luarea masurilor asigurătorii numai să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecința îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesară producerea vreunuia dintre evenimentele precizate anterior.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că măsurile luate de organul de control și de organul de executare au fost întemeiate pe prezumții legale, astfel că intimatele au dispus masurile prevăzute de art. 213 Codul de procedură fiscală, aceste masuri fiind temeinice și legale.

Așa cum rezultă din cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. AFTR nr. 3603/23.03.2016 emisă de DGAF - Direcția Regională Antifraudă 3 Alexandria, organul de control a motivat dispunerea măsurilor asigurătorii prin prisma faptului că în timpul controlului s-a constatat sustragerea de la plata obligațiilor fiscale a impozitului pe profit și TVA de plată, prin înregistrarea în evidența contabilă de documente ce conțin operațiuni fictive emise în numele unor societăți care nu recunosc în parte sau în totalitate operațiunile comerciale și în numele unor societăți care au un comportament fiscal inadecvat (nu funcționează la sediul social declarat, nu au puncte de lucru declarate, nu au salariați, iar reprezentanții legali nu au putut fi contactați).

Aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale recurentei are drept consecință juridică limitarea dreptului de dispoziție al proprietarului asupra bunului respectiv, importanța acestei măsuri fiind de necontestat în vederea punerii în executare ulterioară a titlului executoriu ce va fi obținut de organul fiscal.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator special B. și administrator judiciar C. împotriva sentinței nr. 240 din 25 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2019.