ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2463/2019

Ședința publică din data de 10 mai 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de pe rolul Curții

Prin acțiunea înregistrată la data de 24.03.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat să se aprecieze asupra calității de lucrător al Securității în ceea ce îl privește pe pârâtul A., născut la data de 28.02.1935 în Sebeș, județul Alba, domiciliat în Sebeș, județul Alba.

Prin sentința nr. 2463 pronunțată în data de 3 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A., a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul A., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice și nelegale.

În cuprinsul motivelor de recurs a reiterat susținerile formulate prin întâmpinare, în sensul că el nu a întocmit planul de măsuri din 13.01.1988 ci Mr. B. Serviciul II al I.J.Alba, nu a aprobat planul de măsuri, ci șeful Securității Mr. C., nu a instalat mijloace de tip IDM, nu a întocmit raportul pentru aprobarea instalării mijloacelor de tip IDEB-ci serviciul III al IJS, nu a participat la urmărirea operativă a lui D. și nu a întreprins acțiuni care să presupună grave încălcări ale dreptului fundamental la viața privată al acestuia.

Instanța de fond, în mod nelegal a reținut că raportul din 4.05.1988, prin care se cere instalarea de mijloace de tip IDEB, nu poate duce la concluzia că planul din 13.01.1988 nu s-a pus în aplicare.

A mai arătat că niciun act nu demonstrează aplicarea planului de măsuri din 13.01.1988 și tocmai neaplicarea lui, a determinat încuviințarea folosirii mijloacelor de tip IDEB, iar din fișa întocmită de IJS Cluj, filele x din care rezultă că este lucrat în d.u.i pe Linia Sil din IJ Cluj, se desprinde concluzia că nici mijloacele de tip IDEB nu au fost instalate de Serviciul III al IJ Alba, nici ca TO, nici F și S.

Mai mult, concluzia instanței, în sensul că planul de măsuri din 13.01.1988 a avut ca obiectiv și aspecte din viața privată, nu este justificată față de lipsa dovezilor că acest plan de măsuri s-a executat.

Simplu acord declarativ al reclamantului la executarea unui plan aprobat de șeful Securității - cel din 13.01.1988 - nepus în executare, nu reprezintă o acțiune de îngrădire a dreptului la viața privată.

A susținut că cei care au afectat în realitate actele reale de urmărire informativă, nu sunt acționați în instanță.

Prin concluziile sale, instanța de fond a încălcat limitele investirii sale prin acțiunea reclamantei, care susține că ar fi întocmit, aprobat și efectuat activități de urmărire operativă a numitului D., ceea ce nu este real și nu este dovedit în cauză.

A susținut că, în mod cert se impune a se aprecia, dacă grupul E., de care D. era apropiat și din care făcea parte F. - fiica E. - participantă la consfătuirea din 16.06.1989 de la Budapesta și semnatară a "Declarației de la Budapesta" pot constitui suspiciuni, care afectează siguranța statului și justifică acțiuni, menite să apere interesele naționale și nu o violare a vieții private.

Activitățile informative care aveau la bază rațiuni de securitate națională, cum a ar fi integritatea teritorială și unitatea statului român, apărarea unor valori fundamentale ale statului român, etc. presupuneau esențial cunoașterea și prevenirea amenințărilor și riscurilor și au un caracter legal, conform Costituției României din 1965, care cuprindea valorile apărate, care țin de esența Titlului I din Constituție și faptul stabilirii la art. 17 alin. (3), art. 39 și art. 41 a Obligațiilor cetățenilor.

Decretul nr. 295/1968 devenit Legea nr. 24/1968, privind înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Securității Statului, stabilește ca principală atribuție a organului de securitate, aceea de apărare a Securității statului, prevenirea, descoperirea și lichidarea oricăror acțiuni dușmănoase îndreptate împotriva orânduirii sociale de stat - prioritate absolută de esență a activității oricărui serviciu național de informații. Art. 4 din acest act, demonstrează fără echivoc că apărarea Securității statului nu se identifică cu susținerea puterii totalitarist comuniste.

Recurentul a insistat asupra faptului că nu a efectuat nicio activitate de urmărire informativă și că, nu este cazul să justifice acțiunile UM 01215 Florești Cluj - Serviciul contrainformații, care a desfășurat toate activitățile de urmărire începând cu anul 1981, dar învederează că, potrivit Decretul nr. 295/1968, principala atribuție a Securității era prevenirea, descoperirea și lichidarea oricăror acțiuni dușmănoase îndreptate împotriva "orânduirii sociale de stat".

În finalul susținerilor sale a arătat că apărarea Securității statului, nu se identifică cu susținerea puterii totalitariste comuniste, caracterul legal al activității informativ - operative, exclude ideea de încălcare abuzivă a activităților de urmărire informativă și că, întreaga legislație - Legea nr. 24/1968, C. pen. din 1968 și Constituția din 1965, conferă un caracter legal activităților de informare. Activitatea unui ofițer operativ, desfășurată în cadrul legal, conform reglementărilor legale din momentul respectiv, nu poate fi acuzată fără încălcarea dreptului acestuia la imagine, demnitate, ori onoare.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat, în principal anularea căii de atac promovate pentru neindicarea motivelor de nelegalitate și pentru nemotivare, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor invocate de recurentul - pârât și a apărărilor formulate de intimata - reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Criticile pârâtului aduse hotărârii instanței de fond prin cererea de recurs se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Procedând la propria analiză, în limitele legale menționate, instanța de control judiciar constată că, nu este incident în cauză motivul de nelegalitate invocat, soluția primei instanțe fiind rezultatul interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Înalta Curte menționează că nu pot fi reținute apărările recurentului pârâtul în sensul că nu a desfășurat activități prin care a suprimat sau știrbit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Din lecturarea Constituției Republicii Socialiste România din 1965 (în vigoare la momentul întocmirii dosarelor informative), rezultă următoarele:

Art. 13: "In Republica Socialista Romania, întreaga activitate de stat are drept scop dezvoltarea orinduirii si inflorirea natiunii socialiste, cresterea continua a bunastarii materiale si culturale a poporului, asigurarea libertatii si demnitatii omului, afirmarea multilaterala a personalitatii umane. Pentru aceasta, statul socialist roman: . . . . . . . . . .Garanteaza exercitarea deplina a drepturilor cetatenilor, asigura legalitatea socialista si apara ordinea de drept;...;

Art. 28. - "Cetatenilor Republicii Socialiste Romania li se garanteaza libertatea cuvintului, a presei, a intrunirilor, a mitingurilor si a demonstratiilor."

Art. 32. - "Domiciliul este inviolabil. Nimeni nu poate patrunde in locuinta unei persoane fara invoirea acesteia, decit in cazurile si in conditiile anume prevazute de lege."

Art. 33. - "Secretul corespondentei si al convorbirilor telefonice este garantat."

Față de prevederile anterior enunțate, chiar în condițiile în care s-ar accepta susținerile recurentului, se poate observa că drepturile încălcate de acesta erau garantate în România, cel puțin la nivel teoretic, de instrumentele legale expuse mai sus.

Pe de altă parte, se observă că potrivit prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 Înalta Curte constată că lucrătorul Securității a fost definit de legiuitor ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Din analiza acestei definiții legale, rezultă că pentru a fi întrunită cerința ultimei teze a textului de lege citat este necesar ca persoana vizată să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Mai mult, din analiza preambulului și a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 rezultă că rațiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoașterii de către membrii unei societăți postcomuniste a fostului regim totalitar, depășirii nivelului organizatoric, intelectual și moral impus de un sistem caracterizat prin structuri și moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, creării unei culturi politice autentice și a unei societăți civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care în prezent candidează pentru sau ocupă demnități ori funcții publice (aflându-se în situația de a fi garanții Constituției și ai democrației) ori dețin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv și neinstituind o responsabilitate penală a celor în privința cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității.

Sub aspectul care interesează în cauză, Înalta Curte reține că O.U.G. nr. 24/2008 urmărește scopul de deconspirare, indicat în preambul, a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor întocmite de Securitate sau care au efectuat activitățile prevăzute de actul normativ respectiv, prin consemnarea publică (publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și punerea la dispoziția mijloacelor de informare în masă de către reclamantul C.N.S.A.S.) a celor care ocupă demnitățile sau funcțiile enumerate în art. 3, precum și a celor care își manifestă intenția de a candida pentru alegerea sau numirea în aceste demnități sau funcții publice, actul normativ antrenând doar eventuale consecințe de ordin moral în privința celor care au încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale altora în perioada dictaturii comuniste.

Așadar, în condițiile în care recurentul nu a contestat faptele așa cum ele au fost prezentate de intimatul reclamant, ci a susținut că nu a participat efectiv la operațiune, care de altfel nici nu s-ar fi concretizat, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a fi constatată calitatea acestuia de lucrător al Securității.

Astfel, este suficientă dovedirea în cauză a desfășurării unor activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viață privată și la liberă circulație, așa cum au fost descrise de instanța de fond.

În îndeplinirea acestor atribuțiilor specifice, a reținut corect judecătorul fondului că, pârâtul, în calitatea reținută, a participat direct în urmărirea informativă a subiectului dosarului prin avizarea înscrisului intitulat "Planul de măsuri a fost întocmit de către ofițerul principal maior B., însă, înainte de a fi aprobat de șeful Securității, a fost aprobat la nivelul Serviciului "T" de către pârât, acesta menționând că este de acord cu punerea în aplicare a Planului de măsuri și semnând olograf."

În mod corect s-a constatat că semnarea planului de către pârât este anterioară celei date de șeful Securității, maior C., fiind în competența lui A., în calitate de șef al Serviciului "T" din cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Alba să avizeze instalarea aparaturii de înregistrare.

Împrejurarea că informațiile privind subiectul urmărit au fost culese de alți lucrători ai Securității, nu este de natură a diminua răspunderea pârâtului sau a-l exonera de aceasta, de vreme ce punerea în practică a acestor activități și rezultatul lor au fost avizate de legalitate de pârât, confirmând astfel conformitatea acestor măsuri cu dispozițiile legale în vigoare la epoca evenimentelor.

Pe de altă parte, sunt nefondate și criticile pârâtului recurent referitoare la faptul că nu a încălcat drepturile fundamentale și nici nu a ajutat la suprimarea libertăților individuale ale persoanei vizate, aspect față de care instanța de fond a indicat în concret drepturile și libertățile suprimate prin activitatea la care în mod activ a participat pârâtul.

Aprobarea urmăririi numitului D., prin ascultare ambientală, întrucât acesta făcuse comentarii legată de politica de stat, într-un cadru intim, cu prieteni sau apropiați ai săi, demonstrează caracterul profund abuziv al acțiunilor desfășurate de organele de securitate, cu participarea directă a pârâtului, apte prin efectul lor de a limita și afecta nejustificat dreptul la viață privată și dreptul la libertate de exprimare.

În acest sens, instanța de fond a făcut referire la reglementarea convențională și constituțională a dreptului la viață privată și a dreptului la exprimare, în vigoare la momentul evenimentelor, norme pe care pârâtul în calitatea pe care o avea și de care se prevalează în apărare, trebuia să le dea eficiență, în sensul garantării și respectării în concret a celor două drepturi fundamentale ale omului.

Din această perspectivă este suficient pentru antrenarea răspunderii pârâtului, din perspectiva normelor aplicabile, constatarea acestor încălcări, limitări sau suprimări de drepturi ori libertăți să se facă de instanța învestită de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității conform O.U.G. nr. 24/2008.

Prin urmare, în mod legal a apreciat instanța de fond că activitățile desfășurate de reclamant în calitate de ofițer superior în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Alba se încadrează în dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și în consecință a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 3365 din 3 noiembrie2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 3365 din 3 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2019.