ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2457/2019

Ședința publică din data de 10 mai 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.03.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate, Autoritatea De Management Pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice, anularea Notificării privind situația cererii de rambursare nr. x/06.08.2015 privind Proiectul nr. SMIS 44096 intitulat "Creșterea competitivității S.C. A. S.R.L. prin achiziționarea de echipamente direct productive", Contract de finanțare nr. x/07.01.2014 în cadrul apelului de proiecte 2012 din cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, Axa Prioritară 1 - "Un sistem inovativ și ecoeficient de producție", Domeniul de Intervenție 1.1 - "Investiții productive și pregătirea pentru competiția pe piață a întreprinderilor, special a IMM", operațiunea a - Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile - A2 - "Sprijin financiar de pana la 1.065.000 RON acordat pentru întreprinderile mici și mijlocii", recunoașterea dreptului pretins și suspendarea executării Notificării privind situația cererii de rambursare nr. x/06.08.2015, până la soluționarea definitivă a litigiului pe fond.

La termenul din 26.10.2016 societatea reclamantă și-a restrâns acțiunea învederând instanței că renunță la capătul de cerere prin care s-a solicitat suspendarea Notificării privind situația cererii de rambursare nr. x/06.08.2015, luându-se act de renunțare în practicaua acestei hotărâri.

Prin sentința civilă nr. 324 pronunțată în data de 26 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Competitivitate, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice, astfel cum a fost restrânsă la termenul din 26.10.2016 și a respins-o ca atare.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În cuprinsul motivelor de recurs, reclamanta a susținut că se impune a fi casată sentința instanței de fond întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Decizia despre care se face vorbire în prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2001 privește contestațiile administrative formulate împotriva titlurilor de creanță, astfel cum rezultă și din denumirea Secțiunii a II-a, respectiv "Soluționarea contestațiilor administrative împotriva titlurilor de creanță". Potrivit Cap. III din O.U.G. nr. 66/2011 intitulat ". Constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli", titlurile de creanța sunt procesele-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare (art. 21 alin. (20).

Totodată. în acord cu dispozițiile art. 47 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 "Obiectul contestației administrative îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise în procesul-verbal de stabilire a creanței bugetare care reprezintă titlu de creanță".

Or, notificarea atacată în cauză nu este rezultatul activității de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din nereguli, astfel cum aceasta este definită la art. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 66/2011 ca activitatea prin care se stabilește și se individualizează obligația de plată rezultată din neregula constatată, prin emiterea unui titlu de creanță. Prin intermediul acesteia se ia o măsură administrativă care constă în excluderea de la finanțarea din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, a cheltuielilor pentru care a fost constatată o neregulă.

Prin urmare, cât timp dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 nu stabilesc o procedură de contestare a notificării, nu devin aplicabile dispozițiile speciale ale art. 47 din același act normativ, care privesc modalitatea de contestare exclusiv a titlurilor de creanța, ci normele generale prevăzute in Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Cu atât mai mult cu cât legiuitorul prevede expres faptul ca O.U.G. nr. 66/2011 se completează cu Legea nr. 554/2004, aceasta din urma constituind dreptul comun în materie. Dispozițiile art. 1 din Legea 554/2004 prevăd în mod neechivoc faptul că obiectul acțiunii judiciare privește actul administrativ considerat vătămător pentru titularul cererii de chemare in judecata, care în speța este tocmai Notificarea privind situația cererii de rambursare nr. x/06.08.2015.

În plus față de aceste argumente, faptul că se află în prezența unei cereri în anulare, ce se examinează independent de emiterea/ne-emiterea unei decizii, rezultă inclusiv din prevederile exprese ale art. 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora "Contestația este o cale administrativa de atac si nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se considera lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii."

S-au mai adus critici pe fondul cauzei, respectiv faptul că stabilirea unei reduceri de 10% din valoarea finanțării nerambursabile aprobată prin contractul de finanțare, conform pct. 1 din Notificare și aplicarea corecțiilor financiare de 5% stabilite prin dispozițiile de la punctele 2, 3 și 4 din Notificare este neîntemeiată și nelegală, deoarece abaterile consemnate în conținutul Notificării nu au niciun fel de implicării sau consecințe patrimoniale asupra bugetului Uniunii Europene fără de care încadrarea în definiția de neregulă nu ar mai avea loc.

Totodată a prezentat diferite motive de natură a atrage anularea Notificării, printre care lipsa motivării la pct. 1 din Notificare, prin faptul că AM POS CCE omite să facă referire la normele juridice încălcate de către autoritatea contractantă și care au condus la aplicarea reducerii cu 10% a valorii finanțării nerambursabile și respectiv, greșita motivare la punctele 2, 3 și 4 din Notificare, prin raportare la un termen inexistent, acela de 5 zile lucrătoare.

In concluzie, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței civile nr. 3241/2016, pronunțate in Dosarul nr. x/2016 de către Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ si fiscal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanței, precum și obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecata.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Prin răspunsul la întâmpinare recurenta-reclamantă a răspuns punctual criticilor aduse și a solicitat admiterea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale relevante, Înalta Curte constată, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Soluția de inadmisibilitate a acțiunii promovate în cauză a fost întemeiată pe constatarea că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 în ceea ce privește procedura de contestare a Notificării nr. x/06.08.2015 emise în baza O.U.G. nr. 66/2011 și pe dispozițiile generale ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care, prin art. 7 alin. (1), condiționează sesizarea instanței de îndeplinirea procedurii prealabile administrative, câtă vreme obiectul litigiului vizează anularea unui act, iar nu refuzul nejustificat.

Inadmisibilitatea constatată prin dispozitivul sentinței a fost motivată de instanță cu argumente vizând momentul formulării cererii de chemare în judecată, reținându-se că aceasta ar fi fost promovată în cauză mai înainte ca autoritatea emitentă a actului administrativ să fi soluționat plângerea prealabilă formulată împotriva acestuia.

Rezultă în raport de cele arătate că prima instanța nu a făcut distincție între prematuritate și inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, doctrina și jurisprudența în materie deosebind între cele două tipuri de soluții, prematuritatea referindu-se la formularea acțiunii înainte de soluționarea plângerii prealabile, când nu s-a născut încă dreptul material la acțiune, iar inadmisibilitatea intervenind ca o sancțiune pentru neîndeplinirea unei condiții de exercițiu a acțiunii, în situația în care nu a avut loc sesizarea autorității publice emitente.

În speță, din întreaga argumentație a instanței rezultă în mod evident că soluția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată a fost pronunțată, nu pentru lipsa plângerii prealabile administrative, ci ca urmare a sesizării instanței mai înainte ca autoritatea emitentă a actului administrativ să fi soluționat contestația formulată împotriva Notificării emise în baza O.U.G. nr. 66/2011 sau să existe dovezi suficiente în sensul unui refuz din partea autorității emitente privind soluționarea contestației administrative.

Conform sentinței civile nr. 3241 (practicalei) din 26.10.2016, inadmisibilitatea acțiunii formulate în cauză a fost ridicată, din oficiu, de instanță exclusiv prin raportare la prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, subsecvent precizării recurentei-reclamante, privind nesoluționarea până la acea dată a plângerii adresate autorității emitente a actului administrativ.

Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe este nelegală sub aspectul ce vizează aplicarea în cauză a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în corelație cu dispozițiile art. 8 alin. (1) din aceeași lege, fiind eronată concluzia exprimată în sensul că acțiunea în contencios administrativ ar fi fost prematur introdusă la instanță, înainte de soluționarea plângerii prealabile.

Spre deosebire de prima instanța, Înalta Curte arătă că, în accepțiunea textelor de lege enunțate, necesar și obligatoriu pentru sesizarea instanței este numai îndeplinirea procedurii prealabile administrative, nicidecum finalizarea acesteia printr-o decizie de admitere sau respingere a contestației/plângerii prealabile, în condițiile în care ceea ce se supune controlului de legalitate și cenzurii instanței de judecată este actul administrativ în sine, nu răspunsul autorității emitente în procedura plângerii prealabile.

Înalta Curte reține că, recurenta-reclamantă a formulat contestație/plângere prealabilă împotriva actului administrativ contestat în cauză, înregistrată la Ministerul Fondurilor Europene sub nr. x/22.10.2015 .

Ca urmare, reținându-se că, în speță, a fost îndeplinită procedura plângerii prealabile (prin introducerea contestației la data de 22.10.2015), precum și faptul că respectiva contestație nu a fost soluționată de către autoritatea pârâtă în termenul de 30 zile prevăzut de lege, dar nici ulterior, până la data de 30.03.2016, când a avut loc sesizarea instanței, Înalta Curte constată că în mod greșit s-a procedat la respingerea acțiunii recurentei-reclamante fără o examinare pe fond a litigiului, cererea de chemare în judecată promovată în cauză nefiind prematur formulată sau inadmisibilă, din perspectiva aspectelor mai sus analizate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum și ale art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și va dispune casarea sentinței atacate, cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță, în vederea continuării judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3241 din 26 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și trimite cauza, spre continuarea judecății, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2019.