ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1199/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii solicitând: 1. Anularea Hotărârii nr. 76/22.01.2019 emisă de secția pentru Judecători a C.S.M., prin care s-a respins solicitarea de transfer de la Tribunalul Bacău la Tribunalul Neamț, precum și a răspunsului nefavorabil primit la plângerea prealabilă purtând nr. 228/11.03.2019, pe motiv că la pronunțarea acestei hotărâri a fost săvârșit un exces de putere așa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 prin încălcarea drepturilor reclamantei, nefiind respectate dispozițiile art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor aprobat prin HCSM 193/2006.

Obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii să emită un act administrativ prin care să dispună transferul său de la Tribunalul Bacău la Tribunalul Neamț, cu cheltuieli de judecată. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 84 din 17 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a fost anulată Hotărârea nr. 76/22.01.2019 emisă de către secția pentru judecători a CSM și adresa nr. x/2019 reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă și a fost obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună transferul reclamantei de la Tribunalul Bacău la Tribunalul Neamț.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 84 din 17 septembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat casarea sentinței atacate, și, în rejudecare, respingerea cererii de anulare a adresei nr. x/2019 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii ca inadmisibilă și respingerea cererii de anulare a Hotărârii nr. 76/22.01.2019 a secției pentru judecători, ca neîntemeiată. În dezvoltarea motivului de recurs invocat se arată următoarele: Invocă excepția de fond, absolută și peremptorie a inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr. x/2019, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă, și solicită respingerea ca atare a acestei cereri, întemeiat pe dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea 554/2004, coroborate cu art. 7 și 8 din același act normativ, pe motiv că acesta nu este act administrativ, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din același act normativ, întrucât nu naște, nu modifică sau nu stinge raporturi juridice. Astfel, obiectul acțiunii în contencios administrativ îl poate constitui exclusiv actul administrativ vătămător, nu și răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva acestuia. Rolul plângerii prealabile, așa cum este reglementată de art. 7 din același act normativ, este acela de a da posibilitatea autorității publice să revină asupra actului pretins vătămător prin revocarea acestuia, răspunsul la această solicitare nefiind dat în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii. Acesta este și motivul pentru care secția pentru judecători nu a adoptat o hotărâre atunci când a analizat plângerea prealabilă formulată ci a răspuns reclamantei printr-o adresă. Pe fondul cauzei, arată că actul administrativ atacat nu este emis cu exces de putere, și nu a condus la o vătămare a vreunui drept al reclamantei, iar instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material incidente în speță, dând o interpretare greșită motivării și soluției din actul administrativ atacat. Un prim element de nelegalitate a sentinței atacate derivă din aplicarea greșită a prevederilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 193/2006, prin stabilirea unei ordini de prioritate a criteriilor regulamentare, în condițiile în care legea nu prevede o astfel de ierarhie. De asemenea, verificarea legalității acului administrativ atacat, potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004, presupune un control de legalitate al respectării procedurii și etapelor de adoptare a acestuia, însă, nu și un control de oportunitate, întrucât instanța nu are o viziune de ansamblu asupra mobilității personalului din sistemul judiciar. În acest sens, în jurisprudența instanței supreme s-a reținut că transferul la o altă instanță trebuie să corespundă și nevoilor sistemului judiciar, aspect de oportunitate ce intră în marja de apreciere a Consiliului Superior al Magistraturii (Înalta Curte de Casație și Justiție-decizia nr. 29/16.01.2018). Totodată, în considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 685/2018 se arată la pct. 138 "De asemenea, instanțelor judecătorești nu le este permis (...) să verifice oportunitatea emiterii actelor legislative/administrative" (Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 181 din 14 martie 2017, și Decizia nr. 757 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2018). În acest context, arată că secția pentru judecători a analizat, în mod echitabil, toate criteriile de transfer, cu asigurarea unui just echilibru între interesul general privind buna funcționare a instanțelor și interesele de ordin particular ale solicitanților, având în vedere și faptul că, pe de o parte, normele care reglementează instituția transferului au caracter supletiv și conferă doar o vocație în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar pe de altă parte, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea instanțelor și parchetelor. În speță, raportat la volumul de activitate și schema de personal ale instanței de la care s-a solicitat transferul și la numărul cererilor de transfer formulate de la această instanță, consideră că în mod corect s-a apreciat că în sesiunea de transferuri din data de 22.01.2019 este oportună admiterea unei singure cereri de transfer de la Tribunalul Bacău. Totodată, interesul profesional și implicit interesul general al bunei funcționări al instanței a fost acela ca un judecător care a fost transferat la o anumită instanță să își desfășoare activitatea la instanța respectivă cel puțin pentru o anumită perioadă de timp și nu să solicite transferul după doar 1 lună de activitate. Eroarea materială observată de instanța de fond în sensul că s-a reținut că au solicitat transferul de la Tribunalul Bacău la Tribunalul Neamț trei judecători, în realitate fiind formulate 2 cereri de transfer de la Tribunalul Bacău la Curtea de apel Bacău, respectiv o cerere de transfer de la Tribunalul Bacău la Tribunalul Neamț (cererea reclamantei) nu afectează în nici un fel legalitatea soluției dispuse. Astfel, esențial este faptul că au fost formulate trei cereri de transfer de la Tribunalul Bacău. In aceste condiții, concluzia secției pentru judecători în sensul că ar fi oportună admiterea unei singure cereri de transfer de la Tribunalul Bacău, pentru a nu crea disfuncționalități în buna desfășurare a activității acestei instanțe, este corectă. In concluzie, instanța la care au solicitat transferul cei trei judecători nu avea relevanță asupra situației posturilor vacante la această instanță, esențială fiind împrejurarea că la Tribunalul Bacău urmau să se vacanteze trei posturi de judecători în ipoteza admiterii celor trei cereri de transfer. Totodată, împrejurarea invocată de către instanța de fond în sensul că reclamanta avea o vechime mai mare în grad profesional (de 3 ani și 7 luni) față de doamna judecător B. (1 an), respectiv doamna judecător C. (de 2 ani și 6 luni) nu influențează în niciun fel legalitatea respingerii transferului, în condițiile în care vechimea în funcția de judecător și vechimea la instanță a reclamantei erau inferioare în raport vechimea judecătorilor menționați. Contrar celor reținute de instanța de fond, arată că motivele personale invocate au fost analizate de secția pentru judecători, acestea nefiind singurele criterii regulamentare avute în vedere și nu există nicio împrejurare pentru care să se acorde prioritate exclusiv acestor criterii. Acest aspect reiese chiar din cuprinsul hotărârii atacate, unde se specifică ceea ce s-a avut în vedere de către secție la soluționarea cererii, fără a fi ignorate motivele personale invocate de contestatoare. Mai arată că nu au fost prezentate motivele personale ale reclamantei în cuprinsul hotărârii contestate și al actelor ce au stat la baza adoptării ei pentru a asigura respectarea dreptului la viață privată, cu toate acestea, criteriile subiective reglementate de art. 3 din Regulament au fost avute în vedere în mod efectiv, fiind coroborate cu datele obiective privind situația posturilor, încărcătura pe judecător de la instanțele implicate în procedura transferului și necesitatea asigurării bunei funcționări a acestor instanțe. Contrar susținerilor reclamantei și ale instanței de fond, consideră că nu se poate vorbi de o practică neconstantă și neunitară a Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer privind cererile de transfer formulate de alți judecători care aveau o vechime la instanță identică cu a reclamantei, respectiv de 1 lună. Pentru aceleași motive este neîntemeiată și discriminarea invocată de reclamantă și reținută ca atare de instanța de fond, conform art. 2 alin. (1) - (3) din O.G. nr. 137/2000, în cauza de față nefiind îndeplinită niciuna din condițiile anterior enumerate, întrucât nu există premisa existenței unor situații similare sau comparabile în raport de care să se poată pune problema aplicării unui tratament diferit. Situațiile de fapt în raport de care reclamanta invocă aplicarea unui tratament discriminatoriu nu pot fi reținute ca similare sau comparabile, fiecare cerere de transfer fiind analizată în funcție de criteriile regulamentare, respectiv de situația instanțelor de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, precum și de motivele profesionale și personale ale fiecărui solicitant. Sub acest aspect, chiar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context (în acest sens, a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968, 16 septembrie 1996 și 6 iulie 2004, pronunțate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în școlile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea și alții împotriva Moldovei, paragraful 24). În final, susține că hotărârea atacată nu a fost adoptată cu exces de putere, termen definit prin art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respingerea cererii de transfer a fiind adoptată în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiilor prevăzute la art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor regulamentare indicate anterior. De asemenea, prezumția de legalitate a unor acte administrative, prin care s-a apreciat asupra oportunității unor cereri de transfer, nu poate fi răsturnată decât pentru cauze de încălcare a procedurii de transfer, nicidecum prin analiza oportunității transferurilor cu ocazia sesiunilor organizate de către Consiliu în acest scop.

Apărările formulate în recurs Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală. În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr. x/2019 reprezentând răspunsul la plângerea prealabila, solicită, în principal decăderea recurentului pârât din dreptul de a invoca excepția respectivă, aceasta nefiind invocata la instanța de fond, în cuprinsul întâmpinării, iar în subsidiar, respingerea excepției ca neîntemeiată, întrucât nu prezintă relevanță faptul că răspunsul la plângerea prealabilă are forma unei adrese, atâta timp cât forul emitent al actului inițial atacat, secția pentru judecători a CSM - a analizat plângerea prealabila la data de 05.03.2019 si a hotărât cu majoritate respingerea acesteia. Pe fondul recursului a arătat că instanța de fond nu a stabilit arbitrar o ordine de prioritate a criteriilor regulamentare, în condițiile în care legea nu prevede o astfel de ierarhie, ci a avut în vedere practica înaltei Curți de Casație si Justiție, în sensul că nu este instituită o ordine de preferință sau o pondere a criteriilor de la art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor (HCSM 193/2006), enumerând Decizia 1305/2016, Decizia 4036/2018, Decizia 3582/2018, Decizia 3086/2016. Astfel, a reținut că analiza cererii de transfer nu a fost realizata prin prisma tuturor criteriilor prevăzute de Hotărârea 193/2006. Gestionarea resurselor umane reprezintă într-adevăr atributul CSM, însă marja de apreciere de care dispune nu putea fi exercitată cu încălcarea punctelor de vedere a 4 instanțe implicate în transfer: Tribunalul Bacău și Tribunalul Neamț în ceea ce o privește pe intimata reclamantă și Judecătoria Piatra-Neamț- cu privire la colegele transferate D. si E., Curtea de Apel Bacău cu privire la jud. E. si intimata reclamantă. Recurentul numai la nivel declarativ afirmă că a analizat in mod echitabil toate criteriile de transfer, însă faptic se observă că a ales dintre criteriile stabilite de art. 3 din Regulamentul privind transferul doar unul singur la departajarea celor 3 judecători care au solicitat transferul de la Tribunalul Bacău și anume vechimea în grad, iar pe de altă parte nu a manifestat consecvență în aplicarea acestui criteriu. Astfel, atunci când s-a analizat comparativ situația celor 3 judecători, s-a schimbat criteriul vechimii în gradul aferent instanței la care solicita transferul aplicat în primă etapa cu privire la doi dintre judecători cu criteriul vechimii la instanța de la care solicita transferul aplicat între judecătorul selecționat în prima etapă si reclamantă. În mod temeinic instanța de fond a reținut că emitentul actului contestat a prezentat comparativ situația statistică referitoare la volumul de activitate, numărul posturilor vacante si al posturilor temporar vacante numai pentru Tribunalul Bacău si Tribunalul Neamț, însă a omis a prezenta situația Curții de Apel Bacău. Lipsa motivării în ceea ce privește analiza primului criteriu prevăzut de art. 3 din HCSM 193/2006 nu echivalează cu o simpla "eroare materială", așa după cum a alegat recurentul, ci conduce la nulitatea actului atacat, în condițiile existentei unei vătămări a dreptului la sănătate (cu observarea actelor medicale depuse), viața privată si la carieră, motivarea constituind o condiție de legalitate a însuși actului administrativ. Pentru a evidenția de ce a fost omisă prezentarea situației posturilor vacante de la Curtea de Apel Bacău, la care au solicitat transferul d-na jud. F. (căreia i-a și fost admis transferul) si d-na judecător B., și arbitrariul materializat în actul contestat, arată că din "Situația posturilor la instanțele din raza Curții de Apel Bacău" se poate observa că pe coloana cu nr. 5 ca la Curtea de Apel Bacău era vacant si disponibil pentru transfer doar 1 singur post, spre deosebire la Tribunalul Neamț unde erau 3 posturi vacante, fiind ignorate rațiunile si necesitățile sistemului judiciar în ansamblul său. Chestiunea nerespectării prevederilor regulamentare atrage nelegalitatea hotărârii, întrucât nerespectarea criteriilor prestabilite nu reprezintă o problemă de oportunitate, aplicarea sau nu a criteriilor prestabilite nu intră in marja de apreciere a organului administrativ, iar aplicarea regulamentului reprezintă o obligație ce asigură soluționarea obiectivă și imparțiala a cererilor de transfer. Împrejurarea reținuta de instanța de fond, în sensul că ulterior respingerii transferului său s-a admis o altă cerere de transfer de la Tribunalul Bacău chiar de pe secția a II-a de contencios administrativ si Fiscal unde activa reclamanta (d-na judecător B.), precum si delegarea unui judecător la o alta instanța (dna judecător G.), este zadarnic criticată de recurent, întrucât demonstrează că transferul reclamantei nu ar fi condus la disfuncționalități în buna desfășurare a activității Tribunalului Bacău. Cu referire la motivele personale, corect a reținut instanța de fond că acestea au fost complet ignorate de emitentul actului atacat, iar critica recurentului este în disonanță cu ceea ce s-a reținut în actul administrativ contestat, care nu face referire la astfel de motive nici măcar într-o formă protejată a conținutului afișat pe site-ul recurentului. Așa fiind, nemotivarea actului atrage sancțiunea anulării acestuia, față de multiplele vătămări produse: agravarea stării de sănătate probată prin actele medicale, cheltuieli cu recuperarea medicală, petrecerea a 3 ore zilnic din timpul liber pe navetă, acumularea de oboseală psihică si fizică, imposibilitatea de a desfășura activitățile curente ale vieții private. În final, solicită a se observa și faptul că, în urma sesiunii de transfer din 22.01.2019 la Tribunalul Neamț a rămas un post vacant neocupat, în prezent fiind chiar 2 posturi neocupate, în timp ce intimata reclamantă continuă să efectueze de peste 11 luni naveta de 3 ore zilnic, astfel că oboseala acumulată în acest interval îi diminuează eficiența, concentrarea și puterea de muncă. În consecință, nici interesul public si nici drepturile personale (la sănătate, la viața privată si de familie) nu sunt protejate corespunzător prin neacordarea transferului, iar echilibrul între interesul public si interesul privat a fost rupt.

Răspunsul la întâmpinare Prin răspunsul la întâmpinare recurenta-reclamantă a susținut netemeinicia apărărilor formulate de recurentul- pârât prin întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 30 octombrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 12 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate, prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, cu majoritate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Într-o primă critică, recurentul pârât a invocat, pentru prima dată în recurs, excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei nr. x/2019 emisă de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamantă, pe motiv că nu este act administrativ, așa cum acest termen este definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 54/2004, iar obiectul acțiunii în contencios administrativ îl poate constitui exclusiv actul administrativ vătămător, nu și răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva acestuia. În ceea ce privește obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte observă că reclamanta a solicitat, printr-un singur capăt de cerere, anularea hotărârii secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în exercitarea unor atribuții referitoare la cariera judecătorilor, pronunțată în temeiul art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, precum și a răspunsului aceleiași autorități la plângerea prealabilă, formulând critici care privesc deopotrivă hotărârea privind transferul și răspunsul la plângerea prealabilă. Excepția inadmisibilității vizează exclusiv neregularitatea actului de sesizare a instanței, în opinia recurentului pârât constituie o excepție de fond absolută și peremtorie care poate fi invocată oricând în cursul procesului. Așa fiind, instanța de recurs ar trebui să analizeze pentru prima dată apărări de fond pentru a stabili natura juridică a actelor atacate și analizate în prima instanță în temeiul unor critici care excedează obiectului recursului, acela de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Având în vedere că legalitatea actelor care au format obiectul controlului jurisdicțional nu a fost analizată în mod distinct de către prima instanță, iar prin răspunsul la plângerea prealabilă au fost argumentate motivele de legalitate și oportunitate care fundamentează hotărârea de respingere a cererii de transfer, considerate în ansamblul lor ca manifestări ale excesului de putere, Înalta Curte apreciază că nu poate disocia obiectul judecății, acesta fiind privit atât de reclamantă cât și de prima instanță ca formând un tot unitar. Într-o altă ordine de idei, în contextul în care prima instanță nu a pus în discuție, din oficiu, criteriile de determinare a obiectului acțiunii în contencios administrativ prin prisma art. 8 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. c) din același act normativ, dispoziția de anulare a refuzului autorității de a admite plângerea prealabilă nu constituie în sine o încălcare a dispozițiilor de drept material care să atragă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar nici o neregularitate de ordin procedural care, examinată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin(1) pct. 5 C. proc. civ. să fie aptă să cauzeze recurentului pârât vreo vătămare. Pe fondul recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul pârât a susținut, în esență, că hotărârea secției pentru judecători a analizat, în mod echitabil, toate criteriile de transfer, asigurând un just echilibru între interesul general privind buna funcționare a instanțelor și interesele de ordin personal ale solicitanților, aceasta nefiind emisă în exces de putere. Pe fond, prima instanță a apreciat că din analiza coroborată a tuturor criteriile de transfer cuprinse în art. 3 din Hotărârea CSM nr. 193/2006, având la bază probele administrate în cauză, se impunea admiterea cererii de transfer a reclamantei de la Tribunalul Bacău la Tribunalul Neamț, exercitarea dreptului de apreciere a secției pentru judecători realizându-se cu încălcarea principiului proporționalității, astfel cum acest principiu este concretizat în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, care, definind excesul de putere, face referire la exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea drepturilor sau libertăților cetățenilor. Înalta Curte, fără a nega rolul sau marja de apreciere a secției pentru Judecători în îndeplinirea atribuțiilor legale și regulamentare ale Consiliului superior al Magistraturii în gestionarea resurselor umane, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, împărtășește opinia primei instanțe, în sensul că prin admiterea cererii de transfer a reclamantei nu putea produce ruperea echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, concluzia primei instanțe fiind confirmată de faptul că ulterior sesiunii de transferuri din 22.01.2019, prin care cererea reclamantei a fost respinsă, de la Tribunalul Bacău au mai fost transferați, respectiv delegați la altă instanță doi judecători. În temeiul art. 3 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 din 9 martie 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, "La soluționarea cererilor de transfer ale judecătorilor și procurorilor la alte instanțe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care se solicită transferul și la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror; vechimea la instanța sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secției/completului corespunzător specializării, precum și disponibilitatea de a activa în alte secții/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanței/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerințele acesteia; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soțului sau soției; distanța dintre domiciliul și sediul instanței sau parchetului la care funcționează judecătorul ori procurorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate și situația familială". Examinând criticile formulate Înalta Curte apreciază, contrar celor susținute de către recurentul pârât, că analiza cererii de transfer a reclamantei nu a fost realizată prin prisma tuturor criteriilor relevante prevăzute de Hotărârea nr. 193/2006, iar criteriile analizate nu a fost judicios aplicate. Așa cum în mod corect a observat prima instanță, emitentul actului contestat a prezentat comparativ situația statistică referitoare la volumul de activitate, numărul posturilor vacante și al posturilor temporar vacante pentru Tribunalul Bacău și Tribunalul Neamț, deși secția pentru judecători avea de soluționat trei cereri de transfer concurente de la Tribunalul Bacău la Curtea de Apel Bacău și la Tribunalul Neamț, instanțele implicate în acest caz fiind Curtea de apel Bacău, Tribunalul Bacău și Tribunalul Neamț, având în vedere că emitentul actului a apreciat ca fiind oportună admiterea unei singure cereri de transfer de la Tribunalul Bacău. Cu referire la criteriul vechimii în grad profesional, prima instanță a evidențiat că, fără a arăta motivele, pârâtul nu a avut în vedere acest criteriu și în privința reclamantei, deși era favoarea sa, întrucât, astfel cum rezultă din situația înaintată de către pârât, intimata reclamantă A. avea la data formulării cererii de transfer o vechime în grad profesional de 3 ani și 7 luni, față de vechimea în grad profesional de 2 ani și 6 luni a doamnei judecător C.. În ceea ce privește apărarea pârâtului din cuprinsul întâmpinării referitoare la împrejurarea că motivele de ordin personal invocate de către reclamantă au fost avute în vedere de către secția pentru judecători, însă pentru respectarea dreptului la viață privată acestea nu au fost inserate în cuprinsul hotărârii, prima instanță a apreciat-o ca fiind lipsită de suport faptic, întrucât singura referire la motivele personale invocate de către reclamantă se regăsesc în preambulul Hotărârii nr. 76/2019, fără însă ca aceste motive să fie și efectiv analizate de către emitentul actului. Nu se regăsesc în cuprinsul hotărârii secției pentru judecători niciun fel de referiri la motivele de ordin personal și profesional invocate de contestatoare, prezentate în detaliu și dovedite cu înscrisuri, circumscrise criteriilor expres prevăzute la art. 3 din Regulament, respectiv: domiciliul solicitantului, distanța între domiciliu și sediul instanței, greutățile navetei și timpul afectat acesteia, starea de sănătate și situația familială. Din această perspectivă actul contestat nu a fost motivat, nu cuprinde considerentele pentru care s-a apreciat că motivele personale invocate sunt lipsite de relevanță sau nu sunt apte să susțină admiterea cererii de transfer. Înalta Curte reține că prima instanță a efectuat o analiză corelată a criteriilor prevăzute de art. 3 din Hotărârea CSM nr. 193/2006, reținând în mod judicios că motivele personale invocate de către reclamantă în susținerea cererii sale și care trebuiau observate în analizarea cererii sunt: -domiciliul reclamantei se află în localitatea în care este situat sediul instanței la care s-a solicitat transferul, reclamanta deține în proprietate, conform înscrisurilor depuse, un imobil în această localitate. -având în vedere distanța dintre domiciliul și sediul instanței la care funcționează judecătorul și posibilitățile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia, reclamanta este nevoită să facă o navetă zilnică de 120 de km, pentru care trebuie să aloce un timp considerabil (aproximativ 3 ore), situație de natură a-i agrava și starea de sănătate, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, din care rezultă contraindicația navetei. - criteriul situației familiale, prima instanță a apreciat că și acesta este unul de natură a fundamenta admiterea cererii de transfer, reclamanta dovedind cu înscrisuri medicale afecțiunea mamei sale care reclamă prezența sa alături de aceasta și pe care timpul alocat navetei zilnice în reduce considerabil. În consecință, Înalta Curte apreciază că secția pentru judecători a nesocotit prevederile art. 3 din Regulament, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (deciziile 721/13.02.2013, nr. 6219/17.09.2013, nr. 2523/16.06.2015, nr. 1813/7.05.2018, nr. 4036/20.11.018). În jurisprudența care s-a cristalizat la nivelul Înaltei Curți s-a revelat că soluționarea unei cereri de transfer doar prin prisma unor criterii referitoare la volumul de activitate al instanțelor implicate în procedura de transfer, la numărul posturilor vacante la respectivele instanțe, la vechimea efectivă în funcția de judecător/vechimea la instanța de la care se solicită transferul, fără a se ține cont de faptul că, în raport de art. 3 din Regulament, respectivele criterii nu au caracter absolut și nu justifică excluderea de plano a criteriilor de ordin personal, echivalează cu o motivare deficitară - premisa constatării excesului de putere în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004. Altfel spus, au rămas neanalizate de către autoritatea emitentă a actelor contestate tocmai acele criterii care circumscriu nevoia reală a judecătorului în declanșarea procedurii de transfer. Mai mult, autoritatea emitentă nu a oferit nicio justificare în privința motivelor pentru care a apreciat că avizele exprimate de instanțele implicate în transfer nu converg pentru adoptarea unei soluții favorabile intimatei-reclamante, deși aceste avize fac parte din documentația întocmită de direcția de specialitate în cazul tuturor cererilor de transfer și justificau admiterea cererii reclamantei și în raport de rațiunile și nevoile judiciar. 7. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind întemeiate criticile formulate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., cu majoritate, va respinge recursul declarat de pârât.