Decizia nr. 901/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 09.07.2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin primar general solicitând obligarea pârâtului să predea imobilul, spațiul comercial, în suprafață de 127 m.p., situat în București, B-dul x nr. 78- 92, bl. C. civ., sector 6; respectiv, la plata beneficiului nerealizat pentru lipsirea reclamantei de folosire a echivalentului bunului solicitat prin notificarea nr. x/31.07.2001, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, începând cu data de 06.10.2001 și până la data de 18.02.2015 și a lipsei de folosință lunară a spațiului comercial, începând cu data de 19.02.2015 și până la predarea sa efectivă către reclamantă.

Judecata în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 1523/25.112016, Tribunalul București, secția IV-a civilă a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin primar general. Excepțiile invocate de pârât au fost discutate la termenul din 18.12.2015, prin încheierea de ședință de la acea dată, fiind admisă excepția lipsei de interes pentru primul capăt de cerere (având ca obiect obligarea Municipiului București la predarea spațiului din Bulevardul x), reținându-se că reclamanta avea posibilitatea de a se prevala de sentința civilă nr. 710/2013, pe care a și pus-o în executare; au fost respinse excepțiile netimbrării, cu motivarea că cererea reclamantei este subsumată dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, fiind în legătură cu un bun vizat de Legea nr. 10/2001, și inadmisibilității capetelor 2 și 3 de cerere (având ca obiect daunele interese pretinse de reclamantă cu titlu de beneficiu nerealizat și contravaloare lipsă de folosință), judecătorul fondului apreciind că susținerile pârâtului reprezintă apărări de fond, și prescripției dreptului material la acțiune pentru cel de-al doilea capăt de cerere, cu motivarea că termenul de prescripție a început să curgă de la data la care s-a stabilit că reclamanta are dreptul la acordarea unui alt imobil în compensare. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, pe petitul trei al cererii de chemare în judecată, având ca obiect plata contravalorii lipsei de folosință pentru spațiul comercial acordat în compensare, a fost unită cu fondul cauzei, reținându-se că privește fondul cererii deduse judecății.

Judecata în apel. Prin decizia civilă nr. 72A din 26 ianuarie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelurile formulate de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1523 din 25.11.2016 și de pârâtul Municipiul București, prin primar general, a dipus anularea, în parte, a sentinței atacate și, în consecință, a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului București, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 9 iulie 2012, a admis, în parte, acțiunea, în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 919.786 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a spațiului, în suprafață de 127 mp, situat în B-dul x nr. 78 - 92, bl. C. civ., sect. 6, ce face obiectul Dispoziției nr. 19231/09.02.2016 a Primarului General al Municipiului București, pentru perioada 01.04.2013 - 14.03.2016, a respins pretențiile reclamantei pentru perioada 06.10.2001 - 08.07.2012, constatând prescris dreptul material la acțiune și, ca nefondate, pentru perioada cuprinsă între 09.07.2012 - 31.03.2013, a păstrat soluția de respingere a excepțiilor nulității cererii de chemare în judecată pentru netimbrare și inadmisibilității petitelor 2 și 3 ale cererii de chemare în judecată.

Judecata în recurs. Procedura de filtru. Impotriva deciziei curții de apel au declarat recursuri ambele părți, înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17 aprilie 2018. La data de 25 iulie 2018, apărătorul ales al reclamantei, avocat B. a depus o cerere la dosarul cauzei prin care a învederat că, la data de 04 iunie 2018, a intervenit decesul reclamantei A., conform extrasului de certificat de deces pe care l-a atașat cererii, fila x, apreciind că în cauză sunt incidente prevederile legale ale art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. Prin încheierea din data de 27 februarie 2019, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei, până la indicarea moștenitorilor recurentei-reclamante. Prin rezoluția din data de 15 ianuarie 2020, din oficiu, a fost acordat termen la 05 februarie 2020, în vederea discutării intervenirii perimării, când instanța a acordat termen pentru a da posibilitatea recurentului-pârât să facă demersurile necesare în vederea identificării faptului dacă a avut loc dezbaterea succesiunii de pe urma defunctei reclamante A., precum și pentru indicarea eventualilor succesori. La data de 13 martie 2020, recurentul-pârât Minicipiul București prin primar general, a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei și a solicitat introducerea în cauză a moștenitorului C., în calitate de succesor al reclamantei A., având în vedere că potrivit adresei nr. x, emisă de Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale, există moștenitori ai defunctei A., în persoana fiului acesteia, C..

Considerentele Înaltei Curți Analizând excepția perimării, Înalta Curte reține următoarele: Conform prevederilor art. 416 din C. proc. civ. " Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.". Pe de altă parte, art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. stipulează că "(1) Judecarea cauzelor se suspendă de drept: 1. prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora; ". De asemenea, conform art. 418 din același act normativ "Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute la art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată. (2) În cazurile prevăzute la art. 412, cursul perimării este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare." Așadar, perimarea reprezintă o sancțiune procesuală determinată de neglijența părților în executarea obligațiilor procesuale, în acest sens fiind sancționată pasivitatea părților din proces. Perimarea reprezintă o garanție a respectării principiului celerității procesului, examinării cauzelor civile într-un termen rezonabil, prin stabilirea anumitor limite ale desfășurării procesului civil și excluderii cauzelor civile ce rămân în nelucrare din culpa părților. Pe de altă parte, din interpretarea sistematică a prevederilor legale redate, reiese că termenul de perimare este suspendat numai în situația suspendării judecății de drept a pricinii pentru decesul uneia dintre părți, cu condiția însă ca acest eveniment să fi intervenit în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare. În cauza de față, se constată că judecata recursurilor a fost suspendată, prin încheierea din data de 27 februarie 2019, în temeiul prevederilor art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., ca urmare a decesului recurentei-reclamante A., până la indicarea moștenitorilor acesteia, încheierea fiind comunicată părților la data de 25 martie 2019, conform înscrisurilor aflate la filele x și 81. Așadar, reluarea judecății recursurilor era condiționată de indicarea, de către părți, a moștenitorilor părții decedate, așa cum reiese din chiar cuprinsul încheierii comunicate părților. Din conținutul certificatului de moștenitor nr. x din 05 octombrie 2018, depus la termenul din 20 mai 2020, reiese că C. avea calitatea de moștenitor al defunctei recurente-reclamante A.. Așadar, la momentul la care a fost dispusă suspendarea judecății cauzei, prin încheierea din data de 27 februarie 2019, era identificat moștenitorul defunctei reclamante A., în persoana lui C., instanța nefiind înștiințată despre această împrejurare. Prin urmare, nefiind în situația de excepție a suspendării termenului de perimare, reglementată de art. 418 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv a intervenirii decesului uneia dintre părți în ultimele 3 luni ale termenului de perimare, se constată că termenul de perimare a început să curgă de la momentul la care părțile au fost încunoștiințate despre măsura suspendării, respectiv de la data de 25 martie 2019, data comunicării încheierii de suspendare din 27 februarie 2019, având în vedere că, deși exista emis certificatul de moștenitor de pe urma defunctei A., niciuna dintre părți nu a întreprins demersuri pentru ca acesta să fie depus la dosarul cauzei, deși această obligație le incumba, în aplicarea prevederilor art. 10 din C. proc. civ. care reglementează obligațiile părților în procesul civil. Or, atitudinea pasivă a părților, confirmată în cadrul dezbaterilor din ședința publică de la termenul din 20 mai 2020, este sancționată de către legiuitor prin lipsirea de efecte juridice a tuturor actelor de procedură întocmite în cauză. Așadar, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, de la momentul comunicării măsurii suspendării, respectiv de la data de 25 martie 2019, și până la momentul împlinirii termenului de 6 luni, niciuna dintre părți nu a făcut vreun demers pentru indicarea moștenitorului defunctei recurente-reclamante A., deși acesta era cunoscut, și nici nu s-a făcut dovada vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului perimării. Termenul de perimare s-a împlinit la data de 25 septembrie 2019, în aplicarea prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege. Or, deși încunoștiințate despre măsura suspendării și despre condițiile ce se impun a fi îndeplinite pentru continuarea judecății, niciuna dintre părți nu a întreprins demersuri pentru depunerea la dosarul cauzei a certificatului de moștenitor, emis de pe urma defunctei recurente-reclamante A.. Cererea depusă de recurentul-pârât Municipiul București, prin primar general, la data de 12 martie 2020, prin care s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei și a fost indicat, drept succesibil, C., potrivit adresei nr. x emisă de Centrul Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale, nu poate fi apreciată ca un demers apt a produce întreruperea termenului de perimare, deja împlinit la data de 25 septembrie 2019. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata perimat recursul declarat de recurenta-reclamantă A., continuat de C., în calitate de moștenitor, împotriva deciziei civile nr. 72 A din 26 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și recursul declarat de recurentul-pârât Muncipiul București, prin primarul general, împotriva aceleiași decizii. PENTRU ACESTE MOTIVE,