ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1582/2020

Ședința publică din data de 16 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. x/2019, la data de 21 martie 2019, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare prin puncte pentru casa cu nr. x (nr. vechi x) din Gărâna, comuna Brebu Nou, județul Caraș Severin, pentru care a fost emisă dispoziția nr. x/2012 a Primarului comunei Brebu Nou.

Prin cererea înregistrată la data de 10 iunie 2019, reclamanții au modificat cererea de chemare în judecată în sensul că au solicitat anularea deciziei de validare parțială nr. x/23.04.2019 emisă de pârâtă, ca fiind nelegală.

2.1. Prin sentința civilă nr. 2206 din 14 octombrie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Caraș-Severin.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul București a constatat că prin cererea modificatoare depusă la data de 10 iunie 2019, reclamanții au înțeles să conteste decizia nr. x/23.04.2019, susținând că ulterior sesizării instanței cu cererea de obligare a pârâtei la emiterea deciziei de compensare, aceasta a procedat la emiterea deciziei, apreciind în mod nelegal că sunt îndreptățiți doar la o cotă de 9/12 din imobil.

Astfel fiind, reclamanții au modificat obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, competența de soluționare impunându-se a fi stabilită în raport de normele procesuale în vigoare la data formulării cererii de modificare, 10 iunie 2019, și nu de cele de la momentul sesizării inițiale a instanței.

Reținând incidența în speță a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, în vigoare din 31 mai 2019, a apreciat că Tribunalului Caraș-Severin este competent să soluționeze cauza, având în vedere că imobilul este situat în Gărâna, comuna Brebu Nou, județul Caraș-Severin.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 483 din 18 iunie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Caraș-Severin a reținut că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Tribunalul București în data de 21 martie 2019, iar modificarea acesteia a intervenit la data de 10 iunie 2019.

Raportându-se la art. 123 alin. (1), art. 30 alin. (5) și art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., a apreciat că la momentul formulării cererii de chemare în judecată erau în vigoare dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, nemodificate, potrivit cărora competența teritorială aparține Tribunalului București.

Așadar, instanța competentă pentru cererea principală rămâne competentă și pentru cererea adițională.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, Înalta Curte reține că Tribunalul București și Tribunalul Caraș-Severin și-au declinat reciproc competența de soluționare a litigiului, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretarea diferită a dispozițiilor legale în temeiul cărora se stabilește instanța competentă în cazul cererii adiționale.

Astfel, Tribunalul București a făcut aplicarea dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 111/2019, normă în vigoare la data de 10 iunie 2019, când reclamanții au depus cererea prin care s-a modificat obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, în raport de care competența revine instanței în circumscripția căreia se află imobilul, în timp ce Tribunalul Caraș-Severin a apreciat că instanța competentă pentru cererea principală rămâne competentă să soluționeze și cererea adițională, competența revenind Tribunalului București, potrivit dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2003, în forma în vigoare la momentul formulării cererii de chemare în judecată.

Prin prezentul demers judiciar, reclamantele A. și B. au solicitat obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare prin puncte pentru casa cu nr. x (nr. vechi x) din Gărâna, comuna Brebu Nou, județul Caraș Severin, pentru care a fost emisă dispoziția nr. x/2012 a Primarului comunei Brebu Nou.

Prin cererea înregistrată la data de 10 iunie 2019, reclamanții au modificat cererea de chemare în judecată, în sensul că au solicitat anularea deciziei de validare parțială nr. x/23.04.2019 emisă de pârâtă, întrucât este nelegală.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (5) din C. proc. civ., "Constituie cerere adițională acea cerere prin care o parte modifică pretențiile sale anterioare".

Înalta Curte reține că cererea depusă de reclamanți la data de 7 iunie 2019, prin poștă electronică - dosarul nr. x/2019 al Tribunalului București, înainte de primul termen de judecată acordat la data de 10 iunie 2019, are natura unei cereri adiționale în sensul textului legal precitat, întrucât au intervenit modificări în ceea ce privește obiectul și cauza cererii de chemare în judecată deduse judecății, împrejurare față de care sunt aplicabile dispozițiile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială a altei instanțe judecătorești.

Dispozițiile art. 123 din C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul că instanța competentă a soluționa o cerere principală devine competentă a soluționa și cererile accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași cauză, chiar dacă, în mod obișnuit, acestea nu ar fi intrat în competența sa materială sau teritorială, prin aceste dispoziții derogându-se în mod expres de la normele de competență materială și teritorială, cu o singură excepție, aceea a cererilor prevăzute de art. 120 din C. proc. civ.

Întrucât competența instanței se determină la momentul sesizării acesteia, instanța competentă să soluționeze cererea principală rămâne investită să soluționeze și cererea adițională.

Sub acest aspect, se au în vedere dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care reglementează o competență teritorială exclusivă și care, într-adevăr, au suferit modificări prin Legea nr. 111/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 418 din 28 mai 2019, în sensul că deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Însă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 21 martie 2019, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 111/2019, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 24 din C. proc. civ., rămân aplicabile prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare la data începerii procesului, potrivit cu care competența este atrasă de sediul entității (Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în București).

În același sens, dispozițiile art. 25 alin. (2) din C. proc. civ., prevăd că:

"Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început (...)".

Drept urmare, în condițiile în care norma care reglementează competența teritorială a fost modificată după legala învestire a Tribunalului București, noile dispoziții nu produc efecte în prezenta cauză, instanța inițial învestită cu cererea de chemare în judecată rămânând competentă să soluționeze și cererea adițională.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul București, secția a III-a civilă este instanța competentă teritorial să soluționeze cauza, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iulie 2020.