Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.07.2020
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1556/2020

HOTĂRÂRE
16.07.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1556/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 16 iulie 2020 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 829 din 2 aprilie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 486 A din 12 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă în dosarul nr. x/2017. La data de 18 mai 2020 (data transmiterii prin poștă electronică), intimatul-pârât Biroul Executorului Judecătoresc B. a formulat cerere de completare a deciziei nr. 829 din 2 aprilie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

În motivarea cererii, s-a arătat că în cuprinsul deciziei menționate nu s-a analizat capătul de cerere accesoriu formulat prin întâmpinare, respectiv de obligare a recurentului A. la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de judecata căii de atac a recursului, în cuantum de 3.000 RON, conform chitanței anexate în original întâmpinării depuse prin oficiul poștal la data de 25 noiembrie 2019. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 444 din C. proc. civ. Examinând excepția tardivității formulării cererii de completare a hotărârii, invocată, din oficiu, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 444 alin. (1) din C. proc.

civ. (în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018), "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare". În cauză, se reține că decizia nr. 829 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă a fost pronunțată la data de 2 aprilie 2020, iar cererea de completare a fost transmisă prin poștă electronică la data de 18 mai 2020, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 444 alin. (1) din C. proc.

civ., calculat potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 coroborat cu art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., care s-a împlinit la data de 18 aprilie 2020, într-o zi de sâmbătă, prorogându-se, potrivit art. 181 alin. (2) din C. proc. civ., la data de 20 aprilie 2020, într-o zi de luni. Dată fiind prioritatea soluționării excepției tardivității cererii de completare formulate, celelalte aspecte subsumate prezentei cereri nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității fiind o excepție de procedură absolută și peremptorie. Pentru argumentele expuse, Înalta Curte va respinge ca tardivă cererea de completare a deciziei nr. 829 din 2 aprilie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, formulată de intimatul-pârât Biroul Executorului Judecătoresc B.. PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Respinge ca tardivă cererea de completare a deciziei nr. 829 din 2 aprilie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, formulată de intimatul-pârât Biroul Executorului Judecătoresc B.. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iulie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-12-08
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2500/2020
Ședința publică din data de 8 decembrie 2020 Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 1260 din 7 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a admis rec
ÎCCJ 2019-10-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1039/2020
Deliberând asupra cererii formulate de petenții A. și B., constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 10 ianuarie 2020, petenții A. și B. au solicitat completarea dispozitivului Deciziei nr. 1856 di
ÎCCJ 2020-07-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1515/2020
Ședința publică din data de 15 iulie 2020 Deliberând, asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 829 din 02 aprilie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat, ca netimbrat, recursul
ÎCCJ 2020-06-16
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1038/2020
Asupra cererii privind completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 746 din 3 aprilie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2018, din examinarea actelor din dosar constată următoare
ÎCCJ 2020-07-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1489/2020
Ședința publică din data de 14 iulie 2020 asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 452 din 18 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă