ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5336/2018

Ședința publică din data de 12 decembrie 2018

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

La data de 29 iunie 2017, pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2017, a fost înregistrată cererea formulată în nume propriu de peste 200 de reclamanți persoane fizice, în contradictoriu cu pârâții Secretariatul General al Guvernului, Agenția Domeniilor Statului și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în calitate de angajator sau fost angajator al acestora, prin care au solicitat achitarea drepturilor salariale începând cu data de 28 aprilie 2014 conform grilei de salarizare, aplicabilă personalului încadrat pe funcții similare la Secretariatul General al Guvernului și să se dispună obligarea pârâților la achitarea diferențelor dintre salariile încasate efectiv și cele datorate, actualizate cu dobânda legală și indicele de inflație, începând cu 28.04.2014, data preluării de către SGG a celor 238 de posturi ale ADS, prin protocolul de predare - preluare nr. x/28.04.2014 până la data 10.04.2017.

La termenul din data de 11 decembrie 2017, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile legale privind coparticiparea procesuală activă și nici cele ale prorogării legale de competență, Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus disjungerea cererilor formulate de reclamanți după criteriul locului de muncă, astfel că au fost constituite mai multe dosare separate, printre care și cel în cauză având nr. x/2017, reclamantă fiind A..

Prin sentința civilă nr. 686 din 29 ianuarie 2018, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat spre competentă soluționare acțiunea în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Instanța a pronunțat această soluție potrivit art. 269 alin. (2) din Codul Muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, litigiul de față având ca obiect cererea formulată de reclamantă în calitate de salariată a pârâților Secretariatul General al Guvernului și Agenția Domeniilor Statului, în calitate de angajatori, în baza unui contract individual de muncă.

S-a reținut că în cauză competența teritorială a instanței de judecată este alternativă, în funcție de domiciliul, reședința sau locul de muncă al reclamantei.

Astfel, prin noțiunea de domiciliu avut în vedere la stabilirea competenței se înțelege acel atribut de identificare a persoanei fizice și nu domiciliul ales la care o persoană solicită să îi fie comunicate actele de procedură, iar dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate.

Prin urmare, deoarece după criteriul de stabilire a competenței teritoriale nu reiese că reclamanta în cauză are vreo legătură cu municipiul București, tribunalul a apreciat că acesta a introdus acțiunea la o instanță necompetentă teritorial, astfel că a admis excepția invocată și a declinat cauza la Tribunalul Hunedoara, unde aceasta își are domiciliul.

La data de 26 aprilie 2018, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, care la primul termen de judecată a invocat, din oficiu, excepția de necompetență teritorială, pe care a reținut-o spre soluționare.

Prin sentința civilă nr. 1890/2018 din 17 octombrie 2018, Tribunalul Hunedoara, secția I civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului București.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și în consecință, în temeiul art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a hotărî asupra conflictului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în raport de art. 210 din Legea nr. 62/2011, reclamantul are dreptul, posibilitatea de a alege între domiciliul sau locul său de muncă, iar reclamantul a ales instanța competentă în a cărei circumscripție are locul de muncă, adică Tribunalul București, fiecare dintre pârâți având sediul în București.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția I civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Litigiul dedus judecății este un conflict individual de muncă, pretențiile reclamantei izvorând dintr-un contract individual de muncă.

Chestiunea de drept, care a determinat ivirea prezentului conflict de competență, este reprezentată de faptul că, urmare disjungerii, s-au format mai multe dosare separate, cel de față pentru reclamanta cu domiciliul în județul Hunedoara, Tribunalul Hunedoara reținând că, potrivit art. 116 C. proc. civ., opțiunea reclamantei nu poate fi modificată prin niciun act ulterior sesizării, instanța aleasă de aceasta fiind Tribunalul București, unde se află locul său de muncă.

Or, potrivit datelor indicate în contractul individual de muncă depus la dosar, reclamanta A. are domiciliul în județul Hunedoara și locul de muncă la Biroul Județean de Rentă Viageră Agricola - Reprezentanța Teritorială Hunedoara.

În conformitate cu dispozițiile art. 107 C. proc. civ., competența teritorială pentru judecarea cererilor de chemare în judecată aparține instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Ca dispoziție specială, art. 269 alin. (1) din Codul muncii stipulează:

"Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit legii", iar, în alin. (2), se prevede că "Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința".

În același sens, Legea nr. 62/2011 constituie legea specială de reglementare a procedurii de soluționare a conflictelor individuale de muncă și prevede, în art. 210 (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013), competența în favoarea instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, respectiv:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

În consecință, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, mai sus evocat, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Față de considerentele reținute, dat fiind că reclamanta are atât domiciliul, cât și locul de muncă în județul Hunedoara, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2018.