ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6238/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6238/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra acțiunii de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Înaltei
Curți de Casație și Justiție, cu nr. 3486/1/2012, reclamanta L.V. a chemat în
judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție pentru a răspunde civil în calitate de persoană
juridică de drept public prin organul de conducere, pentru faptul că prin
Ordonanța de stabilire a competenței din 7 martie 2008 nr. 620/C/656/II/4/2008
a dispus în regulatorul de competență, stabilirea competenței de soluționare în
favoarea Parchetului de lângă Judecătoria O. în ceea ce privește instrumentarea
cauzei penale împotriva sa, iar ulterior prin rezoluții ordonanțe succesive a
respins sesizările penale precum și plângerile penale formulate în temeiul art.
275 - 278 C. proc. pen.
Ulterior, prin precizarea
la acțiune, reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților
pentru măsuri dispuse în dosarul penal nr. 1875/P/2008.
Prin întâmpinarea formulată
de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție a fost invocată excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea
prezentei cereri de chemare în judecată.
Cu privire la excepția
necompetenței materiale, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin întâmpinare, Înalta Curte reține
următoarele.
Prin cererea de chemare
în judecată formulată, reclamanta L.V. solicită angajarea răspunderii civile delictuale
a pârâților pentru măsuri dispuse în dosarul penal 1875/P/2008.
Reclamanta din prezenta
cauză a investit Înalta Curte de Casație și Justiție cu judecarea în fond a cererii
sale, cu încălcarea dispozițiilor art. 4 din C. proc. civ., care reglementează caracterul
de instanță de recurs al Înaltei Curți.
De asemenea, trebuie menționate
și dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ
care prevăd că: recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ
- fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ ale curților de apel,
iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ
și fiscal ale curților de apel se judecă de, secția de contencios administrativ
și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială
nu se prevede altfel.
În aceste condiții, în
ceea ce privește instanța competentă, raportat la obiectul cauzei și față de dispozițiile
art. 1 din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 5 din același Cod, rezultă
că se impune declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția necompetenței
materiale invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție.
Declină competența de soluționare a cauzei în
favoarea Judecătoriei Sector 5 București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie
2013.