ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6238/2013

Asupra acțiunii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu nr. 3486/1/2012, reclamanta L.V. a chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a răspunde civil în calitate de persoană juridică de drept public prin organul de conducere, pentru faptul că prin Ordonanța de stabilire a competenței din 7 martie 2008 nr. 620/C/656/II/4/2008 a dispus în regulatorul de competență, stabilirea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de lângă Judecătoria O. în ceea ce privește instrumentarea cauzei penale împotriva sa, iar ulterior prin rezoluții ordonanțe succesive a respins sesizările penale precum și plângerile penale formulate în temeiul art. 275 - 278 C. proc.

pen. Ulterior, prin precizarea la acțiune, reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților pentru măsuri dispuse în dosarul penal nr. 1875/P/2008. Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost invocată excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea prezentei cereri de chemare în judecată. Cu privire la excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele. Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta L.V. solicită angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților pentru măsuri dispuse în dosarul penal 1875/P/2008.

Reclamanta din prezenta cauză a investit Înalta Curte de Casație și Justiție cu judecarea în fond a cererii sale, cu încălcarea dispozițiilor art. 4 din C. proc. civ., care reglementează caracterul de instanță de recurs al Înaltei Curți. De asemenea, trebuie menționate și dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ care prevăd că: recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ - fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ ale curților de apel, iar recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel se judecă de, secția de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În aceste condiții, în ceea ce privește instanța competentă, raportat la obiectul cauzei și față de dispozițiile art. 1 din C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 5 din același Cod, rezultă că se impune declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2013.