ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6230/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 18 februarie 2011, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de lucrător al securității în ceea ce îl privește pe pârâtul P.I. În motivarea acțiunii s-a arătat că prin cererea din 24 septembrie 2008, adresată Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității de către dl. M.A., se solicita verificarea sub aspectul constatării calității de lucrător al securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului nr. 11129 (cotă Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității).

A arătat reclamantul că din cuprinsul notei de constatare din 27 decembrie 2010, precum și al înscrisurilor existente la dosarul cauzei, pârâtul P.I. a avut gradele de locotenent (1981, 1983, 1984) și, respectiv locotenent major (1984,1985) în cadrul I.J. Constanța, Securitatea Orașului M. (1981), Securitatea Orașului C. (1983,1984, 1985). În această calitate, pârâtul P.I. a inițiat verificarea și supravegherea informativă a unui preot semnalat ca având relații cu o persoană aflată în atenția Direcției a III -a și, de asemenea, pentru manifestările sale cu caracter „protestatar”: „cu preocupări de a face reclamații la Comitetul Central și Consiliul de Stat cu probleme ne-fondate din orașul C., cu precădere despre aspecte de ordin bisericesc”.

S-a mai arătat că în acest context pârâtul a recurs la: dirijarea rețelei informative, verificarea urmăritului în „evidențele Ministerului de Interne, investigații la domiciliul flotant al acestuia, interceptarea corespondenței și a convorbirilor telefonice. De asemenea, pârâtul a solicitat superiorilor săi aprobarea folosirii unui informator, astfel încât să se obțină date și informații pe problema „legionară", pe raza comunei S. A concluzionat reclamantul că așa cum reiese din toate documentele cuprinse în nota de constatare amintită anterior, activitatea pârâtului P.I. se remarcă prin acțiunile ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Prin sentința nr. 563 din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul P.I.

și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat, în esență, că în calitatea de ofițer al fostei securități, pârâtul prin activitățile desfășurate a încălcat dreptul la viață privată prevăzut de art. 33 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional Privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la libertatea de opinie prevăzut la art. 28 din Constituția României de la acea dată coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional. A mai reținut Curtea că potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea de „lucrător al securității” se impune îndeplinirea a 2 condiții, și anume persoana să aibă calitatea de ofițer inclusiv acoperit sau subofițer al securității în perioada 1945 -1989.

Astfel a apreciat instanța că această condiție este asigurată deoarece pârâtul, așa cum rezultă din probele dosarului a fost pe rând lt. și lt. major în cadrul I.J.S. C., Securitatea orașului M. - 1981 și a activat și în cadrul Securității orașului C. în perioada 1983 - 1985. Pe de altă parte, s-a mai reținut că în această calitate pârâtul a încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate în legislația în vigoare la acea dată. A concluzionat Curtea că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâtul P.I., considerând-o nelegală și netemeinică, invocând ca temei legal dispozițiile art. 299 și art. 304 1 din C. proc.

civ.. Recurentul - pârât a invocat în cuprinsul cererii de recurs: - excepția lipsei de interes a Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în ceea ce privește acțiunea în constatare formulată, motivat de faptul că persoana care a formulat cerere de verificare a calității de lucrător al securității în ceea ce-l privește, respectiv M.A., nu mai înțelege să susțină această cerere, având convingerea că nu a desfășurat nici un fel de activități prin care i-au fost îngrădite drepturi sau libertăți cetățenești; - excepția inadmisibilității acțiunii în constatare pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1 alin. (7), teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, motivat de faptul că toate documentele semnate de recurentul - pârât și depuse la dosarul cauzei nu fac dovada unei participări la instrumentarea dosarului, putând fi considerate eventual simple „contribuții cu informații la completarea dosarului”.

În motivarea căii de atac se susține și faptul că în mod eronat i-a fost respinsă cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător la termenul din 23 ianuarie 2011, deși acesta era primul termen de judecată la care a fost legal citat. Se susține și faptul că deși i-a fost amânată pronunțarea pentru a formula note scrise, instanța de fond nu a analizat apărările sale, ci a preluat în motivarea hotărârii doar susținerile reclamantului. Recurentul-pârât aduce critici hotărârii instanței de fond, susținând că în mod greșit s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât condiția referitoare la faptul că prin activitatea desfășurată a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului nu a fost dovedită.

Se arată că în calitate de ofițer activ a organelor de securitate a acționat întotdeauna legal și conform atribuțiilor de serviciu specifice activității informative operative, măsurile propuse au fost puse în aplicare în baza aprobărilor individuale date de șeful de unitate, astfel că nu s-a dovedit prin probele administrate încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând cu prioritate excepțiile invocate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., apreciază că acestea sunt nefondate. Excepția lipsei de interes a Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu poate fi reținută întrucât nu există la dosarul cauzei nicio dovadă că persoana care a formulat cererea de verificare a calității de lucrător al securității în ceea ce-l privește pe recurentul-pârât nu își mai menține această cerere, afirmațiile recurentului fiind lipsite de suport real și probator.

În consecință, verificarea și sesizarea instanței de contencios administrativ au fost realizate legal, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 27 din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității aprobat prin Hotărârea nr. 2/2008 a Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, avându-se în vedere cererea formulată de M.A. Excepția inadmisibilității acțiunii în constatare astfel cum a fost argumentată de recurentul-pârât este nefondată. Este evident că înscrisurile depuse la dosarul cauzei care însoțesc nota de constatare dovedesc că recurentul-pârât a instrumentat Dosarul nr. 1129 care vizează persoana ce a formulat cererea de verificare a calității de lucrător al securității.

Astfel, recurentul-pârât a inițiat verificarea și supravegherea informativă a persoanei ce a formulat cerere de verificare recurgând la dirijarea rețelei informative, verificarea urmăritului în evidențele Ministerului de Interne, investigații la domiciliul flotant al acestuia, interceptarea corespondenței și a convorbirilor telefonice, întocmind documente în acest sens care se regăsesc la dosarul cauzei, astfel că instrumentarea dosarului menționat a fost pe deplin dovedită. În altă ordine, critica referitoare la faptul că în mod nelegal i-a fost respinsă cererea de amânare a cauzei pentru angajare apărător, formulată pentru termenul din 23 ianuarie 2013, este nefondată. Se constată că în mod legal instanța a respins cererea de amânare, citația fiind înmânată cu respectarea dispozițiilor art. 89 din C. proc.

civ. De asemenea, conform art. 156 din C. proc. civ., instanța a amânat pronunțarea hotărârii în vederea depunerii de concluzii scrise, astfel că dreptul la apărare al recurentului a fost respectat. În altă ordine, analizându-se sentința recurată, se constată că aceasta respectă cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 din C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt și de drept care au condus către soluția pronunțată. Criticile recurentului-pârât referitoare la faptul că în cauză nu a fost îndeplinită condiția impusă de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se reține calitatea de lucrător al Securității, respectiv aceea ca prin activitățile desfășurate să fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, sunt nefondate.

Instanța de recurs reține că în mod corect s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cumulative impuse de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de lucrător al securității în ceea ce-l privește pe recurentul-pârât. Recurentul-pârât, în calitatea sa de ofițer al securității, necontestată, a întreprins măsuri în cadrul supravegherii informative a preotului M.A., considerat ca oponent al regimului comunist, a dispus măsuri de investigații la domiciliul flotant al acestuia, interceptarea corespondenței și convorbirilor telefonice. Se constată că recurentul nu contestă realitatea activităților desfășurate, reținute atât în nota de constatare cât și de instanța de fond.

Planul de măsuri cât și acțiunile întreprinse, de îndeplinire a acestuia, se încadrează în categoria activităților care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de normele internaționale la care România era parte, precum dreptul la viață privată, dreptul la libertatea de opinie. Activitățile desfășurate de recurent nu au vizat persoane urmărite penal și nu au fost legate de siguranța statului, ci au avut ca scop menținerea regimului totalitar comunist, ce au condus la îngrădirea drepturilor și libertăților menționate. Respectarea regulamentelor și a ordinelor interioare nu-l absolvă pe recurent de încălcarea drepturilor prevăzute în Constituția României din 1965, precum și în tratatele și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România era parte.

În altă ordine, într-adevăr, pentru a fi reținută calitatea de lucrător al securității în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofițer al securității să fi desfășurat activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate. Se constată că legiuitorul nu face distincție între persoanele care au inițiat și supus spre aprobare anumite măsuri, cele care le-au aprobat, respectiv le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliție politică să vizeze încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale.

Prin urmare, toate activitățile care au concurat la această încălcare / îngrădire sau au urmărit să o facă, fie că au fost de inițiere, propunere sau aprobare, etc., cum sunt și cele întreprinse de recurent, necontestate, conduc la constatarea calității de lucrător în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că soluția instanței de fond este corectă. Față de toate considerentele expuse, instanța de recurs apreciază că sunt nefondate toate criticile recurentului și, în consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.I. împotriva sentinței nr. 563 din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2013.