ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6230/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluția instanței de fond

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de

18

februarie

2011,

reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a

solicitat constatarea calității de lucrător al securității în ceea ce îl

privește pe pârâtul P.I.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că prin cererea din 24 septembrie 2008, adresată Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității de către dl. M.A., se solicita verificarea

sub aspectul constatării calității de lucrător al securității, pentru ofițerii sau

subofițerii care au contribuit la instrumentarea Dosarului nr. 11129 (cotă Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității).

A arătat reclamantul că

din cuprinsul notei de constatare din 27 decembrie 2010, precum și al înscrisurilor

existente la dosarul cauzei, pârâtul P.I. a avut gradele de locotenent (1981, 1983,

1984) și, respectiv locotenent major (1984,1985) în cadrul I.J. Constanța, Securitatea

Orașului M. (1981), Securitatea Orașului C. (1983,1984, 1985).

În această calitate, pârâtul

P.I. a inițiat verificarea și supravegherea informativă a unui preot semnalat ca

având relații cu o persoană aflată în atenția Direcției a III -a și, de asemenea,

pentru manifestările sale cu caracter „protestatar”: „cu preocupări de a face reclamații

la Comitetul Central și Consiliul de Stat cu probleme ne-fondate din orașul C.,

cu precădere despre aspecte de ordin bisericesc”.

S-a mai arătat că în acest

context pârâtul a recurs la: dirijarea rețelei informative, verificarea urmăritului

în „evidențele Ministerului de Interne, investigații la domiciliul flotant al acestuia,

interceptarea corespondenței și a convorbirilor telefonice.

De asemenea, pârâtul a

solicitat superiorilor săi aprobarea folosirii unui informator, astfel încât să

se obțină date și informații pe problema „legionară", pe raza comunei S.

A concluzionat reclamantul

că așa cum reiese din toate documentele cuprinse în nota de constatare amintită

anterior, activitatea pârâtului P.I. se remarcă prin acțiunile ce au avut ca efect

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Prin sentința nr. 563

din 30 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul P.I. și a constatat calitatea

pârâtului de lucrător al Securității.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a constatat, în esență, că în calitatea de ofițer al fostei securități,

pârâtul prin activitățile desfășurate a încălcat dreptul la viață privată prevăzut

de art. 33 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional

Privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la libertatea de opinie prevăzut

la art. 28 din Constituția României de la acea dată coroborat cu art. 19 din Pactul

Internațional.

A mai reținut Curtea că

potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata

calitatea de „lucrător al securității” se impune îndeplinirea a 2 condiții, și anume

persoana să aibă calitatea de ofițer inclusiv acoperit sau subofițer al securității

în perioada 1945 -1989.

Astfel a apreciat instanța

că această condiție este asigurată deoarece pârâtul, așa cum rezultă din probele

dosarului a fost pe rând lt. și lt. major în cadrul I.J.S. C., Securitatea orașului

M. - 1981 și a activat și în cadrul Securității orașului C. în perioada 1983 - 1985.

Pe de altă parte, s-a

mai reținut că în această calitate pârâtul a încălcat drepturi și libertăți fundamentale

ale omului garantate în legislația în vigoare la acea dată.

A concluzionat Curtea

că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 pentru

a se putea constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței pronunțată

de Curtea de Apel București a declarat recurs pârâtul P.I., considerând-o nelegală

și netemeinică, invocând ca temei legal dispozițiile art. 299 și art. 304

1

din C. proc. civ..

Recurentul - pârât a invocat

în cuprinsul cererii de recurs:

- excepția lipsei de interes

a Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în ceea ce privește

acțiunea în constatare formulată, motivat de faptul că persoana care a formulat

cerere de verificare a calității de lucrător al securității în ceea ce-l privește,

respectiv M.A., nu mai înțelege să susțină această cerere, având convingerea că

nu a desfășurat nici un fel de activități prin care i-au fost îngrădite drepturi

sau libertăți cetățenești;

- excepția inadmisibilității

acțiunii în constatare pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1

alin. (7), teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, motivat de faptul că toate documentele

semnate de recurentul - pârât și depuse la dosarul cauzei nu fac dovada unei participări

la instrumentarea dosarului, putând fi considerate eventual simple „contribuții

cu informații la completarea dosarului”.

În motivarea căii de atac

se susține și faptul că în mod eronat i-a fost respinsă cererea de amânare a cauzei

în vederea angajării unui apărător la termenul din 23 ianuarie 2011, deși acesta

era primul termen de judecată la care a fost legal citat.

Se susține și faptul că

deși i-a fost amânată pronunțarea pentru a formula note scrise, instanța de fond

nu a analizat apărările sale, ci a preluat în motivarea hotărârii doar susținerile

reclamantului.

Recurentul-pârât aduce

critici hotărârii instanței de fond, susținând că în mod greșit s-a reținut că sunt

îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008,

întrucât condiția referitoare la faptul că prin activitatea desfășurată a suprimat

sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului nu a fost dovedită.

Se arată că în calitate

de ofițer activ a organelor de securitate a acționat întotdeauna legal și conform

atribuțiilor de serviciu specifice activității informative operative, măsurile propuse

au fost puse în aplicare în baza aprobărilor individuale date de șeful de unitate,

astfel că nu s-a dovedit prin probele administrate încălcarea unor drepturi și libertăți

fundamentale ale omului.

Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, analizând

cu prioritate excepțiile invocate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., apreciază

că acestea sunt nefondate.

Excepția lipsei de interes

a Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu poate fi reținută

întrucât nu există la dosarul cauzei nicio dovadă că persoana care a formulat cererea

de verificare a calității de lucrător al securității în ceea ce-l privește pe recurentul-pârât

nu își mai menține această cerere, afirmațiile recurentului fiind lipsite de suport

real și probator.

În consecință, verificarea

și sesizarea instanței de contencios administrativ au fost realizate legal, în temeiul

dispozițiilor art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 27 din Regulamentul

de organizare și funcționare al Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității aprobat prin Hotărârea nr. 2/2008 a Consiliul Național pentru

Studierea Arhivelor Securității, avându-se în vedere cererea formulată de M.A.

Excepția inadmisibilității

acțiunii în constatare astfel cum a fost argumentată de recurentul-pârât este nefondată.

Este evident că înscrisurile

depuse la dosarul cauzei care însoțesc nota de constatare dovedesc că recurentul-pârât

a instrumentat Dosarul nr. 1129 care vizează persoana ce a formulat cererea de verificare

a calității de lucrător al securității.

Astfel, recurentul-pârât

a inițiat verificarea și supravegherea informativă a persoanei ce a formulat cerere

de verificare recurgând la dirijarea rețelei informative, verificarea urmăritului

în evidențele Ministerului de Interne, investigații la domiciliul flotant al acestuia,

interceptarea corespondenței și a convorbirilor telefonice, întocmind documente

în acest sens care se regăsesc la dosarul cauzei, astfel că instrumentarea dosarului

menționat a fost pe deplin dovedită.

În altă ordine, critica

referitoare la faptul că în mod nelegal i-a fost respinsă cererea de amânare a cauzei

pentru angajare apărător, formulată pentru termenul din 23 ianuarie 2013, este nefondată.

Se constată că în mod

legal instanța a respins cererea de amânare, citația fiind înmânată cu respectarea

dispozițiilor art. 89 din C. proc. civ.

De asemenea, conform

art. 156 din C. proc. civ., instanța a amânat pronunțarea hotărârii în vederea depunerii

de concluzii scrise, astfel că dreptul la apărare al recurentului a fost respectat.

În altă ordine, analizându-se

sentința recurată, se constată că aceasta respectă cerințele prevăzute de art. 261

pct. 5 din C. proc. civ., cuprinzând motivele de fapt și de drept care au condus

către soluția pronunțată.

Criticile recurentului-pârât

referitoare la faptul că în cauză nu a fost îndeplinită condiția impusă de dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se reține calitatea de

lucrător al Securității, respectiv aceea ca prin activitățile desfășurate să fi

suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, sunt nefondate.

Instanța de recurs reține

că în mod corect s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cumulative impuse de

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata

calitatea de lucrător al securității în ceea ce-l privește pe recurentul-pârât.

Recurentul-pârât, în calitatea

sa de ofițer al securității, necontestată, a întreprins măsuri în cadrul supravegherii

informative a preotului M.A., considerat ca oponent al regimului comunist, a dispus

măsuri de investigații la domiciliul flotant al acestuia, interceptarea corespondenței

și convorbirilor telefonice.

Se constată că recurentul

nu contestă realitatea activităților desfășurate, reținute atât în nota de constatare

cât și de instanța de fond.

Planul de măsuri cât și

acțiunile întreprinse, de îndeplinire a acestuia, se încadrează în categoria activităților

care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului stipulate de Constituția de la acea dată, precum și de normele internaționale

la care România era parte, precum dreptul la viață privată, dreptul la libertatea

de opinie.

Activitățile desfășurate

de recurent nu au vizat persoane urmărite penal și nu au fost legate de siguranța

statului, ci au avut ca scop menținerea regimului totalitar comunist, ce au condus

la îngrădirea drepturilor și libertăților menționate.

Respectarea regulamentelor

și a ordinelor interioare nu-l absolvă pe recurent de încălcarea drepturilor prevăzute

în Constituția României din 1965, precum și în tratatele și pactele internaționale

privitoare la drepturile omului la care România era parte.

În altă ordine, într-adevăr,

pentru a fi reținută calitatea de lucrător al securității în sensul art. 2

alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea

de ofițer al securității să fi desfășurat activități prin care au fost suprimate

sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale, indiferent cum acestea au fost

materializate.

Se constată că legiuitorul

nu face distincție între persoanele care au inițiat și supus spre aprobare anumite

măsuri, cele care le-au aprobat, respectiv le-au executat, singurul element determinant

fiind acela ca întreaga activitate de poliție politică să vizeze încălcarea unor

drepturi și libertăți fundamentale.

Prin urmare, toate activitățile

care au concurat la această încălcare / îngrădire sau au urmărit să o facă, fie

că au fost de inițiere, propunere sau aprobare, etc., cum sunt și cele întreprinse

de recurent, necontestate, conduc la constatarea calității de lucrător în sensul

art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că soluția instanței de

fond este corectă.

Față de toate considerentele

expuse, instanța de recurs apreciază că sunt nefondate toate criticile recurentului

și, în consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge

recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.I. împotriva sentinței nr. 563 din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie

2013.