ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4605/2018

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Judecătoriei Brăila, la data de 23.01.2015, reclamanții C.M.I. "Dr. A.", A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. CLUJ - SUCURSALA BRĂILA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună: constatarea caracterului abuziv și implicit nulitatea absolută a următoarelor clauze prevăzute în contractul de credit nr. x/22.04.2008, respectiv: art. 3 lit. (a) Rata dobânzii 8,6% coroborat prevederile art. 2 din Condițiile Generale de Creditare; art. 5 lit a), prevederi referitoare la comisionul de acordare; art. 5 lit. c), prevederi referitoare la comisionul de gestiune; s-a cerut obligarea pârâtei la modificarea convenției de credit în sensul înlăturării clauzelor privitoare la modificarea dobânzii unilateral din partea băncii si art. 5 lit. a) privitoare la comisionul de acordare și art. 5 lit. c) privitoare la comisionul de gestiune, ca fiind abuziv inserate, urmând ca acest contract sa se deruleze în continuare; constatarea nulității absolute a clauzelor actelor adiționale nr. x/15.07.2010 si nr. y/13.04.2011 de la art. 3 lit. a) în |privința modului de calcul a dobânzii și art. 5 în privința comisionului de restructurare; să se constate marja de calcul a băncii (componenta fixa), la data semnării contractului, marja cuprinsă în rata de dobânda aplicabila contractului ce urmează a se stabili, ca fiind diferența dintre dobânda contractuală și Euribor la data semnării contractului și să se completeze contractul în același sens; să fie obligată pârâta de a preciza cotația indicelui de referința EURIBOR avuta în vedere la calculul dobânzii de la data încheierii contractului de credit si până la data formulării prezentei acțiuni; constatarea la ce interval de timp avea banca obligația sa modifice dobânda compusa din marja fixa - indicele de referință EURIBOR; să fie obligată pârâta la recalcularea nivelului dobânzii perceput în baza contractului de credit, de la semnare, după formula Marja băncii, fixa la care se adaugă valoarea indicelui de referința ELRIBOR; s-a cerut obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani ce au fost percepute nedatorat, cu titlu de dobândă, comision de acordare, comision de gestiune și comision de restructurare; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 9109/17.12.2016 Judecătoria Brăila a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Brăila si a dispus declinarea competentei de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila. Ulterior, prin sentința civilă nr. 88/20.04.2016 a Tribunalului Brăila- sect. a II-a civilă s-a admis exceptia necompetentei materiale a Tribunalului Braila și s-a dispus înaintarea dosarului Curtii de Apel Galati in vederea soluționării conflictului de competență. Prin sentința civilă nr. 105/01.06.2016 a Curții de Apel Galați a fost stabilită competența în favoarea Judecătoriei Brăila Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 04.07.2016, sub nr. x/2016. B. Hotărârea primei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 6653/2016 de la 10 noiembrie 2016 pronunțată de Judecătoria Brăila, secția Civilă în dosar nr. x/2016, s-a respins cererea formulată de reclamanții C.M.I. "Dr. A.", A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. CLUJ - SUCURSALA BRĂILA. C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal și motivat reclamanții C.M.I. "Dr. A.", A. și B., solicitând, în principal, anularea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar, în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate, și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. Inițial, cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II a civile a Tribunalului Brăila sub nr. x/2016, prin încheierea din data de 27.04.2017 dispunându-se scoaterea dosarului de pe rol și trimiterea acestuia la secția I civilă a Tribunalului Brăila spre competentă soluționare avându-se în vedere decizia nr. 18/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii precum și dispozițiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ. Urmare a soluționării conflictului negativ de competență constatat prin încheierea din data de 17.05.2017 pronunțată de secția I Civilă a Tribunalului Brăila, Curtea de Apel Galați a stabilit prin încheierea din data de 07.06.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016 că în prezenta cauză competența de soluționare a cererii de apel aparține secției a II a Civilă a Tribunalului Brăila. Fiind reinvestit cu soluționarea cererii de apel, secția a II-a civilă a Tribunalului Brăila a înregistrat dosarul sub nr. x/2016 D. Hotărârea instanței de apel.

Prin decizia nr. 338/Aciv/2017 din 06 decembrie 2017 a Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții CMI Dr. A. și A. împotriva sentinței civile nr. 6653/10.11.2016, pronunțată de către Judecătoria Brăila, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata C. S.A. CLUJ - SUCURSALA BRĂILA. A fost admis ca fondat apelul declarat de apelanta B. împotriva sentinței civile nr. 6653/10.11.2016 pronunțată de către Judecătoria Brăila în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata C. S.A. CLUJ - SUCURSALA BRĂILA. A fost anulată în parte sentința apelată cu privire la acțiunea introdusă de reclamanta B. și trimisă cauza la Judecătoria Brăila spre rejudecare. S-a menținut sentința atacată în privința acțiunii formulată de reclamanții CMI Dr. A. și A.. E. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs, recurentul- reclamant A., cât și recurenta-pârâtă C. S.A. CLUJ - SUCURSALA BRĂILA, iar cererile de recurs au fost înaintate Curții de Apel Galați. F. Hotărârea instanței de recurs.

Prin decizia civilă nr. 201/R din 20 aprilie 2018 a Curții de Apel Galați, secția I civilă a fost declinată competența de soluționare a recursului, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. 7 Pentru a se pronunța astfel, această din urmă instanță a invocat prevederile art. 97 și 96 alin. (3) și ale art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., precum și considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. G. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța competentă să soluționeze recursurile este Curtea de Apel Galați.

După cum rezultă din dispozitivul Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, a fost declarată ca neconstituțională sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cuprinsul alin. (2) al art. XVIII este următorul: (2) "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, decizia Curții Constituționale are în vedere doar această sintagmă, iar nu întregul cuprins al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ca atare, nu intră sub incidența acestor dispoziții și referirile la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, cele în materie de expropriere, cele în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și procesele în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Rezultă că sintagma declarată neconstituțională se referă la recursurile care, potrivit legii, au aptitudinea de a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție, adică cele care pornesc în primă instanță de la tribunale.

De altfel, acest lucru rezultă cu claritate din paragraful 31 al Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale. Conținutul acestui paragraf este următorul: "Întrucât recursul se soluționează de Înalta Curte de Casație și Justiție și, în cazurile anume prevăzute de lege, de instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, Curtea reține că, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile legale criticate introduc o dublă măsură în privința evaluării legalității hotărârilor judecătorești, stabilind, pe de-o parte, că instanța supremă își exercită acest rol numai în anumite situații și, pe de altă parte, că își exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, în cazul recursurilor ce intră în competența de soluționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine și dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție".

Ca atare, este clar că, pe de o parte, Curtea Constituțională confirmă faptul că, în anumite cazuri prevăzute de lege, recursurile se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că decizia sa se referă (cel puțin în dispozitiv) la recursurile ce intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și că doar anumite recursuri ajung să fie soluționate la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, aceasta însemnând că, în concepția actualului C. proc. civ., tribunalul este instanța care are plenitudine de competență, în primă instanță, legea prevăzând, anume, cazurile în care alte instanțe au competența în primă instanță.

În ce privește criteriul valoric, potrivit art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., litigiile în valoare de până la 200.000 RON sunt soluționate de către judecătorii, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aceasta însemnând că, în ce privește criteriul valoric, litigiile în valoare de peste 200.000 RON, sunt de competența, în primă instanță, a tribunalelor.

Coroborând aceste dispoziții legale cu Decizia Curții Constituționale nr. 369/2017, rezultă că acestea din urmă au în vedere, atât în dispozitiv cât și în considerente, doar litigiile care pornesc de la tribunale, cu referire la aptitudinea de a fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, indiferent de criteriul valoric, fiind clar că au această aptitudine doar cele care depășesc, după acest criteriu, suma de 200.000 RON, fără a mai fi relevantă suma de 1.000.000 RON.

În altă ordine de idei, se poate reține că din considerentele Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, respectiv paragrafele 26, 27, 28, 30 și 32, ar rezulta că trebuie supuse căii de atac a recursului și hotărârile pronunțate în primă instanță de judecătorii, care pot fi atacate, cu apel, la tribunale, însă, în acest caz, competența de soluționare a recursurilor revine instanțelor imediat superioare, respectiv curților de apel.

Faptul că intră în competența curților de apel soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate, în calea de atac a apelului, de tribunale, în litigiile al căror obiect valoric este mai mic de 200.000 RON, care sunt soluționate în primă instanță de judecătorii, rezultă și din prevederile art. 96 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 95 pct. 1 și art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., acesta fiind un caz anume prevăzut de lege, în sensul că în această situație tribunalul nu are plenitudine de competență, soluționarea litigiilor având obiect valoric mai mic de 200.000 RON, fiind dată, anume, în competența judecătoriilor.

Nu se poate reține că dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., trebuie interpretate în sensul că toate recursurile trebuie să ajungă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru ca aceasta să poată examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aceasta rezultă, pe de o parte, chiar din conținutul dispozițiilor alin. (3) al alt. 483 C. proc. civ., care se referă la examinarea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție "în condițiile legii", aceasta însemnând că Înalta Curte de Casație și Justiție examinează recursurile care sunt în competența sa "în condițiile legii", adică examinează recursurile în cauzele care pornesc în primă instanță de la tribunale, iar pe de altă parte, rezultă din prevederile alin. (4) ale aceluiași articol, care nu a fost declarat neconstituțional, care arată, în mod expres, că recursul se poate soluționa de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile anume prevăzute de lege, or, așa după cum s-a arătat mai sus, în speța de față aveam de-a face cu un caz anume prevăzut de lege.

De altfel, potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența generală de a judeca recursurile împotriva hotărârilor curților de apel, iar pentru a judeca recursurile împotriva altor hotărâri trebuie să avem un caz expres prevăzut de lege, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Totodată, este de remarcat faptul că în sistemul dreptului procesual civil românesc nu se poate "trece" peste un grad de jurisdicție, în sensul că în nicio o normă legală, inclusiv în C. proc. civ., nu regăsim vreo dispoziție care să permită "sărirea" vreunei instanțe imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea atacată, regula fiind aceea că în cazul căilor de atac de reformare, instanța competentă este cea imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

În plus, o interpretare care să atribuie competența de drept comun a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna crearea, pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, situație ce ar fi în contradicție cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție și cu cele ale art. 122 C. proc. civ.

Mai mult, prin Decizia nr. 18/2018 din 1 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a stabilit că: ""În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel".

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, va admite excepția de necompetență și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați.