ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4170/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 20

ianuarie 2010, reclamantul B.C.I. a chemat în judecată Direcția Generală de

Informații și Protecție Internă, solicitând anularea Dispoziției nr. S/II/702

din 31 iulie 2009 prin care a fost sancționat disciplinar cu diminuarea

drepturilor salariale cu 5% pe o perioadă de 2 luni, precum și obligarea

pârâtei la plata sumei de 3.000 RON daune morale.

În motivarea cererii,

reclamantul a învederat că sancțiunea i-a fost aplicată pentru săvârșirea în

calitate de comisar de poliție a abaterii de neglijență în îndeplinirea

îndatoririlor de serviciu și a dispozițiilor șefilor ierarhici, sancțiune

menținută prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. S/II/4646

din 25 august 2009 și ulterior, ridicată prin Dispoziția nr. S/II/976 din 1

octombrie 2009.

Reclamantul a invocat

inexistența abaterilor disciplinare reținute drept temei al răspunderii,

menționând și lipsa unei fișe a postului ocupat, cea de șef de birou în cadrul

sectorului de resurse umane.

Prin Sentința civilă

nr. 4710 din 7 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut în esență că abaterea disciplinară a fost

bine stabilită în sarcina reclamantului, iar sancțiunea a fost corect

individualizată.

Astfel, s-a reținut

că reclamantul nu a organizat convocarea ședinței de instruire a personalului

în domeniul pregătirii continue, nu a prezentat raportul anual aferent

activității respective și nu a întocmit programul de pregătire specifică și

nici interviul de evaluare a personalului din subordine.

Instanța a înlăturat

apărarea reclamantului privind lipsa fișei postului, atribuțiile funcției

ocupate fiind prevăzute de normele legale în materie, precum și susținerea

referitoare la nulitatea actului atacat.

Sub acest ultim

aspect, instanța de fond a reținut că semnatarul dispoziției era abilitat să

ocupe funcția de director general, calitate în care fusese desemnat prin Ordinul

nr. S/II/3326 din 25 martie 2009 al Ministerului Administrației și Internelor.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamantul B.C.I., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamantul a

învederat nulitatea actului atacat, emis de o persoană fără competență, contrar

prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, art. 20 alin. (3) din

Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 și Hotărârii

Guvernului 1317 din 31 octombrie 2007, potrivit cărora numirea în funcție a

directorului general al autorității pârâte se face prin decizie a

primului-ministru.

Or, semnatarul

dispoziției contestate, directorul general G.D., a fost numit prin ordin al

ministrului administrației și internelor.

S-a invocat de

asemenea, nulitatea absolută a dispoziției de sancționare care nu îndeplinește

condițiile legale de validitate, întrucât, contrar prevederilor art. 62 alin.

(2) lit. c) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004,

nu cuprinde motivarea înlăturării apărărilor formulate în cadrul cercetării

prealabile.

Pe fondul cauzei,

reclamantul a arătat că dispoziția de sancționare disciplinară este

netemeinică, fără însă a detalia critica formulată sub acest aspect.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca atare.

Astfel, instanța de

fond a reținut în mod just că persoana semnatară a dispoziției contestate avea

abilitarea de a exercita funcția de director general, fiind desemnată temporar

pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției prin Ordinul Ministerului

Administrației și Internelor nr. S/II/3326 din 25 martie 2009, în baza

Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 600/2005 pentru

aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului,

secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților

Ministerului Administrației și Internelor.

Nu poate fi primit nici

motivul de recurs privind nulitatea dispoziției pentru neîndeplinirea cerinței

de a cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului.

Astfel cum rezultă

din actele dosarului, cu ocazia prezentării materialului de cercetare prealabilă,

la 17 iulie 2009, reclamantul a declarat expres că nu are obiecțiuni

referitoare la procedura desfășurată și nu formulează probe în apărare,

situație în care nemotivarea aspectelor invocate în apărare nu poate fi

imputată autorității emitente a actului atacat, care a fost astfel întocmit cu

respectarea normelor legale în vigoare.

Deși în recurs nu

s-au formulat critici concrete cu privire la temeinicia sancțiunii disciplinare

aplicate, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect situația

de fapt, aspectele negative din activitatea reclamantului referitoare la

regimul disciplinar, evaluarea profesională a personalului, întocmirea fișelor

posturilor, activitatea de îndrumare profesională și managementul pregătirii

continue, fiind judicios calificate ca abatere disciplinară în conformitate cu

prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) teza I și II din Ordinul Ministerului

Administrației și Internelor nr. 400/2004.

În raport de cele

expuse mai sus, constatând că sentința atacată este temeinică și legală, Curtea

va respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.C.I. împotriva Sentinței nr. 4710 din 7 iulie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ