ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4170/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 20 ianuarie 2010, reclamantul B.C.I. a chemat în judecată Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, solicitând anularea Dispoziției nr. S/II/702 din 31 iulie 2009 prin care a fost sancționat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 5% pe o perioadă de 2 luni, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000 RON daune morale.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că sancțiunea i-a fost aplicată pentru săvârșirea în calitate de comisar de poliție a abaterii de neglijență în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și a dispozițiilor șefilor ierarhici, sancțiune menținută prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. S/II/4646 din 25 august 2009 și ulterior, ridicată prin Dispoziția nr. S/II/976 din 1 octombrie 2009. Reclamantul a invocat inexistența abaterilor disciplinare reținute drept temei al răspunderii, menționând și lipsa unei fișe a postului ocupat, cea de șef de birou în cadrul sectorului de resurse umane. Prin Sentința civilă nr. 4710 din 7 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență că abaterea disciplinară a fost bine stabilită în sarcina reclamantului, iar sancțiunea a fost corect individualizată. Astfel, s-a reținut că reclamantul nu a organizat convocarea ședinței de instruire a personalului în domeniul pregătirii continue, nu a prezentat raportul anual aferent activității respective și nu a întocmit programul de pregătire specifică și nici interviul de evaluare a personalului din subordine. Instanța a înlăturat apărarea reclamantului privind lipsa fișei postului, atribuțiile funcției ocupate fiind prevăzute de normele legale în materie, precum și susținerea referitoare la nulitatea actului atacat. Sub acest ultim aspect, instanța de fond a reținut că semnatarul dispoziției era abilitat să ocupe funcția de director general, calitate în care fusese desemnat prin Ordinul nr. S/II/3326 din 25 martie 2009 al Ministerului Administrației și Internelor.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul B.C.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a învederat nulitatea actului atacat, emis de o persoană fără competență, contrar prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, art. 20 alin. (3) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004 și Hotărârii Guvernului 1317 din 31 octombrie 2007, potrivit cărora numirea în funcție a directorului general al autorității pârâte se face prin decizie a primului-ministru. Or, semnatarul dispoziției contestate, directorul general G.D., a fost numit prin ordin al ministrului administrației și internelor.

S-a invocat de asemenea, nulitatea absolută a dispoziției de sancționare care nu îndeplinește condițiile legale de validitate, întrucât, contrar prevederilor art. 62 alin. (2) lit. c) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004, nu cuprinde motivarea înlăturării apărărilor formulate în cadrul cercetării prealabile. Pe fondul cauzei, reclamantul a arătat că dispoziția de sancționare disciplinară este netemeinică, fără însă a detalia critica formulată sub acest aspect. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, instanța de fond a reținut în mod just că persoana semnatară a dispoziției contestate avea abilitarea de a exercita funcția de director general, fiind desemnată temporar pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției prin Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. S/II/3326 din 25 martie 2009, în baza Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 600/2005 pentru aprobarea competențelor de gestiune a resurselor umane ale ministrului, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților Ministerului Administrației și Internelor. Nu poate fi primit nici motivul de recurs privind nulitatea dispoziției pentru neîndeplinirea cerinței de a cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările reclamantului.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, cu ocazia prezentării materialului de cercetare prealabilă, la 17 iulie 2009, reclamantul a declarat expres că nu are obiecțiuni referitoare la procedura desfășurată și nu formulează probe în apărare, situație în care nemotivarea aspectelor invocate în apărare nu poate fi imputată autorității emitente a actului atacat, care a fost astfel întocmit cu respectarea normelor legale în vigoare.

Deși în recurs nu s-au formulat critici concrete cu privire la temeinicia sancțiunii disciplinare aplicate, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, aspectele negative din activitatea reclamantului referitoare la regimul disciplinar, evaluarea profesională a personalului, întocmirea fișelor posturilor, activitatea de îndrumare profesională și managementul pregătirii continue, fiind judicios calificate ca abatere disciplinară în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) teza I și II din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 400/2004. În raport de cele expuse mai sus, constatând că sentința atacată este temeinică și legală, Curtea va respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.C.I. împotriva Sentinței nr. 4710 din 7 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ