ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5411/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5411/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrata

pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SRTv a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea deciziei nr. 227 din

3 martie 2011 prin care SRTv a fost sancționată cu amenda in cuantum de 10.000 RON,

pentru încălcarea prevederilor art. 39 din Legea nr. 504/2002 și ale art. 18

lit. d) și art. 21 alin. (1) coroborate cu art. 16 alin. (1) și (3) lit. e), f),

k), și 1) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, prin aceea ca în

zilele de 1 și 2 februarie 2011, postul TVR 1 a difuzat filmul documentar "Cel

ce gândește altfel", film care, în opinia C.N.A., ar fi trebuit sa fie difuzat

numai după ora 22.00, cu avertisment interzis copiilor sub 15 ani și nu cu avertismentul

„interzis copiilor sub 12 ani".

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că filmul nu a încălcat prevederile art. 39 din Legea audiovizualului

potrivit cărora este interzisa difuzarea de programe care pot afecta grav dezvoltarea

fizica, mentala sau morala a minorilor, in special programele care conțin pornografie

sau violenta nejustificata, difuzarea acestor programe fiind posibilă numai dacă,

prin alegerea intervalului orar de difuzare sau datorită mijloacelor tehnice necesare

recepției, minorii nu au acces audio sau video la programele respective.

A mai opinat reclamanta

că în această categorie de programe intra, programele care conțin pornografie sau

violenta nejustificată, susținând totodată că programul la care se refera sancțiunea

dispusa de C.N.A. este un film documentar, ce nu poate fi în același timp și un

film pornografic sau violent.

Reclamanta a apreciat

de asemenea că rolul serviciului public de televiziune este și acela de a identifica

existența în societate a unor fenomene ce ies din sfera normalității și ce pot fi

considerate negative, de a face cunoscută existenta acestora către public și de

a încerca să producă o judecare corectă a acestor fenomene, luând în discuție argumentele

pro și contra ale susținătorilor fenomenului și contraargumentele celor care sunt

angajați în combaterea lui.

A mai susținut reclamanta

că programul nu a încălcat prevederile Codului de reglementare a conținutului audiovizual,

opinând că potrivit art. 16, responsabilitatea calificării producțiilor revine numai

radiodifuzorilor, în raport cu criteriile în funcție de care se apreciază.

Astfel, nicio prevedere

a Codului de reglementare a conținutului audiovizual nu impune radiodifuzorului

care anume scene ar putea fi luate in considerarea scenelor de natura celor indicate

in criteriile de la art. 16 alin. (3) din Cod, pentru ca radiodifuzorul sa decidă

difuzarea programului cu semnul de avertizare „interzis copiilor sub 12 ani"

ori cu semnul de avertizare „interzis copiilor sub 15 ani" .

Dimpotrivă, a susținut

reclamanta, Codul lasă în responsabilitatea radiodifuzorului aceasta apreciere,

prevederile ce își propun sa pună in aplicare interdicția de la art. 39 din Legea

audiovizualului, definind noțiunea de program ce poate afecta grav dezvoltarea fizică,

mentală sau morală a copiilor, ca fiind acele programe care conțin scene horror,

violența extrema sau inspirate din sporturi extreme, realismul reprezentării, natura

scenelor de nuditate, reprezentarea actului sexual, rolul colanei sonore în a asigura

frică ori angoasa s.a.

Or, nici raportul de monitorizare

și nici materialul audiovizual criticat, nu includ referiri ori imagini horror,

erotice, sexuale sau violență, ci numai expunerea unor argumente și contraargumente

asupra fenomenului supus dezbaterii, argumente ilustrate din când în când cu imagini

relevante, blurate și care erau de natură să provoace o judecată critică a publicului

cu privire la argumentele aduse de susținătorii fenomenului MISA.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 7075 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că prin decizia 227 din 3 martie 2011 reclamanta

a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor

art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările

ulterioare, ale art. 18 lit. d) și 21 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 16

alin. (1) și (3) lit. e), f), k) și l) din decizia nr. 187/2006 privind Codul de

reglementare a conținutului audiovizualului, cu modificările și completările ulterioare.

S-a mai reținut că sancțiunea

a fost aplicată, întrucât episoadele 5 și 6 ale filmului documentar „Cel ce gândește

altfel", care au conținut imagini și comentarii cu conotații sexuale, au fost

încadrate greșit și difuzate într-un interval orar nepotrivit în raport de conținutul

acestora, fapt de natură a afecta dezvoltarea minorilor.

Documentarul a avut ca

subiect definirea și scopul MISA, (Mișcarea de Integrare Spirituală în Absolut),

iar în cadrul acestuia au fost prezentate filme realizate de această organizație

de-a lungul timpului, filme în care atât prin imagini, cât mai ales prin comentarii,

s-a încercat acreditarea ideii că extazul sexual, provocat prin tehnici care fac

obiectul ritualului MISA sau pe scurt, „sexul spiritualizat", ar constitui

calea spre Dumnezeu, spre fericire.

Astfel, în ziua de 1

februarie 2011, în intervalul orar 21.00-21.50, a fost difuzat episodul 5 al filmului

documentar „Cel ce gândește altfel", episod intitulat despre Evanghelia după

MISA, în care au fost prezentate secvențe din „The secrets of seduction" film

realizat de MISA, precum și secvențe din filmul „Exaltation of pee".

Discuțiile avute pe marginea

„subiectului continenței sexuale", cu purtătorul de cuvânt al MISA, d-na C.C.

și doi instructori yoga, d-na conf. univ. dr. M.D. și dl. C.M., au fost ilustrate

cu imagini din două filme realizate de MISA, „Kingdom of golden pee" și „Ecstasy

water".

Pe parcursul difuzării

imaginilor blurate, pe ecran a fost titrat, „Din motive ce țin de legislația audiovizualului

din România, nu vă putem prezenta necenzurat aceste secvențe", iar unul dintre

invitații emisiunii a precizat că „din motive de legislație a audiovizualului nu

v-am putut prezenta în această dezbatere secvențe mai aplicate care ilustrează subiectul

continenței sexuale".

În ziua de 2 februarie

2011, în intervalul orar 21.16-22.08, postul de televiziune TVR 1 ce aparține reclamantei

a difuzat un nou episod al filmului „cel ce gândește altfel", denumit: „Enisala

Punctul "G" Al Continenței", în care au fost prezentate secvențe

din „The secrets of seduction" și „Kinngdom of golden pee".

În ce privește prima susținere

a reclamantei, și anume aceea că încadrarea filmului ca fiind unul documentar ar

fi incompatibilă cu noțiunea de pornografie, dar și faptul că documentarul nu a

conținut nicio scenă pornografică sau violentă și nici scene de sex explicit, astfel

încât să se încadreze în prevederile art. 39 din Legea audiovizualului, prima instanță

a constatat că reclamanta nu a fost sancționată in baza alin. (1) al art. 39 din

Legea audiovizualului, ci în temeiul alin. (2) al aceluiași articol, care instituie

în sarcina radiodifuzorilor obligația de a alege intervalul orar de difuzare a programelor

audiovizuale pornind de la conținutul acestora.

Cât privește susținerea

reclamantei potrivit căreia programul audiovizual difuzat a fost un film documentar

în care a fost prezentat un fenomen controversat din societatea românească și că,

în calitatea sa de televiziune publică, a încercat să aducă la cunoștința telespectatorilor

existența acestui fenomen, prima instanță a reținut că această prezentare trebuie

realizată cu respectarea prevederilor legale, reclamanta având obligația de a lua

toate măsurile astfel încât prin difuzarea materialului audiovizual în speță, copiii

să nu fie prejudiciați.

Relativ la prevederile

art. 16 din Codul audiovizualului, temei juridic al actul contestat, pe care reclamanta

susține că nu le-a încălcat, s-a reținut că legiuitorul nu avea cum să prevadă într-o

normă juridică toate scenele posibile pe care un program audiovizual le-ar putea

cuprinde, dar a oferit radiodifuzorilor posibilitatea de a clasifica producțiile

audiovizuale în funcție de conținutul acestora, față de care sunt obligați să aleagă

intervalul orar de difuzare a lor.

Recomandarea radiodifuzorului

cu privire la clasificarea programului respectiv permite părinților să facă alegerea

potrivită, astfel încât, cerințele de protecție a copiilor și de vizionare în familie

a programelor audiovizuale să fie respectate.

S-a constatat că afișarea

pe ecran a marcajului 12, care conferă emisiunilor audiovizuale posibilitatea de

a fi vizionate de copiii în vârstă de 12 ani, nu reprezintă îndeplinirea obligației

de a încadra corect programele în funcție de conținutul acestora și nu o exonerează

pe reclamantă de răspunderea instituită de lege, cu atât mai mult cu cât, fiind

convinsă de neconcordanța dintre conținutul emisiunii și ora de difuzare a acesteia,

reclamanta însăși a blurat imaginile difuzate și a titrat pe ecran că „Din motive

ce țin de legislația audiovizualului din România, nu vă putem prezenta necenzurat

aceste secvențe".

Procedând la analizarea

imaginile difuzate și reținând de asemenea criteriile prevăzute de art. 16 din Codul

audiovizualului, prima instanță a apreciat că cele două ediții ale emisiunii, care

au fost difuzate într-un interval orar accesibil copiilor, au avut un conținut de

natură a prejudicia dezvoltarea psihică și morală a acestora.

reclamanta SRTv împotriva sentinței civile nr. 7075 din 25 noiembrie 2011 a Curții

de Apel București

Motivele de recurs sunt

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

3.1. Recurenta consideră

că nicio prevedere a Codului de reglementare a conținutului audiovizual nu impune

radiodifuzorului care anume scene ar putea fi luate în considerarea celor indicate

în criteriile de la art. 16 alin. (3) din Cod, pentru ca acesta să decidă difuzarea

programului cu sensul de avertizare „interzis copiilor sub 12 ani” sau cu sensul

de avertizare „interzis copiilor sub 15 ani”.

Dimpotrivă, susține recurenta,

Codul de reglementare lasă în responsabilitatea radiodifuzorului această apreciere

conform art. 16 alin. (2).

Din acest text nu rezultă

cu claritate care anume scene de nuditate pot fi luate în considerare la clasificarea

unei emisiuni ca fiind interzisă copiilor sub 12 ani/sub 15 ani și nici care anume

tipologie a limbajului îndreptățește un radiodifuzor să dispună avertismentul sub

12 ani/sub 15 ani.

Recurentul nu este de

acord cu argumentul reținut de prima instanță potrivit căruia C.N.A. nu avea cum

să prevadă într-o normă juridică toate scenele posibile, întrucât atunci când a

reglementat criteriile de clasificare a producțiilor audiovizuale interzise copiilor

sub 18 ani, a avut cum să prevadă acest lucru, conform art. 18 lit. f).

3.2. Nici raportul de

monitorizare și nici materialul audiovizual criticat nu includ referiri ori imagini

erotice, senzuale sau violență, ci numai expunerea unor argumente asupra fenomenului

supus dezbaterii, argumente ilustrate din când în când cu imagini relevante, blurate

și care erau de natură să provoace o judecată critică a publicului cu privire la

argumentele aduse de susținătorii fenomenului MISA.

Legislația audiovizualului

prin modul în care definește criteriile generale de care titularii de licență audiovizuală

trebuie să țină cont în clarificarea producțiilor audiovizuale, introduce un grad

ridicat de subiectivism în aprecierea calității și cantității acestora.

de intimatul-pârât C.N.A.

Prin întâmpinare, se solicită

respingerea recursului ca nefondat, arată că prima instanță a reținut în mod corect

faptul că legiuitorul nu avea cum să prevadă într-o normă juridică toate scenele

posibile pe care un program audiovizual le-ar putea cuprinde, dar a oferit radiodifuzorilor

posibilitatea de a clasifica producțiile audiovizuale în funcție de conținutul lor.

În acest sens, recurenta

încearcă să inducă două situații de fapt diferite care sunt reglementate distinct

în Codul audiovizualului, susținând că în cazul producțiilor audiovizuale interzise

copiilor sub 18 ani, legiuitorul a stabilit criterii clare în timp ce pentru celelalte

categorii de vârstă acestea au fost lăsate la îndemâna radiodifuzorilor.

Recurenta-reclamantă este

însă în confuzie, invocă două situații de fapt, raportate la două temeiuri de drept

diferite, care nu pot fi comparate, deoarece una vizează programe audiovizuale care

pot fi difuzate doar în anumite intervale orare în funcție de conținutul acestora,

iar cealaltă situație are în vedere programe audiovizuale care nu pot fi difuzate

deloc de radiodifuzorii aflați sub jurisdicția României.

Recurenta încearcă să

inducă o altă situație de fapt, deoarece nu a fost sancționată pentru difuzarea

de programe cu conținut pornografic, ci pentru că a prezentat un material audiovizual

necorespunzător în raport cu ora la care a fost difuzată emisiunea.

Sancțiunea a fost aplicată

pentru imaginile cu care au fost ilustrate comentariile în studio, precum și pentru

unele comentarii ale invitaților, iar nu pentru subiectul pus în dezbatere.

II. Considerentele Înaltei

Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată

din perspectiva motivelor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304

pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Motivele de recurs întemeiate

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ. nu au fost dezvoltate de recurenta-reclamantă

și nu pot fi analizate, indicarea lor fiind pur formală.

1.1. Codul de reglementare

a conținutului audiovizual lasă în responsabilitatea radiodifuzorului decizia privind

difuzarea unui program accesibil tuturor categoriilor de public, fără restricții

sau semne de avertizare sau dimpotrivă, cu restricții pentru anumite categorii sau

semne de avertizare.

Încadrarea programului

într-una din categoriile prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. a)-f) din Codul de

reglementare se face însă în raport de criteriile conținute la art. 16 alin. (3)

cum ar fi: numărul și natura scenelor de nuditate, reprezentarea actului sexual,

psihologia personajelor și reperele nude pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenților;

calitatea și tipologia limbajului; genul sau temele producțiilor audiovizuale [lit.

e), f), k) și e)].

Este corectă aprecierea

făcută de judecătorul fondului conform căreia legiuitorul nu poate să prevadă în

concret în conținutul acestor criterii toate scenele posibile, toate temele producțiilor

analizate sau limbajul folosit.

O astfel de cerință nu

poate fi primită, de aceea aplicarea criteriilor generale este lăsată în responsabilitatea

radiodifuzorului.

Încadrarea producțiilor

într-o anumită categorie este într-adevăr o mare responsabilitate a radiodifuzorului

dar aceasta nu înseamnă că norma este neclară sau incompletă.

Exemplul dat de recurentă

în ceea ce privește reglementarea criteriilor de clasificare a producțiilor audiovizuale

interzise copiilor sub 18 ani nu contrazice cele sus-menționate.

Lit. f) a art. 18 reprezintă

o altă ipoteză, o altă situație de fapt, referindu-se în mod concret la anumite

producții care nu pot fi difuzate de radiodifuzorii din România, indiferent de intervalul

orar.

Recurenta-reclamantă avea

obligația să analizeze faptul că tema producției difuzate, doctrina MISA, în contextul

existenței unor argumente pro și contra înfățișate vehement și pătimaș, nu este

de natură să o facă accesibilă unor copii de 12-14 ani.

Mai mult, limbajul folosit,

gen sex spiritualizat, extaz sexual sau continență sexuală nu este un limbaj apropiat

de copiii cu vârste cuprinse între 12-14 ani.

Imaginile arătate întregesc

argumentarea potrivit căreia recurenta-reclamantă nu a analizat și apreciat corect

criteriile de încadrare a producției difuzate în intervalul orar optim, nefiind

necesar ca legiuitorul să arate în concret, de exemplu, numărul scenelor de nuditate,

astfel cum pretinde radiodifuzorul.

1.2. În ceea ce privește

gradul mare de subiectivism despre care vorbește recurenta-reclamantă, se reține

că numai atunci când nu se ține seama de criteriile legale prevăzute de Codul de

reglementare sau atunci când se difuzează o producție, fără ca responsabilitatea

radiodifuzorului să fie maximă, poate fi invocat un atare argument nelegal și neoportun.

Nici interesul public

nu poate fi invocat pentru difuzarea unei producții într-un alt interval orar decât

cel legal, rolul SRTv fiind acela de a promova cu competență și exigență creațiile

autentice și să fie în acord cu interesele copiilor, pe care trebuie să le protejeze.

întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SRTv împotriva sentinței civile nr. 7075 din 25 noiembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie

2012.