ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2602/2018

Ședința publică din data de 8 iunie 2018

Asupra contestației în anulare deduse judecății:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. x/2010, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la plata sumei de 100.094,37 euro fără TVA, sumă în care este inclusă și diferența de 76.799,62 RON la factura nr. x/21.01.2009, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate și neachitate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă reconvențională S.C. B. S.A. a solicitat obligarea reclamantei-pârâtă reconvențională S.C. A. S.R.L la plata sumei de 135.000 euro, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere datorate de aceasta ca urmare a nerespectării termenului de execuție a lucrărilor contractate, și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 1074/C/2015, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2010, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L împotriva pârâtei S.C. B. S.A, care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 78.080,14 euro în echivalentul în RON la data plății, reprezentând contravaloarea lucrării efectuate, suma de 53.222,75 RON, reprezentând pretenții ce constau în contravaloare mochetă, precum și penalități de întârziere, conform contractului, aferente sumei de 76.799,62 RON, începând cu data scadenței și până la plata acesteia. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 76.799,62 RON reprezentând rest de plată din factura fiscală nr. x/21.01.2009. A fost respinsă acțiunea reconvențională formulată de pârâta S.C. B. S.A. A fost admisă în parte cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă. A fost obligată pârâta la plata sumei de 31.912 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 238/2016 pronunțată în același dosar, Tribunalul Sibiu a admis excepția inadmisibilității invocată de către reclamanta S.C. A. S.R.L și a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 1074/C/15.12.2015 formulată de pârâta S.C. B. S.A. Totodată, a admis cererea de lămurire a dispozitivului sentinței nr. 1074/C/15.12.2015 pronunțată de reclamanta S.C. A. S.R.L și a dispus lămurirea dispozitivului sentinței nr. 1074/C/15.12.2015, în sensul că pârâta a fost obligată la plata sumei de 78.080,14 euro fără TVA, în echivalentul în RON la data plății, reprezentând contravaloare lucrări efectuate.

Prin decizia nr. 255/2017 din 24 mai 2017, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. împotriva sentinței nr. 1074/C/2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2010 și, în consecință:

A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că:

A obligat pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantei S.C. A. S.R.L. suma de 47752,84 euro fără TVA, în echivalent în RON la data plății reprezentând contravaloare lucrări; a înlăturat obligarea pârâtei la plata sumei de 53222,75 RON reprezentând contravaloare mochetă; totodată, a înlăturat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere aferente sumei de 76799,62 RON și a menținut dispoziția de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 76799,62 RON, reprezentând rest de plată din factura nr. x/21.01.2009.

A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă reconvențională S.C. B. S.A. împotriva reclamantei-pârâtă reconvențională S.C. A. S.R.L. și în consecință:

A obligat pârâta reconvențională S.C. A. S.R.L. să plătească reclamantei-reconvenționale suma de 79.500 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând penalități de întârziere; a obligat reclamanta pârâtă reconvențională să plătească pârâtei reclamantă reconvențională suma de 16.629,5 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale la fond după compensare; totodată a obligat intimata S.C. A. S.R.L., la plata sumei de 123.824,03 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și a respins cererea apelantei privind obligarea intimatei reclamante la plata sumei reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă penalităților de întârziere, de la fond.

Împotriva deciziei nr. 255/2017 din 24 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta S.C A. S.R.L.

Prin decizia nr. 221 din 1 februarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus încetarea acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. prin administrator judiciar D..

În argumentarea acestei soluții, s-a reținut, că prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu de la 27 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenței formulată de debitoarea S.C. B. S.A., soluție rămasă definitivă prin neapelare, astfel cum rezultă din dovada depusă la dosar.

În raport cu această împrejurare și cu obiectul acțiunii judiciare formulate de reclamantă, ce vizează realizarea creanțelor asupra averii debitoarei, constatând că procedura insolvenței pârâtei a fost deschisă sub imperiul Legii nr. 85/2014, s-a reținut incidența în cauză a art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a cărui teză finală prevede că:"La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează".

Prin urmare, în cazul în care, pe parcursul acțiunii judiciare având ca obiect realizarea creanțelor asupra averii debitorului, se dispune deschiderea procedurii insolvenței față de acesta din urmă se suspendă de drept acțiunea, însă această suspendare este numai provizorie, în cazul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, efectele sale producându-se numai până la respectivul moment, după care acțiunea judiciară încetează.

Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate și reținând că, prin încheierea din 27 martie 2017 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția a II-a Civiă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin neapelare, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței față de debitoarea S.C. B. S.A., Înalta Curte a constatat încetarea acțiunii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. prin administrator judiciar D..

Față de soluția dispusă, Înalta Curte a constatat că nu se mai impune analizarea motivelor de recurs formulate de recurenta-reclamantă.

Împotriva deciziei nr. 221 din 1 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la 03 aprilie 2018, a formulat contestație în anulare contestatoarea S.C A. S.R.L., invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de contestație în anulare invocat, contestatoarea a arătat că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, constând în neobservarea cererii reconvenționale formulate de pârâta S.C. B. S.A. și a motivelor de recurs împotriva soluției date cererii reconvenționale prin decizia nr. 255 din 24 mai 2017 a Curții de Apel Alba Iulia.

Astfel, a arătat contestatoarea că în afară de acțiunea introdusă de S.C A. S.R.L, în dosarul nr. x/2010, a fost dedusă judecății și cererea reconvențională formulată de S.C B. S.A., la care decizia contestată nu face referire.

A mai arătat contestatoarea că recursul său (mai exact, motivul I și motivul III pct. 1 - 6) viza și soluția dată cererii reconvenționale prin decizia nr. 255/24.05.2017 a Curții de Apel Alba Iulia, respectiv obligarea sa la plata sumelor de 79.500 Euro reprezentând penalități de întârziere și a cheltuielilor de judecată (16.629,5 RON fond și 123.824,03 RON, inclusiv în ceea ce privește obligarea sa la plata sumei de 29.480 RON cu titlu de onorariu de avocat în apel, care nu a fost cerută de apelanta-pârâtă).

În continuare, a susținut contestatoarea că, din conținutul art. 75 din Legea nr. 85/2014, reiese că suspendarea, respectiv încetarea reglementată de acest text de lege nu se refera și la acțiunile formulate de debitoarea în insolvență contra unor terți, care nu se suspendă și nu încetează, indiferent că sunt formulate pe cale principală sau incidentală.

Prin urmare, judecata cererii reconvenționale introduse de debitoarea în insolvență nu se suspendă și nu încetează, ceea ce înseamnă că instanța trebuia să soluționeze recursul său în ceea ce privește soluția dată cererii reconvenționale, în caz contrar, decizia din apel prin care contestatoarea a fost obligată la plata unor sume de bani ar rămâne irevocabilă, ceea ce i-ar răpi un grad de jurisdicție (recursul).

Prealabil examinării contestației în anulare, Înalta Curte constată a fi neîntemeiată excepția tardivității, invocată de intimată prin întâmpinare, având în vedere că o fotocopie a deciziei contestate a fost eliberată contestatoarei la 19.03.2018, conform dovezii depuse la fila x a prezentului dosar, iar calea extraordinară de atac a fost înregistrată la 03.04.2018, în termenul prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ.. Drept consecință, excepția tardivității urmează a fi respinsă

Trecând la analiza admisibilității contestației în anulare supuse judecății, Înalta Curte constată că aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I din C. proc. civ., și anume situația în care "dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale".

Ipoteza prevăzută de lege vizează, prin urmare, erori materiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință pronunțarea unor soluții greșite. Este vorba deci, despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată, aspect ce nu se regăsește însă în speța de față.

Pe calea contestației în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, pot fi analizate, din perspectiva dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. invocate, doar aspecte care se încadrează în sfera noțiunii de greșeală materială, care include greșeli de fapt, involuntare derivând din omiterea ori confundarea unor elemente sau date materiale, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Numai o greșeală materială esențială care a determinat o soluție eronată poate fi invocată pe calea contestației în anulare, iar aceasta se apreciază în raport cu situația existentă la dosar la data hotărârii ce se atacă.

În speță, contestatoarea a invocat faptul că dezlegarea dată de Înalta Curte prin decizia contestată este rezultatul unei greșeli materiale, prin neobservarea cererii reconvenționale formulate de pârâta S.C B. S.A și a motivelor de recurs ce vizau soluția dată cererii reconvenționale prin decizia curții de apel, întrucât, în raport cu dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, judecata cererii reconvenționale introduse de debitoarea în insolvență nu se suspendă și nu încetează, ceea ce înseamnă că instanța trebuia să soluționeze recursul său în ceea ce privește soluția dată cererii reconvenționale.

Or, un atare aspect nu se circumscrie noțiunii de greșeală materială, în sensul dispozițiilor art. 318 teza I din C. proc. civ., întrucât vizează chiar modul în care a fost soluționată pricina și au fost interpretate și aplicate dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014 la situația particulară a cauzei.

Atacarea unei decizii a instanței de recurs pe calea contestației în anulare, nu se poate face decât pentru motive care să se circumscrie cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, reglementarea legală a acestei căi extraordinare de atac, de retractare, nepermițând invocarea unor pretinse greșeli de judecată ale instanței, față de dispozițiile de strictă interpretare ale art. 318 din C. proc. civ.

Față de cele de mai sus arătate, Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare, ca inadmisibilă.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., ca parte căzută în pretenții, contestatoarea va fi obligată să plătească intimatei S.C. B. S.A., prin administrator judiciar D. suma de 2.975 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, potrivit dovezii aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 221 din 01 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2010, ca inadmisibilă.

Obligă contestatoarea să plătească intimatei S.C. B. S.A. prin administrator judiciar D. suma de 2.975 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2018.