ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 193/2018

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 274/C/2017-A din 21 septembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au fost admise apelurile declarate de apelantele S.C. A. S.A. și S.C. B. S.A. împotriva sentinței nr. 347 din 4 iulie 2013, pronunțate de Tribunalul Bihor, care a fost anulată în totalitate, cu păstrarea procedurii urmate până la data de 20.06.2013, a fost reținută cauza spre judecare în apel, iar în urma evocării fondului cauzei, s-a dispus:

A fost admisă acțiunea principală formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 363.860,64 RON, reprezentând contravaloare lucrare și suma de 70.633 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de penalități de întârziere.

A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională S.C. B. S.A. și, în consecință, a fost obligată pârâta reconvențională S.C. A. S.A. să plătească reclamantei reconvenționale suma de 70.633 euro, în echivalent RON la data plății, cu titlu de penalități de întârziere. A fost respins restul pretențiilor. Au fost compensate cheltuielile de judecată solicitate de către părți.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. B. S.A., în esență pentru următoarele motive:

Hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii, instanța de apel, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

Aprecierea instanței în sensul că nerespectarea dispozițiilor imperative privind publicitatea ședinței de judecată atrage nulitatea hotărârii pronunțate de către prima instanță, motiv pentru care curtea a constatat fondat motivul de apel invocat de către apelanta-reclamantă principală, dispunând anularea sentinței și reținerea cauzei spre judecare, este greșită, în speță nefiind vorba de o vătămare suferită de partea care a invocat-o, care să atragă nulitatea absolută a hotărârii instanței de fond, ci doar nulitatea relativă, iar în speță nu a fost dovedită o vătămare a părții care să atragă după sine anularea hotărârii apelate.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond nu a ținut cont de actul juridic dedus judecății.

Instanța de apel nu a făcut o distincție după natura și obiectul contractului dedus judecății și, mai ales, nu a dat relevanță clauzelor specifice ale acestuia, ignorând faptul că toate efectele acestuia sunt reglementate după regulile aplicabile unui contract de execuție de lucrări, fiind incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., deoarece această rezolvare reprezintă o schimbare a naturii și conținutului actului juridic, implicit a efectelor sale, care a avut ca rezultat ignorarea voinței reale a părților și, nu în ultimul rând, aplicarea greșită a legii.

Instanța de apel nu a avut în vedere că în speță sunt îndeplinite condițiile excepției de neexecutare a contractului.

Instanța de apel trebuia să respecte regulile de interpretare a contractului dintre părți.

Referitor la capătul de cerere vizând modificarea considerentelor care au stat la baza admiterii apelului S.C. B. S.A., dispozitivul de admitere al apelului este fondat și legal, însă nu și considerentele care au stat la baza acestuia, instanța de apel reținând motive contradictorii, în raport cu cele reținute la analiza apelului promovat de intimata S.C. A. S.A., interpretând actul dedus judecații și schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 din C. proc. civ.

Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepții sau motive de recurs, Înalta Curte, conform art. 137 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată, a luat în examinare excepția netimbrării cererii de recurs și a reținut:

Deși recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. a fost citată cu mențiunea timbrării cererii în cuantum de 3.981 RON și 5 RON timbru judiciar, acesta, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit această obligație legală.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau ca insuficient timbrată.

Este de reținut că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod constant în jurisprudența sa, cu ocazia analizării dreptului la un proces echitabil și accesul la justiție, că dreptul la justiție nu este absolut, ci el se pretează la limitări pentru că el comandă, prin chiar natura sa, o reglementare din partea statului, care are alegerea mijloacelor de a se ajunge la atingerea acestui scop (cauza Tolstoy Miloslovski vs. Regatul Unit, 13.07.1995), stabilind, totodată, că taxele judiciare de timbru sau diverse alte sume de bani pe care trebuie să le plătească reclamantul, nu sunt incompatibile cu art. 6 din CEDO.

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu a fost timbrată anticipat, că recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 31 ianuarie 2018, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea de obligația timbrării.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și să dispună anularea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A., ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 274/C/2017-A din 21 septembrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2018.