ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5097/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 618 din 27 octombrie 2011,

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și pe

cale de consecință a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta SC

C. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Sălaj.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a avut în vedere dispozițiile art. 205 și art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.,

din interpretarea cărora rezultă că actul administrativ fiscal care poate și trebuie

să fie contestat în fața instanței de, contencios fiscal este decizia emisă în soluționarea

contestației introduse potrivit dispozițiilor art. 205 C. proc. fisc.

Așadar, nu se poate contesta

în instanță decizia de impunere sau alt act administrativ fiscal, fără a se ataca

și decizia emisă în soluționarea contestației potrivit dispozițiilor art. 218 C.

proc. fisc.

S-a mai reținut că termenul

de 45 de zile reglementat de dispozițiile art. 70 C. proc. fisc., este un termen

de recomandare, a cărui nerespectare nu atrage nici o sancțiune asupra legalității

deciziei., iar nerespectarea termenului de 45 de zile pentru soluționarea contestației

depuse în baza dispozițiilor art. 205 C. proc. fisc. nu dă dreptul contestatorului

să evite procedura obligatorie reglementată de dispozițiile art. 205 și urm. C.

proc. fisc. și să solicite direct instanței de contencios anularea titlului de creanță.

Într-un astfel de caz,

contestatorul are deschisă calea unei acțiuni în contencios prin care să solicite

obligarea organului fiscal competent la soluționarea contestației formulate, în

conformitate cu dispozițiile art. 205 C. proc. fisc.

În speță, reclamanta SC

C. SRL a solicitat doar anularea deciziei de impunere din 29 octombrie 2010, a dispoziției

din 28 octombrie 2010 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală

și a raportului de inspecție fiscală din 28 octombrie 2010 și cu toate că, după

introducerea cererii de chemare în judecată intimata-pârâtă Direcția Generală a

Finanțelor Publice Sălaj a depus la dosar decizia nr. 234 din 7 septembrie 2011,

prin care contestația reclamantei fusese respinsă ca neîntemeiată, aceasta nu a

înțeles să atace și această decizie, potrivit dispozițiilor art. 218 alin. (2)

C. proc. fisc., deși instanța a pus în discuție acest aspect.

Neparcurgând procedura

obligatorie prevăzută de dispozițiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc., cererea

reclamantei de anulare a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală,

în lipsa contestării deciziei nr. 234 din 7 septembrie 2011 emisă de Direcția Generală

a Finanțelor Publice a județului Sălaj apare ca fiind inadmisibilă.

În ceea ce privește cererea

reclamantei de constatare a nelegalității întocmirii facturii fiscale din 24

mai 2007, s-a reținut că factura fiscală nu reprezintă un act administrativ fiscal,

în sensul dispozițiilor art. 41 C. proc. fisc., context în care, nici dispoziția

din 28 octombrie 2010 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală

nu reprezintă un act administrativ fiscal, în condițiile în care, prin această dispoziție

nu s-au stabilit drepturi sau obligații fiscale.

În aceste împrejurări,

instanța a apreciat că excepția inadmisibilității este întemeiată și cu privire

la aceste cereri.

Împotriva susmenționatei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC C. SRL.

Invocându-se în drept

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., prin cererea de recurs s-a criticat

sentința atacată sub aspectul primului petit al acțiunii care vizează nelegalitatea

întocmirii facturii fiscale din 24 mai 2007 și care nu trebuia să intre sub incidența

excepției inadmisibilității, existând posibilitatea disjungerii ei și trimiterea

la instanța material competentă. Factura menționată stă la baza declanșării întregului

litigiu iar legalitatea ei e necesar a fi verificată de instanța competentă, excepția

inadmisibilității acțiunii privind doar celelalte petite ale cererii pentru nerespectarea

unor proceduri prealabile.

Prin întâmpinare, Direcția

Generală a Finanțelor Publice a județului Sălaj a arătat că soluția instanței de

fond este motivată pe dispozițiile C. proc. fisc. și de aceea se impune menținerea

ei ca temeinică și legală.

Examinând cauza sub toate

aspectele în virtutea art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că

recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate

în continuare:

Reclamanta SC C. SRL a

solicitat instanței de contencios administrativ și fiscal ca în contradictoriu cu

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Sălaj:

întocmirii facturii fiscale din 24 mai 2002 în ceea ce privește mențiunea „cu taxare

inversă de TVA” și consemnarea la rubrica TVA a sumei de 326.800 RON;

decizia de impunere din 29 octombrie 2010 cu privire la stabilirea în sarcina reclamantei

a obligației de a achita TVA suplimentar pentru anul 2007 în cuantum de 326.800

RON cu majorări de 303.671 RON;

din 28 octombrie 2010 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală;

raportul de inspecție fiscală din 28 octombrie 2010 care a stat la baza emiterii

deciziei și dispoziției menționate mai sus;

de plata sumelor reprezentând TVA și majorări aferente menționate la pct. 2 al acțiunii.

Pârâta Direcția Generală

a Finanțelor Publice Sălaj a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în condițiile

în care pe parcursul procesului contestația SC C. SRL împotriva deciziei de impunere

din 29 octombrie 2010 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală din 28

octombrie 2010 și a dispoziției de măsuri din 28 octombrie 23010 a fost soluționată

de autoritatea pârâtă prin decizia din 7 septembrie 2011 iar reclamanta nu a înțeles

să-și precizeze acțiunea în sensul de a cere și anularea acestei decizii deși i-a

fost comunicată.

În temeiul art. 137 C.

proc. civ. instanța a soluționat cu prioritate excepția invocată de pârâtă, iar

Înalta Curte constată că dezlegarea dată acesteia este corectă și legală dintr-o

dublă perspectivă, întocmai cum reiese și din considerentele sentinței recurate.

Astfel, în mod judicios

s-a reținut că prin dispozițiile cuprinse în titlul IX („Soluționarea contestației

formulate împotriva actelor administrative fiscale”) al O.U.G. nr. 92/2003 privind

C. proc. fisc., legiuitorul a instituit o procedură prealabilă administrativă, în

concret din coroborarea art. 205 cu art. 218 alin. (2) actul normativ în discuție

rezultând fără echivoc că actul care poate fi contestat în fața instanței de contencios

administrativ este decizia finală emisă în procedura administrativă de soluționare

a contestației, în speță decizia nr. 234 din 7 septembrie 2011 a Direcției

Generale a Finanțelor Publice Sălaj.

Cum reclamanta nu a înțeles

să atace în contencios administrativ și această decizie, referitor la anularea deciziei

de impunere și a raportului de inspecție fiscală (capetele de acțiune 2 și 4) acțiunea

este inadmisibilă.

În același timp în raport

de dispozițiile art. 41 din O.U.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., care definesc

noțiunea de act administrativ fiscal ca fiind actul emis de organul fiscal competent

în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor

și obligațiilor fiscale, s-a remarcat în mod just că nici factura fiscală din

24 mai 2007, nici dispoziția din 28 octombrie 2010 nu se circumscriu noțiunii mai

sus explicate din C. proc. fisc.

Revenind la singura critică

adusă de recurentă în sensul că instanța era obligată să disjungă cererea de constatare

a nelegalității întocmirii facturii fiscale menționate și să o decline la instanța

competentă, precizată a fi instanța de comercial în susținerile orale asupra recursului,

nu se justifică tocmai pentru motivul invocat de recurentă că această factură fiscală

stă la baza declanșării litigiului, iar acesta trebuie să primească o dezlegare

unitară.

Neexistând motive pentru

modificarea/casarea sentinței, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C. SRL împotriva

sentinței nr. 618 din 27 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie

2012.