ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3837/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 30 martie 2010, reclamanta T.S. a chemat în judecată pe pârâții

Ministerul Justiției, Autoritatea Națională pentru Cetățenie și E.N.E. -

Președintele Autorității Naționale Pentru Cetățenie, solicitând:

a. să se constate

refuzul nejustificat al pârâților de a-i răspunde la solicitările din 03 martie

2010 și 25 martie 2010 și să fie obligați pârâții Ministerul Justiției prin

intermediul Direcției Cetățenie - Comisia pentru Cetățenie/Autoritatea

Națională pentru Cetățenie să îi răspundă la informațiile solicitate în termen

de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței;

b. să fie obligați

pârâții să plătească suma de 100 lei pe flecare zi de întârziere cu titlu de

daune interese de la data introducerii acțiunii și până la data comunicării

informațiilor solicitate;

c. să fie obligați

pârâții să îi plătească în solidar suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că s-a adresat Doamnei Director a Direcției Cetățenie din

cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, prin adresa din 03

martie 2010 și ulterior Domnului Ministru al Justiției si Libertăților

Cetățenești, solicitând comunicarea de îndată a Ordinului Ministrului Justiției

si Libertăților Cetățenești/ Președintelui Autorității Naționale pentru

Cetățenie prin care a fost avizată negativ cererea sa de redobândire a

cetățeniei române care face obiectul dosarului nr. 857/RD/2006 precum și a

motivelor care au stat la baza acestui aviz.

Până la momentul

introducerii acțiunii nu a primit un răspuns cu toate că termenul legal de

maxim 30 zile a expirat.

A mai susținut că

informațiile solicitate sunt deosebit de importante deoarece, i se încalcă

dreptul conferit de Legea nr. 21/1991 a cetățeniei la redobândirea cetățeniei

pe care au avut-o înaintașii săi.

A mai arătat că prin

aceasta inacțiune, pârâții îi îngrădesc accesul liber la justiție, consfințit

de art. 21 din Constituție întrucât, atât timp cât nu i se comunică avizul

negativ acordat cererii sale, ea nu poate ataca acest act administrativ în

procedura contenciosului administrativ în fața instanțelor de judecată. În

acest mod, așteptarea sa este împinsă sine die, într-un viitor incert, fără a

ști când se va putea adresa justiției romane pentru anularea actului

administrativ.

În ceea ce privește

cel de-al doilea capăt de cerere, privind acordarea de daune în valoare de 100

lei pe fiecare zi de întârziere, a arătat că prin admiterea acestui capăt de

cerere s-ar realiza o reparație echitabila, ca urmare a prejudiciului suferit.

În ceea ce privește

cel de-al treilea capăt de cerere, solicit obligarea in solidar a paraților la

plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale luând in considerare

îngrădirea dreptului meu la obținerea cetățeniei care îmi este provocată de

această inacțiune.

La 08 iunie 2010,

pârâtul a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii pentru lipsa

calității procesuale pasive.

În motivare, pârâtul

Ministerul Justiției a arătat că pentru a avea calitatea de parte în proces,

acesta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv

al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus

judecății.

Așadar, față de

pretențiile reclamatei și față de procedura de soluționare a cererilor privind

acordarea, redobândirea, renunțarea și retragerea cetățeniei române, așa cum a

fost stabilită prin Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, Ministerul Justiției nu poate avea

nici o răspundere, atribuțiile și răspunderea privind soluționarea cererilor

privind acordarea, redobândirea, renunțarea sau retragerea cetățeniei române

revenind Autorității Naționale pentru Cetățenie.

Prin sentința civilă nr.

4075 din 22 octombrie 2010 a Curtea de Apel București – secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și a respins cererea

formulată de reclamanta T.S., în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Justiției, Autoritatea Națională Pentru Cetățenie și E.N.E. - Președintele

Autorității Naționale pentru Cetățenie, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- excepția lipsei

calității procesuale pasive a Ministerului Justiției este neîntemeiată,

deoarece reclamanta a solicitat, printre altele, să se constate refuzul

nejustificat al pârâților de a-i răspunde la solicitările din 03 martie 2010 și

din 25 martie 2010 iar solicitările au fost înregistrate la acest minister,

căruia îi revenea obligația să răspundă până la înființarea celeilalte pârâte.

- pe fondul cauzei,

Curtea de apel a reținut că deși cererea reclamantei a fost avizată negativ de

Comisia pentru Cetățenie, totuși, președintele pârâtei Autoritatea Națională

pentru Cetățenie a dispus reverificarea acestui aviz negativ, această

reverificare nefiind finalizată până în prezent.

- s-a mai constatat

că nu s-a emis un ordin de respingere a cererii reclamantei care să trebuiască

a fi comunicat, fiind posibil, ca în urma reverificării, cererea reclamantei să

fie avizată favorabil.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta T.S., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prin criticile

formulate, recurenta-reclamantă susține, în esență, că instanța de fond a

aplicat greșit legea, în sensul că trebuia să constate vătămarea provocată de

lipsa răspunsului în termenul legal, având în vedere că cererea de redobândire

a cetățeniei române a fost formulată încă din anul 2006, iar analiza acesteia

s-a efectuat abia în anul 2009.

A mai arătat că, deși

s-a adresat cu mai multe cereri Autorității Naționale pentru Cetățenie, aceasta

nu i-a comunicat ordinul de respingere a cererii pentru a-l putea contesta în

instanță, situație de natură a-i îngrădi accesul liber la justiție.

Autoritatea Națională

pentru Cetățenie a formulat întâmpinare, arătând că recurentei-reclamante i-a

fost emis Ordinul nr. 218 din 22 noiembrie 2010 prin care a fost aprobată

redobândirea cetățeniei române, aceasta depunând și jurământul de credință față

de țară, la data de 20 decembrie 2010.

Autoritatea intimată

a depus la dosar înscrisurile doveditoare ale acestor susțineri.

Recursul este

nefondat.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este

întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Prin acțiunea dedusă

judecății, reclamanta T.S. a invocat refuzul nejustificat al pârâților de a

răspunde unor solicitări succesive, în sensul de a i se comunica ordinul de

respingere a cererii de redobândire a cetățeniei române.

A susținut reclamanta

că, în urma audienței la Direcția Cetățenie i s-a adus la cunoștință faptul că

cererea sa a fost avizată negativ în ședința din 16 octombrie 2009 de către

Comisia pentru Cetățenie.

Din actele dosarului,

astfel cum, în mod corect, a constatat instanța de fond, rezultă că prin O.U.G.

nr. 5/2010 soluționarea cererilor privind acordarea, redobândirea, renunțarea

sau retragerea cetățeniei române, revine în competența Autorității Naționale

pentru Cetățenie, Ministerul Justiției nemaiavând atribuții în acest sens.

Schimbarea

contextului legislativ a fost favorabilă reclamantei, în sensul că Președintele

Autorității Naționale pentru Cetățenie, în temeiul atribuțiilor conferite de

lege a dispus reanalizarea cererilor de redobândire a cetățeniei, pentru care se

dăduse aviz negativ și, în urma acestei proceduri, cererea reclamantei a fost

avizată pozitiv.

Față de această

situație, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat din partea Autorității

Naționale pentru Cetățenie, iar cererea reclamantei de comunicare a Ordinului

de respingere a cererii de redobândire a cetățeniei române nu are niciun

fundament juridic, având în vedere că un astfel de ordin nu a fost emis.

Pe de altă parte, în

fața instanței de recurs, autoritățile pârâte au adus dovezi în sensul că, în

prezent, recurentei-reclamante i s-a emis Ordinul de acordare a cetățeniei

române nr. 218/P din 22 noiembrie 2010 (fila 21 dosar recurs), fiind depus și

jurământul de credință față de România, situație care întărește temeinicia și

legalitatea sentinței pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge recursul

declarat de T.S., împotriva Sentinței civile nr. 4075 din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 iunie 2011.