ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3837/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 30 martie 2010, reclamanta T.S. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Autoritatea Națională pentru Cetățenie și E.N.E.

- Președintele Autorității Naționale Pentru Cetățenie, solicitând: a. să se constate refuzul nejustificat al pârâților de a-i răspunde la solicitările din 03 martie 2010 și 25 martie 2010 și să fie obligați pârâții Ministerul Justiției prin intermediul Direcției Cetățenie - Comisia pentru Cetățenie/Autoritatea Națională pentru Cetățenie să îi răspundă la informațiile solicitate în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței; b. să fie obligați pârâții să plătească suma de 100 lei pe flecare zi de întârziere cu titlu de daune interese de la data introducerii acțiunii și până la data comunicării informațiilor solicitate; c. să fie obligați pârâții să îi plătească în solidar suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a adresat Doamnei Director a Direcției Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, prin adresa din 03 martie 2010 și ulterior Domnului Ministru al Justiției si Libertăților Cetățenești, solicitând comunicarea de îndată a Ordinului Ministrului Justiției si Libertăților Cetățenești/ Președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie prin care a fost avizată negativ cererea sa de redobândire a cetățeniei române care face obiectul dosarului nr. 857/RD/2006 precum și a motivelor care au stat la baza acestui aviz. Până la momentul introducerii acțiunii nu a primit un răspuns cu toate că termenul legal de maxim 30 zile a expirat.

A mai susținut că informațiile solicitate sunt deosebit de importante deoarece, i se încalcă dreptul conferit de Legea nr. 21/1991 a cetățeniei la redobândirea cetățeniei pe care au avut-o înaintașii săi. A mai arătat că prin aceasta inacțiune, pârâții îi îngrădesc accesul liber la justiție, consfințit de art. 21 din Constituție întrucât, atât timp cât nu i se comunică avizul negativ acordat cererii sale, ea nu poate ataca acest act administrativ în procedura contenciosului administrativ în fața instanțelor de judecată. În acest mod, așteptarea sa este împinsă sine die, într-un viitor incert, fără a ști când se va putea adresa justiției romane pentru anularea actului administrativ. În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, privind acordarea de daune în valoare de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, a arătat că prin admiterea acestui capăt de cerere s-ar realiza o reparație echitabila, ca urmare a prejudiciului suferit.

În ceea ce privește cel de-al treilea capăt de cerere, solicit obligarea in solidar a paraților la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale luând in considerare îngrădirea dreptului meu la obținerea cetățeniei care îmi este provocată de această inacțiune. La 08 iunie 2010, pârâtul a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii pentru lipsa calității procesuale pasive. În motivare, pârâtul Ministerul Justiției a arătat că pentru a avea calitatea de parte în proces, acesta trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului și respectiv al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

Așadar, față de pretențiile reclamatei și față de procedura de soluționare a cererilor privind acordarea, redobândirea, renunțarea și retragerea cetățeniei române, așa cum a fost stabilită prin Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Justiției nu poate avea nici o răspundere, atribuțiile și răspunderea privind soluționarea cererilor privind acordarea, redobândirea, renunțarea sau retragerea cetățeniei române revenind Autorității Naționale pentru Cetățenie. Prin sentința civilă nr. 4075 din 22 octombrie 2010 a Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și a respins cererea formulată de reclamanta T.S., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Autoritatea Națională Pentru Cetățenie și E.N.E.

- Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției este neîntemeiată, deoarece reclamanta a solicitat, printre altele, să se constate refuzul nejustificat al pârâților de a-i răspunde la solicitările din 03 martie 2010 și din 25 martie 2010 iar solicitările au fost înregistrate la acest minister, căruia îi revenea obligația să răspundă până la înființarea celeilalte pârâte. - pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că deși cererea reclamantei a fost avizată negativ de Comisia pentru Cetățenie, totuși, președintele pârâtei Autoritatea Națională pentru Cetățenie a dispus reverificarea acestui aviz negativ, această reverificare nefiind finalizată până în prezent.

- s-a mai constatat că nu s-a emis un ordin de respingere a cererii reclamantei care să trebuiască a fi comunicat, fiind posibil, ca în urma reverificării, cererea reclamantei să fie avizată favorabil. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta T.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Prin criticile formulate, recurenta-reclamantă susține, în esență, că instanța de fond a aplicat greșit legea, în sensul că trebuia să constate vătămarea provocată de lipsa răspunsului în termenul legal, având în vedere că cererea de redobândire a cetățeniei române a fost formulată încă din anul 2006, iar analiza acesteia s-a efectuat abia în anul 2009. A mai arătat că, deși s-a adresat cu mai multe cereri Autorității Naționale pentru Cetățenie, aceasta nu i-a comunicat ordinul de respingere a cererii pentru a-l putea contesta în instanță, situație de natură a-i îngrădi accesul liber la justiție.

Autoritatea Națională pentru Cetățenie a formulat întâmpinare, arătând că recurentei-reclamante i-a fost emis Ordinul nr. 218 din 22 noiembrie 2010 prin care a fost aprobată redobândirea cetățeniei române, aceasta depunând și jurământul de credință față de țară, la data de 20 decembrie 2010. Autoritatea intimată a depus la dosar înscrisurile doveditoare ale acestor susțineri. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este întemeiat, după cum se va arăta în continuare. Prin acțiunea dedusă judecății, reclamanta T.S.

a invocat refuzul nejustificat al pârâților de a răspunde unor solicitări succesive, în sensul de a i se comunica ordinul de respingere a cererii de redobândire a cetățeniei române. A susținut reclamanta că, în urma audienței la Direcția Cetățenie i s-a adus la cunoștință faptul că cererea sa a fost avizată negativ în ședința din 16 octombrie 2009 de către Comisia pentru Cetățenie. Din actele dosarului, astfel cum, în mod corect, a constatat instanța de fond, rezultă că prin O.U.G. nr. 5/2010 soluționarea cererilor privind acordarea, redobândirea, renunțarea sau retragerea cetățeniei române, revine în competența Autorității Naționale pentru Cetățenie, Ministerul Justiției nemaiavând atribuții în acest sens.

Schimbarea contextului legislativ a fost favorabilă reclamantei, în sensul că Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, în temeiul atribuțiilor conferite de lege a dispus reanalizarea cererilor de redobândire a cetățeniei, pentru care se dăduse aviz negativ și, în urma acestei proceduri, cererea reclamantei a fost avizată pozitiv. Față de această situație, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat din partea Autorității Naționale pentru Cetățenie, iar cererea reclamantei de comunicare a Ordinului de respingere a cererii de redobândire a cetățeniei române nu are niciun fundament juridic, având în vedere că un astfel de ordin nu a fost emis.

Pe de altă parte, în fața instanței de recurs, autoritățile pârâte au adus dovezi în sensul că, în prezent, recurentei-reclamante i s-a emis Ordinul de acordare a cetățeniei române nr. 218/P din 22 noiembrie 2010 (fila 21 dosar recurs), fiind depus și jurământul de credință față de România, situație care întărește temeinicia și legalitatea sentinței pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge recursul declarat de T.S., împotriva Sentinței civile nr. 4075 din 22 octombrie 2010 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2011.