ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 444/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a chemat in judecată pe pârâtul A.C., din Vălenii de Munte, Județul Prahova, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să constate existența calității acestuia de lucrător al Securității. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că numiții T.C.A. și I.G. au solicitat acestei instituții verificarea calității de lucrător al Securității în privința ofițerilor sau subofițerilor care au contribuit la instrumentarea dosarului lor. Reclamantul a precizat faptul că pârâtul, în calitate de căpitan în cadrul Inspectoratului Județean Prahova, Serviciul 3, a întreprins activități în scopul de a stabili natura relațiilor pe care unele persoane urmărite le aveau cu cetățeni străini.

În plus, pârâtul a luat măsuri împotriva persoanelor semnalate cu comentarii tendențioase la adresa conducerii partidului comunist. În opinia reclamantului, aceste activități desfășurate de pârât se înscriu printre cele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008. Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3500 din 10 decembrie 2008, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal. Pârâtul a formulat întâmpinare în cauză în care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, arătând în apărare că măsurile pe care le-a întreprins au avut un rol preventiv și au fost de natură să determine persoanele urmărite să respecte legislația română și să nu se lase antrenate în activități ostile țării.

În ceea ce privește folosirea resurselor umane, pârâtul a arătat că aceasta reprezenta o constantă a activității de informații, ea fiind utilă pentru contracararea activităților desfășurate de serviciile de spionaj, pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor teroriste. Referitor la măsurile de interceptare a corespondenței și convorbirilor telefonice, pârâtul a susținut că acestea nu au fost puse în executare, ci au avut un caracter pur formal. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1778 din 28 aprilie 2009, a admis acțiunea reclamantului și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securității. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța a reținut faptul că, în speță, sunt îndeplinite condițiile impuse de legiuitor, prin art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008, pentru a se putea constata calitatea reclamantului de,,lucrător al Securității". În concret, prima instanță a reținut faptul că pârâtul a avut calitatea de ofițer de informații pe profil de contraspionaj și a luat măsuri de urmărire informativă cu privire la o persoană care frecventa biblioteca Ambasadei SUA la București. Temeiul prelucrării informative a acestei persoane a fost simpla legătură cu cetățenii străini, fără ca din cuprinsul probelor existente să reiasă faptul că aceștia din urmă ar fi suspectați de acțiuni ostile îndreptate împotriva statului român. Prima instanță a apreciat că prelucrarea informativă a cetățeanului român, prin utilizarea metodelor și logisticii specifice serviciilor de informații și contrainformații, nu poate fi justificată de rațiuni ce privesc siguranța națională, după cum a susținut pârâtul.

Ca atare, nefiind justificată de un interes legat de siguranța națională, în condițiile prevăzute de art. 8 din C.E.D.O., supravegherea informativă a persoanei în cauză pe o perioadă de cel puțin 3 ani a avut ca efect evident îngrădirea dreptului la viață privată a acestuia, prin violarea secretului corespondenței. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, care a solicitat modificarea sa, în sensul respingerii acțiunii reclamantului. În primul motiv de recurs, încadrat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susține că hotărârea judecătorească contestată cuprinde motive contradictorii, fără a preciza în mod concret care sunt acestea. În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul arată că prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât, în speță, în speță nu sunt întrunite condițiile impuse de textul legal mai sus indicat. Mai precis, recurentul menționează faptul că întreaga activitate pe care a desfășurat-o în calitate de ofițer de informații pe profil de contraspionaj, atât anterior anului 1990, cât și ulterior, până în anul 2002, când a fost trecut în rezervă, s-a realizat cu respectarea deplină a prevederilor constituționale, legale și reglementare.

Recurentul susține că, în raport de dispozițiile Decretele Consiliului de Stat nr. 130 din 19 aprilie 1972 și nr. 121 din 3 aprilie 1978, ofițerii de contraspionaj aveau obligația legală de a organiza activitatea de informații pentru cunoașterea acțiunilor îndreptate împotriva statului român, iar îndeplinirea acestor atribuții nu se putea realiza decât prin întreprinderea unor măsuri specifice de cunoaștere, prevenire și contracarare a activităților ostile desfășurate de serviciile de spionaj străine împotriva României. Totodată, recurentul arată că măsurile pe care le-a întreprins în cazul reținut de instanța de fond au fost dispuse exclusiv în scop preventiv, respectiv pentru asigurarea protecției persoanei aflate în legătură cu cetățenii străini și pentru a contracara racolarea acesteia de către serviciile de spionaj care acționau contrar intereselor României.

În plus, recurentul mai precizează faptul că, din probele administrate în cauză, nu rezultă că a interceptat personal corespondența persoanei aflate în discuție pe o perioadă de 3 ani. Ca atare, recurentul opinează că nu se poate reține în sarcina sa violarea secretului corespondenței și nici îngrădirea dreptului la viață privată, după se menționează în considerentele sentinței atacate. În același sens, recurentul mai susține și faptul că persoana în cauză nu a suferit niciun fel de urmări datorită activităților pe care le-a desfășurat în cazul său. Analizând sentința recurată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: I. În speță, este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict juridic al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere. Instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. Cu alte cuvinte, prima instanță a prezentat motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa, precum și pe cele pentru care a înlăturat apărările formulate de pârât în cauză.

II. Nici motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. În mod corect, prima instanță a reținut faptul că, în speță, sunt îndeplinite condițiile impuse de legiuitor, prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se putea constata calitatea recurentului-reclamant de,,lucrător al Securității". 1. Persoana să aibă calitatea de ofițer sau subofițer al Securității sau al Miliției, cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989. În cauza de față, această condiție este îndeplinită, întrucât recurentul a avut calitatea de locotenent major, în anul 1977, iar ulterior de căpitan (1978 - 1979) în cadrul Inspectoratului Județean Prahova, Serviciul 3 (a se vedea filele 25 - 26 dosar T.B.).

2. În calitatea menționată la pct. 1 și în scopul susținerii puterii totalitar comuniste partea în cauză să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Înalta Curte consideră, în acord cu prima instanță, că și această condiție este îndeplinită în speța de față. Astfel, din cuprinsul notei de constatare din 2 septembrie 2008 (filele 9 - 12 dosar T.B.) și al înscrisurilor atașate la aceasta (filele 15 - 16 dosar C.A.B.), instanța de control judiciar reține că recurentul, în baza funcției pe care a deținut-o, a dispus măsuri de verificare asupra unei persoane semnalate cu relații cu cetățenii străini: - recontactarea persoanei urmărite, în scopul clarificării tuturor legăturilor sale cu străinătatea; - contactarea tatălui său ca urmare a dorinței acestuia de a discuta cu organele de securitate; - verificarea la organul de protocol a situației prezentate; - supravegherea prin mijloacele speciale ale U.M.

X București (unitate profilată pe interceptarea corespondenței); - menținerea în contact, în scop de influențare, dar și pentru a vedea dacă măsura avertizării și-a atins scopul. Pe parcursul urmăririi informative a persoanei în cauză, au fost puse în aplicare următoarele măsuri informative: supravegherea prin rețeaua informativă, interceptarea corespondenței și filajul. Înalta Curte apreciază că nu prezintă relevanță susținerea recurentului în sensul că nu a interceptat personal corespondența persoanei aflate în discuție, întrucât esențial este faptul că, în funcția pe care a avut-o, a dispus unității specializate efectuarea unei asemenea activități. De asemenea, după cum în mod corect a reținut și prima instanță, recurentul a luat măsuri de urmărire informativă și cu privire la o persoană care frecventa biblioteca Ambasadei SUA la București (a se vedea filele 27 - 28 dosar C.A.B.).

Aceste măsuri au constat în dirijarea unor informatori, interceptarea corespondenței, precum și a convorbirilor telefonice și au fost aduse la îndeplinire, după cum rezultă din raportul depus la filele 29 - 30 dosar C.A.B. Totodată, recurentul a dispus măsuri de urmărire informativă și a altei persoane, supravegheată pentru intenția de a se căsători cu un cetățean american, respectiv: - „investigații complexe la domiciliu, asupra comportării și preocupărilor sale, a identificării cercului de legături”; - „va fi semnalat la I.J. Ilfov în vederea încadrării sale informative la locul de muncă”; - „va fi verificat în evidențele U.M. X București și se va solicita supravegherea acestuia în continuare”.

Înalta Curte consideră că prima instanță a concluzionat în mod corect în sensul că prelucrarea informativă a cetățenilor români, prin utilizarea metodelor și logisticii specifice serviciilor de informații și contrainformații, nu poate fi justificată prin invocarea unor motive ce privesc siguranța națională. În concepția Înaltei Curți, activitățile desfășurate de recurent au încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, existente în legislația în vigoare la acel moment, cum ar fi: - dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor (art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice); - dreptul la secretul corespondenței, inviolabilitatea domiciliului, viața privată (art. 32 și art. 33 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice).

Pe acest aspect, este de menționat faptul că legea nu prevede condiția ca îngrădirea sau suprimarea drepturilor anterior individualizate să fie urmată de o măsură coercitivă împotriva persoanei urmărite, ci este suficient ca măsurile luate să conducă la nerespectarea acestor drepturi și libertăți fundamentale. În fine, dacă persoanele aflate în discuție erau urmărite pentru săvârșirea unor infracțiuni privind siguranța națională, conform susținerilor recurentului, cercetarea penală a acestora trebuia să se desfășoare tot cu respectarea drepturilor celor cercetați. În consecință, față de cele anterior expuse din care rezultă că soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.C. împotriva sentinței civile nr. 1778 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2010.