ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3362/2010

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș anularea scrisorii din 1 octombrie 2009 emisă de pârâtă prin care i s-a respins cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. La data de 14 decembrie 2009, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând anularea Deciziei nr. 703 din 16 noiembrie 2002 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să i se recunoască drepturile prevăzute de lege. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut la data de 14 august 1941 în localitatea Cogealac, județul Constanța, localitate în care părinții săi au fost strămutați, apreciind că îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în sensul că a făcut dovada calității de persoană strămutată în altă localitate, pentru a beneficia de drepturile conferite de această lege.

Mai arată că, pârâta în mod eronat a soluționat cererea sa printr-o scrisoare și nu printr-o hotărâre, neavând în vedere actele noi depuse în susținerea acesteia, și faptul că atât Decizia nr. 703/2002 cât și adresa din 2009 nu indică motivele respingerii cererii sale. Totodată, a precizat că sora sa a beneficiat de toate drepturile prevăzute de actul normativ sus menționat. Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării acțiunii. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii. Hotărârea instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 448 din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității formulării acțiunii împotriva adresei emisă la 1 octombrie 2009 de pârâtă, a admis acțiunea și a anulat adresa din 1 octombrie 2009, obligând pârâta să emită o hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile prevăzute de art. 2 din același act normativ, începând cu 1 octombrie 2009. Pentru a pronunța o astfel de soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În privința excepției tardivității formulării acțiunii, instanța a reținut că nu este întemeiată în raport de faptul că în prezenta cauză se contestă adresa din 1 octombrie 2009 emisă de pârâtă, adresa care a fost comunicată reclamantei la data de 5 octombrie 2009, iar acțiunea a fost introdusă la 3 noiembrie 2009, deci în termenul legal prevăzut de lege.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că în anul 2002 reclamanta s-a adresat pârâtei cu o cerere de recunoaștere a calității de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 105/1999, cerere care a fost respinsă de pârâtă prin Decizia nr. 703 din 16 noiembrie 2002, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000 și art. 2 din H.G. nr. 127/2002. A reținut Curtea de apel că reclamanta s-a adresat din nou pârâtei, la 21 septembrie 2009, cu o cerere prin care a solicitat revizuirea Deciziei nr. 703 din 16 noiembrie 2002, iar pârâta i-a răspuns prin adresa din 1 octombrie 2009 în sensul că se respinge solicitarea sa întrucât hotărârea a cărei revizuire se dorește este definitivă, nefiind atacată cu contestație la instanța competentă.

Judecătorul fondului a constatat că în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 189/2000, pârâta avea obligația să soluționeze cererea reclamantei printr-o hotărâre motivată, iar nu printr-o adresă. De asemenea, a constatat că adresa în litigiu are caracterul unui act administrativ pentru că produce efecte juridice în ceea ce privește statutul reclamantei, consecințele acesteia vătămându-i un drept legitim. Curtea de apel a reținut că reclamanta nu era născută la momentul la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea Cogealac însă s-a născut în perioada refugiului acestora. Chiar dacă reclamanta nu era născută sau concepută la momentul strămutării părinților săi, fiind născută în perioada în care aceștia au fost strămutați, această stare de fapt nu înlătură consecințele pe care strămutarea părinților săi a avut-o asupra împrejurărilor în care reclamanta a fost nevoită să trăiască, din momentul nașterii sale.

Astfel, strămutarea părinților reclamantei a determinat abandonarea de către aceștia a tuturor bunurilor imobile deținute în zona de unde au fost alungați, aceștia fiind lipsiți de o parte importantă din averea lor coroborată cu lipsa unei locuințe în zona în care au fost nevoiți să se refugieze lipsuri care nu au putut fi remediate în perioada scurtă care a trecut de la momentul strămutării și până la nașterea reclamantei. Instanța de fond a apreciat că reclamanta beneficiază de statutul părinților săi de refugiați, având în vedere că a fost afectată de această formă de persecutare la care au fost supuși părinții săi. De asemenea, apare ca fiind formală recunoașterea statutului de persoană strămutată în raport cu împrejurarea că strămutarea a avut loc sau nu în perioada legală de concepție.

Din acest punct de vedere, consideră că nașterea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 se raportează la data intrării în vigoare a acestui act normativ și, eventual, la data depunerii cererii de acordare a acestor drepturi, iar nu la data concepției persoanei în cauză. Data concepției persoanei în cauză poate fi avută în vedere la determinarea statutului de persoană strămutată, însă nu poate fi considerată ca un criteriu de excludere de la acordarea acestui statut. Cererea de recurs. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Timiș, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta arată că sentința atacată a fost pronunțată cu interpretarea eronată a probelor și a legislației privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive etnice cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945. În privința excepției de tardivitate a formulării acțiunii, susține că Hotărârea din 16 noiembrie 2002 de respingere a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, modificată, i-a fost comunicată reclamantei la data de 26 noiembrie 2002, iar aceasta din urmă nu a formulat contestație în termenul legal de 30 de zile. Pe fondul cauzei, arată că potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G.

nr. 105/1999, reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu astfel că nu are dreptul să beneficieze de prevederile art. 1 din același act normativ, întrucât este născută la 14 august 1941 în localitatea Cogealac, județul Constanța, iar părinții acesteia au fost refugiați din comuna Rogojina, județul Caliacra la data de 15 septembrie 1940, conform actului numit „Situație de avere imobilă rurală” eliberat de Arhivele Naționale. Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, în mod corect a reținut că reclamanta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și art. 2 din H.G nr. 127/2002, având în vedere că la 15 septembrie 1940, când s-au strămutat părinții săi, reclamanta nu era nici concepută, astfel că nu se poate prezuma că beneficiază de același statut ca și al părinților, pentru că s-a născut la un interval de 11 luni de la strămutare.

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 a avut în vedere și Precizările din 12 septembrie 2002 și din 26 septembrie 2002 emise de către C.N.P.A.S. Recurenta consideră că reclamanta ar fi putut beneficia de drepturile conferite de Legea 189/2000 în cazul în care s-ar fi născut în intervalul de 300 de zile de la data refugiului părinților săi, însă aceasta s-a născut la aproximativ 334 de zile după refugiul părinților săi. Soluția și considerentele instanței de recurs. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestație la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că Hotărârea din 16 noiembrie 2002 de respingere a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, modificată, emisă de pârâtă, a fost comunicată reclamantei la data de 26 noiembrie 2002, iar aceasta din urmă a formulat contestație împotriva acesteia la data de 3 noiembrie 2009, depășind cu mult termenul de 30 de zile prevăzut de lege. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 sus menționate au caracter imperativ, în sensul că nerespectarea termenului prevăzut expres are ca efect decăderea din drepturi. De altfel, prin Decizia nr. 32 din 16 aprilie 2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că hotărârea Comisiei pentru aplicarea O.G.

nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare. Așa fiind, Înalta Curte constată că intimata - reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile procedurale prevăzute de lege în termenul arătat, instanța de fond în mod greșit respingând excepția tardivității formulării acțiunii. În consecință, în raport de cele reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul va fi admis și sentința atacată va fi modificată în sensul respingerii acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 448 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.