ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 13/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 13/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 229 din 26

noiembrie 2012 a Tribunalului Satu Mare,

în

baza art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. raportat la art. 74, 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.V.,

administrator la SC V.M. SRL Satu Mare, fără antecedente penale, pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la pedeapsa de 5 ani închisoare și

interzicerea pe o perioadă de 3 ani a exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza II, lit. b) și c), potrivit art. 65 C. pen.

În baza art. 71

C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza II, lit. b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art.

14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 1392 C. civ., a fost obligat inculpatul

la plata sumelor pentru care există constituire de parte civilă în cauză, cu

titlu juridic despăgubiri civile, după cum urmează: 145.825,04 lei către SC I.G.

SRL, cu sediul în Negrești Oaș; 151.023,01 lei către SC C.C. SRL; 62.711,91 lei

către SC T.P. SRL, cu sediul în Satu Mare; 63.812,99 lei către SC B.S.S. SRL cu

sediul în Satu Mare; 35.745,23 lei către SC A. SRL cu sediul în Baia Mare, str.

Mărgeanului; 92.385,73 lei către SC H.D. SRL, cu sediul în Baia Mare, str.

Bogdan Vodă; 48.420,53 lei către SC P. SRL Satu Mare, cu sediul în Satu Mare,

str. Bujorului;

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000

lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 189

C. proc. pen., s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului

de Avocați

Satu Mare a sumei de 200 lei

reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu av. D.I., conf. deleg. nr. 1785/2011.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Tribunalul Satu Mare a reținut următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare nr. 134/P/2010 a

fost trimis în judecată inculpatul B.V., pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt,

s-a reținut că inculpatul B.V., administrator la SC V.M. SRL, cu sediul în loc.

Negrești Oaș, str. Garoafelor, jud. Satu Mare, având ca principal obiect de

activitate comercializarea de obiecte sanitare și instalații termice, a

desfășurat prin societatea pe care a administrat-o, relații comerciale cu

diferiți furnizori, fiind încheiate contracte, prin care s-au stabilit diferite

termene și modalități de plată a materialelor cumpărate, emițând în acest sens

instrumente bancare ce au fost refuzate la plată în perioada decembrie 2009 - ianuarie

2010, după cum urmează:

Colaborarea

dintre societatea administrată de inculpat și SC I.G. SRL a început din anul

2008, constând în furnizarea de produse hidro sanitare, plata acestora

realizându-se la facturare. întrucât, în cursul lunii iulie 2009, B.V. a

solicitat termene de plată pentru mărfurile cumpărate, cele două societăți au

încheiat Contractul de furnizare marfă din 18 august 2009, conform căruia

cumpărătorul se obliga să achite, până la data de 17 decembrie 2009, facturile

fiscale întocmite de vânzător, sens în care inculpatul a emis biletul la ordin,

prin procesul verbal de predare-primire din 10 decembrie 2009.

Până la data

scadenței biletului la ordin emis, SC V.M. SRL a înregistrat solduri în valoare

totală de 178.336,67 lei, conform facturilor fiscale emise de vânzător, iar la

data de 17 decembrie 2009, când instrumentul e introdus în circuitul bancar, a

fost refuzat la plată din lipsă parțială de disponibil, fiind achitată doar

suma de 11.511,63 lei. Prin executare silită, SC I.G. SRL a reușit să mai

recupereze suma de 20.000 lei, rămânând un sold de 145.825,04 lei, sumă cu care

societatea s-a constituit parte civilă în cauză.

Reprezentantul

SC I.G. SRL, C.D., a arătat în declarația sa faptul că, începând cu data de 11

decembrie 2009, inculpatul nu i-a mai răspuns la telefon, motiv

pentru

care s-a deplasat la magazinul SC V.M. SRL din Negrești Oaș, unde a constat că

pe rafturi este expusă foarte puțină marfă, iar din discuțiile purtate cu

diferite persoane a aflat ca B.V. a plecat din oraș, având datorii foarte mari

la furnizori.

La data de 20

octombrie 2009, SC V.M. SRL a încheiat cu SC T.P. SRL contractul de

comercializare, conform căruia clientului i s-a stabilit o cifră de afaceri de

20.000 lei pentru anul 2009, stabilindu-se ca modalități de plată biletul la

ordin sau fila CEC ce va fi emisă la facturare, cu un termen de scadență de 45

de zile. De la momentul încheierii contractului, clientului i-au fost emise un

număr de 10 facturi, pentru a căror plată inculpatul a emis două bilete la

ordin și 7 file CEC, toate aceste instrumente fiind completate în totalitate de

inculpat, iar la scadență au fost introduse în circuitul bancar, fiind refuzate

la plată din lipsă de disponibil. Din cele 10 facturi emise de SC V.M. SRL,

începând cu octombrie 2009, a fost achitată o singură factură, cu filă cec, așa

cum a rezultat din fișa clientului, rămânând un sold în valoare totală de

62.711,91 lei, sumă cu care SC T.P. SRL s-a constituit pate civilă în cauză.

Cu SC B.S. SRL,

SC V.M. SRL a derulat relații comerciale din anul 2008 și întrucât a fost

considerat un client bun, achitând facturile în termenele stabilite, la data de

16 iulie 2009, între cele două societăți a fost încheiat Contractul de

vânzare-cumpărare prin care s-a stabilit un termen de plată de 45 de zile de

facturare, plata efectuându-se cu bilete la ordin sau file CEC. Conform

contractului, cumpărătorul se obliga să predea o filă CEC avalizată, sens în

care s-a întocmit, la aceiași dată, procesul verbal de predare-primire a filei

cec.

Conform

declarației reprezentantului punctului de lucru din Satu Mare al SC B.S. SRL, P.T.,

de la data încheierii contractului și până în cursul lunii noiembrie 2009,

relația cu SC V.M. SRL s-a derulat normal, clientul înregistrând solduri. în

perioada noiembrie - decembrie 2009, inculpatul a început să solicite produse

cu valoare mai mare decât de obicei, asigurându-l pe P.T. că are comenzi pentru

produsele solicitate și, deoarece la începutul lunii decembrie 2009, figura cu

restanțe în valoare de 63.812,99 lei, ca urmare a neachitării facturilor emise,

în termenele stabilite prin contract, susnumitul s-a deplasat la sediul SC V.M.

SRL, unde a fost asigurat de inculpat că dispune de disponibil în cont și că

urmează să mai

încaseze sume de bani de la clienți,

care vor acoperi sumele datorate. Tot din declarația acestuia, a rezultat că,

începând cu data de 11 decembrie 2009, B.V. nu i-a mai răspuns la telefon, fapt

pentru care s-a deplasat la sediul SC V.M. SRL, unde din discuțiile avute cu

vânzătoarea, a aflat ca B. e plecat în străinătate, astfel că, la data de 23

decembrie 2009, a completat fila CEC lăsată garanție la încheierea contractului

și a introdus-o în circuitul bancar, fiind refuzată la plată din lipsă de

disponibil.

Prejudiciul

s-a ridicat la suma de 63.812,99 lei, sumă cu care SC B.S. SRL s-a constituit

parte civilă în proces.

Relațiile

comerciale derulate de societatea administrată de inculpat cu SC C.C. SRL

Negrești Oaș au început în ianuarie 2009 și au constat în furnizarea de

instalații sanitare, plata acestora efectuându-se în termen de 30 de zile de la

facturare, cu bilete la ordin. în cursul lunii noiembrie, B.V. s-a prezentat la

SC C.C. SRL, solicitând mai multe produse ca de obicei, motivându-și comenzile

prin faptul ca are de executat unele lucrări. Deoarece i-a câștigat încrederea

în perioada în care au avut relații comerciale, B.I., administratorul SC C.C.

SRL, a fost de acord să furnizeze SC V.M. SRL comenzi mai mari, stabilind cu

inculpatul termene de plată de 30 de zile de la facturare, pentru a căror plată

acesta emitea bilete la ordin completate în totalitate și avalizate. în această

perioadă, au fost facturate către SC V.M. SRL un număr de 13 facturi, pentru a

căror plată au fost emise bilete la ordin, care la data scadenței au fost introduse

în circuitul bancar și refuzate la plată, acestea având o valoare totală de

151.023,01 lei, sumă cu care SC C.C. SRL s-a constituit parte civilă în cauză.

La data de 06

martie 2008, SC A. SRL Baia Mare a încheiat cu SC V.M. SRL Contractul de vânzare-cumpărare,

având ca obiect comercializarea de produse distribuite de SC A. SRL, conform

căruia plata se face la facturare. Din luna august 2009, relația cu SC V.M. SRL

a fost preluată de numitul F.S., agent de vânzări, care a arătat că, până la

momentul preluării clientului, relația comercială dintre cele două societăți

s-a derulat normal. în cursul lunii octombrie, B.V. a solicitat sa efectueze

plăți la termen, fapt pentru care a fost încheiat actul adițional la contractul

original, din 19 octombrie 2009, prin care se stipulează ca plățile se fac la

termen de 30 de zile, prin bilete la ordin, ocazie

cu

care s-a întocmit și un proces verbal de predare-primire a filei cec „ca și

garanție de bună plată la contractul de colaborare dintre cele două societăți".

După încheierea actului adițional, s-au emis mai multe facturi către SC V.M.

SRL, pentru fiecare emițându-se bilete la ordin cu termen scadent la 30 de zile

de la data facturării, ultimele 6 bilete la ordin emise de client fiind

refuzate la plată din lipsă de disponibil în cont, fapt pentru care

reprezentanții SC A. SRL au introdus la plată și fila cec lăsată garanție și

completată cu suma ce reprezintă totalul biletelor la ordin refuzate la plată,

respectiv 35.745,23 lei, și aceasta fiind refuzată la plată de către bancă din

lipsă de disponibil în cont. SC A. SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu

suma de 35.745,23 lei.

SC V.M.

SRL a derulat relații comerciale cu SC H.D. SRL, încă din anul 2008, aceste

relații desfășurându-se fără probleme. în luna noiembrie 2009, B.V. a solicitat

reprezentanților societății cantități mai mari de marfă decât de obicei,

motivând ca urmează să efectueze o lucrare mai mare, cerând, de asemenea, ca

termenul de plată să se fixeze la 45 de zile de la facturare cu bilet de ordin.

Având în vedere cele de mai sus, la data de 03 noiembrie 2009, s-a încheiat un

contract de vânzare-cumpărare în care, la titlul „Condiții de plată

”

, se stipulează că vânzătorul predă

cumpărătorului cu titlu de garanție fila CEC. Din declarația numitului S.R.,

reprezentantul SC H.D. SRL, în relația cu SC V.M. SRL, a rezultat că, în

perioada 03 noiembrie 2009 - 26 noiembrie 2009, societatea al cărui agent de

vânzare este, a livrat marfă către societatea N., pentru care au fost întocmite

un număr de 6 facturi fiscale, pentru fiecare din ele fiind emise de către

inculpat bilete la ordin, completate în totalitate, instrumente care, la data

scadenței, au fost refuzate la plată din lipsă de disponibil în cont. Valoarea

totală a prejudiciului cauzat SC H.D. SRL, prin refuzul la plată a

instrumentelor bancare s-a ridicat la suma de 92.385,73 lei, cu care societatea

s-a constituit parte civilă în cauză.

După începerea

urmăririi penale, reprezentanții SC P. SRL Satu Mare au depus plângere la I.P.J

Satu Mare, împotriva reprezentantului SC V.M. SRL, solicitând tragerea la

răspundere penală a învinuitului B.V., pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune, constând în aceea că, în perioada 17 noiembrie 2009 - 10 decembrie

2009, a achiziționat mărfuri pentru care au fost emise un număr de 8 facturi

fiscale în valoare totală de 48.420,53 lei, pentru a căror plată s-au emis 5

bilete la ordin, cu scadență la 30 de zile de la facturare. Astfel, prin

Ordonanța procurorului din 09 februarie 2011, din Dosarul nr. 134/P/2010, s-a

dispus extinderea cercetărilor asupra faptelor sesizate de SC P. SRL.

Agentul

de vânzări al SC P. SRL, care se ocupa de relația comercială cu SC V.M. SRL,

numitul G.N., a declarat că aceste relații datează, din 2008, termenele

plăților efectuându-se în funcție de vânzările realizate. La preluarea acestui

client, în aprilie 2009, agentul a stabilit cu inculpatul ca, la livrare și

facturare, să se emită un bilet la ordin. În perioada noiembrie - decembrie

2009, SC V.M. SRL a comandat mai multă marfă decât de obicei, fapt pentru care

agentul de vânzări a discutat cu administratorul societății la care lucrează,

pentru a stabili dacă acceptă livrarea comenzilor solicitate, acesta acceptând,

după ce, în prealabil, a discutat cu diverși furnizori sătmăreni care l-au

asigurat că SC V.M. SRL este client serios.

Prejudiciul

total realizat ca urmare a refuzului la plată a biletelor la ordin emise de

inculpat s-a ridicat la suma de 48.420,53 lei, sumă cu care societatea s-a

constituit parte civilă.

În cauză au

fost audiate și numitele P.C.D. și F.M.A., vânzătoare la magazinul SC V.M. SRL,

situat în Negrești Oaș str. Garoafelor, jud. Satu Mare, acestea arătând că, în

perioada octombrie-noiembrie 2009, administratorul societății a crescut

valoarea comenzilor către societățile furnizoare, iar ca urmare a creșterii

limitei de credit, s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu aceștia,

stabilindu-se prin acte întocmite diferite termene de plată. La furnizarea

mărfurilor și emiterea facturilor fiscale se emiteau și instrumente de plată,

bilete la ordin sau file cec completate de obicei de inculpat și, uneori, de

numita F.M.A., care avea printre atribuțiunile de serviciu și întocmirea

contabilității primare a societății, instrumentele de plată fiind semnate de

către B.V. după ce, în prealabil, le verifica. încasările zilnice ale

magazinului erau predate administratorului care, de obicei, le depunea la

bancă, acestea crescând considerabil în perioada octombrie-noiembrie 2009 și ca

urmare a faptului că B.V. a dispus reducerea adaosului comercial pe care

magazinul îl percepea, de 30% la 10-15%.

La

începutul lunii decembrie, B.V. a apelat-o telefonic pe numita F.M.A.,

comunicându-i că se deplasează în Germania pentru a-și achiziționa un

autoturism și că de magazin se va ocupa fratele său, B.V., care va ridica

încasările zilnice.

După plecarea

inculpatului, la data de 16 decembrie 2009, după încheierea programului

magazinului și plecarea vânzătoarelor, numitul B.V., împreună cu numitul V.C. (cumnatul

fraților B.), administrator la SC U.G. SRL Alba Iulia, au ridicat și

transportat din magazie marfă, fapt pentru care, în cursul zilei următoare,

văzând că din magazinul societății a fost ridicată marfă, cele două angajate au

decis să facă un inventar, constatând că în incinta magazinului se mai afla

marfă în valoare de aproximativ 20.000 - 30.000 lei. După ce au întocmit

inventarul, B.V. le-a comunicat celor doua angajate că, în perioada 18

decembrie 2009 - 04 ianuarie 2010, sunt libere, magazinul fiind închis pe

perioada sărbătorilor, acestea predându-i și cheile magazinului. După

sărbătorile de iarnă, cele doua angajate nu au mai fost chemate la muncă nici

de inculpat, nici de fratele acestuia și nici nu s-au mai întâlnit cu cei doi,

fiind apelate telefonic doar de reprezentanții furnizorilor care le-au

comunicat faptul că instrumentele de plată emise de B.V. au fost refuzate la

plată.

În cauză a

fost audiat și numitul V.C., administrator la SC U.G. SRL Alba Iulia, care a

arătat că între societatea sa și cea a inculpatului au existat relații

comerciale, costând în livrare de mărfuri către SC V.M. SRL, fără a fi întocmit

contract de vânzare-cumpărare și a recunoscut că s-a deplasat în Negrești Oaș

la sediul SC V.M. SRL, pentru a ridica mărfuri, întocmindu-se în acest sens

ordine de compensare și facturi. Acesta a mai arătat că nu are cunoștință

despre locul în care se află inculpatul B.V. și fratele său B.V.

De

asemenea, a fost audiată și numita B.T., sora inculpatului, care a declarat că

nu are cunoștință despre relațiile comerciale derulate de fratele său, B.V.,

prin societatea pe care o administra în Negrești Oaș, arătând că pe acesta l-a

văzut ultima oară în cursul lunii august 2009, când l-a vizitat la domiciliul

său din Negrești Oaș.

Ca

urmare a cercetărilor efectuate în cauză, s-a constatat faptul că, la data de

11 decembrie 2009, la O.R.C. Satu Mare, s-a înregistrat cererea de retragere din

societate a administratorului B.V. și numirea ca administrator al SC V.M. SRL a

numitului O.E.S.

Fiind audiat,

acesta a declarat că, în luna octombrie sau noiembrie 2009, în timp ce se afla

într-un bar din loc. Ghelari, a auzit o discuție dintre două persoane de sex

masculin, care căutau o persoană care să cumpere o societate comercială, pe

care ulterior să le-o vândă lor, această persoană urmând să încaseze o suma de

bani. O. le-a spus acestora că este dispus să facă intermedierea, fapt pentru

care, a doua zi, împreună cu încă două persoane, s-a deplasat la Satu Mare,

unde s-au întâlnit cu numitul B.V., s-au deplasat la un notar public, unde s-au

semnat niște documente prin care O. prelua SC V.M. SRL. Acestuia, B.V. i-a

comunicat faptul că societatea are ca obiect de activitate construcții și

amenajări interioare, fără să-i dea detalii despre situația financiară a

societății, neprimind niciun fel de act din cele ce le-a semnat.

La data de 21

decembrie 2009, s-a înregistrat la O.R.C. Satu Mare cererea de opoziție

împotriva hotărârii de modificare a SC V.M. SRL, depusă de D.C., administrator

la SC I.G. SRL.

Inculpatul B.V.

nu a fost audiat în cauză, acesta fiind citat procedural la domiciliul său din

Alba Iulia.

Având în

vedere cele expuse mai sus, s-a considerat că, prin activitatea desfășurată de

inculpat, acesta a urmărit să-și creeze imaginea unui client solvabil, pentru

că ulterior, după ce a câștigat încrederea furnizorilor săi, i-a determinat pe

aceștia sa-i furnizeze mărfuri în condiții favorabile, cu plăți prin

instrumente bancare la termen de plată mai mari decât anterior. Acesta și-a

pregătit cu meticulozitate întreaga activitate infracțională, reușind să

determine în aceeași perioadă furnizorii să-i acorde limite de credit

favorabile, ca urmare a contractării unor lucrări, timp în care a redus adaosul

comercial cu care lucra magazinul său, de la 30% la 10-15%. De asemenea, la

momentul în care au început sa intre la scadență instrumentele bancare emise,

acesta a părăsit orașul Negrești Oaș, furnizorii nemaiputând lua legătura

telefonic cu el, acesta căutând să cesioneze societatea unei alte persoane.

Valoarea

totală a prejudiciului cauzat ca urmare a săvârșirii infracțiunii reținute în

sarcina inculpatului s-a ridicat la suma de 599.924,44 lei.

Din fișa de

cazier judiciar a rezultat că inculpatul nu are antecedente penale.

S-a stabilit

că fapta inculpatului, de a achita mărfurile prin instrumente bancare pentru a

căror decontare nu avea disponibil în bancă, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 215 alin. (3), (4)

și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul B.V.,

în calitatea sa de administrator al SC V.M. SRL Negrești Oaș, în perioada

noiembrie-decembrie 2009, în baza aceleași rezoluții infracționale, a emis un

număr de 7 instrumente bancare către diferite societăți comerciale, care la

depunerea lor în bancă au fost refuzate pentru lipsă totală de disponibil în

cont, cauzând astfel diferiților agenți economici cu care a avut relații

comerciale, un prejudiciu total în sumă de 599.925,44 lei.

Cu toate că a

fost legal citat, inculpatul nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de

judecată acordate în cauză. Din procesele verbale de executare a mandatelor de

aducere emise pe numele acestuia, atât de la adresa din Alba Iulia, cât și din

Negrești Oaș, a rezultat că nu se cunoaște locul unde s-ar afla, iar potrivit

relațiilor comunicate de la Oficiul Român pentru Imigrări, s-a aflat ultimul

domiciliu din Republica Moldova al inculpatului, sens în care s-a dispus

citarea la respectiva adresă, însă acesta nu a înțeles să răspundă chemărilor

instanței.

În aceste

condiții, cauza a fost soluționată în lipsa inculpatului, cum de altfel a fost

desfășurată și urmărirea penală, inculpatul neputând fi audiat nici în acest

stadiu procesual.

În cadrul

cercetării judecătorești s-a procedat la readministrarea nemijlocită a

probatoriului administrat în cadrul urmăririi penale, fiind reaudiați astfel

administratorii societăților comerciale care au derulat activități comerciale

cu societatea administrată de inculpat, declarațiile acestora aflându-se

atașate la dosarul cauzei.

Din

cuprinsul acestor declarații, instanța a reținut, în fapt, următoarele aspecte:

În ceea ce

privește colaborarea dintre SC V.M. SRL Negrești Oaș și SC B.S. SRL, potrivit

declarației date de martorul P.T., reprezentantul zonal al firmei, cu ocazia

discuțiilor

pe care acesta le-a avut cu inculpatul pe marginea celor două bilete la ordin

scadente, inculpatul i-a dat asigurări că nu va exista niciun fel de problemă

și că banii există în bancă. La scurt timp de la această discuție, care a avut

loc la data de 10 decembrie 2009, societatea a fost înștiințată de faptul că nu

există disponibil în contul SC V.M. SRL și încercând reprezentantul zonal să ia

legătura cu inculpatul, a găsit magazinul acestuia gol, negăsind și neputând

lua legătura cu niciuna dintre persoanele care anterior își desfășuraseră

activitatea în cadrul societății inculpatului.

Directorul de

vânzări al SC T.P. SRL, numitul C.C.I., a cărui declarație se află la fila 54

din dosar, a arătat că a derulat relații comerciale cu societatea administrată

de inculpat câteva luni bune, fără niciun fel de probleme, acestea începând să

apară la finele anului 2009, însă nici lui și nici celorlalți colaboratori

inculpatul nu le-ar fi comunicat că are probleme financiare, aspect pe care l-a

confirmat și martorul S.M.D., în declarația de la fila 60, acesta din urmă

evidențiind faptul că, valoric, marfa achiziționată era aproape identică,

neexistând astfel niciun fel de suspiciune cu privire la o eventuală intenție a

inculpatului de a-i frauda.

Această ultimă

reținere din declarația martorului S. a fost, însă, contrazisă de martorul G.G.,

agent comercial la SC P. SRL, care, în declarația de la fila 61 din dosar, a

arătat că tocmai acest aspect a fost cel care i-a ridicat semne de întrebare,

respectiv că, spre finele colaborării, cantitatea de marfă solicitată era mult

mai mare decât cea pe care o comandase anterior, motiv pentru care martorul,

care deținea doar funcția de agent vânzări, a solicitat acceptul patronului

societății pentru a putea onora comenzile inculpatului, accept care, după unele

verificări ale patronului, a fost dat.

În cauză s-a

procedat la audierea martorului B.I., administratorul SC C.C. SRL, iar din

declarația acestuia, aflată la fila 99 din dosar, instanța a reținut că între

această societate și firma inculpatului au existat, începând cu anul 2007,

relații comerciale, derulate fără niciun fel de probleme, însă, la finele

anului 2009, inculpatul a mărit comenzile lansate firmei partenere, iar la

momentul la care s-a verificat situația soldului și s-a constatat că debitul

depășește un miliard și jumătate, s-a luat măsura sistării livrărilor către

firma din Negrești. Martorul a mai arătat că a încercat să recupereze o parte

din datorie prin marfa existentă în magazin, însă încercările lui s-au soldat

cu un eșec total, magazinul fiind golit peste noapte.

Numitul S.R.,

agent de vânzări la SC H.D. SRL, în declarația dată la fila 100 din dosar, a

arătat că are cunoștință de relațiile comerciale care s-au derulat pe parcursul

mai multor ani între firma al cărui angajat era și societatea administrată de

inculpat, că nu a existat nicio problemă în această relație, însă la finele

lunii noiembrie 2009, inculpatul i-a solicitat o ofertă pentru achiziționarea

mai multor centrale termice și cum valoarea era mult mai mare decât cea

contractată obișnuit, l-a îndrumat la directorul comercial, cei doi convenind

asupra clauzelor contractuale legate de această comandă.

Martorul

a mai relatat că el a fost cel care a preluat instrumentul de plată emis de

inculpat, care însă nu s-a plâns niciun moment că ar avea probleme financiare,

dimpotrivă, i-a dat asigurări că totul merge bine, că are vânzări și încasări,

astfel încât nu a existat niciun indiciu care să fi putut indica faptul că

marfa nu va fi achitată.

La interval de

o săptămână de la ultima livrare, când a trecut din nou pe la firma din

Negrești Oaș, martorul a găsit magazinul gol, iar vizita la magazin a făcut-o

tocmai pentru faptul că auzise de la colaboratori de ai lor faptul că

societatea administrată de inculpat are probleme, astfel că a fost introdus și

cecul în bancă, primindu-se răspunsul negativ.

S-a

constatat că, la fila 101 din dosar, se află declarația martorului F.S., agent

de vânzări la SC A. SRL Baia Mare, care a relatat faptul că, la nivelul anului

2009, când s-a angajat el la societatea mai sus arătată, aceasta se afla în

relații comerciale cu firma inculpatului de mai bine de doi ani, neexistând

niciun fel de probleme, marfa achiziționată de inculpat era achitată în

numerar, însă, spre finele anului 2009, la solicitarea acestuia din urmă, s-a

convenit asupra plății mărfii prin instrumente de plată. Martorul a mai arătat

că ultima comandă lansată de inculpat a fost de instalații pentru 24 de

apartamente, iar la depunerea cecului în bancă, acesta a fost refuzat la plată.

Administratorul

SC I.G. SRL, numitul C.D., în declarația de la fila 135 din dosar, a arătat că

a derulat relații comerciale cu firma inculpatului o perioadă mai lungă de

timp, la început cantitatea de marfă achiziționată a fost mai mică, însă

treptat

acesta s-a mărit, iar probleme pe marginea achitării contravalorii mărfii au

început să apară spre finele anului 2009. în opinia martorului, întreaga

activitate a inculpatului a fost premeditată, dovadă și modul la care acesta,

peste noapte, a fost de negăsit, iar magazinul gol.

Prin comisie

rogatorie s-a procedat la audierea martorului V.C., cel care a ridicat marfa

din magazinul inculpatului aflat în localitatea Negrești Oaș, acesta arătând că

lucrul respectiv s-a făcut în prezența fratelui inculpatului, pentru o datorie

pe care inculpatul o avea la o persoană, martorul nefăcând altceva decât să

ajute acel creditor al inculpatului în recuperarea banilor.

Tot în

calitate de martor au fost audiate cele două angajate ale inculpatului,

numitele F.M. și P.C.D., care, în declarațiile aflate la filele 77, 78 din

dosar, au arătat că nu cunoșteau faptul că societatea ar fi avut greutăți financiare,

încasările zilnice erau predate inculpatului, iar după plecarea acestuia, mai

mulți furnizori le-au contactat, însă ele nu au știut ce să le spună pentru că

nu cunoșteau nimic despre inculpat, acesta spunându-le doar că pleacă în

concediu.

Analiza

declarațiilor martorilor audiați în cadrul cercetării judecătorești,

coroborarea între ele a acestora, au confirmat, fără niciun fel dubiu, că

inculpatul a premeditat întreaga activitate infracțională, iar fapta de a

achiziționa cantitatea de marfă, a cărei valoare se ridică la suma totală de

559,924,44 lei și de a emite instrumente de plată pentru aceasta, cunoscând că

nu are disponibil în bancă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de înșelăciune, astfel cum este prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 215

alin. (3), (4) și (5) C. pen.

Reținând

vinovăția inculpatului în comiterea faptei, instanța de fond a dispus

condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, însă, la stabilirea cuantumului

pedepsei care i-a fost aplicată, s-a avut în vedere că inculpatul se află la

primul contact cu legea penală și, astfel, chiar în condițiile în care nu a

fost prezent la niciunul dintre termenele de judecată acordate în cauză, s-au

reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 74, 76 C.

pen. cu consecința reducerii limitelor pedepsei.

Dată

fiind valoarea ridicată a prejudiciului cauzat, numărul mare a persoanelor

păgubite, atitudinea inculpatului, instanța de fond a dispus condamnarea

acestuia la o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu executare prin privare de

libertate, apreciind că

doar această modalitate de executare

este în măsură să contribuie la îndreptarea și reeducarea inculpatului.

Alăturat acesteia, i-a fost aplicată inculpatului și pedeapsa complementară a

interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b)

și c) C. pen., pe o durată de trei ani.

Făcând în

cauză aplicarea prevederilor art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului

exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) și c) C. pen.

pe durata executării pedepsei.

Latura civilă

a cauzei a fost soluționată în temeiul prevederilor art. 14, 346 C. proc. pen.,

prin raportare la dispozițiile art. 1392 C. civ., sens în care a fost obligat

inculpatul la plata sumelor pentru care există constituire de parte civilă în

cauză, cu titlu juridic despăgubiri civile.

împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul B.V.,

solicitând admiterea căii de atac,

desființarea hotărârii apelate, în sensul de a se dispune achitarea sa, conform

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în

subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate de către instanța de fond.

Prin

decizia penală nr. 57/ A din 18 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori,

în

baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul

penal declarat de inculpatul B.V. împotriva sentinței penale nr. 229 din 26

noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, care a fost menținută în

întregime.

A fost obligat

apelantul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, cheltuieli

judiciare în apel.

Examinând

sentința apelată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform art.

371 alin. (2) și art. 378 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat

că aceasta este legală și temeinică, iar apelul declarat de inculpat este

neîntemeiat.

S-a reținut

că, din actele și lucrările aflate la dosar rezultă, în fapt, că inculpatul B.V.,

administrator la SC V.M. SRL, cu sediul în loc. Negrești Oaș, str. Garoafelor,

jud. Satu Mare, având ca principal obiect de activitate comercializarea de

obiecte sanitare și instalații termice, a desfășurat, prin societatea pe care a

administrat-o, relații comerciale cu diferiți furnizori, fiind încheiate

contracte prin care s-au stabilit diferite termene și modalități de plată a

materialelor

cumpărate, emițând în acest sens

instrumente bancare ce au fost refuzate la plată în perioada decembrie 2009 -

ianuarie 2010.

Instanța

de prim control judiciar a constatat că prima instanță a reținut în mod corect

situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului B.V. pe baza unei juste

aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptelor săvârșite

de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De

asemenea, s-a apreciat că instanța de fond a efectuat o justă individualizare a

pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului

acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Analizându-se

cauza din perspectiva dispozițiilor cuprinse în art. 52 C. proc. pen., s-a

reținut că instanța de fond, în mod corect a constatat că ansamblul probator

administrat este în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care

beneficiază inculpatul.

De asemenea,

s-a reținut că situația de fapt avută în vedere de prima instanță este corectă,

evenimentele derulându-se în modalitatea prezentată de martorii audiați și

potrivit înscrisurilor de la dosar.

S-a mai

constatat că instanța de fond a administrat un probatoriu complet, pe care l-a

interpretat just în lumina dispozițiilor art. 63 C. proc. pen.

Față de

situația de fapt reținută corect de instanța de fond, instanța de prim control

judiciar a constatat că încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpat

este corespunzătoare, că vinovăția acestuia a fost pe deplin dovedită, iar

pedeapsa aplicată a fost corect individualizată.

Astfel, s-a

apreciat că pedeapsa de 5 ani închisoare este îndestulătoare pentru realizarea scopului

acesteia - de reeducare a inculpatului și de prevenire a săvârșirii de noi

infracțiuni.

Cererea

inculpatului de achitare nu a putut fi primită, având în vedere că vinovăția sa

a fost dovedită.

Împotriva deciziei

anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.V.

Motivele de

recurs au fost depuse la dosar la termenul din 6 ianuarie 2014, când au fost

susținute și oral în fața instanței, acestea fiind fundamentate pe cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

Cu acest

prilej, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de apel în

vederea reaudierii martorilor și pentru efectuarea unei expertize contabile.

S-a

susținut, în esență, că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de înșelăciune, cu referire la latura subiectivă, tinzându-se

către pronunțarea unei soluții de achitare a recurentului inculpat.

Examinând

recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte

constată că acesta este nefondat

pentru

considerentele care urmează.

Consacrând

efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac

ordinară, art. 385

5

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare

prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în

cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții

și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în

cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale

toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale

legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind,

totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc.

pen. prevede în alin. (2

1

) că instanța de recurs nu poate examina

hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste

cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen

de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura

excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză,

se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel

Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 18 aprilie 2013,

deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în

care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art.

385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul

normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege -

referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de

Codul de procedură penală

anterior modificării -

vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia,

în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului,

ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin

Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în

sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost

modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs

prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția

clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a

restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat

ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta

a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin

Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau

în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către

instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute

de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând

îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurentul inculpat și-a

motivat recursul în scris și oral în ziua judecății, respectiv la termenul din

6 ianuarie 2014 - așadar, după primul termen de judecată, stabilit în cauză la

data de 7 octombrie 2013 -, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea

potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de

această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2)

1

C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și

care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare

din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de

recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile

formale prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Pe de

altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată

că recurentul inculpat a dezvoltat critici care au vizat neîndeplinirea

elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, cu referire la latura

subiectivă și care nu pot fi

analizate

prin prisma cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., ci,

eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., care, de asemenea, a fost menținut sub aspectul

conținutului prin Legea nr. 2/2013, dar care, la fel ca și cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., a

fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din

oficiu, or în prezenta cauză, nici aceste dispoziții nu au fost invocate în

termenul prevăzut de lege, astfel că nu mai pot fi supuse cenzurii instanței în

calea de atac a recursului.

Față de

considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.V.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Deciziei penale nr.

57/ A din 18 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 6 ianuarie 2014.