ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 13/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 229 din 26 noiembrie 2012 a Tribunalului Satu Mare, în baza art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74, 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.V., administrator la SC V.M. SRL Satu Mare, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea pe o perioadă de 3 ani a exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) și c), potrivit art. 65 C. pen. În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) și c) C. pen.

pe durata executării pedepsei. În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 1392 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumelor pentru care există constituire de parte civilă în cauză, cu titlu juridic despăgubiri civile, după cum urmează: 145.825,04 lei către SC I.G. SRL, cu sediul în Negrești Oaș; 151.023,01 lei către SC C.C. SRL; 62.711,91 lei către SC T.P. SRL, cu sediul în Satu Mare; 63.812,99 lei către SC B.S.S. SRL cu sediul în Satu Mare; 35.745,23 lei către SC A. SRL cu sediul în Baia Mare, str. Mărgeanului; 92.385,73 lei către SC H.D. SRL, cu sediul în Baia Mare, str. Bogdan Vodă; 48.420,53 lei către SC P. SRL Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, str. Bujorului; În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 10.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Satu Mare a sumei de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu av. D.I., conf. deleg. nr. 1785/2011. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Satu Mare a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare nr. 134/P/2010 a fost trimis în judecată inculpatul B.V., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, s-a reținut că inculpatul B.V., administrator la SC V.M.

SRL, cu sediul în loc. Negrești Oaș, str. Garoafelor, jud. Satu Mare, având ca principal obiect de activitate comercializarea de obiecte sanitare și instalații termice, a desfășurat prin societatea pe care a administrat-o, relații comerciale cu diferiți furnizori, fiind încheiate contracte, prin care s-au stabilit diferite termene și modalități de plată a materialelor cumpărate, emițând în acest sens instrumente bancare ce au fost refuzate la plată în perioada decembrie 2009 - ianuarie 2010, după cum urmează: Colaborarea dintre societatea administrată de inculpat și SC I.G. SRL a început din anul 2008, constând în furnizarea de produse hidro sanitare, plata acestora realizându-se la facturare.

întrucât, în cursul lunii iulie 2009, B.V. a solicitat termene de plată pentru mărfurile cumpărate, cele două societăți au încheiat Contractul de furnizare marfă din 18 august 2009, conform căruia cumpărătorul se obliga să achite, până la data de 17 decembrie 2009, facturile fiscale întocmite de vânzător, sens în care inculpatul a emis biletul la ordin, prin procesul verbal de predare-primire din 10 decembrie 2009. Până la data scadenței biletului la ordin emis, SC V.M. SRL a înregistrat solduri în valoare totală de 178.336,67 lei, conform facturilor fiscale emise de vânzător, iar la data de 17 decembrie 2009, când instrumentul e introdus în circuitul bancar, a fost refuzat la plată din lipsă parțială de disponibil, fiind achitată doar suma de 11.511,63 lei.

Prin executare silită, SC I.G. SRL a reușit să mai recupereze suma de 20.000 lei, rămânând un sold de 145.825,04 lei, sumă cu care societatea s-a constituit parte civilă în cauză. Reprezentantul SC I.G. SRL, C.D., a arătat în declarația sa faptul că, începând cu data de 11 decembrie 2009, inculpatul nu i-a mai răspuns la telefon, motiv pentru care s-a deplasat la magazinul SC V.M. SRL din Negrești Oaș, unde a constat că pe rafturi este expusă foarte puțină marfă, iar din discuțiile purtate cu diferite persoane a aflat ca B.V. a plecat din oraș, având datorii foarte mari la furnizori. La data de 20 octombrie 2009, SC V.M. SRL a încheiat cu SC T.P. SRL contractul de comercializare, conform căruia clientului i s-a stabilit o cifră de afaceri de 20.000 lei pentru anul 2009, stabilindu-se ca modalități de plată biletul la ordin sau fila CEC ce va fi emisă la facturare, cu un termen de scadență de 45 de zile.

De la momentul încheierii contractului, clientului i-au fost emise un număr de 10 facturi, pentru a căror plată inculpatul a emis două bilete la ordin și 7 file CEC, toate aceste instrumente fiind completate în totalitate de inculpat, iar la scadență au fost introduse în circuitul bancar, fiind refuzate la plată din lipsă de disponibil. Din cele 10 facturi emise de SC V.M. SRL, începând cu octombrie 2009, a fost achitată o singură factură, cu filă cec, așa cum a rezultat din fișa clientului, rămânând un sold în valoare totală de 62.711,91 lei, sumă cu care SC T.P. SRL s-a constituit pate civilă în cauză. Cu SC B.S. SRL, SC V.M.

SRL a derulat relații comerciale din anul 2008 și întrucât a fost considerat un client bun, achitând facturile în termenele stabilite, la data de 16 iulie 2009, între cele două societăți a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare prin care s-a stabilit un termen de plată de 45 de zile de facturare, plata efectuându-se cu bilete la ordin sau file CEC. Conform contractului, cumpărătorul se obliga să predea o filă CEC avalizată, sens în care s-a întocmit, la aceiași dată, procesul verbal de predare-primire a filei cec. Conform declarației reprezentantului punctului de lucru din Satu Mare al SC B.S. SRL, P.T., de la data încheierii contractului și până în cursul lunii noiembrie 2009, relația cu SC V.M.

SRL s-a derulat normal, clientul înregistrând solduri. în perioada noiembrie - decembrie 2009, inculpatul a început să solicite produse cu valoare mai mare decât de obicei, asigurându-l pe P.T. că are comenzi pentru produsele solicitate și, deoarece la începutul lunii decembrie 2009, figura cu restanțe în valoare de 63.812,99 lei, ca urmare a neachitării facturilor emise, în termenele stabilite prin contract, susnumitul s-a deplasat la sediul SC V.M. SRL, unde a fost asigurat de inculpat că dispune de disponibil în cont și că urmează să mai încaseze sume de bani de la clienți, care vor acoperi sumele datorate. Tot din declarația acestuia, a rezultat că, începând cu data de 11 decembrie 2009, B.V.

nu i-a mai răspuns la telefon, fapt pentru care s-a deplasat la sediul SC V.M. SRL, unde din discuțiile avute cu vânzătoarea, a aflat ca B. e plecat în străinătate, astfel că, la data de 23 decembrie 2009, a completat fila CEC lăsată garanție la încheierea contractului și a introdus-o în circuitul bancar, fiind refuzată la plată din lipsă de disponibil. Prejudiciul s-a ridicat la suma de 63.812,99 lei, sumă cu care SC B.S. SRL s-a constituit parte civilă în proces. Relațiile comerciale derulate de societatea administrată de inculpat cu SC C.C. SRL Negrești Oaș au început în ianuarie 2009 și au constat în furnizarea de instalații sanitare, plata acestora efectuându-se în termen de 30 de zile de la facturare, cu bilete la ordin.

în cursul lunii noiembrie, B.V. s-a prezentat la SC C.C. SRL, solicitând mai multe produse ca de obicei, motivându-și comenzile prin faptul ca are de executat unele lucrări. Deoarece i-a câștigat încrederea în perioada în care au avut relații comerciale, B.I., administratorul SC C.C. SRL, a fost de acord să furnizeze SC V.M. SRL comenzi mai mari, stabilind cu inculpatul termene de plată de 30 de zile de la facturare, pentru a căror plată acesta emitea bilete la ordin completate în totalitate și avalizate. în această perioadă, au fost facturate către SC V.M. SRL un număr de 13 facturi, pentru a căror plată au fost emise bilete la ordin, care la data scadenței au fost introduse în circuitul bancar și refuzate la plată, acestea având o valoare totală de 151.023,01 lei, sumă cu care SC C.C.

SRL s-a constituit parte civilă în cauză. La data de 06 martie 2008, SC A. SRL Baia Mare a încheiat cu SC V.M. SRL Contractul de vânzare-cumpărare, având ca obiect comercializarea de produse distribuite de SC A. SRL, conform căruia plata se face la facturare. Din luna august 2009, relația cu SC V.M. SRL a fost preluată de numitul F.S., agent de vânzări, care a arătat că, până la momentul preluării clientului, relația comercială dintre cele două societăți s-a derulat normal. în cursul lunii octombrie, B.V. a solicitat sa efectueze plăți la termen, fapt pentru care a fost încheiat actul adițional la contractul original, din 19 octombrie 2009, prin care se stipulează ca plățile se fac la termen de 30 de zile, prin bilete la ordin, ocazie cu care s-a întocmit și un proces verbal de predare-primire a filei cec „ca și garanție de bună plată la contractul de colaborare dintre cele două societăți". După încheierea actului adițional, s-au emis mai multe facturi către SC V.M.

SRL, pentru fiecare emițându-se bilete la ordin cu termen scadent la 30 de zile de la data facturării, ultimele 6 bilete la ordin emise de client fiind refuzate la plată din lipsă de disponibil în cont, fapt pentru care reprezentanții SC A. SRL au introdus la plată și fila cec lăsată garanție și completată cu suma ce reprezintă totalul biletelor la ordin refuzate la plată, respectiv 35.745,23 lei, și aceasta fiind refuzată la plată de către bancă din lipsă de disponibil în cont. SC A. SRL s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 35.745,23 lei. SC V.M. SRL a derulat relații comerciale cu SC H.D. SRL, încă din anul 2008, aceste relații desfășurându-se fără probleme. în luna noiembrie 2009, B.V.

a solicitat reprezentanților societății cantități mai mari de marfă decât de obicei, motivând ca urmează să efectueze o lucrare mai mare, cerând, de asemenea, ca termenul de plată să se fixeze la 45 de zile de la facturare cu bilet de ordin. Având în vedere cele de mai sus, la data de 03 noiembrie 2009, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare în care, la titlul „Condiții de plată ” , se stipulează că vânzătorul predă cumpărătorului cu titlu de garanție fila CEC. Din declarația numitului S.R., reprezentantul SC H.D. SRL, în relația cu SC V.M. SRL, a rezultat că, în perioada 03 noiembrie 2009 - 26 noiembrie 2009, societatea al cărui agent de vânzare este, a livrat marfă către societatea N., pentru care au fost întocmite un număr de 6 facturi fiscale, pentru fiecare din ele fiind emise de către inculpat bilete la ordin, completate în totalitate, instrumente care, la data scadenței, au fost refuzate la plată din lipsă de disponibil în cont.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat SC H.D. SRL, prin refuzul la plată a instrumentelor bancare s-a ridicat la suma de 92.385,73 lei, cu care societatea s-a constituit parte civilă în cauză. După începerea urmăririi penale, reprezentanții SC P. SRL Satu Mare au depus plângere la I.P.J Satu Mare, împotriva reprezentantului SC V.M. SRL, solicitând tragerea la răspundere penală a învinuitului B.V., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, constând în aceea că, în perioada 17 noiembrie 2009 - 10 decembrie 2009, a achiziționat mărfuri pentru care au fost emise un număr de 8 facturi fiscale în valoare totală de 48.420,53 lei, pentru a căror plată s-au emis 5 bilete la ordin, cu scadență la 30 de zile de la facturare.

Astfel, prin Ordonanța procurorului din 09 februarie 2011, din Dosarul nr. 134/P/2010, s-a dispus extinderea cercetărilor asupra faptelor sesizate de SC P. SRL. Agentul de vânzări al SC P. SRL, care se ocupa de relația comercială cu SC V.M. SRL, numitul G.N., a declarat că aceste relații datează, din 2008, termenele plăților efectuându-se în funcție de vânzările realizate. La preluarea acestui client, în aprilie 2009, agentul a stabilit cu inculpatul ca, la livrare și facturare, să se emită un bilet la ordin. În perioada noiembrie - decembrie 2009, SC V.M. SRL a comandat mai multă marfă decât de obicei, fapt pentru care agentul de vânzări a discutat cu administratorul societății la care lucrează, pentru a stabili dacă acceptă livrarea comenzilor solicitate, acesta acceptând, după ce, în prealabil, a discutat cu diverși furnizori sătmăreni care l-au asigurat că SC V.M.

SRL este client serios. Prejudiciul total realizat ca urmare a refuzului la plată a biletelor la ordin emise de inculpat s-a ridicat la suma de 48.420,53 lei, sumă cu care societatea s-a constituit parte civilă. În cauză au fost audiate și numitele P.C.D. și F.M.A., vânzătoare la magazinul SC V.M. SRL, situat în Negrești Oaș str. Garoafelor, jud. Satu Mare, acestea arătând că, în perioada octombrie-noiembrie 2009, administratorul societății a crescut valoarea comenzilor către societățile furnizoare, iar ca urmare a creșterii limitei de credit, s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare cu aceștia, stabilindu-se prin acte întocmite diferite termene de plată.

La furnizarea mărfurilor și emiterea facturilor fiscale se emiteau și instrumente de plată, bilete la ordin sau file cec completate de obicei de inculpat și, uneori, de numita F.M.A., care avea printre atribuțiunile de serviciu și întocmirea contabilității primare a societății, instrumentele de plată fiind semnate de către B.V. după ce, în prealabil, le verifica. încasările zilnice ale magazinului erau predate administratorului care, de obicei, le depunea la bancă, acestea crescând considerabil în perioada octombrie-noiembrie 2009 și ca urmare a faptului că B.V. a dispus reducerea adaosului comercial pe care magazinul îl percepea, de 30% la 10-15%. La începutul lunii decembrie, B.V. a apelat-o telefonic pe numita F.M.A., comunicându-i că se deplasează în Germania pentru a-și achiziționa un autoturism și că de magazin se va ocupa fratele său, B.V., care va ridica încasările zilnice.

După plecarea inculpatului, la data de 16 decembrie 2009, după încheierea programului magazinului și plecarea vânzătoarelor, numitul B.V., împreună cu numitul V.C. (cumnatul fraților B.), administrator la SC U.G. SRL Alba Iulia, au ridicat și transportat din magazie marfă, fapt pentru care, în cursul zilei următoare, văzând că din magazinul societății a fost ridicată marfă, cele două angajate au decis să facă un inventar, constatând că în incinta magazinului se mai afla marfă în valoare de aproximativ 20.000 - 30.000 lei. După ce au întocmit inventarul, B.V. le-a comunicat celor doua angajate că, în perioada 18 decembrie 2009 - 04 ianuarie 2010, sunt libere, magazinul fiind închis pe perioada sărbătorilor, acestea predându-i și cheile magazinului.

După sărbătorile de iarnă, cele doua angajate nu au mai fost chemate la muncă nici de inculpat, nici de fratele acestuia și nici nu s-au mai întâlnit cu cei doi, fiind apelate telefonic doar de reprezentanții furnizorilor care le-au comunicat faptul că instrumentele de plată emise de B.V. au fost refuzate la plată. În cauză a fost audiat și numitul V.C., administrator la SC U.G. SRL Alba Iulia, care a arătat că între societatea sa și cea a inculpatului au existat relații comerciale, costând în livrare de mărfuri către SC V.M. SRL, fără a fi întocmit contract de vânzare-cumpărare și a recunoscut că s-a deplasat în Negrești Oaș la sediul SC V.M. SRL, pentru a ridica mărfuri, întocmindu-se în acest sens ordine de compensare și facturi.

Acesta a mai arătat că nu are cunoștință despre locul în care se află inculpatul B.V. și fratele său B.V. De asemenea, a fost audiată și numita B.T., sora inculpatului, care a declarat că nu are cunoștință despre relațiile comerciale derulate de fratele său, B.V., prin societatea pe care o administra în Negrești Oaș, arătând că pe acesta l-a văzut ultima oară în cursul lunii august 2009, când l-a vizitat la domiciliul său din Negrești Oaș. Ca urmare a cercetărilor efectuate în cauză, s-a constatat faptul că, la data de 11 decembrie 2009, la O.R.C. Satu Mare, s-a înregistrat cererea de retragere din societate a administratorului B.V. și numirea ca administrator al SC V.M. SRL a numitului O.E.S.

Fiind audiat, acesta a declarat că, în luna octombrie sau noiembrie 2009, în timp ce se afla într-un bar din loc. Ghelari, a auzit o discuție dintre două persoane de sex masculin, care căutau o persoană care să cumpere o societate comercială, pe care ulterior să le-o vândă lor, această persoană urmând să încaseze o suma de bani. O. le-a spus acestora că este dispus să facă intermedierea, fapt pentru care, a doua zi, împreună cu încă două persoane, s-a deplasat la Satu Mare, unde s-au întâlnit cu numitul B.V., s-au deplasat la un notar public, unde s-au semnat niște documente prin care O. prelua SC V.M. SRL. Acestuia, B.V. i-a comunicat faptul că societatea are ca obiect de activitate construcții și amenajări interioare, fără să-i dea detalii despre situația financiară a societății, neprimind niciun fel de act din cele ce le-a semnat.

La data de 21 decembrie 2009, s-a înregistrat la O.R.C. Satu Mare cererea de opoziție împotriva hotărârii de modificare a SC V.M. SRL, depusă de D.C., administrator la SC I.G. SRL. Inculpatul B.V. nu a fost audiat în cauză, acesta fiind citat procedural la domiciliul său din Alba Iulia. Având în vedere cele expuse mai sus, s-a considerat că, prin activitatea desfășurată de inculpat, acesta a urmărit să-și creeze imaginea unui client solvabil, pentru că ulterior, după ce a câștigat încrederea furnizorilor săi, i-a determinat pe aceștia sa-i furnizeze mărfuri în condiții favorabile, cu plăți prin instrumente bancare la termen de plată mai mari decât anterior. Acesta și-a pregătit cu meticulozitate întreaga activitate infracțională, reușind să determine în aceeași perioadă furnizorii să-i acorde limite de credit favorabile, ca urmare a contractării unor lucrări, timp în care a redus adaosul comercial cu care lucra magazinul său, de la 30% la 10-15%.

De asemenea, la momentul în care au început sa intre la scadență instrumentele bancare emise, acesta a părăsit orașul Negrești Oaș, furnizorii nemaiputând lua legătura telefonic cu el, acesta căutând să cesioneze societatea unei alte persoane. Valoarea totală a prejudiciului cauzat ca urmare a săvârșirii infracțiunii reținute în sarcina inculpatului s-a ridicat la suma de 599.924,44 lei. Din fișa de cazier judiciar a rezultat că inculpatul nu are antecedente penale. S-a stabilit că fapta inculpatului, de a achita mărfurile prin instrumente bancare pentru a căror decontare nu avea disponibil în bancă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpatul B.V., în calitatea sa de administrator al SC V.M. SRL Negrești Oaș, în perioada noiembrie-decembrie 2009, în baza aceleași rezoluții infracționale, a emis un număr de 7 instrumente bancare către diferite societăți comerciale, care la depunerea lor în bancă au fost refuzate pentru lipsă totală de disponibil în cont, cauzând astfel diferiților agenți economici cu care a avut relații comerciale, un prejudiciu total în sumă de 599.925,44 lei. Cu toate că a fost legal citat, inculpatul nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele de judecată acordate în cauză.

Din procesele verbale de executare a mandatelor de aducere emise pe numele acestuia, atât de la adresa din Alba Iulia, cât și din Negrești Oaș, a rezultat că nu se cunoaște locul unde s-ar afla, iar potrivit relațiilor comunicate de la Oficiul Român pentru Imigrări, s-a aflat ultimul domiciliu din Republica Moldova al inculpatului, sens în care s-a dispus citarea la respectiva adresă, însă acesta nu a înțeles să răspundă chemărilor instanței. În aceste condiții, cauza a fost soluționată în lipsa inculpatului, cum de altfel a fost desfășurată și urmărirea penală, inculpatul neputând fi audiat nici în acest stadiu procesual. În cadrul cercetării judecătorești s-a procedat la readministrarea nemijlocită a probatoriului administrat în cadrul urmăririi penale, fiind reaudiați astfel administratorii societăților comerciale care au derulat activități comerciale cu societatea administrată de inculpat, declarațiile acestora aflându-se atașate la dosarul cauzei.

Din cuprinsul acestor declarații, instanța a reținut, în fapt, următoarele aspecte: În ceea ce privește colaborarea dintre SC V.M. SRL Negrești Oaș și SC B.S. SRL, potrivit declarației date de martorul P.T., reprezentantul zonal al firmei, cu ocazia discuțiilor pe care acesta le-a avut cu inculpatul pe marginea celor două bilete la ordin scadente, inculpatul i-a dat asigurări că nu va exista niciun fel de problemă și că banii există în bancă. La scurt timp de la această discuție, care a avut loc la data de 10 decembrie 2009, societatea a fost înștiințată de faptul că nu există disponibil în contul SC V.M. SRL și încercând reprezentantul zonal să ia legătura cu inculpatul, a găsit magazinul acestuia gol, negăsind și neputând lua legătura cu niciuna dintre persoanele care anterior își desfășuraseră activitatea în cadrul societății inculpatului.

Directorul de vânzări al SC T.P. SRL, numitul C.C.I., a cărui declarație se află la fila 54 din dosar, a arătat că a derulat relații comerciale cu societatea administrată de inculpat câteva luni bune, fără niciun fel de probleme, acestea începând să apară la finele anului 2009, însă nici lui și nici celorlalți colaboratori inculpatul nu le-ar fi comunicat că are probleme financiare, aspect pe care l-a confirmat și martorul S.M.D., în declarația de la fila 60, acesta din urmă evidențiind faptul că, valoric, marfa achiziționată era aproape identică, neexistând astfel niciun fel de suspiciune cu privire la o eventuală intenție a inculpatului de a-i frauda.

Această ultimă reținere din declarația martorului S. a fost, însă, contrazisă de martorul G.G., agent comercial la SC P. SRL, care, în declarația de la fila 61 din dosar, a arătat că tocmai acest aspect a fost cel care i-a ridicat semne de întrebare, respectiv că, spre finele colaborării, cantitatea de marfă solicitată era mult mai mare decât cea pe care o comandase anterior, motiv pentru care martorul, care deținea doar funcția de agent vânzări, a solicitat acceptul patronului societății pentru a putea onora comenzile inculpatului, accept care, după unele verificări ale patronului, a fost dat. În cauză s-a procedat la audierea martorului B.I., administratorul SC C.C.

SRL, iar din declarația acestuia, aflată la fila 99 din dosar, instanța a reținut că între această societate și firma inculpatului au existat, începând cu anul 2007, relații comerciale, derulate fără niciun fel de probleme, însă, la finele anului 2009, inculpatul a mărit comenzile lansate firmei partenere, iar la momentul la care s-a verificat situația soldului și s-a constatat că debitul depășește un miliard și jumătate, s-a luat măsura sistării livrărilor către firma din Negrești. Martorul a mai arătat că a încercat să recupereze o parte din datorie prin marfa existentă în magazin, însă încercările lui s-au soldat cu un eșec total, magazinul fiind golit peste noapte. Numitul S.R., agent de vânzări la SC H.D.

SRL, în declarația dată la fila 100 din dosar, a arătat că are cunoștință de relațiile comerciale care s-au derulat pe parcursul mai multor ani între firma al cărui angajat era și societatea administrată de inculpat, că nu a existat nicio problemă în această relație, însă la finele lunii noiembrie 2009, inculpatul i-a solicitat o ofertă pentru achiziționarea mai multor centrale termice și cum valoarea era mult mai mare decât cea contractată obișnuit, l-a îndrumat la directorul comercial, cei doi convenind asupra clauzelor contractuale legate de această comandă. Martorul a mai relatat că el a fost cel care a preluat instrumentul de plată emis de inculpat, care însă nu s-a plâns niciun moment că ar avea probleme financiare, dimpotrivă, i-a dat asigurări că totul merge bine, că are vânzări și încasări, astfel încât nu a existat niciun indiciu care să fi putut indica faptul că marfa nu va fi achitată.

La interval de o săptămână de la ultima livrare, când a trecut din nou pe la firma din Negrești Oaș, martorul a găsit magazinul gol, iar vizita la magazin a făcut-o tocmai pentru faptul că auzise de la colaboratori de ai lor faptul că societatea administrată de inculpat are probleme, astfel că a fost introdus și cecul în bancă, primindu-se răspunsul negativ. S-a constatat că, la fila 101 din dosar, se află declarația martorului F.S., agent de vânzări la SC A. SRL Baia Mare, care a relatat faptul că, la nivelul anului 2009, când s-a angajat el la societatea mai sus arătată, aceasta se afla în relații comerciale cu firma inculpatului de mai bine de doi ani, neexistând niciun fel de probleme, marfa achiziționată de inculpat era achitată în numerar, însă, spre finele anului 2009, la solicitarea acestuia din urmă, s-a convenit asupra plății mărfii prin instrumente de plată.

Martorul a mai arătat că ultima comandă lansată de inculpat a fost de instalații pentru 24 de apartamente, iar la depunerea cecului în bancă, acesta a fost refuzat la plată. Administratorul SC I.G. SRL, numitul C.D., în declarația de la fila 135 din dosar, a arătat că a derulat relații comerciale cu firma inculpatului o perioadă mai lungă de timp, la început cantitatea de marfă achiziționată a fost mai mică, însă treptat acesta s-a mărit, iar probleme pe marginea achitării contravalorii mărfii au început să apară spre finele anului 2009. în opinia martorului, întreaga activitate a inculpatului a fost premeditată, dovadă și modul la care acesta, peste noapte, a fost de negăsit, iar magazinul gol.

Prin comisie rogatorie s-a procedat la audierea martorului V.C., cel care a ridicat marfa din magazinul inculpatului aflat în localitatea Negrești Oaș, acesta arătând că lucrul respectiv s-a făcut în prezența fratelui inculpatului, pentru o datorie pe care inculpatul o avea la o persoană, martorul nefăcând altceva decât să ajute acel creditor al inculpatului în recuperarea banilor. Tot în calitate de martor au fost audiate cele două angajate ale inculpatului, numitele F.M. și P.C.D., care, în declarațiile aflate la filele 77, 78 din dosar, au arătat că nu cunoșteau faptul că societatea ar fi avut greutăți financiare, încasările zilnice erau predate inculpatului, iar după plecarea acestuia, mai mulți furnizori le-au contactat, însă ele nu au știut ce să le spună pentru că nu cunoșteau nimic despre inculpat, acesta spunându-le doar că pleacă în concediu.

Analiza declarațiilor martorilor audiați în cadrul cercetării judecătorești, coroborarea între ele a acestora, au confirmat, fără niciun fel dubiu, că inculpatul a premeditat întreaga activitate infracțională, iar fapta de a achiziționa cantitatea de marfă, a cărei valoare se ridică la suma totală de 559,924,44 lei și de a emite instrumente de plată pentru aceasta, cunoscând că nu are disponibil în bancă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, astfel cum este prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 215 alin. (3), (4) și (5) C. pen.

Reținând vinovăția inculpatului în comiterea faptei, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii, însă, la stabilirea cuantumului pedepsei care i-a fost aplicată, s-a avut în vedere că inculpatul se află la primul contact cu legea penală și, astfel, chiar în condițiile în care nu a fost prezent la niciunul dintre termenele de judecată acordate în cauză, s-au reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 74, 76 C. pen. cu consecința reducerii limitelor pedepsei. Dată fiind valoarea ridicată a prejudiciului cauzat, numărul mare a persoanelor păgubite, atitudinea inculpatului, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, apreciind că doar această modalitate de executare este în măsură să contribuie la îndreptarea și reeducarea inculpatului.

Alăturat acesteia, i-a fost aplicată inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) și c) C. pen., pe o durată de trei ani. Făcând în cauză aplicarea prevederilor art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II, lit. b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei. Latura civilă a cauzei a fost soluționată în temeiul prevederilor art. 14, 346 C. proc. pen., prin raportare la dispozițiile art. 1392 C. civ., sens în care a fost obligat inculpatul la plata sumelor pentru care există constituire de parte civilă în cauză, cu titlu juridic despăgubiri civile. împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul B.V., solicitând admiterea căii de atac, desființarea hotărârii apelate, în sensul de a se dispune achitarea sa, conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., iar în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate de către instanța de fond. Prin decizia penală nr. 57/ A din 18 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul penal declarat de inculpatul B.V. împotriva sentinței penale nr. 229 din 26 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, care a fost menținută în întregime. A fost obligat apelantul să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în apel. Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) și art. 378 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că aceasta este legală și temeinică, iar apelul declarat de inculpat este neîntemeiat.

S-a reținut că, din actele și lucrările aflate la dosar rezultă, în fapt, că inculpatul B.V., administrator la SC V.M. SRL, cu sediul în loc. Negrești Oaș, str. Garoafelor, jud. Satu Mare, având ca principal obiect de activitate comercializarea de obiecte sanitare și instalații termice, a desfășurat, prin societatea pe care a administrat-o, relații comerciale cu diferiți furnizori, fiind încheiate contracte prin care s-au stabilit diferite termene și modalități de plată a materialelor cumpărate, emițând în acest sens instrumente bancare ce au fost refuzate la plată în perioada decembrie 2009 - ianuarie 2010. Instanța de prim control judiciar a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului B.V.

pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptelor săvârșite de acesta încadrarea juridică corespunzătoare. De asemenea, s-a apreciat că instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. Analizându-se cauza din perspectiva dispozițiilor cuprinse în art. 52 C. proc. pen., s-a reținut că instanța de fond, în mod corect a constatat că ansamblul probator administrat este în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul. De asemenea, s-a reținut că situația de fapt avută în vedere de prima instanță este corectă, evenimentele derulându-se în modalitatea prezentată de martorii audiați și potrivit înscrisurilor de la dosar.

S-a mai constatat că instanța de fond a administrat un probatoriu complet, pe care l-a interpretat just în lumina dispozițiilor art. 63 C. proc. pen. Față de situația de fapt reținută corect de instanța de fond, instanța de prim control judiciar a constatat că încadrarea juridică dată faptelor săvârșite de inculpat este corespunzătoare, că vinovăția acestuia a fost pe deplin dovedită, iar pedeapsa aplicată a fost corect individualizată. Astfel, s-a apreciat că pedeapsa de 5 ani închisoare este îndestulătoare pentru realizarea scopului acesteia - de reeducare a inculpatului și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni. Cererea inculpatului de achitare nu a putut fi primită, având în vedere că vinovăția sa a fost dovedită.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.V. Motivele de recurs au fost depuse la dosar la termenul din 6 ianuarie 2014, când au fost susținute și oral în fața instanței, acestea fiind fundamentate pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Cu acest prilej, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel în vederea reaudierii martorilor și pentru efectuarea unei expertize contabile. S-a susținut, în esență, că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, cu referire la latura subiectivă, tinzându-se către pronunțarea unei soluții de achitare a recurentului inculpat.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 5 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc.

pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 18 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurentul inculpat și-a motivat recursul în scris și oral în ziua judecății, respectiv la termenul din 6 ianuarie 2014 - așadar, după primul termen de judecată, stabilit în cauză la data de 7 octombrie 2013 -, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2) 1 C. proc.

pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor circumscrise de recurentul inculpat acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se constată că recurentul inculpat a dezvoltat critici care au vizat neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, cu referire la latura subiectivă și care nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen., ci, eventual, ar putea fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., care, de asemenea, a fost menținut sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, dar care, la fel ca și cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, or în prezenta cauză, nici aceste dispoziții nu au fost invocate în termenul prevăzut de lege, astfel că nu mai pot fi supuse cenzurii instanței în calea de atac a recursului. Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Deciziei penale nr. 57/ A din 18 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 ianuarie 2014.