ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2080/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, reclamanta SC D.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul M.F., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie angajată răspunderea patrimonială a acestuia și astfel să fie obligat la plata sumei de 94.000 dolari SUA reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat societății reclamante prin coordonarea defectuoasă a întregii activității a acesteia în calitatea sa de administrator. Reclamanta a mai solicitat și obligarea la plata dobânzii legale calculate până la data plății efective precum și la plata sumei de 22.992 lei reprezentând cheltuieli de judecată suportate de societatea reclamantă ca urmare a deschiderii procedurii de reorganizare judiciară.

În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței că, încă de la data înregistrării societății, respectiv 28 decembrie 2005 pârâtul a avut calitatea de administrator unic până la data de 27 martie 2007 când a fost revocat așa cum rezultă din încheierea nr. 1430 din 27 martie 2007 a O.R.C de pe lângă Tribunalul Brăila și că în calitatea sa de administrator unic pârâtul a asigurat în toată această perioadă conducerea operativă a societății și a coordonat întreaga activitate a acesteia. Reclamanta a precizat că la data de 1 februarie 2006 pârâtul a încheiat și semnat cu SC T.T.F. INC. contractul de prestări servicii de marketing din 1 februarie 2006, în baza căruia SC T.T.F. INC.

a emis în data de 14 iulie 2006 către reclamantă factura/Invoice din ianuarie 2006; că prin semnarea acestei facturi, care nu cuprindea nici o inserare cu privire la serviciile ce au fost furnizate și facturate, pârâtul a angajat societatea la plata sumei de 94.000 dolari SUA, producând astfel prejudiciul a cărui acoperire se solicită prin acțiunea de fată. Prin Sentința nr. 461/F/com din 12 noiembrie 2008, Tribunalul Galați a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC D.C. SRL Brăila împotriva pârâtului M.F. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală, conform art. 998 și art. 999 C. civ. trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența prejudiciului, existența faptei ilicite, raportul de cauzalitate dintre fapta săvârșită și prejudiciu, precum și existența vinovăției celui care a cauza prejudiciul.

S-a mai reținut că deși, textul art. 1169 C. civ. prevede expres că cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească, adică sarcina probei incumbă reclamantului, acesta a reușit să demonstreze doar că pârâtul a avut calitatea de administrator al societății, că în această calitate a încheiat un contract de prestări servicii de marketing, că în baza acestui contract s-a emis ulterior factura/Invoice din 14 iulie 2006 cu o valoare de 94.000 dolari SUA și că simplul fapt că reclamanta a fost nevoită să achite această sumă, nu atrage automat răspunderea pârâtului și obligarea acestuia la plata unor cheltuieli de judecată angajate de societate în procedura insolvenței. Prin Decizia nr. 72/ A de la 30 Septembrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială a respins apelul declarat de reclamanta SC D.C.

SRL Brăila, cu motivarea că prima instanță a tăcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 998 și art. 999 C. civ. la situația de fapt exprimată de reclamantă în cererea de chemare în judecată. Intimatul pârât F.M., în calitate de administrator unic al SC D.C. SRL Brăila, în baza contractului din 1 februarie 2006, a acceptat la plată factura Invoice din 14 iulie 2006 în suma de 94.000 dolari SUA, iar prin procesul verbal de conciliere a recunoscut că datorează creditoarei SC T.T.F. INC suma de 94.000 dolari SUA care este certă, lichidă și exigibilă. Suma menționată mai sus a fost achitată cu dispoziția de plată din 21 august 2008, astfel cum rezultă din Sentința nr. 174 din 6 martie 2008 a Tribunalului Brăila, după revocarea din funcție a intimatului-pârât (care a avut loc prin încheierea nr. 1436 din 27 martie 2007 a judecătorului delegat la O.R.C de pe lângă Tribunalul Brăila), de către apelanta-reclamantă.

Curtea constată că, prin sentința menționată mai sus, tribunalul a dispus închiderea procedurii generale de insoiventă a debitoarei SC D.C. SRL Brăila (procedură deschisă pentru sumele de 94.000 dolari SUA - preț; 6.658 dolari SUA - dobândă legală și 22.992 lei cheltuieli de judecată, acestea fiind achitate de către debitoare) și a revocat măsura deschiderii procedurii de insoiventă a acestei debitoare, măsură care a fost dispusă prin Sentința nr. 29 din 16 ianuarie 2007 a Tribunalului Brăila. Rezultă, așadar, că plata sumelor de 94.000 dolari SUA cu dobânda legală și de 22.992 lei au fost achitate la data de 21 august 2008, de către actualul administrator al apelantei-reclamante, ceea ce echivalează cu o recunoaștere a debitului produs și recunoscut de intimatul-pârât, astfel cum s-a arătat mai sus.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, reclamanta SC D.C. SRL a declarat recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei instanței de apel în sensul admiterii apelului, și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, invocând drept motiv de nelegalitate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., iar, în subsidiar, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei la rejudecarea apelului, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ. În susținerea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că în mod eronat s-a reținut că plata sumelor de bani reprezintă o recunoaștere a debitului și nu au fost luate în seamă probatorii le depuse în dovedirea acțiunii introductive privind îndeplinirea cumulativă a condițiilor pentru angajarea răspunderii patrimoniale a intimatului.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: În ceea ce privește prima susținere, Înalta Curte apreciează că aceasta este întemeiată întrucât plata sumelor de bani ce au determinat deschiderea procedurii insolvenței a fost făcută cu scopul exclusiv de a se închide procedura insolvenței față de reclamantă, creanța în discuție fiind singura înregistrată în termenii și condițiile Legii nr. 85/2006 (a se vedea în acest sens și Sentința nr. 174 din 6 martie 2008 a Tribunalului Brăila, secția comercială și de contencios administrativ, fila 44 dosar fond) și derivată dintr-un contract de prestări de servicii aparent neexecutat.

Susținerea reclamantei potrivit căreia instanța de apel a nesocotit dispozițiile legale, în speță art. 73 alin. (3) din Legea nr. 30/1990 potrivit căruia „administratorii sunt solidari răspunzători față de societate pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea și actul constitutiv le impun" și art. 998-999 C. civ. este, de asemenea întemeiată, instanța de apel nepronunțându-se asupra incidenței în cauză a art. 73 alin. (3), reținând numai neîndeplinirea condițiilor cumulativ prevăzute de art. 998-999 C. civ. Înalta Curte apreciază că în speța dedusă judecății suntem în prezența unei răspunderi contractuale în condițiile art. 1539 C. civ. coroborate cu dispozițiile art. 72 și 73 din Legea nr. 31/1990 pentru perioada de timp în care intimatul - pârât M.F.

a avut calitatea de administrator al SC D.C. SRL, iar ulterior încetării acestei calități, în prezența unei răspunderi delictuale în condițiile dreptului comun, respectiv art. 998-999 C. civ. Întrucât nu s-au cercetat motivele de fond ale apelului în sensul mai sus menționat, înalta Curte apreciază că se impune casarea în tot a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, instanța de apel urmând a analiza angajarea răspunderii administratorului statutar M.F. în raport de temeiul juridic al acțiunii introductive și de natura juridică contractuală și legală a raporturilor dintre administrator și societate pe parcursul exercitării mandatului de administrator, respectiv delictuală ulterior încetării calității de administrator.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de SC D.C. SRL, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC D.C. SRL Brăila împotriva Deciziei nr. 72/ A din 30 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2010.