ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1975/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1975/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 2 martie 2005

reclamantul

Orașul Râșnov

cheamă

în judecată pe

pârâta

SC D.P.

SA, devenită – prin fuziune – SC F.R.T. SRL București, s

olicitând instanței

să dispună rezilierea contractului de asociere în participațiune încheiat cu

pârâta la data de 30 noiembrie 2000, obligarea pârâtei, în temeiul art. 254 C.

com., la restituirea în natură a bunului imobil, obiectiv istoric „C.T.

Râșnov”, proprietatea tabulară a Orașului Râșnov, adus în asociere de către

reclamant și obligarea pârâtei la plata cotelor părți de beneficii ce se cuvin

reclamantului din profitul obținut de pârâtă potrivit Cap.VI art. 14 lit. a)

din contractul de asociere, ca urmare a operațiunilor de comerț efectuate, al

căror cuantum va fi stabilit pe baza unei expertize tehnice de specialitate

financiar-contabile, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr.

461/ C din 12 februarie 2007 Tribunalul Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ, admite cererea formulată de reclamant și dispune

rezilierea contractului de asociere în participațiune, încheiat între părți la

30 noiembrie 2000, obligă pârâta să restituie reclamantului, în natură,

imobilul obiectiv istoric „C.T. Râșnov”, ce a fost adus în asociația în

participațiune și obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 19.250,87

lei cu titlu de cote părți din beneficiile cuvenite în urma asocierii, cu

21.370 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.

Pentru a decide

astfel instanța reține că pârâta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la art.

7 lit. k) din contractul de asociere, neasigurând finanțarea de 200.000 dolari

SUA/anual pentru executarea lucrărilor asumate, obligație a cărei îndeplinire

nu este în niciun fel condiționată de îndeplinirea de către reclamant a

obligațiilor asumate de către acesta și prevăzute de art. 5 lit. a) și f)

din contract, și care influențează funcționarea imobilului ca obiectiv

turistic, vizând asigurarea condițiilor igienico-sanitare; mai reține instanța

că pârâta nu a respectat nici dispozițiile art. 15 din contract, neasigurând

reclamantului posibilitatea exercitării unui control financiar asupra

asociației, deși acesta a cerut relații în acest sens în repetate rânduri,

pârâta neținând o evidență distinctă în contabilitate a veniturilor și

cheltuielilor generate de asociere, denaturând rezultatele prin înregistrări

contabile eronate sau neefectuate în mod legal, sau chiar prin neînregistrarea

anumitor venituri precum cele rezultând din vinderea biletelor de intrare în

Cetate, din vizitarea Cetății, din folosirea parcării sau a căilor de acces,

din manifestațiile organizate; reține instanța că pârâta a efectuat lucrările

de consolidare și refacere a Cetății în mod total impropriu, fără a deține

pentru majoritatea acestora autorizație de construire și studii de fezabilitate

(fiind și sancționată pentru aceasta în 2002), cea mai mare parte a

contractelor pârâtei cu terții – pentru executarea menționatelor lucrări –

fiind încheiate în 2003 și 2004, deși obligația efectuării acestora începea de

la data încheierii asocierii, precum și că demersurile, prevăzute de art. 10

din contract, de obținere a avizului Ministerului Culturii pentru proiectul de

restaurări, consolidare și renovare au fost întreprinse de pârâtă după

executarea multora dintre lucrări și doar după diferitele controale făcute de

reprezentanți ai unor instituții autorizate, nefiind respectate de către pârâtă

nici dispozițiile art. 7 lit. l) din contract, fapt ce a condus la creșterea

pierderilor, lucrările neexecutate de reclamant neinfluențând în vreun fel

posibilitatea executării de către pârâtă a propriilor sale obligații și care

aveau un caracter esențial în derularea contractului de asociere, pârâta

neexecutând nici obligația prevăzută de art. 14 lit. c) din contract.

Prin

Decizia nr. 7/ Ap din 29 ianuarie 2009 Curtea de Apel Brașov, secția comercială,

admite în parte

apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe pe care o schimbă

în parte în sensul că respinge cererea de reziliere a contractului de asociere

în participațiune încheiat de părți și cererea de restituire în natură a

obiectivului istoric C.T. Râșnov, menținând celelalte dispoziții privind plata

beneficiilor din asociere și a cheltuielilor de judecată și obligând apelanta

pârâtă să plătească intimatului reclamant suma de 204.675,96 lei despăgubiri,

compensând între părți cheltuielile de judecată din apel.

Reține

instanța, pentru a decide astfel, pe de o parte, că au fost îndeplinite

cerințele minime prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ., introducerea

capătului de cerere privind pretențiile nefiind prematură, excepția

prematurității neputând viza – de altfel – doar un singur capăt de cerere, ci

întreaga acțiune, și, pe de altă parte, diferit de ce a constatat instanța de

fond, că între obligațiile asumate de părți există o relație strânsă de interdependență,

astfel încât neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligații

de către o parte se răsfrânge asupra neîndeplinirii obligațiilor de către

cealaltă parte contractuală, că reclamantul nu și-a executat niciuna dintre

propriile obligații contractuale, inițiind demersuri pentru desființarea

respectivului contract, că apelanta pârâtă și-a îndeplinit obligațiile proprii

într-un stadiu avansat întreprinzând măsurile pentru realizarea sarcinilor

asumate, termenul de 10 ani de finalizare a obligațiilor contractuale nefiind

împlinit, că pârâta apelantă și-a îndeplinit unele obligații în cursul

apelului, astfel că executarea necorespunzătoare a obligațiilor pârâtei nu este

atât de gravă încât să justifice aplicarea sancțiunii rezilierii, iar

executarea în natură a obligațiilor de către aceasta prezintă interes pentru

reclamantul creditor, care a solicitat, în subsidiar, obligarea pârâtei la

executarea contractului în ce privește plata cotelor părți de beneficii,

executare pretinsă și în apel prin cererea de despăgubiri reprezentând profit

net obținut din exploatarea obiectivului istoric, încasări din chirii, taxe de

folosire a parcării și dobânzi penalizatoare.

Împotriva deciziei de

mai sus reclamantul declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea

acestuia și, în principal, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul

respingerii apelului pârâtei împotriva sentinței primei instanțe, iar, în

subsidiar, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de apel în vederea administrării de noi probatorii în temeiul art. 312

alin. (3)

C.

proc. civ., cu cheltuieli de judecată în prezentul litigiu

.

În fundamentarea

recursului său recurentul critică instanța de apel pentru a fi motivat decizia

în mod contradictoriu, constatând pe de o parte, că pârâta intimată nu și-a

executat obligațiile contractuale, dar apreciind, pe de altă parte, că nu se

impune rezilierea respectivului contract, precum și constatând că unele dintre

lurările executate de pârâtă au fost efectuate neavând proiecte de execuție,

dar că neexecutarea obligațiilor nu este atât de gravă încât să justifice

sancțiunea rezilierii, instanța criticată apreciind eronat și nemotivat și că

plata cotelor părți de beneficii este o obligație contractuală, deși aceasta

reprezintă un efect al

contractului

de asociere în participațiune

.

Reclamantul

reproșează instanței de apel și greșita interpretare a actului dedus judecății,

respectiv a clauzelor contractuale privind obligațiile pârâtei asociate,

instanța calificând greșit, ca fiind obligație contractuală, efectul

contractului de

asociere constând în plata cotei din beneficii ce se cuvenea recurentului și

apreciind greșit că plafonul de 200.000 dolari SUA privea exclusiv efectuarea

lucrărilor prevăzute de art. 6 din contract, deși acesta este precizat în art. 7

lit. k), sau că celelalte obligații contractuale ale pârâtei asociate – precum

aceea prevăzută de art. 7 – ar avea un caracter accesoriu, ori că exercitarea

controlului financiar ar fi urmat să se realizeze în comun, deși în contract

s-a menționat că numai membrii Consiliului de Administrație desemnați de către

pârâta asociată au atribuții de conducere efectivă și exclusivă, reprezentanții

recurentului având doar un rol consultativ, instanța reținând eronat o culpă

comună cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 15 din contract.

Recurentul critică

instanța de control judiciar și pentru greșita aplicare a legii, respectiv a art.

1020 C. civ., și a art. 19 din contract, reținând greșit că nu sunt îndeplinite

condițiile rezilierii contractului de asociere în participațiune dintre părți,

deși pârâta intimată – asociat – nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile

asumate, ori le-a îndeplinit defectuos, cu încălcarea dispozițiilor

contractuale și legale incidente, cauzând o serie de daune ireparabile

monumentului istoric din litigiu, instanța criticată însăși stabilind că au

fost executate lucrări de restaurare și construcții noi, unele dintre ele

neavând proiecte de execuție, pârâta neobținând nici avizele prealabile pentru

efectuarea unora dintre lucrări, în timp ce recurentul și-a îndeplinit

propriile obligații, executând lucrările de instalare a rețelei electrice de

iluminat și lucrările de canalizare exterioară, demarând lucrările de racordare

a Cetății la rețeaua de apă potabilă (lucrări finalizate, conform procesului

verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 3412 din 25 septembrie 2008),

igienizând suprafața de pădure deținută de Orașul Râșnov în limita suprafeței

neretrocedate, – ca și terasa limitrofă, – B.E. Râșnov, instanța de apel

reținând eronat că executarea obligațiilor pârâtei intimate ar fi fost

condiționată de îndeplinirea obligațiilor recurentului reclamant.

În susținerea

solicitării subsidiare recurentul apreciază că, față de deteriorările suportate

de imobilul în litigiu, s-ar impune casarea deciziei recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se stabili printr-o

expertiză tehnică în construcții, realizată de un expert în monumente istorice,

dacă lucrările efectuate au avut la bază situații de lucrări, verificate și

confirmate la plată, potrivit

art. 7 lit. k) din contract, și dacă au fost respectate

cerințele existenței de proiecte de execuție pentru toate lucrările, cu

respectarea dispozițiilor legale incidente, expertiza anterior efectuată de

expertul tehnic L.I. fiind realizată superficial, fără cercetarea atentă a

realității și a documentelor existente, expertul stabilind fără temei, sau

justificare, existența unor investiții de 633.000 euro, doar pe baza unor

măsurători efectuate în teren.

La data de 2

octombrie 2009

M.C.C.P.N., formulează cerere de intervenție accesorie, în interesul

recurentului reclamant, (încuviințată în principiu la data de 8 octombrie

2009), susținând recursul acestuia și arătând că prin mai multe adrese din 2003

și 2004, ca autoritate a administrației publice centrale de specialitate, a

constatat că lucrările efectuate la monumentul istoric din litigiu sunt

realizate cu încălcarea gravă a dispozițiilor legale, fără a exista un proiect

care să conțină propunerile de amenajare și fără asistență de specialitate

arheologică, dispunând – în consecință – sistarea lucrărilor și demolarea

construcțiilor necorespunzătoare, sub sancțiunea răspunderii penale a

asociatului – pârâta intimată, în condițiile art. 54 din Legea nr. 422/2001,

măsuri ignorate de pârâtă, care a continuat o serie de lucrări fără a avea

autorizație de construire, proiect de amenajare sau asistență arheologică,

producând daune ireparabile Cetății, așa cum s-a stabilit prin adresa din 14

iulie 2004, consecințele iremediabile constatându-se și ulterior, în 2007, prin

adresele din 26 februarie 2007 și 25 din 26 februarie 2007.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, în cauză

neimpunându-se casarea deciziei recurate, întrucât toate probele necesare

soluționării pricinii au fost administrate în fața instanțelor de fond și apel

.

Examinând recursul

reclamantului prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că

acesta este fondat, criticile avansate împotriva deciziei recurate fiind

întemeiate.

Se constată, în acest sens, în esență, că, în

mod neîntemeiat și fără o motivare adecvată, instanța de apel criticată a

reținut că obligațiile reciproce asumate de părți prin contractul de asociere

în participațiune ar fi interdependente, cu referire în special – stabilește

instanța – la instalațiile electrice, de apă și canalizare și a rețelei de gaze

naturale, la punerea la dispoziție a materialelor de construcție și la

exercitarea controlului financiar, obligațiile asumate de recurentul reclamant

(art. 5), vizând, însă, – așa cum judicios a stabilit prima instanță –

funcționarea imobilului ca obiectiv turistic, în timp ce obligațiile

contractuale ale pârâtei intimate se referă cu prioritate la restaurarea,

consolidarea și amenajarea zidurilor imobilului monument istoric, executarea

acestora fiind evident premergătoare obligațiilor recurentului. Mai mult,

instanța reține – eronat – neîndeplinirea culpabilă de către reclamantul

recurent a obligațiilor privind canalizarea, instalarea rețelei electrice de

iluminat și a rețelei de gaze naturale prevăzute de art. 5 lit. b), c) și d),

deși acestea urmau a fi realizate de către pârâta intimată potrivit art. 6 alin.

(1) din contract, motivarea deciziei recurate prezentându-se, astfel, ca

defectuoasă, cum întemeiat susține recurentul, instanța criticată făcând și o

eronată interpretare și aplicare a clauzelor contractului în litigiu, reținând

neîntemeiat și că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a pune la

dispoziție material lemnos și produse de balastieră, aspect invocat de pârâtă

și nedovedit de aceasta, cum corect s-a stabilit de expertiza contabilă administrată

în cauză, și infirmat – de altfel – și de înscrisurile noi depuse în recurs

(filele 287 – 300 dosar de recurs), precum și că obligațiile pârâtei, inclusiv

aceea de a asigura plafonul de finanțare de 1.000.000 dolari SUA, respectiv

200.000 dolari SUA anual prevăzută de art. 7 lit. k), urmau a fi realizate în

primii 10 ani, potrivit art. 8, deși în mod explicit în art. 7 lit. k) se

precizează că plafonul de finanțare arătat urmează a fi asigurat în primii

cinci ani, fiind verificabil prin situațiile de lucrări legal executate și

confirmate la plată, instanța de apel stabilind neîntemeiat și că menționata

obligație a pârâtei nu poate fi apreciată ca o obligație de sine stătătoare ci

numai în interdependență cu obligațiile recurentului reclamant. Deși constată

că pârâta nu a ținut separat contabilitatea pentru contractul de asociere, fapt

care face imposibil un control real al încasărilor, instanța de apel reține

neîntemeiat, infirmând aprecierile corecte ale primei instanțe, că respectivul

control financiar trebuia exercitat de ambele părți, corelând greșit

prevederile art. 15 din contract cu cele ale art. 22 și 23 care se referă la

organul de conducere al asociației și care nu este abilitat cu efectuarea

controlului financiar ce vizează chiar activitatea respectivului organ,

instanța criticată reținând total eronat culpa recurentului în neexercitarea

controlului împreună cu pârâta, motivarea deciziei recurate dovedindu-se și cu

privire la acest aspect ca fiind contradictorie.

Deși constată că lucrările de consolidare și

refacere a Cetății, sau de restaurare, ori de executare de construcții noi s-au

efectuat – unele – fără proiecte de execuție și fără ca pârâta să fi obținut

avizele prealabile impuse pentru astfel de lucrări, instanța reține, din nou neîntemeiat,

că prima instanță a stabilit greșit că au fost încălcate de către pârâtă

dispozițiile art. 10 din contract, instanța de control judiciar considerând că

pârâta a fost împiedicată de refuzul reclamantului de a-și da acordul la

întocmirea documentației necesare, deși dispozițiile art. 10 evocate au în

vedere doar obligația pârâtei – administrator – de a asigura ca executarea

lucrărilor să se facă pe bază de proiect de restaurare, renovare, consolidare,

avizat – conform legii – de compartimentul de specialitate al Ministerului

Culturii, ea apreciind și că neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 7 lit.

l), privitoare la deschiderea unei filiale în Râșnov, este nesemnificativă

pentru antrenarea sancțiunii rezilierii contractului, aceasta având un caracter

accesoriu, interpretarea dată de instanță deformând astfel sensul lămurit al

prevederii contractuale care, potrivit voinței părților, include respectiva

obligație a pârâtei între cele principale, prevăzute de art. 7.

Față de cele de mai sus se constată că

instanța de apel, cu o motivare contradictorie și sumară, a reținut greșit că

pârâta și-a îndeplinit într-un stadiu avansat obligațiile contractuale față de

neîndeplinirea termenului de 10 ani de finalizare a acestora, deși aceasta nu a

asigurat integral plafonul de finanțare pentru primii cinci ani, la care s-a

obligat, a executat lucrări la monumentul istoric din litigiu fără a fi avut

proiecte de execuție și fără a fi obținut avizele compartimentului de

specialitate din Ministerul Culturii, cum întemeiat a reținut prima instanță,

și a confirmat și intervenienta în interesul reclamantului, instanța de control

judiciar făcând și o greșită aplicare a dispozițiilor art. 19 din contract

precum și a dispozițiilor art. 1020 și 1021 C. civ.

Astfel fiind, criticile recurentului fiind

întemeiate, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

urmează a fi admis recursul acestuia împotriva deciziei atacate care urmează a

fi modificată în parte, în sensul că urmează a fi respins apelul pârâtei

împotriva sentinței primei instanțe, menținându-se obligarea pârâtei apelante

la plata sumei de 204.675,96 lei cu titlu de despăgubiri către reclamantă.

Ca parte căzută în pretenții, cu aplicarea

prevederilor art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă urmează a fi obligată să

plătească recurentului reclamant suma de 66.852,06 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat și de expert, și suma de

75.645,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu

de avocat.

Față de soluția menționată urmează a fi

admisă și cererea de intervenție accesorie în favoarea recurentului reclamant,

formulată de intervenientul M.C.C.P.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul orașul Râșnov prin Primar

împotriva Deciziei nr. 7/ Ap din 29

ianuarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, pe care o modifică în

parte, în sensul că respinge apelul declarat de intimata pârâtă SC F.R.T. SRL

București împotriva

Sentinței

civile nr. 461/ C din 12 februarie 2007 a Tribunalului Brașov, secția comercială

și de contencios administrativ.

Menține obligarea

apelantei-pârâte la plata sumei de 204.675,96 lei cu titlul de despăgubiri

către reclamantă.

Obligă

intimata-pârâtă să plătească recurentei-reclamante suma de 66.852,06 lei în

apel și 75.645,90 lei în recurs cu titlul de cheltuieli de judecată

reprezentând onorariu de avocat.

Admite cererea de

intervenție accesorie în interesul recurentei-reclamante, formulată de

M.C.C.P.N.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 mai 2010.