ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1975/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 martie 2005 reclamantul Orașul Râșnov cheamă în judecată pe pârâta SC D.P. SA, devenită – prin fuziune – SC F.R.T. SRL București, s olicitând instanței să dispună rezilierea contractului de asociere în participațiune încheiat cu pârâta la data de 30 noiembrie 2000, obligarea pârâtei, în temeiul art. 254 C. com., la restituirea în natură a bunului imobil, obiectiv istoric „C.T. Râșnov”, proprietatea tabulară a Orașului Râșnov, adus în asociere de către reclamant și obligarea pârâtei la plata cotelor părți de beneficii ce se cuvin reclamantului din profitul obținut de pârâtă potrivit Cap.VI art. 14 lit. a) din contractul de asociere, ca urmare a operațiunilor de comerț efectuate, al căror cuantum va fi stabilit pe baza unei expertize tehnice de specialitate financiar-contabile, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 461/ C din 12 februarie 2007 Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, admite cererea formulată de reclamant și dispune rezilierea contractului de asociere în participațiune, încheiat între părți la 30 noiembrie 2000, obligă pârâta să restituie reclamantului, în natură, imobilul obiectiv istoric „C.T. Râșnov”, ce a fost adus în asociația în participațiune și obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 19.250,87 lei cu titlu de cote părți din beneficiile cuvenite în urma asocierii, cu 21.370 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.

Pentru a decide astfel instanța reține că pârâta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la art. 7 lit. k) din contractul de asociere, neasigurând finanțarea de 200.000 dolari SUA/anual pentru executarea lucrărilor asumate, obligație a cărei îndeplinire nu este în niciun fel condiționată de îndeplinirea de către reclamant a obligațiilor asumate de către acesta și prevăzute de art. 5 lit. a) și f) din contract, și care influențează funcționarea imobilului ca obiectiv turistic, vizând asigurarea condițiilor igienico-sanitare; mai reține instanța că pârâta nu a respectat nici dispozițiile art. 15 din contract, neasigurând reclamantului posibilitatea exercitării unui control financiar asupra asociației, deși acesta a cerut relații în acest sens în repetate rânduri, pârâta neținând o evidență distinctă în contabilitate a veniturilor și cheltuielilor generate de asociere, denaturând rezultatele prin înregistrări contabile eronate sau neefectuate în mod legal, sau chiar prin neînregistrarea anumitor venituri precum cele rezultând din vinderea biletelor de intrare în Cetate, din vizitarea Cetății, din folosirea parcării sau a căilor de acces, din manifestațiile organizate; reține instanța că pârâta a efectuat lucrările de consolidare și refacere a Cetății în mod total impropriu,

fără a deține pentru majoritatea acestora autorizație de construire și studii de fezabilitate (fiind și sancționată pentru aceasta în 2002), cea mai mare parte a contractelor pârâtei cu terții – pentru executarea menționatelor lucrări – fiind încheiate în 2003 și 2004, deși obligația efectuării acestora începea de la data încheierii asocierii, precum și că demersurile, prevăzute de art. 10 din contract, de obținere a avizului Ministerului Culturii pentru proiectul de restaurări, consolidare și renovare au fost întreprinse de pârâtă după executarea multora dintre lucrări și doar după diferitele controale făcute de reprezentanți ai unor instituții autorizate, nefiind respectate de către pârâtă nici dispozițiile art. 7 lit. l) din contract, fapt ce a condus la creșterea pierderilor, lucrările neexecutate de reclamant neinfluențând în vreun fel posibilitatea executării de către pârâtă a propriilor sale obligații și care aveau un caracter esențial în derularea contractului de asociere, pârâta neexecutând nici obligația prevăzută de art. 14 lit. c) din contract.

Prin Decizia nr. 7/ Ap din 29 ianuarie 2009 Curtea de Apel Brașov, secția comercială, admite în parte apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe pe care o schimbă în parte în sensul că respinge cererea de reziliere a contractului de asociere în participațiune încheiat de părți și cererea de restituire în natură a obiectivului istoric C.T. Râșnov, menținând celelalte dispoziții privind plata beneficiilor din asociere și a cheltuielilor de judecată și obligând apelanta pârâtă să plătească intimatului reclamant suma de 204.675,96 lei despăgubiri, compensând între părți cheltuielile de judecată din apel. Reține instanța, pentru a decide astfel, pe de o parte, că au fost îndeplinite cerințele minime prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ., introducerea capătului de cerere privind pretențiile nefiind prematură, excepția prematurității neputând viza – de altfel – doar un singur capăt de cerere, ci întreaga acțiune, și, pe de altă parte, diferit de ce a constatat instanța de fond, că între obligațiile asumate de părți există o relație strânsă de interdependență, astfel încât neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a unei obligații de către o parte se răsfrânge asupra neîndeplinirii obligațiilor de către cealaltă parte contractuală, că reclamantul nu și-a executat niciuna dintre propriile obligații contractuale, inițiind demersuri pentru desființarea respectivului contract, că apelanta pârâtă și-a îndeplinit obligațiile proprii într-un stadiu avansat întreprinzând măsurile pentru realizarea sarcinilor asumate, termenul de 10 ani de finalizare a obligațiilor contractuale nefiind împlinit, că pârâta apelantă și-a îndeplinit unele obligații în cursul apelului, astfel că executarea necorespunzătoare a obligațiilor pârâtei nu este atât de gravă încât să justifice aplicarea sancțiunii rezilierii, iar executarea în natură a obligațiilor de către aceasta prezintă interes pentru reclamantul creditor, care a solicitat, în subsidiar, obligarea pârâtei la executarea contractului în ce privește plata cotelor părți de beneficii,

executare pretinsă și în apel prin cererea de despăgubiri reprezentând profit net obținut din exploatarea obiectivului istoric, încasări din chirii, taxe de folosire a parcării și dobânzi penalizatoare. Împotriva deciziei de mai sus reclamantul declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia și, în principal, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul respingerii apelului pârâtei împotriva sentinței primei instanțe, iar, în subsidiar, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea administrării de noi probatorii în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., cu cheltuieli de judecată în prezentul litigiu . În fundamentarea recursului său recurentul critică instanța de apel pentru a fi motivat decizia în mod contradictoriu, constatând pe de o parte, că pârâta intimată nu și-a executat obligațiile contractuale, dar apreciind, pe de altă parte, că nu se impune rezilierea respectivului contract, precum și constatând că unele dintre lurările executate de pârâtă au fost efectuate neavând proiecte de execuție, dar că neexecutarea obligațiilor nu este atât de gravă încât să justifice sancțiunea rezilierii, instanța criticată apreciind eronat și nemotivat și că plata cotelor părți de beneficii este o obligație contractuală, deși aceasta reprezintă un efect al contractului de asociere în participațiune . Reclamantul reproșează instanței de apel și greșita interpretare a actului dedus judecății, respectiv a clauzelor contractuale privind obligațiile pârâtei asociate, instanța calificând greșit, ca fiind obligație contractuală, efectul contractului de asociere constând în plata cotei din beneficii ce se cuvenea recurentului și apreciind greșit că plafonul de 200.000 dolari SUA privea exclusiv efectuarea lucrărilor prevăzute de art. 6 din contract, deși acesta este precizat în art. 7 lit. k), sau că celelalte obligații contractuale ale pârâtei asociate – precum aceea prevăzută de art. 7 – ar avea un caracter accesoriu,

ori că exercitarea controlului financiar ar fi urmat să se realizeze în comun, deși în contract s-a menționat că numai membrii Consiliului de Administrație desemnați de către pârâta asociată au atribuții de conducere efectivă și exclusivă, reprezentanții recurentului având doar un rol consultativ, instanța reținând eronat o culpă comună cu privire la nerespectarea dispozițiilor art. 15 din contract.

Recurentul critică instanța de control judiciar și pentru greșita aplicare a legii, respectiv a art. 1020 C. civ., și a art. 19 din contract, reținând greșit că nu sunt îndeplinite condițiile rezilierii contractului de asociere în participațiune dintre părți, deși pârâta intimată – asociat – nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile asumate, ori le-a îndeplinit defectuos, cu încălcarea dispozițiilor contractuale și legale incidente, cauzând o serie de daune ireparabile monumentului istoric din litigiu, instanța criticată însăși stabilind că au fost executate lucrări de restaurare și construcții noi, unele dintre ele neavând proiecte de execuție, pârâta neobținând nici avizele prealabile pentru efectuarea unora dintre lucrări, în timp ce recurentul și-a îndeplinit propriile obligații, executând lucrările de instalare a rețelei electrice de iluminat și lucrările de canalizare exterioară, demarând lucrările de racordare a Cetății la rețeaua de apă potabilă (lucrări finalizate, conform procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 3412 din 25 septembrie 2008), igienizând suprafața de pădure deținută de Orașul Râșnov în limita suprafeței neretrocedate, – ca și terasa limitrofă, – B.E.

Râșnov, instanța de apel reținând eronat că executarea obligațiilor pârâtei intimate ar fi fost condiționată de îndeplinirea obligațiilor recurentului reclamant. În susținerea solicitării subsidiare recurentul apreciază că, față de deteriorările suportate de imobilul în litigiu, s-ar impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se stabili printr-o expertiză tehnică în construcții, realizată de un expert în monumente istorice, dacă lucrările efectuate au avut la bază situații de lucrări, verificate și confirmate la plată, potrivit art. 7 lit. k) din contract, și dacă au fost respectate cerințele existenței de proiecte de execuție pentru toate lucrările, cu respectarea dispozițiilor legale incidente, expertiza anterior efectuată de expertul tehnic L.I.

fiind realizată superficial, fără cercetarea atentă a realității și a documentelor existente, expertul stabilind fără temei, sau justificare, existența unor investiții de 633.000 euro, doar pe baza unor măsurători efectuate în teren.

La data de 2 octombrie 2009 M.C.C.P.N., formulează cerere de intervenție accesorie, în interesul recurentului reclamant, (încuviințată în principiu la data de 8 octombrie 2009), susținând recursul acestuia și arătând că prin mai multe adrese din 2003 și 2004, ca autoritate a administrației publice centrale de specialitate, a constatat că lucrările efectuate la monumentul istoric din litigiu sunt realizate cu încălcarea gravă a dispozițiilor legale, fără a exista un proiect care să conțină propunerile de amenajare și fără asistență de specialitate arheologică, dispunând – în consecință – sistarea lucrărilor și demolarea construcțiilor necorespunzătoare, sub sancțiunea răspunderii penale a asociatului – pârâta intimată, în condițiile art. 54 din Legea nr. 422/2001, măsuri ignorate de pârâtă, care a continuat o serie de lucrări fără a avea autorizație de construire, proiect de amenajare sau asistență arheologică, producând daune ireparabile Cetății, așa cum s-a stabilit prin adresa din 14 iulie 2004, consecințele iremediabile constatându-se și ulterior, în 2007, prin adresele din 26 februarie 2007 și 25 din 26 februarie 2007. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, în cauză neimpunându-se casarea deciziei recurate,

întrucât toate probele necesare soluționării pricinii au fost administrate în fața instanțelor de fond și apel . Examinând recursul reclamantului prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta este fondat, criticile avansate împotriva deciziei recurate fiind întemeiate.

Se constată, în acest sens, în esență, că, în mod neîntemeiat și fără o motivare adecvată, instanța de apel criticată a reținut că obligațiile reciproce asumate de părți prin contractul de asociere în participațiune ar fi interdependente, cu referire în special – stabilește instanța – la instalațiile electrice, de apă și canalizare și a rețelei de gaze naturale, la punerea la dispoziție a materialelor de construcție și la exercitarea controlului financiar, obligațiile asumate de recurentul reclamant (art. 5), vizând, însă, – așa cum judicios a stabilit prima instanță – funcționarea imobilului ca obiectiv turistic, în timp ce obligațiile contractuale ale pârâtei intimate se referă cu prioritate la restaurarea, consolidarea și amenajarea zidurilor imobilului monument istoric, executarea acestora fiind evident premergătoare obligațiilor recurentului.

Mai mult, instanța reține – eronat – neîndeplinirea culpabilă de către reclamantul recurent a obligațiilor privind canalizarea, instalarea rețelei electrice de iluminat și a rețelei de gaze naturale prevăzute de art. 5 lit. b), c) și d), deși acestea urmau a fi realizate de către pârâta intimată potrivit art. 6 alin. (1) din contract, motivarea deciziei recurate prezentându-se, astfel, ca defectuoasă, cum întemeiat susține recurentul, instanța criticată făcând și o eronată interpretare și aplicare a clauzelor contractului în litigiu, reținând neîntemeiat și că recurentul nu și-a îndeplinit obligația de a pune la dispoziție material lemnos și produse de balastieră, aspect invocat de pârâtă și nedovedit de aceasta, cum corect s-a stabilit de expertiza contabilă administrată în cauză, și infirmat – de altfel – și de înscrisurile noi depuse în recurs (filele 287 – 300 dosar de recurs), precum și că obligațiile pârâtei, inclusiv aceea de a asigura plafonul de finanțare de 1.000.000 dolari SUA, respectiv 200.000 dolari SUA anual prevăzută de art. 7 lit. k), urmau a fi realizate în primii 10 ani, potrivit art. 8, deși în mod explicit în art. 7 lit. k) se precizează că plafonul de finanțare arătat urmează a fi asigurat în primii cinci ani, fiind verificabil prin situațiile de lucrări legal executate și confirmate la plată,

instanța de apel stabilind neîntemeiat și că menționata obligație a pârâtei nu poate fi apreciată ca o obligație de sine stătătoare ci numai în interdependență cu obligațiile recurentului reclamant. Deși constată că pârâta nu a ținut separat contabilitatea pentru contractul de asociere, fapt care face imposibil un control real al încasărilor, instanța de apel reține neîntemeiat, infirmând aprecierile corecte ale primei instanțe, că respectivul control financiar trebuia exercitat de ambele părți, corelând greșit prevederile art. 15 din contract cu cele ale art. 22 și 23 care se referă la organul de conducere al asociației și care nu este abilitat cu efectuarea controlului financiar ce vizează chiar activitatea respectivului organ, instanța criticată reținând total eronat culpa recurentului în neexercitarea controlului împreună cu pârâta, motivarea deciziei recurate dovedindu-se și cu privire la acest aspect ca fiind contradictorie.

Deși constată că lucrările de consolidare și refacere a Cetății, sau de restaurare, ori de executare de construcții noi s-au efectuat – unele – fără proiecte de execuție și fără ca pârâta să fi obținut avizele prealabile impuse pentru astfel de lucrări, instanța reține, din nou neîntemeiat, că prima instanță a stabilit greșit că au fost încălcate de către pârâtă dispozițiile art. 10 din contract, instanța de control judiciar considerând că pârâta a fost împiedicată de refuzul reclamantului de a-și da acordul la întocmirea documentației necesare, deși dispozițiile art. 10 evocate au în vedere doar obligația pârâtei – administrator – de a asigura ca executarea lucrărilor să se facă pe bază de proiect de restaurare, renovare, consolidare, avizat – conform legii – de compartimentul de specialitate al Ministerului Culturii, ea apreciind și că neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 7 lit. l), privitoare la deschiderea unei filiale în Râșnov, este nesemnificativă pentru antrenarea sancțiunii rezilierii contractului, aceasta având un caracter accesoriu, interpretarea dată de instanță deformând astfel sensul lămurit al prevederii contractuale care, potrivit voinței părților, include respectiva obligație a pârâtei între cele principale, prevăzute de art. 7. Față de cele de mai sus se constată că instanța de apel, cu o motivare contradictorie și sumară,

a reținut greșit că pârâta și-a îndeplinit într-un stadiu avansat obligațiile contractuale față de neîndeplinirea termenului de 10 ani de finalizare a acestora, deși aceasta nu a asigurat integral plafonul de finanțare pentru primii cinci ani, la care s-a obligat, a executat lucrări la monumentul istoric din litigiu fără a fi avut proiecte de execuție și fără a fi obținut avizele compartimentului de specialitate din Ministerul Culturii, cum întemeiat a reținut prima instanță, și a confirmat și intervenienta în interesul reclamantului, instanța de control judiciar făcând și o greșită aplicare a dispozițiilor art. 19 din contract precum și a dispozițiilor art. 1020 și 1021 C. civ. Astfel fiind, criticile recurentului fiind întemeiate, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) C. proc.

civ. urmează a fi admis recursul acestuia împotriva deciziei atacate care urmează a fi modificată în parte, în sensul că urmează a fi respins apelul pârâtei împotriva sentinței primei instanțe, menținându-se obligarea pârâtei apelante la plata sumei de 204.675,96 lei cu titlu de despăgubiri către reclamantă. Ca parte căzută în pretenții, cu aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., intimata pârâtă urmează a fi obligată să plătească recurentului reclamant suma de 66.852,06 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat și de expert, și suma de 75.645,90 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat. Față de soluția menționată urmează a fi admisă și cererea de intervenție accesorie în favoarea recurentului reclamant, formulată de intervenientul M.C.C.P.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul orașul Râșnov prin Primar împotriva Deciziei nr. 7/ Ap din 29 ianuarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge apelul declarat de intimata pârâtă SC F.R.T. SRL București împotriva Sentinței civile nr. 461/ C din 12 februarie 2007 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Menține obligarea apelantei-pârâte la plata sumei de 204.675,96 lei cu titlul de despăgubiri către reclamantă. Obligă intimata-pârâtă să plătească recurentei-reclamante suma de 66.852,06 lei în apel și 75.645,90 lei în recurs cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Admite cererea de intervenție accesorie în interesul recurentei-reclamante, formulată de M.C.C.P.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2010.