ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5927/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5927/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Comuna V., prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - A.P.D.R.P., a solicitat anularea actelor administrative denumite „Notificarea solicitantului privind contestația depusă” și „Notificarea cererilor de finanțare neeligibile”, prin care s-a adus la cunoștința reclamantei respingerea cererii de finanțare înregistrată sub nr. XX1. din 15 aprilie 2010 pentru proiectul „Modernizare drum D.P. 1 - Drum de utilitate privată - forestier, deschis circulației Publice V. de Sus - V.I.”, proiect declarat în mod nelegal ca neeligibil (în urma evaluării cererii de finanțare și după aprobarea de către Comitetul de Selecție a Raportului de Selecție nr. A1.
din 5 octombrie 2010) și obligarea pârâtului să constate că cererea de finanțare împreună cu proiectul depus în cadrul Măsurii 125b, nu este afectată de viciile de neeligibilitate invocate prin „Notificarea cererii de finanțare neeligibilă și prin „Notificarea solicitantului privind contestația depusă”, promovate în termen legal și, ca urmare, să aprobe finanțarea proiectului prin suplimentarea alocării aferente măsurii 125b. Cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 15 aprilie 2010, a depus la sediul Oficiului Județean pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Brașov, cererea de finanțare pentru proiectul „Modernizare DP 11 drum de utilitate privată - forestier deschis circulației publice V. de Sus - V.I.”, cerere înregistrată sub nr. XX1., întocmindu-se de către Oficiul Județean Brașov fișa de verificare a conformității proiectului în cadrul măsurii 125b (conform pct. 313 Ghidul solicitantului).
A doua etapă a verificării proiectului a constat în verificarea eligibilității acestuia de către experții Serviciului de Evaluare Selectare din cadrul Centrului Regional Alba, conform criteriilor stabilite în Ghidul solicitantului pentru măsura 125b, iar în urma acestei verificări, proiectul a fost declarat eligibil cu un punctaj de 75 puncte, întrunind toate condițiile pentru finanțare. Proiectul a fost solicitat spre verificare „în eșantion”, de către A.P.D.R.P. care, la data de 19 octombrie 2010, a comunicat „Notificarea cererii de finanțare neeligibilă,” înregistrată sub YY. din 8 octombrie 2010, prin care s-a adus la cunoștință reclamantei că proiectul este neeligibil.
Împotriva acestei notificări, reclamanta a formulat contestație, arătând, față de afirmația pârâtei privind faptul că cel de-al doilea tronson este descris ca fiind pe unitatea administrativ teritorială a unei comune vecine, că drumul DP1 V. de Sus - V.I., din punct de vedere al soluțiilor tehnice, este împărțit în două tronsoane, fiind amplasat în mijlocul comunei și neavând cum să se situeze pe teritoriul altei unități administrativ teritoriale. Reclamanta a solicitat și un punct de vedere unității administrativ teritoriale vecine, respectiv comunei D., U. și orașul Victoria care au confirmat faptul că nu au în inventarul lor acest drum.
Referitor la pct. 1 din notificare, în care se arată că s-a făcut o confuzie între drumurile din proiect și amenajament, că porțiunea de 1,5 km din drumul DP cuprinde și o altă porțiune din alt drum forestier, reclamanta a susținut că, în baza Legii nr. 247/2005, drumul forestier 143 nr. Z1., a fost reconstituit Composesoratului V.I., la propunerea Comisiei Locale a Comunei V., composesoratul arătând, prin adresa W1. din 20 octombrie 2010, că originea drumului este de la 2,3 Km din intersecția cu drumul Victoria - Sâmbăta D.J. 102G, iar destinația este valea V.I.. Totodată, și Direcția Silvică Brașov, prin adresa W2. din 26 octombrie 2010 a confirmat că nu se suprapune nicio porțiune din drum.
Referitor la motivul de neeligibilitate invocat cu privire la lungimea drumului DP 1 V. de Sus - V.I., s-a arătat că drumul DP1 are lungimea de 8,7 Km, așa cum rezultă din inventarul bunurilor care alcătuiesc drum public al comunei V. – H.G. nr. 294/2004, H.C.L. nr. 8/2011, Anexă la H.C.L. nr. 8/2010, situații de studiu de fezabilitate. Din lungimea totală a drumului, reclamanta a propus prin proiect modernizarea unei lungimi de 7,404 km, documentația tehnică folosind din acest motiv sintagma „lungime studiată”. Lungimea totală a drumului nu echivalează cu lungimea studiată, iar ghidul solicitantului nu conține interdicții privitoare la modernizarea unei anumite porțiuni de drum. Prin contestație s-a atacat și pct. 3 din notificare privind hotărârea Consiliului Județean Brașov și Hotărârile Guvernului cu referire la încadrarea drumului V. de Sus - V.I.
în categorii funcționale pe anumite perioade de timp, respectiv faptul că sunt în vigoare două hotărâri de Guvern și două hotărâri ale Consiliului Județean Brașov cu informații diametral opuse. Instituția Prefectului Brașov a comunicat prin adresa W3. din 22 octombrie 2010, că asupra H.C.J. nr. 200/2009 și 27/2010, a fost exercitat controlul de legalitate, iar acestea nu au făcut obiectul acțiunii în contencios administrativ, iar Consiliul Județean Brașov a comunicat prin adresa nr. W4. din 22 octombrie 2010 că au fost contractate lucrări de asfaltare pe drumul V. de Jos - V. de Sus, pârâtul făcând confuzie între acest drum și drumul DP 1 V. de Sus - V.I. Reclamanta a susținut că o cerere de finanțare nu poate fi declarată neeligibilă pentru aspecte ce puteau fi oricând verificate, impunându-se efectuarea vizitei pe teren și de către A.P.D.R.P.
conform obligației stipulată în Ghidul solicitantului cap. 313 „Verificarea dosarului cererii de finanțare de către A.P.D.R.P.”. Pârâta A.P.D.R.P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, expunând cadrul general care reglementează activitatea A.P.D.R.P. și modul de evaluare și selectare în vederea încheierii unui contract având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil prin F.E.A.D.R. A arătat că A.P.D.R.P. are responsabilitatea selectării acelor proiecte viabile, în măsură să asigure realizarea obiectivelor generale și strategice, pornindu-se de la criteriul competitivității, avut în vedere la elaborarea P.N.D.R., în sensul asigurării finanțării acelor proiecte viabile, bine întocmite, reflectate în fapt printr-un punctaj cât mai mare.
După depunerea dosarului cererii de finanțare de către solicitant, acesta intră în procedura specifică de verificare, ceea ce implică următoarele etape: verificarea conformității și eligibilității cererii de finanțare, verificarea în teren a acesteia și selecția proiectelor ce urmează a fi contractate în raport de punctajul obținut de fiecare solicitant. Pentru fiecare sesiune de depunere proiecte este alocată o anumită sumă și se stabilește un punctaj minim pentru situația în care valoarea proiectelor depășește această sumă, intervenind procesul de selecție în ordinea punctajului acordat fiecărui proiect în scopul încadrării în punctajul minim stabilit pe sesiune.
Finalizarea procesului de evaluare și selecție constă în elaborarea „Listei cererilor de finanțare eligibile, neeligibile și retrase" la nivelul Oficiilor Județene de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit/Centrelor Regionale de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (O.J.P.D.R.P./C.R.P.D.R.P.), precum și a Raportului de evaluare la nivelul C.R.P.D.R.P. Cât privește selecția proiectelor și soluționarea contestațiilor aferente proiectelor depuse pentru finanțare prin P.N.D.R., acestea sunt reglementate potrivit Regulamentului de Organizare și Funcționare al Comitetului de Selecție și al Comisiei de Contestații, pentru proiectele aferente măsurilor din P.N.D.R. aprobat prin Ordinul M.A.D.R.
nr. 598 din 22 septembrie 2008, respectiv prin Ordinul M.A.D.R. nr. 351/2009, cu modificările și completările ulterioare, regulament publicat pe site-ul M.A.D.R., domeniul Dezvoltare Rurală. Toate aceste prevederi sunt făcute cunoscute potențialilor beneficiari prin prevederile Ghidului Solicitantului aferent fiecărei măsuri, inclusiv pentru măsura 125. Pârâta a susținut, de asemenea, că atât declararea ca neeligibilă a cererii de finanțare nr. XX1., cât și respingerea Contestației prin Notificarea nr. SS. din 30 decembrie 2010 sunt temeinice și legale, dat fiind faptul că r eclamanta, pri n documentele anexate cererii de finanțare, nu a îndeplinit criteriile de eligibilitate impuse prin Ghidul Solicitantului.
Pentru îndeplinirea criteriilor, reclamanta a prezentat anexat cererii de finanțare, H.C.J. Brașov nr. 27 din 15 februarie 2010, H.C.L. V. nr. 8 din 17 februarie 2010, Ordinul Ministerul Mediului și Pădurilor nr. 535 din 13 aprilie 2011, expertiză tehnică și piese desenate. Cu toate acestea, pârâta a constatat neconcordanțe între documentele anexate de către reclamantă la cererea de finanțare. Pârâta a precizat că nu pot fi luate în considerare decât documentele depuse inițial de către reclamantă la momentul depunerii cererii de finanțare, neputând fi luate în considerare documente emise ulterior depunerii cererii de finanțare sau aduse de reclamantă în instanță.
2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 62 pronunțată la data de 28 martie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Comuna V. prin Primar și, în consecință, a dispus anularea Notificării cererilor de finanțare neeligibile YY. din 08 octombrie 2010 și a Notificării solicitantului privind contestația depusă nr. SS. din 30 decembrie 2010 emise de pârât și a obligat pârâtul la reluarea procedurii de verificare și selecție a cererii de finanțare nr. XX1. din 15 aprilie 2010, din momentul verificării prin sondaj. Totodată, a respins restul pretențiilor solicitate și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, respingând restul cheltuielilor de judecată solicitate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, pe de o parte, situația de fapt potrivit căreia reclamanta Comuna V. a depus la Oficiul Județean pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit Brașov la data de 15 aprilie 2010, sub nr. XX1. o cerere de finanțare ce se încadrează în submăsura 125b, pentru proiectul „Modernizare DP 1 drum de utilitate privată - forestier, deschis circulației publice V. de Sus - V.I.”. Cu privire la această cerere s-a parcurs procedura de evaluare și selectare până la momentul obținerii unui punctaj de 75 puncte, proiectul reclamantei fiind supus evaluării prin sondaj prevăzută de secțiunea ES 7 - verificarea prin sondaj la DSC - SES/SVT - DSC din Manualul de procedură pentru evaluarea și selectarea cererilor de finanțare pentru proiecte de investiții.
Același manual de procedură cuprinde și modul de verificare prin sondaj, a cererilor de finanțare, la dosarul cauzei existând fișele de verificare a criteriilor de eligibilitate (E 31) și a criteriilor de selecție (E 32), impuse de acest manual. Astfel, s-a concluzionat de către experți că cererea de finanțare nu îndeplinește criteriile de eligibilitate EG1 și EG2, cererea fiind declarată neeligibilă. Ca urmare, după aprobarea Raportului de selecție nr. D1. din 5 octombrie 2010, reclamantei i-a fost transmisă „Notificarea cererilor de finanțare neeligibile” YY. din 8 octombrie 2010, motivele declarării neeligibilității proiectului fiind următoarele: S-a constatat că drumul pentru a cărui modernizare a fost depusă cererea de finanțare, respectiv DP1 - drum de utilitate privată - forestier, deschis circulației publice, este descris ca fiind compus din două tronsoane, al doilea tronson aflându-se pe o porțiune de drum forestier aflat în inventarul unei U.A.T.
vecine, are înscrise ca lungime valori diferite, este clasificat (categorie funcțională) ca „drum forestier”, iar în H.G. nr. 906/2007, același drum este clasificat ca „drum comunal”, precum și că a suferit lucrări de asfaltare în anul 2008 cu finanțare de la Consiliul Județean Brașov. Alte neconcordanțe s-au stabilit cu privire la categoria funcțională a drumului, arătând că este clasificat ca „DP1 drum de utilitate privată - forestier, deschis circulației publice”, „drum comunal” sau drum județean. În acest sens au fost prezentate H.G. nr. 906/2007, H.C.J. Brașov nr. 200/2009, H.C.J. Brașov nr. 27/2010 și H.G. nr. 294/2010, arătându-se că, din analiza acestora, nu se poate stabili cu exactitate categoria funcțională a drumului.
Un alt motiv al neeligibilității privește lucrările executate pe drum și anume, lucrări de întreținere și reparații, în baza unui contract de concesiune încheiat între Consiliul Județean Brașov și firma G., respectiv asfaltare pe DJ 103 D V. de Sus - V.I. (4,32 km) cu termen de finalizare 1 mai 2008. Împotriva acestei notificări, reclamanta a formulat contestație prin care a evocat motivele expuse și prin acțiunea introductivă. Contestația a fost soluționată prin Notificarea nr. SS. din 30 decembrie 2010, reținându-se că cererea de finanțare a proiectului nu a fost selectată, întrucât au fost constatate o serie de neconcordanțe. Înscrisurile cu care reclamanta a venit în dovedirea susținerilor sale din cuprinsul contestației, au fost depuse la acel moment, fiind cunoscute de pârâtă la analiza contestației.
Pârâta nu a făcut referire la aceste înscrisuri cu ocazia soluționării contestației, expunând ulterior, prin întâmpinare, poziția sa în sensul de a fi avută în vedere doar documentația atașată cererii de finanțare. Este vorba despre adrese emise de comunele D., U. și orașul Victoria, Composesoratul V., de Direcția Silvică Brașov, de Instituția Prefectului Brașov emise la solicitarea reclamantei la scurt timp de la comunicarea notificării de neeligibilitate. Manualul de procedură pentru evaluarea și selectarea cererilor de finanțare pentru proiecte de investiții prevede și modul de verificare a cererilor de finanțare pentru verificare prin sondaj”. Instanța de fond a constatat că, în prezenta cauză, această verificare s-a limitat la completarea fișei de verificare a criteriilor de eligibilitate.
Însă, exista la îndemâna experților și posibilitatea de a solicita lămuriri suplimentare sub forma întocmirii fișei de solicitare a informațiilor suplimentare E 3.4, prin care se solicită clarificări și la care solicitantul trebuie să răspundă în 2 zile lucrătoare. De asemenea, manualul de procedură prevede și posibilitatea ca experții să ia în considerare inclusiv vizita pe teren efectuată de Serviciul Verificare Cereri de Finanțare din cadrul O.J.P.D.R.P./Serviciul Verificare Tehnică din cadrul C.R.P.D.R.P. Pentru măsura 125, verificarea în teren se face pentru 50% din proiectele incluse în eșantion. Prima instanță a observat că, privitor la documentele depuse în susținerea contestației, la pag.
56 - 57 din Manualul de procedură se face vorbire despre Raportul asupra contestației, care conține contestația însoțită de documentele depuse de solicitant, și despre situația în care Comisia de Contestații consideră că informațiile prezentate în rapoartele de contestații sau în documentele justificative atașate sunt incomplete, neclare etc. În consecință, Curtea a reținut că această posibilitate a depunerii de documente justificative este prevăzută de Manualul de procedură, fiind evident că limita este aceea de a nu se schimba situația de la momentul formulării cererii. Însă, în măsura în care unele aspecte sunt neclare, este firesc ca solicitantul să aibă posibilitatea de a se apăra. În etapa de evaluare a cererii, s-a constatat îndeplinirea criteriilor de eligibilitate, iar în etapa verificării prin sondaj, s-a stabilit că nu sunt îndeplinite criteriile EG1 și EG2.
Motivele pentru care s-a apreciat că solicitantul nu a făcut dovada deținerii terenului aferent investiției și că nu deține infrastructura forestieră, care face obiectul modernizării prin implementarea proiectului, sunt descrise în Raportul asupra verificării prin sondaj la SUT-DSC. În motivarea contestației, reclamanta a depus o serie de înscrisuri care nu produc situații juridice noi ulterioare datei depunerii cererii de finanțare, ci fac referire la situația existentă înaintea datei menționate.
Raportat, pe de o parte, la aspectele menționate anterior, în legătură cu posibilitatea depunerii de documente alăturat contestației, iar pe de altă parte, la motivele invocate în declararea neeligibilității proiectului și la apărările formulate de solicitant pe calea contestației, instanța de fond a constatat că, pentru lămurirea îndeplinirii celor două condiții de eligibilitate, se impunea ca documentele depuse de reclamant la formularea contestației să fie analizate de Comisia de specialitate. Mai mult decât atât, față de situația reținută în raportul asupra verificării prin sondaj, în analiza celor două criterii de eligibilitate erau necesare lămuriri suplimentare, astfel cum se prevede Manualul de procedură și verificarea în teren a proiectului.
Judecătorul fondului a reținut că aceste considerente conduc la netemeinicia celor două notificări și la anularea lor, cu consecința reluării procedurii de verificare și selecție de la momentul verificării prin sondaj. Chiar dacă nu se poate substitui expertului de specialitate în sensul stabilirii îndeplinirii criteriilor de eligibilitate, instanța de fond a apreciat că poate dispune ca expertul să aibă în vedere și să folosească toate mijloacele puse la îndemână de Manualul de procedură. 3. Recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 62 din data de 28 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția a contencios administrative și fiscal. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta A.P.D.R.P., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii de recurs pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală a arătat în esență următoarele: - A arătat recurenta că după depunerea dosarului cererii de finanțare de către solicitant, acesta intră în procedura specifică de verificare ceea ce implică următoarele etape: verificarea conformității și exigibilității cererii de finanțare, verificarea în teren a acesteia și selecția proiectelor ce urmează a fi contractate în raport de punctajul obținut de fiecare solicitant. - Comuna V. nu a respectat condițiile obligatorii de eligibilitate referitoare la statutul juridic al terenului pe care este amplasată investiția propusă spre finanțare și referitoare la necesitatea realizării unui drum forestier nou conform prevederilor din amenajamentului silvic, condiții menționate în Ghidul Solicitantului la capitolul 2.2., pagina 9. Atât declararea ca neeligibilă a cererii de finanțare nr. XX1., cât și respingerea Contestației prin Notificarea nr. SS.
din 30 decembrie 2010 sunt temeinice și legale dat fiind faptul că Reclamanta prin documentele anexate cererii de finanțare nu a îndeplinit criteriile de eligibilitate impuse prin Ghidul Solicitantului. Susținerile Reclamantei detaliate în cererea de chemare în judecată sunt de natură doar să inducă în eroare instanța de judecată prin prezentarea succesivă a adreselor emise de diverse entități publice. Nu pot fi luate în considerare decât documentele depuse inițial de către reclamanta la momentul depunerii cererii de finanțare. Neputând fi luate în considerare documente emise ulterior depunerii cererii de finanțare sau aduse de reclamanta in instanța.
Din documentele prezentate de solicitant (piese scrise și desenate) rezultă că există neconcordanțe între amplasamentul investiției pe o suprafața inclusă în fond forestier, așa cum rezultă din Ordinul Ministrului nr. 535/2010 și documentele care au stat la baza constituirii DP1 (drum public) ca drum de utilitate privată - forestier, deschis circulației publice, ca și a acelora care descriu starea actuală a obiectului proiectului, Având în vedere prevederile H.C.J. Brașov nr. 27 din 15 februarie 2010, H.C.L. V. nr. 8 din 17 februarie 2010 și nr. O.M. 535 din 13 aprilie 2010, precum și expertiza tehnică și piesele desenate atașate Cererii de Finanțare, nu reiese că drumul propus prin proiect este amplasat pe suprafața inclusă în fond forestier, condiție obligatorie de eligibilitate pentru submăsura 125b, având în vedere prevederile art.1, alin. (2)), lit. g) C. silvic.
Verificarea eligibilității cererii de finanțare a fost efectuată ținând cont de prevederea din ghidul solicitantului, cap. 3.1.3. pct. B, „verificarea eligibilității cererii de finanțare este făcută pe baza documentelor depuse de solicitant". Reclamanta nu a probat prin documentația anexată Cererii de Finanțare că sunt îndeplinite condițiile esențiale minime pentru ca proiectul „Modernizare drum DP 1 - Drum de utilitate privată - forestier, deschis circulației publice V. de Sus - V.I." să fie declarat eligibil. Vizita în teren urma a se efectua doar în situația în care cererea de finanțare era declarată ca fiind eligibilă, și doar dacă împrejurările o impuneau, respectiv dacă documentele depuse la dosarul cererii nu erau suficient de concludente.
Potrivit art. 21 alin. (2) din H.G. nr. 224/2008, cu modificările și completările ulterioare, Reclamanta avea obligația să întreprindă „...din proprie inițiativă toate eforturile pentru a lua cunoștință de toate informațiile oferite, astfel încât să cunoască înainte de asumarea obligațiilor toate drepturile și obligațiile născute din contractul de finanțare" . S-a arătat că posibilitate de a solicita informații suplimentare a experților A.P.D.R.P. are în vedere solicitarea de lămuriri pe documentele deja existente la dosarul cererii de finanțare al intimatei-reclamante, ci nu de indicare a documentației care trebuie prezentate și pe care solicitantul trebuia să o cunoască a fi depusă dat fiind nenumăratele informații avute la dispoziție anterior întocmirii cererii de finanțare.
În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 1 C. proc. civ. Considerentele și soluția instanței de recurs. Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 , Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează: - În fapt, în cererea de recurs, recurenta A.P.D.R. a făcut o trecere în revistă a procedurii privind acordarea finanțării nerambursabile de la bugetul de stat național și de la cel al Comisiei Europene, a atribuțiilor sale ca organism coordonator precum și despre desfășurarea activității în baza manualelor de proceduri și a instrucțiunilor de lucru, fără a face critici în concret sentinței recurate.
- A arătat recurenta că instanța de fond a fost indusă în eroare prin prezentarea succesivă a adreselor emise de diverse entități publice, între documentele anexate de reclamantă la cererea de finanțare constatându-se de recurentă neconcordanțe precizând în concret care anume. Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că din Notificarea nr. SS. din 30 decembrie 2010 prin care s-a soluționat contestația reclamantei intimate în ceea ce privește constatarea ca neeligibilă a cererii de finanțare, rezultă că înscrisurile pe care le-a depus reclamanta în susținerea contestației sale nu au fost analizate de către Comisia de specialitate.
În etapa de evaluare a cererii s-a constatat îndeplinirea criteriilor de eligibilitate iar în etapa verificării prin sondaj, experții au stabilit că nu sunt îndeplinite criteriile EG 1 și EG 2 . - În mod corect a apreciat instanța de fond că înscrisurile depuse fac referire la situația existentă înainte de data depunerii cererii de finanțare, iar în conformitate cu prevederile Manualului de procedură și verificarea în teren a proiectului, erau necesare lămuriri suplimentare. - Recurenta a adus argumente concrete în ceea ce privește neconcordanțele existente între amplasamentul investiției pe o suprafață inclusă în fond forestier și documentele care au stat la baza constituirii DP 1 (drum public) ca drum de utilitate privată - forestier, însă, instanța de fond nu a analizat criteriile de eligibilitate, lăsând în sarcina excepțiilor de specialitate reluarea procedurii de verificare.
Înalta Curte constată că nu se poate pronunța (înaintea instanței de fond) asupra criteriilor de eligibilitate pentru a nu lipsi părțile de un grad de jurisdicție, soluția instanței de fond fiind așa cum s-a precizat mai sus de obligare a autorității recurente la reluarea procedurii de verificare a cererii de finanțare din momentul verificării prin sondaj. Temeiul juridic al soluției adoptate în recurs Față de cele arătate mai sus, constatând că nu există motive care să atragă modificarea sau casarea sentinței recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de A.P.D.R.P. împotriva sentinței nr. 62/F din 28 martie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.