ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.05.2018

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2179/2018

HOTĂRÂRE
23.05.2018
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2179/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Ședința publică din data de 23 mai 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Constând că partea care a formulat cererea de revizuire a decedat, iar persoanele care au fost indicate ca fiind succesori în drepturi ai părții decedate nu au depus certificatul de moștenitor sau acte de stare civilă complete, împrejurări necesare a determina continuarea judecății, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu Minori și de Familie, prin încheierea din 15 septembrie 2017, a suspendat judecarea cauzei privind soluționarea cererii de revizuire, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Împotriva încheierii de suspendare din data de 15 septembrie 2017, B. în calitate de apărător al defunctei A. a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Fără a-și încadra criticile în temeiul de drept al art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului și repunerea cauzei pe rol.

În motivare, recurenta a susținut, în esență, că instanța, în mod greșit, a suspendat cauza fără a lua în considerare răspunsul la întâmpinarea intimatei C. prin care s-a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor defunctei A., respectiv D. și E.; declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 pct. 9 C. proc. civ., în favoarea Tribunalului București.

Totodată, mai arată recurenta, în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la decesul uneia dintre părți judecata se suspendă de drept, cu excepția situației în care se solicită termen de către partea interesată pentru a se introduce în cauză moștenitorii, cum este și cazul prezentei spețe.

În ceea ce privește apărările de fond invocate de intimată, precizează că în perioada ianuarie - iunie 2017, defuncta A. nu era deplasabilă, astfel că nu avea cum să se prezinte la vreun termen de judecată, cu atât mai puțin la termenul din data de 24.03.2017, aspect ce rezultă din adeverința medicala anexată.

Intimata C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale, în raport cu prevederile art. 56 alin. (1) C. proc. civ. și excepția lipsei calității de reprezentant al semnatarului cererii de recurs.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 28 februarie 2018, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Intimata C. a depus la dosar punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

Analizând în condițiile art. 486 C. proc. civ. cererea de recurs formulată de B., în calitate de apărător al defunctei A., Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplinește condițiile de formă și, în consecință, urmează să o anuleze, pentru considerentele care succed:

Cererea de recurs a fost formulată de avocat B. în calitate de apărător al defunctei A. cu împuternicire avocațială acordată de D. și E., indicați ca fiind moștenitorii ai defunctei A., fără a li se indica efectiv gradul de rudenie cu defuncta.

La dosar nu există vreun înscris, respectiv certificat de calitate de moștenitor ori certificat de moștenitor din care să rezulte că aceștia sunt succesorii în drepturi ai părții decedate, deși au fost emise adrese prin care s-a solicitat acestora să depună înscrisuri din care să rezulte calitatea de moștenitori ai defunctei A. și să precizeze dacă își însușesc recursul declarat în cauză de avocat B..

Art. 82 alin. (1) teza I C. proc. civ. se referă la obligația instanței, care constată lipsa dovezii calității de reprezentant, de a da un termen pentru acoperirea acesteia, teza a doua a textului legal menționat reglementând sancțiunea anulării cererii în ipoteza în care lipsurile nu se împlinesc după acordarea unui termen în acest sens

În procedura filtrului, verificarea dovezii calității de reprezentant va fi făcută în temeiul art. 493 alin. (3) C. proc. civ., iar raportul, odată comunicat, va conferi posibilitatea părții să complinească neregularitatea procedurală semnalată.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a precizat că prezenta cerere de recurs a fost formulată de avocat B. în calitate de apărător al defunctei A. cu împuternicire avocațială acordată de D. și de E., indicați ca fiind moștenitorii ai defunctei A., fără a li se indica efectiv gradul de rudenie cu defuncta.

S-a menționat expres că în lipsa complinirii neregularităților procedurale semnalate, respectiv lipsa înscrisurilor din care să rezulte că în cauză D. și E. au calitatea de moștenitori ai defunctei A., precum și neînsușirea de către succesorii în drepturi ai părții decedate a cererii de recurs formulată de B. în calitate de apărător al defunctei A., soluția preconizată este, în principal, de anulare a cererii de recurs pentru lipsa calității de reprezentant a doamnei avocat B. care a semnat cererea de recurs.

În condițiile în care, nici ca urmare a comunicării raportului, nu au fost complinite neregularitățile procedurale semnalate, cererea de recurs formulată de B., în calitate de apărător al defunctei A. nu îndeplinește exigențele art. 486 C. proc. civ., astfel că, actul procedural fiind întocmit fără respectarea condițiilor de reprezentare este supus sancțiunii nulității.

Prin urmare, pentru considerentele expuse și în raport de dispozițiile art. 82 alin. (1) cu referire la art. 486 C. proc. civ., văzând și prevederile art. 493 alin. (5) din acealși cod, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția nulității cererii de recurs și va anula cererea de recurs formulată de B., în calitate de apărător al defunctei A., împotriva încheierii din 15 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Anulează cererea de recurs formulată de B., în calitate de apărător al defunctei A., împotriva încheierii din 15 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-01-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 11/2019
Asupra cauzei constată următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 5 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a suspendat judecata apelului declarat de reclamantul A. î
ÎCCJ 2020-06-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1168/2020
simpla indicare a acestora nefiind o condiție suficientă pentru încetarea măsurii suspendării. Privitor la cererea de disjungere, s-a arătat că această măsură procedurală nu poate fi dispusă mai înainte de repunerea pe rol a cauzei. Prin de
ÎCCJ 2019-03-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 493/2019
Prin încheierea de ședință din 24 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a suspendat judecata apelului declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 1132 din 20 septembrie
ÎCCJ 2019-03-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 663/2019
2 mai 2018, judecata recursului a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ. până la soluționarea sesizării privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, obiect al Dos
ÎCCJ 2017-09-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1312/2017
de 18.11.2016 numita E. a învederat că nu este singura moștenitoare legală a defunctei A. Prin încheierea pronunțată în ședința din data de 23.11.2016, Curtea de Apel București a acordat termen la data de 15 februarie 2017, pentru discutare
Sursă