ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 190/2018

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2010, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. - fostă S.C. C. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 2.529.379,08 RON, prejudiciul cauzat prin întreruperea furnizării de gaze naturale în data de 26.07.2004 față de S.C. D. S.R.L. (dizolvată și radiată la data formulării cererii), unde a deținut calitatea de administrator statutar.

Prin încheierea de ședință din data de 10.06.2014, Tribunalului Prahova, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția nelegalei compuneri a completului de judecată și, pe cale de consecință, în temeiul art. 99 din R.O.I. a transpus cauza la secția I Civilă a Tribunalului Prahova, reținând că, în cauză, acțiunea dedusă judecății are natura unei acțiuni în răspundere civilă delictuală, așa cum de altfel a fost calificată de instanța de judecată, conform încheierii de ședința din data de 10.11.2010, având în vedere descrierea situației de fapt și fundamentul real al cererii.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2010* la data de 25.06.2014 pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă.

Prin sentința civilă nr. 1508 de la 18 mai 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2010, Tribunalul Prahova, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția lipsei calității procesuale active și excepția prescripției, invocate de pârâtă, iar pe fond a respins acțiunea precizată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., pârâta S.C. E. S.A. formulând cerere de aderare la apelul declarant de partea adversă.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin decizia nr. 533 din 08 martie 2017, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A.. A admis excepția netimbrării cererii de aderare la apelul reclamantului, formulată de E. S.A., excepție invocată din oficiu de instanță. A anulat ca netimbrată cererea E. S.A. de aderare la apelul reclamantului.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la cererea de aderare la apelul declarat de reclamant, formulată de pârâta E. S.A., Curtea a analizat-o prin prisma excepției netimbrării acesteia, excepție invocată din oficiu la data de 1 martie 2017, constatând că, în cauză, instanța a pus în vedere apelantei să achite o taxă judiciară de timbru în sumă de 14.702 RON, stabilită în raport de dispozițiile art. 23 din O.U.G. nr. 80/2013 și că cererea de reexaminare formulată a fost respinsă.

În condițiile în care apelanta, până la termenul din 1 martie 2017, nu s-a conformat obligației de a achita taxa de timbru stabilită în sarcina sa, în cuantum de 14.702 RON, curtea de apel a admis excepția invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a anulat pentru netimbrare cererea E. S.A. de aderare la apelul reclamantului.

În ceea ce privește apelul declarat de reclamantul A., acesta a susținut că hotărârea instanței de fond este pronunțată cu interpretarea eronată a probelor, reținerea în mod greșit a situației de fapt, cu consecința motivării greșite în drept.

Sub un prim aspect s-a susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut că prejudiciul a fost provocat prin întreruperea furnizării gazelor naturale în data de 26.07.2004, deși pârâta a procedat la întrerupea furnizării gazelor naturale încă de la data de 29.06.2004, la o linie de producție ce deținea toate autorizațiile de funcționare.

Curtea a reținut că referirea tribunalului la data de 26.07.2004 nu s-a făcut ca fiind singura întrerupere a gazelor naturale, instanța de fond a avut în vedere faptul că întreruperea gazelor naturale furnizată de pârâtă societății al cărei asociat unic era reclamantul a fost făcută în două etape, cea din 26.07.2004, fiind doar cea finală.

Concluziile instanței nu contrazic situația de fapt reținută în cadrul raportului de expertiză întocmit de expert tehnic F., potrivit căruia la data de 29.06.2004 a fost închisă linia I de fabricație a sticlei, care a fost extinsă ilegal, având documentația necesară în vederea obținerii autorizațiilor tehnice legale în curs de derulare, iar închiderea canalelor și sigilarea acestora cu sigiliul nr. 606, pentru toți receptorii care deserveau linia I de fabricație a sticlei, pentru care existau avizele tehnice legale funcționare, s-a făcut lăsându-se în funcțiune linia a II-a de fabricație a sticlei.

Așa cum expertiza invocată de apelant atestă, la data sistării liniei I de fabricație a sticlei, pentru care era încheiat contractul de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii comerciali nr. 6633/2002, înregistrat la S.C. C. S.A, sub numărul x/18.12.2002, această linie fusese extinsă ilegal.

Or, chiar și în condițiile în care era depusă documentația de avizare, avize de funcționare, întrucât nu fusese obținut avizul legal/autorizația de construire, societatea în cauză nu avea dreptul de a face modificările constructive în discuție.

De pricipiu, orice modificare constructivă a unei instalații de gaze naturale se face numai după obținerea avizului prevăzut de lege și de către persoane autorizate, cu atât mai mult cu cât efectuarea unor asemenea modificări poate pune în pericol nu numai angajații acelei societăți, ci și persoanele și bunurile aflate pe o arie extinsă.

Acesta este și motivul pentru care, pentru siguranța populației, sunt prevăzute norme și proceduri stricte privind condițiile în care o instalație de gaze naturale poate fi executată sau modificată.

Indiferent dacă documentația de avizare era sau nu depusă, extinderea instalației fusese deja efectuată în mod nelegal, iar emiterea avizului nr. x din data de 6.08.2004 nu era de natură a acoperi cu caracter retroactiv nelegalitatea extinderii instalației de gaze naturale, ci, dădea dreptul, ca de la acea dată să se poată proceda la efectuarea extinderii solicitate, de către persoane autorizate, cu respectarea cerințelor impuse.

Ca atare, în luna iunie 2004, când pârâta a efectuat sigilarea liniei I de producție, s-a constatat din probele depuse la dosarul cauzei că instalația de gaze pentru care societate avea încheiat contractul de furnizare a gazelor naturale pentru consumatorii comerciali nr. 6633/18.12.2002, fusese extinsă în mod nelegal, deoarece încă din anul 2003 reclamantul a construit o nouă linie de producție cu o capacitate de 18 tone și un consum de 15 mc/h alături de alte 5 cuptoare de recoacere cu o capacitate de 25 mc/h, fără a deține nici o autorizație, fapt confirmat de expertiza construcții efectuată în cauză și recunoscut de reclamant care arată că a fost avizat abia după sistarea gazelor.

Or, în aceste condiții își produc pe deplin efectele dispozițiile din art. 6 lit. c) punctul f din cuprinsul contractului, care prevăd posibilitatea furnizorului de a întrerupe furnizarea gazelor naturale a consumatorului comercial și în situația alimentării de către consumatorul comercial a unor terți consumatori sau afectării gazelor naturale pentru alte instalații decât cele legal aprobate.

Instanța de fond și-a întemeiat considerentele art. 7 lit. c) din contractul de furnizare a gazelor naturale nr. 6633/18.02.2002 încheiat de societatea D. cu pârâta, deși dispozițiile invocate sunt prevăzute în la art. 6 lit. c) pct. f, indicarea art. 7 lit. c) fiind doar o eroare materială, care, poate fi îndreptată potrivit art. 281 din C. proc. civ.

Critica apelatului nu poate fi deci primită, pe de o parte întrucât potrivit art. 281

2a

, îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281 - 281

2

, iar pe de altă parte eroarea nu este de natură a schimba soluția în cauză câtă vreme textul articolului este reprodus cu exactitate.

Această clauză contractuală îi dă dreptul societății pârâte de a sista gazele naturale la instalațiile pentru care există deja aprobare, deci în speța de față, cele aferente liniei I de producție, dacă se constată că s-au efectuat modificări pentru alimentarea unor instalații neaprobate.

Chiar apelantul recunoaște că branșamentul de gaze naturale era unul singur, că din acesta era alimentată și linia de producție nr. 1 și linia nr. II, deci nu exista nicio interdicție pentru pârâtă de a opri furnizarea de gaze naturale la instalația nr. 1 sau că era necesar a se opri doar instalația nr. II și a se lăsa totusi în funcțiune instalația nr. 1, deși fusese modificată în mod nelegal.

Ca atare, nu are relevanță în speță faptul că, așa cum susține apelantul, la acea dată, respectiv iunie 2004, pârâta a lăsat în funcțiune linia a II-a de producție-extindere formată dintr-un cuptor de topit sticlă și 5 cuptoare de recoacere, ce avea documentația de avizare în curs de aprobare, câtă vreme pârâta avea dreptul, potrivit dispozițiilor contractuale de a întrerupe furnizarea gazelor naturale pentru linia nr. 1, deoarece instalația fusese modificată nelegal.

Nici faptul că pârâta ar fi comunicat prin adresa nr. x/24.06.2004 că va închide doar punctele de ardere în funcțiune fără autorizație nu poate îmbrăca forma ilicitului câtă vreme, potrivit contractului, nu exista obligația de a se emite vreo somație, notificare sau adresă prin care să fie înștiințată societatea beneficiară despre acțiunea de întrerupere a furnizării gazelor naturale.

De asemenea, faptul că la data de 29.06.2004, data la care se întrerupe furnizarea gazelor naturale la prima linie, S.C. D. S.R.L. avea depusă documentația pentru dosarul de extindere aferent liniei a II-a, dosar înregistrat sub nr. x din 21.06.2004, iar pârâta, deși nu a emis avizul într-un termen de 30 de zile, la data de 26.07.2004 întrerupe furnizarea de gaze și la a doua linie de producție, nu poate conduce la admiterea acțiunii.

Linia nr. II de producție funcționa deja nelegal, iar avizul care urma să se emită nu îi dădea dreptul societății de a acoperi această nelegalitate, ci de a proceda la efectuarea unei noi instalații, de la data emiterii avizului, cu respectarea condițiilor impuse de actele normative în vigoare.

Or, o instalație efectuată fără o asemenea autorizare, nu putea fi lăsată în funcțiune, cu atât mai mult cu cât pentru instalația nr. II nici nu era încheiat un contract de furnizare a gazelor naturale.

De asemenea, faptul că angajați ai pârâtei ar fi participat la probele tehnologice și ar fi cunoscut faptul că noua linie de producție era construită din anul 2003 nu echivalează cu obținerea avizelor prevăzute de lege pentru executarea instalației în condiții de deplină legalitate, după obținerea avizului/autorizației de construire.

Ca atare, instanța de fond a dat eficiență tuturor probelor aflate de la dosarul cauzei, inclusiv expertizei tehnice întocmite și răspunsului la obiecțiuni formulat de expert, acestea fiind analizate în mod efectiv, chiar dacă nu au fost făcute trimiteri punctuale la fiecare din acestea în cuprinsul hotărârii.

În condițiile în care instanța a apreciat că nu exista o faptă ilicită, cu privire la daunele morale solicitate, nu se mai impunea a fi analizate înscrisurile din care reieșea internarea reclamantului la un spital de boli psihiatrice și alte consecințe ale producerii faptei ilicite.

Având în vedere că potrivit celor arătate anterior, nu există o faptă ilicită întrucât pârâta a acționat în limitele și potrivit prevederilor contractuale, Curtea a înlăturat criticile referitoare la greșita argumentație în drept a respingerii acțiunii întrucât nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

Faptul că în motivarea sentinței s-a arătat că în speță nu se poate reține vreo faptă ilicită săvârșită de către pârâtă față de reclamant, ci cel mult față de societatea comercială înființată și administrată de către reclamant, situație în care natura juridică a răspunderii nu mai este delictuală, ci contractuală, se datorează existenței contractului de furnizare a gazelor naturale nr. 6633/18.02.2002 încheiat de societatea S.C. D. S.R.L., potrivit căruia a acționat pârâta.

Atât raspunderea delictuală, cât si răspunderea contractuală, sunt forme ale răspunderii civile și presupun existența acelorași elemente esențiale, dar cu toate acestea, răspunderea delictuală se distinge de răspunderea contractuală.

Astfel răspunderea contractuală se întemeiază pe un contract valabil, încheiat între păgubit și păgubitor, ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale, iar răspunderea delictuală se situeaza în afara raporturilor contractuale și impune cu pregnanță să se stabilească cert dacă autorului faptei i se poate sau nu imputa vreo culpă în producerea pagubei.

Fiecare formă a răspunderii civile are deci domeniul său propriu de aplicare, astfel încât, în mod corect instanța de fond a făcut această distincție, întrucât, pentru a putea fi valabilă răspunderea civila delictuală este necesar ca fapta cauzatoare de prejudiciu să aibă caracter ilicit și să nu derive dintr-o prevedere contractuală.

Or, săvârșirea faptei prejudiciabile în exercitarea normală și legală a unui drept subiectiv, inclusiv cel ce derivă dintr-un contract, reprezintă o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei.

În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.

Fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conținut îl constituie obligația civilă de reparare a prejudiciului cauzat.

Raportând situația de fapt la textele de lege ce consacră răspunderea pentru fapta proprie (art. 998-999 C. civ.), instanța a reținut că în speță nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile generale ale angajării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei: existența unui prejudiciu, a faptei ilicite, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, întrucât lipsește elementul esențial, existența faptei ilicite.

În aceste condiții, chiar dacă reclamantul ar fi continuatorul în drepturi al societății al cărui unic asociat a fost, având în vedere că, așa cum s-a arătat mai sus, nu există faptă ilicită, instanța nu a mai analizat restul elementelor necesare pentru a se putea angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamant A., motivele fiind, în esență, următoarele:

Se invocă incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.: instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia " și de art. 304 alin. (7) din același cod:

"hotărârea cuprinde motive străine de natura princinii."

Deși reclamantul a arătat clar și neechivoc faptul că acțiunea formulată este una întemeiată pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, argumentând cu privire la întrunirea condițiilor acesteia, motivarea instanței se raportează, de fapt, la o singura dispoziție din contractul de furnizare gaze încheiat între S.C. D. S.R.L. și intimată, instanța analizând conduita intimatei cel mult prin raportate la o răspundere contractuală, chiar și aceea, limitată la dispozițiile unui singur articol.

Deși reclamantul a arătat în ce anume constă fapta ilicită a intimatei, iar probele administrate vizau această faptă, instanța de apel s-a raportat în mod greșit la susținerile intimatei, interpretând greșit actul dedus judecății, ceea ce a dus la schimbarea naturii acestuia.

Hotărârea pronunțată conține motive străine de natura pricinii, întrucât nu se face referire la răspunderea civilă delictuală invocată și probată, ci doar la analizarea unui aspect învederat de intimată, fapt ce a indus întreaga motivare a instanței pe o altă pistă.

Instanța de apel nu a reținut corect și nu a analizat care este fapta ilicită a intimatei.

Instanța de apel s-a raportat în mod greșit la o singură dispoziție contractuală, fără a avea în vedere întreaga atitudine culpabilă a intimatei, probatoriul administrat, întreaga situație de fapt și de drept, (incluzând adresele intimatei), modul de a acționa etc. ceea ce dovedește incidența răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și nu răspunderea civilă contractuală, mult mai restrictivă.

Tărâmul răspunderii civile delictuale este guvernat de două principii fundamentale:

- oricine trebuie să răspundă pentru prejudiciul creat prin fapta sa, așadar examinarea faptei trebuie să fie una completă, nu limitativă;

- răspunderea se antrenează și pentru cea mai ușoară culpă.

Instanțele de fond au dat eficiență susținerilor intimatei, care au avut rolul de a muta discuția nejustificat din planul răspunderii civile delictuale în planul răspunderii civile contractuale, în încercarea de a justifica întreaga atitudine vădit culpabilă și prejudiciabilă printr-un articol din contract care este inaplicabil prezentei situații de fapt și de drept.

Dc asemenea, instanța de apel nu a făcut o distincție clară între sistarea gazelor pentru linia de producție autorizată - respectiv cuptorul autorizat- și cealaltă linie de producție - în curs de autorizare, neputând astfel analiza, în mod corect, săvârșirea sau nu a unei fapte ilicte.

Nereținând și neanalizând în mod corect susținerile reclamantului, instanța nu a putut să se pronunțe asupra faptei intimatei din perspectiva răspunderii civile delictuale și nici măcar asupra justificării sale prin vreuna din dispozițiile contractului de furnizare gaze încheiat.

Instanța de fond nu a avut în vedere completarea raportului de expertiză efectuat, din care reieșea fapta ilicită a intimatei constând în sistarea gazelor pentru linia autorizată la data de 29.06.2004, instanța de apel nu a ținut cont de importanța acestei distincții și a concluzionat, într-un mod general și evaziv, în sensul că referirea tribunalului la data de 26.07.2004 nu s-a făcut ca fiind singura întrerupere a gazelor, ci doar cea finală.

În condițiile în care fapta ilicită a intimatei nu constă în înreruperea gazelor la data de 26.07.2004, ci anterior, la data de 29.06.2004, iar niciuna dintre intanțe, nici cea de fond, și nici cea de apel, nu au analizat în mod particular această faptă, nu se poate considera că în speță au fost analizate condițiile îndeplinirii răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Instanța de fond și-a întemeiat motivarea pe reținerea următoarelor aspecte:

a) s-a reținut greșit că sistarea gazelor s-a produs la data de 26.07.2004, în condițiile în care, așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar și din expertiza tehnică efectuată în cauză, sistarea gazelor s-a produs în două etape:

- pentru linia I de producție, pentru care reclamantul deținea toate avizele și autorizațiile necesare din 3l.05.2001, sistarea gazelor s-a produs Ia 29.06.2004;

- pentru linia II de producție -linie total distinctă- în curs de autorizare - sistarea gazelor s-a produs la data de 26.07.2004.

b) s-a reținut greșit că modul de a acționa al intimatei (fără însă a se analiza în mod particular fapta ilicită reclamată și atitudinea intimatei) ar fi fost justificat de dispozițiile contractului de furnizare încheiat între aceasta și S.C. D. S.R.L.

Fapta ilicită a intimatei nu poate fi justificată de niciuna dintre dispozițiile contractuale, dimpotrivă, intimata nu a respectat dispozițiile acestui contract.

Instanța de apel a considerat corectă motivarea profund deficitară a instanței de fond, preluând, de asemenea, aceeași linie de motivare, în neconcordanță, în primul rând, cu obiectul acțiunii deduse judecății.

Nu există nicio referire la sistarea gazelor din data de 29.06.2004 - fapta ilicită pretinsă de reclamant, astfel încât atât instanța de apel în mod greșit a reținut că instanța de fond a avut în vedere faptul că întreruperea gazelor furnizată de pârâta societății al cărei asociat unic era reclamantul a fost făcută în două etape, cea din data de 26.07.2004 fiind doar finală.

Contrar concluziilor expertului tehnic exprimate în răspunsul la obiectiuni, instanța a insistat în ideea extinderii ilegale a liniei I de gaze (autorizată în anul 2001), deși, în realitate, nu a avut loc o extindere a vreunei linii.

Au existat două linii distincte, aflate în camere diferite, singurul punct comun fiind alimentarea cu gaze (din conducta principală, din exteriorul clădirii, așa zisul "branșament"), prima linie de producție formată din următorii consumatori: un cuptor de topit sticlă și 4 cuptoare de recoacere, autorizată și în curs de funcționare și o linia II, formată din următorii consumatori: un cuptor topit sticlă și 5 cuptoare de recoacere linie, în curs de autorizare.

Conducta comună (branșamentul) impacta doar în ceea ce privește înregistrarea consumului - așa cum a dovedit-o expertiza efectuată în cauză, contorul comun avea capacitatea și a înregistrat consumul ambelor linii.

Din toate celelalte pespective însă, cele două linii erau total distincte și aveau o funcționare total independentă una de celalaltă - tocmai de aceea a putut fi închisă linia I (cuptorul I) și lăsată în funcțiune linia II.

În situația în care ar fi fost vorba de o extindere, aspect pe baza căruia instanța de fond își întemeiează întreaga motivare, fără niciun fel de suport probatoriu, întreaga situație de fapt și finalmente, actul dedus judecății ar fi fost cu totul altul.

Nici măcar intimata, în vreuna din adresele sale anterioare opririi furnizării gazelor, nu a adus în discuție sistarea gazelor pentru extinderea instalației autorizate și pentru care era încheiat contractul de furnizare gaze, ci acestea au vizat în permanență receptorii neautorizați (aflați în curs de autorizare) - linia II de producție.

În al doilea rând, sistarea separată a celor două linii și lăsarea în funcțiune a liniei II demonstrează independența acestora.

Pe de altă parte, în baza contractului de furnizare gaze nr. 6633/2002, a fost autorizată o anumită configurație a unui cuptor de gaze, respectiv în anexa 1 la contract sunt prevăzute 4 cuptoare de recoacere și un cuptor de topit sticlă - linia I de producție.

Aceasta nu a fost vreodată extinsă sau modificată, aspect care ar fi putut justifica aplicarea articolului 6 lit. c) pct. f din contract, ci a fost edificată o linie distinctă, pe baza indicațiilor și cu furnizarea soluției tehnice chiar de către intimată, la data de 27.09.2003, conform procesului-verbal la data efectuării probelor tehnice, pe baza soluțiilor propuse și avizate tocmai de către reprezentanții intimatei și întocmit în prezența acestora.

Existența unei linii de producție autorizată și în funcțiune, cu configurația arătată, nu trebuie să conducă "per se" la ideea că aceasta ar fi fost extinsă, în condițiile în care nu există niciun element probator care să susțină acest aspect, ci dimpotrivă.

De asemenea, susținerea instanței de apel este demontată de faptul că nu a fost oprită furnizarea gazelor din branșamentul comun- așadar pentru ambele linii de producție, dacă se considera că instalația a fost extinsă nelegal.

Conform adresei nr. x din data de 24.06.2004, reclamantului i s-a adus la cunoștință că începând cu data de 28.06.2017 se va proceda la sigiliarea tuturor punctelor de ardere în funcțiune fără autorizație. Intimata nu a invocat niciun moment art. 7 din contract sau vreun alt articol, astfel că instanța a dat un alt sens acțiunii, interpretând într-un mod greșit documentele și actele de la dosarul cauzei.

Întrega atitudine a pârâtei este una culpabilă și rău-intenționată, ce a avut drept scop falimentul societății D. S.R.L., aspect demonstrat prin coroborarea înscrisurilor și a expertizei efectuate în cauză.

Instanța de apel nu a verificat, așa cum rezultă din propria motivare, conținutul adreselor/notificărilor transmise între părți, aspect esențial în vederea analizării faptei ilicite invocate de reclamant, ceea ce demonstrează, de asemeneam că instanța a schimbat/nu a reținut corect actul juridic dedus judecății sale, fapt ce a condus la pronunțarea unei sentințe nelegale și netemeinice.

Susținerea instanței de apel în sensul că nu ar fi fost necesară emiterea unei notificări prealabil sistării gazelor este una neavenită, în condițiile în care notificările trimise nu ar fi putut fi nesocotite de către S.C. D. S.R.L.

Motivarea instanței de apel este întemeiată, în realitate, pe incercarea de a justifica sistarea gazelor, fără însă a analiza modalitatea în care a fost aceasta realizată și care reprezintă, de fapt, cheia litigiului, pe aplicarea unei dispoziții contractuale, susținând că a existat o modificare a instalației de gaze.

Având în vedere că această teză este una profund eronată, întreaga motivare a instanței de apel este străină de obiectul cererii și de situația de fapt reală, îndepărtându-se astfel și de temeiul de drept invocat, necesar a fi cercetat.

Nu există nici măcar o adresă provenită de la intimată, care să reclame "modificarea" instalației de gaze, iar pe parcursul prezentui demers judiciar, nici măcar intimata nu a susținut o astfel de "modificare", în realitate instanța schimbând actul dedus judecății și întrega ipoteză de drept și de fapt.

În privința aspectelor referitoare la inaplicabilitatea în cauză a ipotezei modificării instalației, sunt relevante înscrisurile de la dosar, în special schița liniei II producție si expertiza tehnică, completată prin răspunsul la obiecțiuni.

Privitor la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304. alin. (9) C. proc. civ.:" hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii", instanța nu a analizat efectiv condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 998 din vechiul C. civ., a căror aplicabilitate în cauză a fost demonstrată, prin raportare la fapta ilicită și la întrega atitudine culpabilă a pârâtei. Au fost nesocotite principiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Instanța de apel, dar nici prima instanță, nu a avut în vedere prevederile textului de lege pe care se întemeia acțiunea dedusă judecății - în scopul de a verifica inaplicabilitatea acestuia faptei ilicite pretinse, ci și-a întemeiat motivarea pe o dispoziție contractuală care nu era aplicabilă în speță și care nu era în măsura de a justifica întreaga atitudine culpabilă a intimatei, așa cum a fost descrisă.

Neanalizarea de către niciuna dintre cele două instanțe a condițiilor răspunderii civile delictuale reprezintă, de asemenea, o încălcare gravă a normelor de procedură care reglemenetează obligația instanței de a analiza cauza prin raportare la susținerile părților.

De asemenea, modalitatea de soluționare a cauzei, fără a fi analizate în mod complet susținerile în fapt și drept ale reclamantului, precum și probele aflate la dosar, încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează o examinare efectivă a cauzei, prin raportare la obiectul cererii, temeiurile de fapt și drept și probele administrate.

Instanța de apel în mod greșit a concluzionat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Modalitatea de sistare a gazelor naturale, raportat și la consecințele urmărite și produse întrunește toate condițiile faptei ilicite, așa cum sunt acestea reglementate de art. 998 C. civ., având în vedere pe lângă aspectele învederate în cererea de apel și neanalizate de instanță, și următoarele:

- sistarea gazelor naturale s-a produs mai întâi pentru linia autorizată, fără niciun fel de notificare prealabilă;

- sistarea gazelor pentru linia II (în curs de autorizare) ar fi putut fi realizată independent de sistarea gazelor pentru linia I;

- linia II de producție era total independentă de linia I, astfel încât nu se poate susține ideea extinderii nelegale a instalației legal autorizate;

- linia II de producție era edificată tocmai conform soluției agreate de către intimată;

- intimata avea cunoștnță de consecințele faptelor sale;

- adresele emise de către intimată anterior sistării furnizării gazelor denotă tocmai reaua-credință cu care aceasta a acționat;

- săvârșirea unei fapte ilicite rezultă din ansamblul acțiunilor intimatei.

Cu privire la prejudiciu și la legătura de cauzalitate, expertiza contabilă a avut rolul de a calcula prejudiciul suferit de societate, care a dus la falimentul acesteia și, pe cale de consecință, la atragerea răspunderii patrimoniale a reclamantului.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu este reținută chiar și de către instanța de fond, aceasta apreciind că termenul de prescripție al răspunderii civile delictuale trebuie calculat de la data la care reclamantul a luat cunoștință de dosarul de atragere a răspunderii patrimoniale.

Expertiza contabilă efectuată concluzionează asupra faptului că societatea se afla, anterior faptei intimatei, pe profit, iar activitatea era în curs de extindere, ca urmare a încheierii unor contracte suplimentare cu firme din țară și străinătate.

Prin urmare, a încetat toată activitatea societății, 60 de muncitori au rămas fără loc de muncă, pentru linia II nu au mai fost angajate 70 de persoane, recurentul fiind nevoit să-și vândă bunurile, fiindu-i afectată viața personală.

Sub aspectul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, aceasta se antrenează și pentru cea mai ușoară culpă.

În cazul de față, nu numai că intimata a acționat cu vinovăție, ci reaua sa credință este una vădită. Atitudinea culpabilă a intimatei rezultă din ansamblul faptelor sale.

De asemenea, nici instanța de fond și nici cea de apel nu au analizat în mod complet probele administrate în cauză (înscrisuri, interogatoriu, expertize), sens în care recurentul solicită instanței de recurs să procedeze la analizarea acestora prin prisma nelegalității hotărârii pronunțate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă S.C. E. S.A. a invocat: excepția necompetenței funcționale a secției a II-a Civilă, solicitând declinarea competenței în favoarea secției I Civilă, excepția nulității recursului și pe fond a solicitat respingerea recursului ca netemeinic.

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, precum și concluzii scrise, solicitând respingerea excepției nulității recursului și arătând că indicarea motivelor de recurs a vizat critici în fapt și în drept, precum și indicarea motivelor pe care se întemeiază aceste critici și a reluat, sintetic, argumenele expuse în cererea de recurs.

Înalta Curte, examinând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă S.C. E. S.A., precum și de instanță, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 302 indice 1 alin. (1) lit. c) și al) art. 306 alin. (3) din același act normativ, constată că recursul declarat de reclamantul A. este nul.

Prealabil, se impune observația că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară ce are ca obiect decizia prin care s-a soluționat calea de atac a apelului împotriva sentinței instanței de fond și este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanței de apel enumerate de art. 304 C. proc. civ. sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 302 indice 1 lit. c) din același cod.

Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele 1- 9.

Conform art. 302 indice 1 alin. (1) lit. c) din vechiul C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) din același cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9.

Dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, se constată că reclamantul A. a invocat formal, în susținerea recursului său, dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7, pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ. de la 1865.

În susținerea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 8 din vechiul C. proc. civ., recurentul face trimiteri la situația de fapt reținută de instanța de apel, la probele administrate, respectiv la raportul de expertiză întocmit, la adresele/notificările transmise între părți.

În sensul legii procesuale civile, interpretarea greșită de către instanță a actului juridic dedus judecății (prin schimbarea naturii sau înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia) vizează interpretarea dată actului juridic încheiat de părțile litigante, care guvernează raporturile dintre acestea, și în legătură cu care s-a născut diferendul între ele, iar nu interpretarea dată de instanță probelor administrate în vederea soluționării cauzei sau situația de fapt reținută de aceata.

Toate argumentele invocate de către recurent în susținerea acestor motive de recurs vizează modul de interpretare a probelor de către instanța de apel, inclusiv a raportului de expertiză întocmit în cauză și a răspunsului la obiecțiuni, așadar aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate, care exced controlului instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate.

De asemenea, recurentul nu arată concret care anume sunt motivele străine de natura pricinii ce ar putea duce la incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 din vechiul C. proc. civ.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., ce vizează încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 998-999 din C. civ., este invocat, de asemenea, formal. Toate argumentele acestui motiv de recurs privesc situația de fapt, precum și probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri și expertiza tehnică, așadar aspecte de netemeinicie.

Raportat la modul de redactare a cererii de recurs, reiese că recurentul nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 304 pct. 7, 8 și 9 a fost făcută doar formal.

În consecință, constatând că recurentul - reclamant A. nu s-a conformat obligației prevăzute de dispozițiile art. 302 indice 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să ducă la aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva deciziei nr. 533 din 8 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, conform dispozițiilor art. 302

1

lit. c) din C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2018.