ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3233/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, la data de 26 februarie 2007 reclamanta D.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București, solicitând ieșirea din indiviziune asupra apartamentului nr. 8 situat în București, sector 2, din care reclamanta a dobândit, prin contractul de vânzare-cumpărare din 27 martie 2006, 2 camere, bucătăria, camera de serviciu, balcon, boxa de la subsol și în comun, în cotă de 58%, vestibulul, holul, coridorul, baie și balcon, atribuirea acestuia, cu obligarea la sultă către pârâtă. Prin sentința civilă nr. 5410 din 27 iunie 2007, Judecătoria sectorului 2 București a respins cererea reclamantei, cu motivarea că părțile nu se află în stare de indiviziune asupra bunului în litigiu.

Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței Judecătoriei sectorului 2 a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 69 din 18 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V- a civilă. Prin decizia nr. 1220 pronunțată la 3 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis recursul declarat de reclamanta D.A. împotriva deciziei nr. 69 din 18 ianuarie 2008 a Tribunalului București, secția a V-a civilă. A casat decizia atacată, precum și sentința nr. 5410 din 27 iunie 2007 a Judecătoriei sectorului 2 București și a trimis cauza spre rejudecare, instanței de fond, cu motivarea că indiviziunea asupra părților comune din imobil, nu corespunde destinației constructive inițiale și a fost stabilită prin act administrativ unilateral al unității locative, care a deținut imobilul.

Rejudecând acțiunea reclamantei, prin sentința civilă nr. 1842 din 2 martie 2009, Judecătoria sectorului 2 București a admis în parte cererea. A dispus ieșirea din indiviziune a părților, asupra spațiilor din apartamentul nr. 8, aflate în proprietatea comună a acestora, conform raportului de expertiză întocmit de expertul S.M. A atribuit reclamantei în proprietate exclusivă, spațiile A (cameră) și 8 (baie), astfel cum sunt identificate în anexa 2 la raportul de expertiză. A atribuit pârâtei în proprietate exclusivă, spațiile 5 și 9 și diferența din spațiul 7, potrivit aceleiași anexe. A menținut starea de indiviziune a părților asupra spațiilor numerotate cu 1 (vestibul), 6 (hol), 10 (balcon) și parțial 7 (coridor), pe aceeași schiță anexă la raportul de expertiză.

A obligat reclamanta la plata sultei în sumă de 27.939 RON, către pârâtă. Apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului București împotriva sentinței 1842 din 2 martie 2009 a Judecătoriei sectorului 2 București a fost admis prin decizia nr. 364 A din 17 martie 2010 pronunțată de Tribunalul București secția a III-a civilă. A fost schimbată sentința atacată și respinsă acțiunea, ca neîntemeiată. Împotriva deciziei nr. 364/A din 17 martie 2010 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a declarat recurs reclamanta V.M.L., criticând-o pentru nelegalitate, întrucât hotărârea atacată a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană decedată, care nu are capacitate de folosință, astfel că decizia este lovită de nulitate.

Prin decizia nr. 5103/R din 23 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis recursul declarat de moștenitoarea reclamantei, anume V.M.L. A casat decizia nr. 364/A din 17 martie 2010 a Tribunalului București, secția a III-a civilă și a trimis cauza spre rejudecare, Tribunalului București.

Rejudecând apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului București împotriva sentinței nr. 1842 din 2 martie 2009 a Judecătoriei sectorului 2 București, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 649/A din 29 iunie 2011 a respins calea de atac, menținând soluția de admitere a cererii reclamantei, cu motivarea că, nu poate ignora considerentele primei decizii de casare, prin care instanța de recurs a concluzionat în sensul că, în speță, nu este vorba de o coproprietate forțată asupra dependințelor comune, ci despre o indiviziune asupra părților comune, care nu corespunde destinației construcției inițiale și a fost stabilită prin actul unilateral al deținătorului bunului.

Împotriva deciziei nr. 649/A din 22 iunie 2011 a Tribunalului București, secția a III-a civilă a declarat recurs pârâta Primăria Municipiul București, solicitând respingerea acțiunii reclamantei, deoarece părțile comune din imobil sunt constituite numai din dependințe, care nu pot fi partajate. Astfel, prin decizia nr. 1530/R din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucurșeti, secția a IV-a civilă a admis recursul declarat de pârâtă, a modificat decizia nr. 649 din 29 iunie 2011 a Tribunalului București. A admis apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1842 din 2 martie 2009 a Judecătoriei sectorului 2 București, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta D.A.

și continuată de moștenitoarea sa, V.M.L. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București. Pentru a decide astfel, în esență, instanța de recurs a reținut coproprietatea părților ca fiind forțată și perpetuă, chiar dacă este incomodă, sub aspectul confortului, ca urmare a faptului că Municipiul București a vândut numai o parte din imobilul aflat în proprietatea sa. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, contestatoarea V.M.L. a chemat în judecată Primăria Municipiului București, solicitând să se constate, în baza art. 20 pct. 3 din Legea nr. 146/1997, nulitatea cererii de recurs depusă în Dosarul nr. 8760/2/2011, pentru neîndeplinirea obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, de către pârâta Primăria Municipiului București.

S-a susținut în cuprinsul cererii sus menționate că, la termenul de judecată din 22 noiembrie 2011, taxa judiciară de timbru nu a fost achitată, astfel că s-a solicitat a se constata nul recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 649 din 29 iunie 2011 a Tribunalului București. Prin decizia nr. 961 R din 16 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondată, contestația formulată de V.M.L.

împotriva deciziei nr. 1530/R din 22 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, reținând că, din conținutul practicalei deciziei contestate (nr. 1530/R din 22 noiembrie 2011) a rezultat că, la data pronunțării hotărârii a fost prezentă V.M.L., care a fost asistată de avocat C.I., lipsind recurenta-pârâtă Primăria Municipiului București, că s-a invocat excepția netimbrării recursului de către reclamantă și, totodată, aceasta din urmă, prin avocat a pus concluzii și pe fondul recursului, în sensul respingerii acestuia. S-a arătat în considerentele deciziei că, instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra chestiunii prealabile a timbrării și a soluționat, pe fond, recursul declarat de pârâtă, admițându-l, cu consecința finală a respingerii acțiunii reclamantei D.A., continuată de moștenitoarea V.M.L.

La data de 12 martie 2012, V.M.L. a formulat o altă contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1530/R din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, invocând ca temei de drept, dispozițiile art. 318 C. proc. civ., în sensul că „dezlegarea dată pricinii este rezultatul unei greșeli materiale”. Contestatoarea a solicitat anularea deciziei, deoarece instanța care a judecat recursul, nu a observat lipsa taxei judiciare de timbru, iar contestația în anulare depusă pe acest motiv i-a fost respinsă, prin decizia nr. 961 R din 16 mai 2012 de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Contestatoarea a considerat că dezlegarea pricinii pe fondul recursului, în condițiile în care recursul ar fi fost nul, întrucât nu era netimbrat, s-a datorat unei greșeli materiale, instanța trecând la soluționarea dosarului, deși nu a fost achitată taxa judiciară de timbru.

Prin decizia nr. 12/R din 8 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatoarea V.M.L. împotriva deciziei nr. 1530/R din 22 noiembrie 2011 a aceleiași instanțe, reținând că împotriva acestei decizii contestatoarea a depus o altă contestație în anulare. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, această cale extraordinară de atac de retractare, poate fi exercitată numai pentru motivele reglementate în mod strict și limitativ de dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (nelegalitatea citării la termenul când a avut loc judecata; încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență) și art. 318 din același Cod (dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale; omisiunea cercetării unui motiv de recurs).

S-a arătat astfel că, aceste cazuri nu se referă la greșeli de judecată, motiv de reformare a hotărârii, sau la modalitatea de apreciere a probele administrate într-un proces (motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., în prezent, abrogat). Deși prin contestația în anulare formulată la data de 12 martie 2012, contestatoarea a mai supus atenției instanței problema timbrajului cererii de recurs, constatând prin decizia civilă nr. 961 din 16 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, că omisiunea acesteia de a se fi pronunțat asupra acestei chestiuni prealabile, nu se încadrează în dispozițiile ce reglementează această instituție, aceeași instanță a respins cererea.

Împotriva deciziei civile nr. 12/R din 8 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs contestatoarea V.M.L. invocând faptul că, în realitate, aceasta nu a formulat o contestație în anulare, ci o cerere, prin care a solicitat a se constata aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 referitoare la taxa judiciară de timbru, în sensul de a se declara nul recursul exercitat de pârâta Primăria Municipiului București împotriva deciziei nr. 649/A din 29 iunie 2011 a Tribunalului Bucuești, secția a III-a civilă. Recursul este inadmisibil și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc.

civ. „hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”. Cum, în mod evident, prin decizia nr. 12/R din 8 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins o contestație în anulare, iar hotărârea atacată are caracter irevocabil, recurenta nu mai are deschisă împotriva acesteia, calea de atac a recursului. Decizia atacată prin prezentul recurs a fost dată de aceeași instanță, care a apreciat că este inadmisibilă o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei nr. 1530/R din 22 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București în calea de atac a recursului, fiind, de asemenea, irevocabilă în puterea legii, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ. Prin urmare, recursul declarat de contestatoare va fi respins, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea V.M.L. împotriva deciziei nr. 12/R din 8 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2013.