ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4235/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4235/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față
în baza actelor și
lucrărilor dosarului constată următoarele
Prin încheierea de ședință din 5 decembrie
2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori
și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1328/36/2012 în baza art. 300
2
raportat la art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de
arest a apelantului inculpat P.M. - pe o perioadă de până la 60 zile, cu
începere de la 5 decembrie 2012, respingând cererea de revocare/înlocuire a
măsurii preventive.
Deliberând asupra
măsurii arestării preventive curtea a reținut că prin rechizitoriul Parchetului
de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 2166/P/2009, s-a dispus trimiterea în
judecată a inculpaților C.V. și P.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de: omor
calificat și deosebit de grav prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit.
h) raportat la art. 176 lit. d) C. pen.; tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.
(1), (2) lit. b), alin. (2
1
) lit. a), c) C. pen.; viol prevăzută de
art. 197 alin. (1), (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,
art. 37 lit. b) C. pen. în cazul inculpatului C.V.
S-a reținut în
sarcina inculpaților că aceștia s-au deplasat la locuința victimei A.M. cu
intenția de a sustrage bani și alte bunuri, au întreținut raporturi sexuale
prin constrângerea acesteia, după care fiind amenințați că vor fi reclamați la
poliție și trași la răspundere penală, au agresat-o, aplicându-i lovituri cu
cuțitul și cu o stinghie de pat în zona capului și a corpului, cauzându-i
leziuni care au dus la moartea acesteia prin insuficiență cardio-respiratorie
acută prin hemopneumotorax bilateral și hemopericard, urmări ale unor plăgi
multiple tăiate/înțepate toracice cu interesare pulmonară, vase mari de la baza
cordului, cardio-pericardică. Între leziunile cardio-vasculo-pulmonare și deces
există legătură directă imediată de cauzalitate.
Inculpatul P.M. a
fost arestat prin Încheierea nr. 118 din data de 4 noiembrie 2009 a
Tribunalului Constanța, în temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.,
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa fiind
închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă
un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, s-a reținut
că măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca
prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la rămânerea
definitivă a hotărârii, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile,
în sensul comiterii unei infracțiuni, confirmată la instanța de fond și nu
tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la
acest moment procesual, caracterul rezonabil. Cum, în intervalul scurs de la
pronunțarea sentinței de condamnare nu au apărut date noi care să justifice
revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate, a fost
menținută starea de arest preventiv a inculpat P.M.
În consecință, în
baza art. 300
2
C. proc. pen. raportat la art. 160
h
alin.
(2) C. proc. pen. respectiv art. 160
b
alin. (3) C. proc. pen., a
menținut starea de arest preventiv a inculpatului P.M.
Împotriva acestei
încheieri de ședință a declarat, în termen legal, recurs inculpatul P.M. fără a
arăta în scris motivele de casare a încheierii de ședință atacate, dosarul
fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19
decembrie 2012, sub numărul 8104/1/2012.
La termenul fixat
pentru soluționarea recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru
recurentul inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea
recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării
preventive, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii
privative nu mai subzistă.
Concluziile
apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public au
fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul
declarat de către inculpat, prin prisma dispozițiilor prevăzute de art. 385
6
C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul nefondat pentru considerentele ce
se vor arăta:
Astfel, Înalta Curte
reține că în conformitate cu dispozițiile art. 300
2
C. proc. pen.,
în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța sesizată este datoare să
verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive;
iar potrivit art. 160 alin. (3) din același cod, când constată că temeiurile
care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că
există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune prin
încheiere motivată menținerea stării de arest.
Din examinarea
actelor dosarului se constată că, împotriva inculpatului P.M. s-a luat măsura arestării
preventive în baza art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru
săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174 raportat la art. 175 lit. h)
raportat la art. 176 lit. d) C. pen., de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin.
(2
1
) lit. a), c) C. pen., art. 197 alin. (1), (2) lit. a) C. pen.,
cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Cu referire la cauza,
Înalta Curte, apreciază că, în raport de modul de concepere a activității
infracționale, de împrejurările comiterii faptei și de importanța relațiilor
sociale încălcate de inculpat prin săvârșirea unor infracțiuni grave, precum și
de persoana inculpatului, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol
social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de
insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a actului de justiție, existând
totodată temerea că dacă acesta ar fi pus în libertate s-ar sustrage judecății
și executării pedepsei.
De altfel, în cauză
măsura arestării preventive a recurentului inculpat este justificată și de
existența, pe lângă cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. și a cazului
prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani și există probe
certe că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol pentru ordinea
publică.
În aprecierea
persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a
recurentului inculpat trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub
acest aspect prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (L. c
Franței), prin care a statuat că în măsura în care dreptul național o
recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei
publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății"
de natură să justifice o detenție preventivă.
Este adevărat că
privarea de libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se
justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în
considerare și apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului
public (S. contra Regatul Unit), iar menținerea arestului preventiv în pofida
prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea
individuală.
În jurisprudența sa
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale
acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui
inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (S.
împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice
aplicarea justiției (W. împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracțiuni
(M. împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (L. c. Franței.
Înalta Curte constată
că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv, pericolul
ca inculpatul să tulbure ordinea publică, astfel încât apreciază că lăsarea în
libertate a recurentului inculpat ar genera creșterea sentimentului de
nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii
populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având
obligația de a avea un mecanism care să descurajeze comiterea de asemenea
fapte.
Pentru aceste
considerente, Înalta Curte evaluând gravitatea infracțiunii pentru care
inculpatul a fost trimis în judecată modul și circumstanțele în care se
presupune că a fost comisă de acesta, starea de nesiguranță care ar putea fi
declanșată prin punerea în libertate a inculpatului, constată că temeiurile
avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă, astfel că
privarea sa de libertate, în această fază a procesului penal e necesară,
punerea în libertate prezentând pentru aspectele mai sus prezentate un pericol
actual și real pentru ordinea publică.
Față de
considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurentul
inculpat prin apărător, Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit.
b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul
cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M., împotriva încheierii din data
de 5 decembrie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze
penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1328/36/2012.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,
din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică azi 21 decembrie 2012.
Procesat de GGC - AA