ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1819/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 247 din 21 mai 2013 a Curții de Apel București, secția I p enală, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 28 noiembrie 2012, de către Biroul Procurori, Curtea de Apel Dodecanese, Republica Elenă, împotriva persoanei solicitate T.L., care va fi predată către autoritățile judiciare elene. S-a luat măsura arestării persoanei solicitate, în vederea predării, pe o durată de 24 zile, de la 22 mai 2013 la 14 iunie 2013, inclusiv. S-a constatat că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității, iar dacă va fi condamnată cu închisoarea, urmează să execute pedeapsa în România.

S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută la data de 16 mai 2013 și arestată provizoriu 5 zile de la 17 mai 2013 la 21 mai 2013. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin încheierea din 16 mai 2013, Curtea de Apel București, secția I p enală, a dispus arestarea persoanei solicitate T.L. pe o durată de 5 zile, de la 17 mai 2013 la 21 mai 2013, inclusiv. S-a constatat că prin sesizarea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 16 mai 2013, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat să se dispună cu privire la luarea măsurii arestării față de persoana solicitată T.L. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 187 alin. (1), art. 216 alin. (1), (3) lit. b), art. 372 alin. (1), art. 374 pct. d), e), art. 386 alin. (1), (3) coroborat cu art. 5, art. 14, art. 26, art. 27, art. 45, art. 54 C. pen.

elen, mandat transmis prin semnalare introdusă prin Sistemul Informatic Schengen, pentru a dispune cu privire la luarea măsurii arestării persoanei solicitate. Prin sesizare s-a precizat faptul că, la data de 16 mai 2013, ora 09:30, s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, până la data de 17 mai 2013, ora 09:30, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 32 din 16 mai 2013. Conform normelor legale aplicabile în materie, a fost verificată identitatea persoanei solicitate și s-a asigurat faptul că acesteia i s-a comunicat motivul reținerii. Persoana solicitată a precizat că nu a comis faptele pentru care s-a emis împotriva sa de către autoritățile judiciare elene prezentul mandat european de arestare.

Ulterior, a fost primit mandatul de arestare european tradus în limba română, prin care persoana solicitată este acuzată de următoarele infracțiuni: formarea unei organizații criminale; fals și uz de elemente false, o infracțiune comisă în comun și ca profesie care a avut ca rezultat un folos material total de peste 15.000 de euro; fraude comise în comun și ca profesie și care au avut ca rezultat un folos material total de peste 15.000 de euro; furt calificat comis de mai mult de două persoane care au format un grup pentru comiterea de furturi ca ocupație/profesie. Curtea de apel a audiat persoana solicitată, aceasta apreciind că nu este cea din mandat întrucât nu a comis nicio infracțiune în Grecia și s-a prevalat de regula specialității.

S-a apreciat că sesizarea parchetului de punere în executare a mandatului european este fondată. Astfel, s-a constatat că mandatul conține informațiile prevăzute de art. 79 din Legea nr. 302/2004, fiind indicate faptele penale, încadrarea juridică și limitele de pedeapsă ale infracțiunilor reținute (mandat), care au corespondență în Codul penal român (asociere în vederea comiterii de infracțiuni, fals, uz de fals, înșelăciune și furt în formă calificată). S-a constatat, de asemenea, că nu există motive de refuz a executării mandatului, nefiind incidente disp. art. 8 din Legea nr. 302/2004. A fost avut în vedere faptul că identificarea persoanei solicitate s-a făcut în mod legal, datele din cuprinsul mandatului european aparținând lui T.L.

(nume, prenume, dată și loc de naștere), împrejurarea că persoana solicitată nu recunoaște comiterea de infracțiuni în Grecia neputând fi analizată în procedura executării unui mandat european, urmând să fie avută în vedere de autoritățile judiciare elene. Totodată, s-a reținut că prin sentința penală nr. 925 din 26 octombrie 2013, Tribunalul București, secția I p enală l-a condamnat pe inculpatul T.L. la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, cauza fiind în curs de judecată în apel. În acest sens, s-a reținut că respectiva condamnare nu constituie un motiv de amânare a predării persoanei solicitate întrucât infracțiunea imputată acesteia de instanța română este de o gravitate redusă, apreciindu-se nenecesară executarea pedepsei în regim de detenție.

Avându-se în vedere că amânarea predării în acest caz nu este obligatorie (în acest sens fiind decizia penală nr. 3611 din 05 iulie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), s-a dispus predarea persoanei solicitate de la data rămânerii definitive a hotărârii, reținându-se că întârzierea în predarea persoanei urmărite poate periclita iremediabil efectuarea urmăririi penale și stabilirea situației juridice a acesteia. Împotriva hotărârii anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată T.L., criticând-o pentru nelegalitate și ne temeinicie. În susținerea orală a căii de atac promovate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate, luarea față de recurentul persoană solicitată a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu și amânarea predării acestuia către autoritățile elene.

Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul ales al recurentului persoană solicitată și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că autoritățile judiciare elene efectuează cercetări împotriva persoanei solicitate T.L.

pentru săvârșirea infracțiunilor de formare a unei organizații criminale; fals și uz de elemente false, o infracțiune comisă în comun și ca profesie care a avut ca rezultat un folos material total de peste 15.000 de euro; fraude comise în comun și ca profesie și care au avut ca rezultat un folos material total de peste 15.000 de euro; furt calificat comis de mai mult de două persoane care au format un grup pentru comiterea de furturi ca ocupație/profesie, prev. de art. 187 alin. (1), art. 216 alin. (1), (3) lit. b), art. 372 alin. (1), art. 374 pct. d), e), art. 386 alin. (1), (3) coroborat cu art. 5, art. 14, art. 26, art. 27, art. 45, art. 54 C. pen. elen. Se reține, de asemenea, că împotriva persoanei solicitate s-a emis, la data de 28 noiembrie 2012, mandatul european de arestare de către Biroul Procurori, Curtea de Apel Dodecanese, Republica Elenă.

Potrivit dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Mandatul european se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce. Pe de altă parte, potrivit art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare.

Analizând actele dosarului, se constată că mandatul european de arestare are conținutul și forma prevăzute de art. 86 din legea anterior menționată, că faptele imputate persoanei solicitate dau loc la predare, conform art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 și că nu există motive de refuz dintre cele menționate în art. 98 din aceeași lege. Totodată, se reține că, potrivit art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, în situația în care persoana urmărită este urmărită penal sau judecată de autoritățile judiciare române pentru o faptă diferită de cea care motivează mandatul european de arestare, autoritatea judiciară de executare română, chiar dacă s-a dispus executarea mandatului, va putea amâna predarea până la terminarea judecății sau până la executarea pedepsei.

În speța de față, chiar dacă recurentul persoană solicitată are o cauză aflată în curs de judecată pe rolul autorităților judiciare române, respectiv apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 925 din 26 octombrie 2013 a Tribunalul București, secția I penală, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru tentativă la infracțiunea de tâlhărie, în mod corespunzător s-a apreciat că această împrejurare nu este de natură să conducă la amânarea predării, soluționarea cauzei respective putând fi de durată, în condițiile în care există și posibilitatea exercitării căii de atac a recursului, iar pe de altă parte, nu trebuie omis că textul legal anterior menționat nu este imperativ, fiind lăsată la latitudinea instanței de judecată posibilitatea amânării predării până la terminarea judecății sau până la executarea pedepsei.

În acest context, Înalta Curte reține că și măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate a fost dispusă în mod corespunzător, predarea către o autoritate judiciară străină neputând fi realizată decât în condițiile în care aceasta se află în stare de arest, astfel că o altă măsură preventivă, cum ar fi cea a obligării persoanei solicitate de a nu părăsi localitatea de domiciliu, nu poate fi dispusă în cauză, nefiind în acord cu prevederilor legale incidente în materie. Referitor la susținerea din recursul persoanei solicitate în sensul că nu ar fi vinovată de comiterea faptelor și că nu se afla pe teritoriul statului elen la datele reținute în solicitare, aceasta nu poate fi primită, recurentul având posibilitatea de a-și formula apărările de fond în fața instanțelor judecătorești elene, instanța română, în baza principiilor enunțate, neputând examina această apărare.

În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că nu ar fi persoana solicitată, nici aceasta nu poate fi primită, având în vedere că identificarea sa a fost făcută în mod legal, iar datele de identificare (nume, prenume, dată și loc de naștere) corespund cu cele înscrise în cuprinsul mandatului european. Față de considerentele ce preced, se constată că hotărârea atacată, de predare a persoanei solicitate către autoritățile judiciare solicitante a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie și că motivele de recurs invocate și opoziția la predare nu sunt întemeiate. În consecință, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a pronunțat o soluție legală și temeinică, astfel încât, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat de persoana solicitată T.L., ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată T.L. împotriva sentinței penale nr. 247 din 21 mai 2013 a Curții de Apel București, secția I p enală. Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 280 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 mai 2013.