ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1206/2013

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 25 martie 2013, a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, cauza cu nr. 2301/2/2013, având

ca obiect punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data

de 19 februarie 2013 de către autoritățile judiciare ungare împotriva numitului

T.F.A., pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă, prevăzută și pedepsită de

art. 318 C. pen. ungar, pentru a dispune cu privire la luarea măsurii arestării

persoanei solicitate.

După depistarea

și identificarea mai sus numitului, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, prin ordonanța de reținere din 25 martie 2013, a dispus reținerea

acestuia, pentru 24 de ore, de la 25 martie 2013 până la 26 martie 2013.

Prin încheierea

de ședință din 26 martie 2013, (Dosar nr. 2301/2/2013), s-a dispus arestarea persoanei

solicitate T.F.A., pentru o perioadă de 5 zile, începând cu data de 26 martie 2013,

până la 30 martie 2013.

La dosarul cauzei,

a fost atașat mandatul european de arestare din 2013 emis de Tribunalul Central

din Pești împotriva lui T.F.A., din cuprinsul căruia rezultă că acesta este cercetat

conform moțiunii nr. B.V. 53/2013/1-1 al Parchetului din Budapesta, districteleV

și XII.

Curtea i-a adus

la cunoștință persoanei solicitate conținutul mandatului european de arestare, efectele

regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea

judiciară emitentă.

Cu ocazia audierii,

persoana solicitată a declarat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile

judiciare din Ungaria, întrucât nu are cunoștință de faptele ce i-au fost prezentate.

Analizând actele

și lucrările dosarului, prin prisma documentelor anexate, precum și a dispozițiilor

legale incidente cauzei, Curtea a reținut faptul că în fapt, numitul T.F.A. împreună

cu alții (N.R. și complicii săi,

S.G.O. și T.F.A.) au venit în Budapesta/Ungaria

pentru a fura de la turiști. La data de 15 noiembrie 2012, în jurul orei 16:15,

S.G.O., ținând în mână o hartă, s-a apropiat de victimele, B.K.F. și A.K., solicitându-le

informații orientative. Atunci, N.R. și T.F.A. s-au apropiat de aceștia și pretinzând

că sunt ofițeri de poliție, i-au verificat. Le-au spus că îi verifică datorită unui

schimb ilegal de bani. Le-au cerut victimelor să le predea portofelele. A.K. l-a

dat portofelul său, de unde inculpații au sustras suma de 210 euro, înapoindu-l

apoi victimei. B.K.F. i-a predat portofelul său gol, astfel încât inculpații nu

au putut fura nimic din acesta. S.G.O. și-a ajutat complicii acoperind faptele și

supraveghind zona. Inculpații au fost prinși asupra faptelor de către patrula de

poliție. S.G.O. a fost prins de poliție, dar complicii săi au reușit să fugă de

la fața locului.

La data de 19

februarie 2013, a fost emis de către autoritățile judiciare din Ungaria, un mandat

european de arestare pe numele persoanei solicitate T.F.A.

Curtea a constatat

că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplinește

condițiile de formă și conținut prevăzute de Legea nr. 302/2004, că infracțiunile

ce fac obiectul cercetării penale dispuse de către autoritățile judiciare din Ungaria,

sancționate de legea statului respectiv cu o pedeapsă privativă de libertate a cărei

durată maximă este mai mare de 5 ani, nu este supusă verificării îndeplinirii condiției

dublei incriminări, condiție care este însă oricum îndeplinită, întrucât faptele

sunt incriminate și de legea penală română și, totodată, că nu este incident niciun

motiv de refuz al executării mandatului european de arestare.

Curtea a mai constatat

că persoana solicitată, cunoscând consecințele juridice ale consimțământului său,

a arătat că nu este de acord cu predarea către autoritățile ungare și cu arestarea

sa, în vederea acestei predări.

În raport de considerentele

arătate, instanța a apreciat că nu există temeiuri de refuz a punerii în executare

a mandatului european de arestare, astfel că, a admis sesizarea formulată de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus punerea în executare a mandatului

european de arestare din 2013, emis la data de 19 februarie 2013, de către Tribunalul

Central din Pest, Ungaria, față de persoana solicitată T.F.A., cetățean român precum

și predarea acestuia către autoritățile judiciare ungare, în condițiile respectării

regulii specialității.

A luat act că

persoana solicitată nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare

ungare.

A dispus arestarea

persoanei solicitate T.F.A., pe o durată de 24 zile, de la 31 martie 2013 la 23

aprilie 2013, în vederea predării către autoritățile ungare.

A constata că

persoana solicitată a fost reținută la 25 martie 2013 și apoi arestată provizoriu,

pe 5 zile, de la 26 martie 2013 la 30 martie 2013, inclusiv.

Împotriva sentinței

penale nr. 145 din 29 martie 2013, a declarat recurs persoana solicitată T.F.A.,

criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie și ne/egalitate, arătând în esență

că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare ungare și că nu

are cunoștință despre faptele ce îi sunt imputate.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele

cauzei, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Astfel cum este

definit în art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o

decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat mebru

al Uniunii Europene, solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru

a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării

unei pedespe ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Executarea unui

astfel de mandat are la bază principiul recunoașterii și încrederii reciproce, astfel

cum este prevăzut în Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.

În fapt, Înalta

Curte constată că persoana solicitată este cercetată de autoritățile judiciare ungare

cu privire la împrejurarea că aceasta, împreuna cu doi complici, pretinzând că sunt

ofițeri de poliție, au sustras victimelor A.K. și B.K.F., sub pretextul verificării

unor bancnote care ar fi fost rezultatul unui schimb ilegal de bani, suma de 210

euro. Cei trei au fost prinși asupra faptelor de către o patrulă de poliție, persoana

solicitată T.F.A. și unul dintre complici reușind să fugă de la fața locului.

Sub rezerva prevedrilor

art. 97 din Legea nr. 302/2004, în temeiul art. 96 din aceeași lege, faptele pentru

care este urmărită persoana solicitată, nu trebuie să îndeplinească condiției dublei

incriminări dar, cu toate acestea, verificând situația de fapte descrisă în mandatul

european de arestare emis pe numele persoanei solicitate T.F.A. se constată că acestea

sunt incriminate și de legea română.

Poziția persoanei

solicitate că nu ar fi ea autoarea faptelor ce îi sunt imputate, excede prezenta

procedură având în vedere faptul că, în speță, scopul executării mandatului european

de arestare este tocmai acela al efectuării urmăririi penale de către autoritățile

judiciare ungare și a stabili dacă într-adevăr persoana solicitată este unul dintre

autorii faptei și pe cale de consecință se impune tragerea sa la răspundere pentru

faptele imputate.

În ceea ce privește

predarea către autoritățile judiciare ungare a persoanei solicitate, Înalta

Curte constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 103 alin.

(6)-(8) din Legea nr. 302/2004, în cauză neexistând niciunul dintre impedimentele

prevăzute de art. 98 din aceeași lege, pentru a putea fi manifestat refuz din partea

autorităților din România cu privire la predarea persoanei solicitate.

Așa fiind,

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul formulat de

persoana solicitată T.F.A.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de persoana solicitată T.F.A. împotriva sentinței penale nr. 145

din 29 martie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul

nr. 2301/2/2013.

Obligă recurentul

persoană solicitată la plata sumei de 520 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi, 5 aprilie 2013.